Art.10 – Legea nr.290/2003
Art.18 – HG nr.1120/2006
Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia Comercială, de Administrativ si Fiscal si înregistrată sub nr.8846/118 din 19.07.2010, reclamanta A.G a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei ANRP,SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 la plata către reclamantă a compensatiilor bănesti acordate prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, actualizate în raport cu indicele de crestere a preturilor, până la data plătii efective .
Motivând actiunea, reclamanta învederează în esentă că, prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a fost solutionată cererea sa, în calitate de mostenitoare a defunctei L.A , si i s-au acordat compensatii bănesti în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia.
Desi potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 compensatiile trebuiau plătite iar dosarul său era complet, nu s-a efectuat nici o plată până în prezent.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, arătând în esentă că, potrivit art.18 alin.5 din H.G.nr.1120/2006, despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat, iar nerespectarea termenelor de plată a compensatiilor atrage actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de crestere a preturilor de consum .
Prin Sentinta civilă nr.1614/COM/10.12.2010, Tribunalul Constanta – Sectia contencios administrativ a admis actiunea formulată de reclamanta A.G, obligând pârâta la plata către aceasta a sumei de 266.614 lei , în cuantum actualizat în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum, de la data de 17.08.2009 si până la data plătii efective.
Pentru a pronunta sus-mentionata hotărâre, instanta de fond a retinut în esentă următoarele:
Prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 se dispune plata către reclamantă a compensatiilor bănesti în cuantum de 266.614 lei, în temeiul Legii nr.290/2003 .
În spetă, retine instanta de fond aplicabilitatea dispozitiilorart.10 al.2 din Legea nr.290/2003, cu referire la art.18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobată prin H.G. 1120/2006, arătând că, potrivit adresei nr. 9891/2009 emisă de către pârâtă, dosarul depus de către reclamantă în vederea plătii compensatiilor este complet .
Examinând dispozitiile art.1alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora : Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată, cu referire la art.2 alin.1 lit.i „este asimilată refuzului nejustificat si nepunerea în a actului administrativ emis ca urmare a solutionării favorabile a cererii” sau, după caz, a plângerii prealabile, instanta de fond retine că, Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 prin care se acordă reclamantei compensatii bănesti în cuantum de 266.614 lei, constituie izvorul unei obligatii legale de plată a sumei mentionate.
Se arată că, obligatia al cărei creditor este reclamanta – fără însă ca acestui ordin legea să îi confere valoarea unui titlu executoriu -, pentru executarea silită a acestei obligatii, creditorii sunt obligati a urma calea dreptului comun, respectiv pronuntarea unei hotărâri judecătoresti de obligare a debitorului la executarea obligatiei de plată.
Totodată, se arată că, a nega dreptul persoanelor îndreptătite de recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creantă născut dintr-un astfel de act si a lăsa realizarea acestui drept de creantă la latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun , în sensul art.1din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeană a Drepturilor Omului .
Întrucât reclamanta a făcut dovada prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a creantei certe, lichide si, fată de data emiterii acesteia, si exigibilă în întregime la momentul formulării actiunii, pe care o are fată de pârâtă, iar pârâta nu face dovada plătii, dovadă a cărei sarcină îi incumbă ca act pozitiv, neputând fi primite apărările acesteia în sensul imposibilitătii de plată din cauza lipsei fondurilor, deoarece o astfel de sustinere echivalează cu invocarea propriei culpe si cu lăsarea la latitudinea debitorului a executării obligatiei de plată, instanta de judecată a admis actiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 266.614 lei, în cuantum actualizat în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum, de la data de 17.08.2009 si până la data plătii efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de dispozitiile art.299 Cod pr.civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările si completările ulterioare si HG nr.1120/2006 si următoarea motivatie, în esentă:
-sustine recurenta că, în mod gresit instanta de fond nu a avut în vedere dispozitiile art.18 al.5 din HG nr.1120/2006 „Compensatiile bănesti stabilite prin hotărârea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, în cazul contestatiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie în bugetul de stat”, iar neplata până în prezent a transei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.248/2007, nu dovedeste refuzul nejustificat al ANRP – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.209/2003, ci doar lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:
Probatoriul administrat în cauză, conform art.1169 Cod civil, face dovada că, prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Comisia Judeteană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a fost solutionată cererea intimatei reclamante, în calitate de mostenitoare a defunctei L.A, acordându-se compensatii bănesti în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia, în temeiul Legii nr.290/2003.
