Prin cererea înregistrata sub nr. 2324/88/2007 la Tribunalul Tulcea reclamanta S.C. A. S.A. TULCEA a chemat în judecata pe pârâtii O.A., O.V. si O.G., precum si pe D.I., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a sentintei civile nr. 2220 din 1 iunie 1994 a Judecatoriei Tulcea, nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 26/17 mai 2004 emis de Biroul Notarial J.P., precum si nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare nr. 620 din 19 mai 2004.
S-a sustinut în motivarea cererii ca, prin actele a caror nulitate absoluta se solicita a se constata s-a înstrainat din domeniul public al municipiului Tulcea terenul având nr. cadastral 2822, intabulat în C.F. 7635/N a municipiului Tulcea, teren pe care se afla tevile de apa rece ale municipiului Tulcea, si cum retelele de alimentare cu apa, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ teritoriale, nu pot face obiectul înstrainarii, fiind inalienabile.
b) Hotarârea tribunalului
Instanta a pus în discutia partilor, exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Tulcea, în solutionarea cauzei în raport de obiectul acesteia.
Prin sentinta civila nr.1971/1.11.2007 Tribunalul Tulcea a declinat competenta solutionarii cauzei în favoarea Judecatoriei Tulcea.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre tribunalul a retinut ca prin cererea de chemare în judecata formulata reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute în principal a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a certificatului de mostenitor nr. 26/17 mai 2004 a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 620 din 19 mai 2004.
Actiunea în constatarea nulitatii absolute a actelor aratate este de competenta, în prima instanta, a judecatoriei, neavând relevanta în speta de fata ca reclamanta este un comerciant si ca ar determina în aceasta calitate natura comerciala a cauzei, întrucât în primul rând se solicita anularea unor acte juridice încheiate între persoane fizice care nu au nici o legatura cu calitatea de comerciant a reclamantei.
In al doilea rând, legea speciala, respectiv Legea nr. 18/1991, invocata ca temei al anularii titlului de proprietate, prevede o procedura si o competenta exclusiva în ce priveste judecarea unei astfel de actiuni, astfel ca în mod evident, doar Judecatoria Tulcea poate sa decida asupra nulitatii unui titlu de proprietate.
In consecinta, cum aceasta cerere de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 este una principala, modul de rezolvare a acestei cereri influentând si modul de rezolvare a celorlalte cereri si cum competenta materiala revine judecatoriei, tribunalul având doar competenta de a solutiona recursul în material proceselor funciare.
c) Recursul
Împotriva acestei hotarâri a declarat în termen reclamanta criticând-o ca fiind nelegala pentru urmatoarele motive:
-cererea reclamantei are un caracter comercial care este dat de calitatea de comerciant al acesteia caz în care se aplica dispozitiile art.7201 si urmatoarele din Codul de procedura civila , cererea în constatarea nulitatii fiind neevaluabila în bani
-chiar si în situatia în care s-ar accepta ca cererea are un caracter civil devin aplicabile dispozitiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul de procedura civila
-litigiul a fost întemeiat pe dispozitiile art.11 din Legea nr. 213/1998 astfel ca în conformitate cu dispozitiile art.23 are o natura de administrativ, competenta apartinând tribunalului
Recursul a fost întemeiat generic pe dispozitiile art.296 si urmatoarele din Codul de procedura civila, dispozitiile care reglementeaza apelul nicidecum recursul.
La termenul din 30.01.2008 curtea a calificat calea de atac ca fiind recurs potrivit dispozitiile art.158 al.3 din Codul de procedura civila, iar temeiul de drept al recursului fiind art.304 pct.9.
d) Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotarârii curtea constata urmatoarele:
Potrivit art.2 al.1 lit.a din Codul de procedura civila „tribunalul judeca, în prima instanta:
a)procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile în aceasta materie al caror obiect este neevaluabil în bani;”
Pentru a determina instanta competenta trebuie calificata natura cererii de chemare în judecata.
Legiuitorul român a aratat în art.3, 4 si 6 din Codul comercial care fapte sunt considerate ca fapte de comert, iar atunci când urmeaza sa se stabileasca daca un act este sau nu comercial trebuie avut în vedere ca regula este civilitatea actului iar comercialitatea exceptia. În caz de dubiu se va tinde spre natura civila a actului.
În speta, în raport de obiectul cererii de chemare în judecata nu exista nici un dubiu ca natura cauzei este una civila astfel ca nu are nici o relevanta faptul ca reclamanta este o societate comerciala, si aceasta cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a stabilit o procedura si o competenta speciala în ceea ce priveste titlurile de proprietate emise în baza acestui act normativ, competenta de la care partile nu pot deroga.
Desi reclamanta a sustinut în fata primei instante ca litigiul sau are o natura comerciala, în recurs, tocmai pentru a reusi sa atraga competenta tribunalului, a invocat natura contencios administrativa, argumentare care nu are nici o legatura cu dispozitiile art.2 al.1 lit. b, m, s din Legea nr. 554/2004 litigiul fiind purtat cu persoane fizice nicidecum cu o autoritate publica.
Potrivit dispozitiilor art.129 al.6 din Codul de procedura civila „judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii” ei nefiind tinuti de temeiul juridic invocat de parti, astfel ca natura litigiului este determinata de obiectul cererii reclamantei nicidecum de dispozitiile art.11 si 23 din Legea nr. 213/1998.
Recurenta prin motivele de recurs solicita ca în situatia în care se va stabili natura civila a cauzei competenta sa fie stabilita în favoarea tribunalului invocând dispozitiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul de procedura civila curtea retine ca aceste dispozitii reglementeaza litigiile exceptate de la competenta tribunalului.
Pentru aceste considerente curtea apreciaza ca tribunalul a calificat corect cererea reclamantei, stabilind natura sa civila si care potrivit art.1 pct.1 din Codul de procedura civila apartine judecatoriei, instanta cu plenitudine de competenta în materie civila motiv pentru care, în temeiul art.312 din Codul de procedura civila, recursul este respins ca nefondat.
