Acţiune în anulare dispoziţie primar . Spor de dificultate pentru membrii consiliului de fond funciar . Legalitatea cererii


Conform art II  alin. 1) din Legea nr. 263/2006, sporul de dificultate  de până la 50% din salariile de  încadrare se acordă pe o perioadă determinată de un an , nefiind  reglementată posibitatatea  acordării  acestui spor  pe toatî perioada  de funcţionare a  comisiilor de fond funciar.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman  – Secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ Fiscal sub nr.468/87/2013 din 23.01.2013 reclamantul Prefectul Judeţului Teleorman în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Sîrbeni,  şi alţii,  a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Dispoziţiei nr.164/28.12.2012 emisă de Primarul comunei Sîrbeni.

În motivare, reclamantul arată că dispoziţia a cărei anulare o solicită este emisă cu încălcarea prevederilor legii nr.263/2006, art.II alin.1 şi OUG nr.136/2006 – art.III. Prin aceste articole, legiuitorul a stabilit că acordarea sporului de dificultate pentru implicarea şi aplicarea legilor fondului funciar se face înlăuntrul unor perioade determinate, respectiv înlăuntrul perioadei cuprinsă între 3 iulie 2006 – 3 iulie 2007 pentru persoanele prevăzute la art.II alin.1 din Legea nr.263/20.06.2006 iar pentru persoanele prevăzute la art.1 din OUG nr.136/2006, înlăuntrul perioadei cuprinsă între 28.12.2006 – 28.12.2007.

Reclamantul susţine că perioada reglementată de art.II alin.1 din Legea nr.263/2006 republicată cu modificări şi completări este cuprinsă între 03.07.2006 – 03.07.2007, ceea ce presupune că aceasta perioadă se instituie pe doi ani bugetari diferiţi şi tocmai datorită acestui aspect legiuitorul a dispus ca stabilirea salariaţilor care beneficiază de sporul de dificultate să se facă anual întrucât la stabilirea acestui drept se au în vedere fondurile alocate pentru plata salariilor, acest aspect rezultând în mod clar din expresia „în limita fondurilor alocate pentru plata salariaţilor:”

Cele două prevederi legale care reglementează perioada înlăuntrul căreia se acordă sporul de dificultate pentru implicarea în aplicarea prevederilor legilor fondului funciar sunt norme cu caracter temporar în sensul dispoziţiilor art.55 alin.3 din legea nr.24/2000.

Prevederea din Legea nr.263/2006 conform căreia „stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi cuantumul sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei, susţine reclamantul că nu este de natură să fie interpretată în sensul că sporul se acordă an de an pe durata existenţei comisiei de aplicare a legilor fondului funciar ca fiind vorba de 2 ani bugetari diferiţi (03.07.2006 – 03.07.2007), stabilirea salariaţilor se face pentru  fiecare an în parte, dar cu respectarea  termenului de acordare a sporului.

În condiţiile în care perioada reglementată de legiuitor pentru acordarea sporului de dificultate pentru implementarea în aplicarea legilor fondului funciar a expirat, nu mai există temei legal pentru a emite în prezent un act administrativ similar celui a cărui anulare se solicită.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile legii nr.340/2004, Legea nr.554/2004; Legea nr.215/2001, Legea nr.263/2006, OUG nr.136/2006, Legea nr.24/2000, Legea nr.18/1991.

Au fost anexate cererii de chemare în judecată în xerocopie Dispoziţia nr.164 din 28 decembrie 2012 emisă de primarul comunei Sîrbeni şi Ordin nr. 402 din 07.10.2012 emis de Prefectul judeţului Teleorman.

La 11.03.2013 este primită la dosar Dispoziţia nr.24 din 05 februarie 2013 emisă de Primarul comunei Sîrbeni,dispoziţie prin care revocă dispoziţia contestată în această cauză..

INSTANŢA analizând actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile în cauza de faţă, constată şi reţine:

Prin Dispoziţia nr. 164 din 28 decembrie 2012 Primarul comunei Sîrbeni stabileşte, începând cu data acestei dispoziţii, acordarea sporului de dificultate în procent de 40% din salariul de încadrare consilierului juridic şi secretarului comunei Sîrbeni..Pentru specialistul în cadastru general stabileşte sporul lunar de dificultate de 20% din salariul lunar de încadrare. Reţine emitentul actului administrativ că aceşia sunt salariaţi direct implicaţi în aplicarea legilor fondului funciar, membri în comisia locală de fond funciar Sîrbeni, constituită în baza art. 12 din Legea nr.18/1991a fondului funciar republicată cu modificări şi completări(art.1).

Cu aceeaşi dată a emiterii dispoziţiei, primarul beneficiază de un spor lunar de dificultate de 40% din salariul de încadrare iar viceprimarul comunei beneficiază de un spor lunar de dificultate de  20% din salariul de încadrare fiind persoane implicate în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membri în comisia de fond funciar Sîrbeni constituită în baza art.12 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar  republicată cu modificări şi completări(art.2).

