Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
La data de 21.02.2012, intre reclamant in calitate de imprumutat si parata in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit nr. RBRO1897036 avand ca obiect acordarea unui credit in valoare de 35989 lei ce va fi utilizat dupa cum urmeaza: 1.1.a. pentru rambursarea anticipata a sumei de 2074,5 lei , ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 43867573 din data de 27.11.2002 ; pentru rambursarea anticipata a sumei de 2956,52 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 45783258 din data de 08.08.2008; pentru rambursarea anticipata a sumei de 21123,3 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de B. prin contractul nr. 2558804/27.09.2011, pentru rambursarea anticipata a a sumei de 2036,1 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de G. prin contractul nr. 5248990020362011 din data de 29.07.2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociaţi care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori literale , cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acestuia”.
Pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale. Reclamantul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta au acţionat în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului activ. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
Pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie astfel să verifice următoarele condiţii:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăşi clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.
Aceste condiţii sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce priveşte buna credinţă, instanta are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză şi dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiţia de bună credinţă poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acţionează corect şi echitabil faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de :
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 3.11 din contractul de credit, instanta apreciaza ca solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al acesteia este neintemeiata, intrucat nu s-a facut dovada dezechilibrului semnificativ produs între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Conform art. 3.11, valoarea totala de plata de catre imprumutat pentru creditul astfel acordat este, la data incheierii contractului de 57072,12 lei . Aceasta a fost determinata prin insumarea totala a creditului (sumele totale puse la dispozitie imprumutatului de catre banca in baza contractului de credit) si a costului total al creditului. In costul total al creditului pentru imprumutat se regasesc toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele , taxele si orice alt tip de costuri prevazute in prezentul contract de credit ca fiind in sarcina imprumutatului . Daca este cazul, la aceasta valoare se adauga si costurile in legatura cu contractul de asigurare asa cum acestea vor fi convenite de imprumutat si asigurator.
Rezulta ca valoarea totala de plata a fost stabilita inca de la data incheierii conventiei , este clar precizata , este dimensionata in functie de o valoare concreta (suma imprumutata , dobanda , comisioane), are stabilita scadenta si este inclusă in planul de rambursare.
De altfel, graficul de rambursare, insusit prin semnatura de catre reclamant, cuprinde in mod expres suma totala de plata lunara, constand in rata credit, dobanda si comision de 5 lei precum si scadenta acesteia.
Aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate intr-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract , astfel ca nu se poate sustine ca reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului , avand posibilitatea reala de a lua la cunostinta, la data conventiei de credit , de toate conditiile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor sale.
Asadar, prevederile art. 3.11 sunt exprimate fara echivoc , in mod clar , in asa fel incat sa nu conduca la concluzia ca , la momentul acordului de vointa , consumatorului i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul conventiei , iar termenii utilizati pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.
In graficul de rambursare rezulta ca singurul comision inclus in suma lunara de plata este cel de 5 lei reprezentand comision de administrare, astfel incat sunt neintemeiate sustinerile reclamantului referitoare la perceperea de catre banca a numeroase comisioane si asigurari.
În ceea ce privește comisionul de administrare, respectiv comisionul de analiza dosar de credit, instanța reține că potrivit art. 3.7 din contractul de credit, pentru monitorizarea/inregsitrarea/efectuarea de operatiuni de catre Banca in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat imprumutatului , imprumutatul datoreaza lunar bancii in comision de administrare in suma de 5 lei , care se achita la data scadentei fiecarei rate lunare conform graficului de rambursare.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecăţii, comisioanele percepute constituie un element al prețului, iar prevederea 3.7 si 3.9 din contract cu privire la comisionul de analiza dosar , respectiv de administrare a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că aceste comisioane a fost stabilite intr-o sumă fixă, iar acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, cele doua comisioane, ca și componente ale prețului creditului, sunt exceptate, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.7 si art. 3.9 din contractele încheiate de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că aceste comisioane nu poate fi considerate abuzive pentru următoarele argumente:
Astfel, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 200 lei raportat la creditul acordat de 35989 lei si a unui comision lunar de 5 lei, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de analiza dosar/de administrare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obţinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul – finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 84 luni.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art. 3.7, art. 3.9 si art. 3.11, dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval prelungit (84 luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată o suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite. Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantului (35989 lei) şi intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (84 luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art. 3.7, 3.9 si 3.11 inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile inserate la art. 3.7, 3.9 si 3.11 din contract sunt redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.