În atare situatie, în mod legal si temeinic instanta a avut în vedere dispozitiile art.10 al.2 din Legea nr.290/2003, potrivit cu care „Despăgubirile sau compensatiile bănesti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face si în rate, în maximum 2 ani, în functie de disponibilitătile bănesti ale directiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
Totodată, retine Curtea că, potrivit adresei nr.9891/2009 emisă de recurenta pârâtă, dosarul depus de intimata reclamantă A.A, în vederea plătii compensatiilor este complet, astfel că, în mod legal si temeinic instanta de fond a apreciat asupra împrejurării că, în spetă, hotărârea emisă de institutia prefectului, constituie izvorul obligatiei legale de plată a sumei mentionate, obligatie al cărui creditor este recurenta.
Asa fiind si având în vedere dispozitiile art.18 din Norma Metodologică pentru aplicarea Legii nr.290/2003 aprobată prin HG nr.1120/2006, potrivit cărora:
„(1) Solicitarea plătii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(2) Cererea este însotită de hotărârea comisiei judetene sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestatiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum si o copie de pe actul de identitate si dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii si Consemnatiuni – C.E.C. – S.A.; dovada se face prin documentul stampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN si a sucursalei băncii.
(3) În cazul în care există mai multi beneficiari sau mostenitori, acestia transmit, în afara documentelor prevăzute la alin. (2):
a) notarială, în original, prin care toti beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o tertă persoană să primească plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. (2) privind contul persoanei desemnate; sau
b) act notarial, în original sau copie legalizată (certificat de mostenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă cotele în care vor fi împărtite despăgubirile între beneficiari.
(4) Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin Directia generală economică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.
(5) Compensatiile bănesti stabilite prin hotărârea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestatiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăseste 50.000 lei;
b) esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an si 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei si 100.000 lei;
c) esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an si 60% în anul următor, dacă cuantumul compensatiilor depăseste 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua transă se actualizează în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul National de Statistică, fată de luna decembrie a anului anterior”,
Curtea apreciază că, în mod legal si temeinic, constatând că, intimata reclamantă A.A nu se află în posesia unui titlu executoriu, fiind obligată a urma calea dreptului comun, pentru obtinerea unei hotărâri judecătoresti de obligare a debitorului la executarea obligatiei de plată, instanta de fond a procedat la admiterea actiunii dedusă judecătii, prin raportare la prevederile art.1 al.1 din Legea nr.554/2004.
Deoarece intimata reclamantă a făcut dovada unei creante certe, lichide si exigibile la momentul formulării actiunii dedusă judecătii, iar recurenta nu a făcut dovada plătii, retine Curtea că, în mod legal si temeinic instanta de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilitătii de plată din cauza fondurilor”, atât timp cât, aceasta si-ar invoca propria culpă în neexecutare si, mai mult, a avea în vedere o astfel de apărare, ar presupune că, executarea ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligatiei de plată, aspect ce nu poate fi retinut nici de către instanta de recurs.
Legal si temeinic, apreciază Curtea – instanta de fond, a avut în vedere si dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeană a Drepturilor Omului, atunci când, a admis actiunea dedusă judecătii, pentru că, a nega dreptul persoanelor îndreptătite de a recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creantă, reprezintă o lăsare la latitudinea debitorului de a proceda la executarea obligatiei de plată, situatie ce ar echivala cu lipsirea persoanei îndrituite de bunul litigios.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.