Dispoziţia contestată a fost emisă în temeiul art. II alin. din Legea nr. 263/2006 ,art.II din OUG nr. 136/2006- OUG nr 209/2005, Ordinul Prefectului judeţului Teleorman nr.402/02 octombrie 2012, art.2 şi art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire,atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aprobat prin HG nr. 890/2005, art. 63 alin. 1 lit. d şi art.5 lit.a din Legea nr. 215/2001, ,art.63 alin.1 lit.c şi alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001.

Art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006  prevede că salariaţii  instituţiilor publice  implicaţi în mod direct  în aplicarea legilor fondului funciar , membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din  Legea nr. 18/1991 republicată ,  cu modificări şi completări ,beneficiază de un spor lunar  de dificultate de până la 50 % din salariul lunar de încadrare pe o perioadă  de un an , de la data intrării în vigoare a acestei legi.

OUG nr.136/2006 stabileşte la art.II că sporul de dificultate prevăzut la art.I se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt alese sau numite persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Din conţinutul Legii nr.263/2006 pentru aplicarea OUG nr.209/2005 pentru modificarea şi  completarea unor acte normative în domeniul proprietăţii, rezultă că acest spor de dificultate de până 50% din salariul de încadrare se acordă pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a legii  şi numai în mod excepţional în perioada imediat următoare şi nu sine die. Legea nr.330/2009 şi a anexelor III şi IV din  aceasta , în nici unul din texte nu face vorbire expres despre sporul de dificultate acordat pentru aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991. Altfel, ar însemna a se da o interpretare  eronată dispoziţiilor legiuitorului care a avut în vedere să acorde celor îndreptăţiţi în primul an de la aplicarea Legii nr.263/2006 un spor de dificultate de până la 50% iar ulterior în perioada imediat următoare numai când se justifică şi pentru o activitate susţinută.

Pe de  altă parte după aproximativ 19 ani de la intrarea în vigoare a Legii fondului funciar şi având în vedere  activitatea sporadică ce se desfăşoară în prezent, acest spor de până la jumătate din salariul de încadrare nu se mai justifică şi nu încurajează procesul de finalizare a fondului funciar.

Stabilirea  salariaţilor care beneficiază de acest drept  şi a cuantumului sporului ce se acordă , se face  anual de către conducătorul instituţiei  implicată în  aplicarea dispoziţiilor  legale  privind reconstituirea  dreptului de proprietate asupra proprietăţii  funciare , în limita fondurilor  alocate  pentru plata salariilor .

Comisia constituită în baza  art. 12 din Legea nr. 18/1991 nu a fost  desfiinţată prin ordin al prefectului şi cu privire la activitatea desfăşurată de aceasta în îndeplinirea atribuţiilor  prevăzute de H.G. nr. 890/2005 există prezumţia că  desfăşoară activitate  permanent.

Totuşi  legiuitorul impune  ca anual  cuantumul sporului de dificultate acordat membrilor comisiei să fie stabilit în  funcţie de fondurile alocate pentru plata  salariilor, precum şi de  nominalizarea salariaţilor care beneficiază de acest drept .

Aceste  condiţii au fost impuse de legiuitor tocmai pentru a  determina  o analiză a  volumului  de activitate  al comisiei , anual , care să justifice sau  nu prelungirea  pentru încă o perioadă de un an a activităţii comisiei de fond  funciar.

Din înscrisurile  depuse la dosar  rezultă că  stabilirea membrilor comisiei şi acordarea sporului de dificultate  lunar la salariul de bază  se face  din oficiu  de la o  perioadă la alta , prin  invocarea textelor de lege care  conţin reglementări cu caracter  general privind înfiinţarea  comisiei  de fond funciar , fără o analiză  efectivă  a activităţii  desfăşurată de  comisia de fond  funciar , o analiză comparativă privind încărcătura  activităţii  acesteia prin raportare la perioada  anterioară , prezentarea motivelor  care să determine atât cuantificarea sporului de dificultate cât şi  numărul  membrilor comisiei de fond funciar, situaţii care să justifice încadrarea într-un anumit procent a sporului acordat.

La 11.03.2013 pârâtul depune la dosar Dispoziţia nr. 24/05 februarie 2013 prin care Primarul comunei Sîrbeni revocă Dispoziţia nr. 164/28 decembrie 2012 contestată în această cauză. Instanţa constată că Dispoziţia nr. 164/28 decembrie 2012 contestată în această cauză a produs efecte de la data emiterii acesteia astfel că instituţia revocării nu mai poate fi reţinută în cauză.

 Faţă de considerentele de fapt şi de drept  mai sus expuse , acţiunea formulată de reclamant conform art. 3 şi art.18 din Legea nr. 554 /2004  este întemeiată  şi urmează a fi admisă cu consecinţa anulării Dispoziţiei nr.164 din 28 decembrie 2012 emisă de Primarul comunei Sîrbeni.