Acţiune în anularea decizie de eliberare din funcţie pentru lipsă neîntemeiată de la serviciu. Refuz de prezentare la locul de muncă unde a fost repartizat cu delegare de autoritate. Consecinţe


 Acţiune în anularea decizie de eliberare din funcţie pentru lipsă neîntemeiată de la serviciu. Refuz de prezentare la locul de muncă unde a fost repartizat cu delegare de autoritate. Consecinţe

Fiind repartizat în condiţiile legii la un nou loc de muncă, cu delegare de atribuţii, în cadrul aceleiaşi instituţii, reclamantul avea obligaţia de a se prezenta la noul birou, pe toată durata programului zilnic de lucru al instituţiei, indiferent de pretinsa natură conflictuală în care acesta s-ar fi aflat în raport cu şefii noului birou, – ce aveau obligaţia să îi clarifice atribuţiile concrete în eventualitatea în care acestea nu erau individualizate în fişa postului respectiv. Pretinsa atitudine ostilă a noului colectiv ori a noilor şefi nu îl puteau îndreptăţi a lipsi de la serviciu pe o perioadă îndelungată, fără a sesiza şefii ierarhici în vederea clarificării noului său raport de serviciu, cum a procedat în fapt reclamantul.

Temei de drept: art. 78 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici

Decizia nr. 617/19.03.2012