Mai mult, perceperea unui comision de analiza dosar, respectiv de administrare este permisa în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neintemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 din contractul de credit.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 9.1 din contractul de credit potrivit caruia la aparitia oricarui caz de culpa precum si pentru incalcarea oricaror alte obligatii contractuale, Banca este indreptatita sa declare scadenta anticipata a creditului, notificand imprumutatului/codebitorului , in prealabil, in scris, instanta apreciaza ca nu se poate retine caracterul abuziv al acestei clauze, intrucat creditorul a particularizat in mod expres situatia in care poate interveni scadenta anticipata a creditului ( prevazute la art. 8.2), astfel incat la momentul incheierii conventiei de credit reclamantul a avut reprezentarea clara si neechivoca asupra imprejurarii in care ar fi supusi scadentei anticipate. Astfel, instanta retine ca s-a prevazut in mod expres la art. 8.2 ca sunt considerate cazuri de culpa: a)neachitarea de catre imprumutat/codebitor a sumelor datorate , la termenele , in conditiile si cuantumurile stabilite in prezentul contract; b)utilizarea de catre imprumutat/codebitor a creditului pentru o alta destinatie decat cea aprobata de banca; c) neprezentarea de catre imprumutat/codebitor , la solicitarea Bancii , a unei dovezi care sa ateste stingerea datoriilor aferente creditului bancar/facilitatii de credit mentionate la art. 1.1. lit. a din contract; d) prezentarea de catre imprumutat/codebitor de documente si/sau furnizarea de informatii incomplete si/sau false si/ori omisiunea de a comunica Bancii documente/informatii , in scopul de a indice in eroare banca; e) neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a oricareia dintre obligatiile asumate de imprumutat/codebitor prin contract. Astfel, instanta apreciaza ca reclamantul nu pot invoca ca nu ar cunoaste situatia in care i s-ar activa clauza in discutie si ca nu-si poate adapta conduita in raport de natura acestei situatii, permitand totodata bancii sa declare anticipat scadenta , doar in baza conduitei culpabile a reclamantului.
Prin urmare, instanta apreciaza ca prin includerea acestei clauze in conventia de credit, cu precizarea in mod expres a situatiei in care aceasta opereaza , prin raportarea ei la elemente obiective , nu se poate retine ca s-a produs un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, imprumutatul avand posibilitatea sa adopte conduita corespunzatoare pentru a preveni incidenta acesteia.
De asemenea, instanta apreciaza ca inserarea acestei clauze nu determina procurarea unui avantaj excesiv pentru banca in detrimentul cocontractantului. Contractul de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea reclamantului, insa o executare uno icto din partea Bancii , aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract.
Astfel, banca si-a indeplinit obligatia asumata, remitand suma imprumutata, ceea ce da nastere dreptului acesteia nascut la data incheierii contractului , de a primi de la reclamant pretul ce incumba acestuia , ceea ce presupune indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor de catre acesta , in caz contrar banca fiind indreptatita sa invoce clauza prevazuta de art. 9.1 , insa numai daca sunt indeplinite conditiile expres mentionate prin vointa partilor.
Astfel, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 9.1 din contractul de credit.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la restituirea sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata , conform art. 1.1 lit. a din contractul de credit, instanta constata ca desi reclamantului îi revenea sarcina probei, acesta nu a facut dovada sumelor achitate cu acest titlu catre parata in baza contractelor de credit nr. 43867573/27.11.2002 si nr. 45783258/08.08.2008. De altfel , in contractul de credit nr. RBRO1897036 este mentionata doar destinatia unei parti din suma imprumutata in baza acestuia, fara a se preciza in mod expres daca rambursarea integrala a creditelor acordate in 2002 si respectiv 2008 a presupus si plata unui comision de rambursare anticipata precum si cuantumul acestuia.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata cererea de obligare a paratei la restituirea catre reclamant a sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata conform art. 1. 1 lit. a din contractul de credit RBRO1897036/21.02.2012.
De asemenea, avand in vedere ca nu s-a retinut caracterul abuziv al clauzelor criticate de reclamant, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata si cererea de obligare a paratei la plata dobanzii legale pentru sumele platite nedatorat in baza clauzelor pretinse ca fiind abuzive .
Pentru aceste cosniderente, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul X în contradictoriu cu pârâta .
La data de 21.02.2012, intre reclamant in calitate de imprumutat si parata in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit nr. RBRO1897036 avand ca obiect acordarea unui credit in valoare de 35989 lei ce va fi utilizat dupa cum urmeaza: 1.1.a. pentru rambursarea anticipata a sumei de 2074,5 lei , ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 43867573 din data de 27.11.2002 ; pentru rambursarea anticipata a sumei de 2956,52 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 45783258 din data de 08.08.2008; pentru rambursarea anticipata a sumei de 21123,3 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de B. prin contractul nr. 2558804/27.09.2011, pentru rambursarea anticipata a a sumei de 2036,1 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de G. prin contractul nr. 5248990020362011 din data de 29.07.2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociaţi care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori literale , cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acestuia”.
Pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale. Reclamantul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta au acţionat în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului activ. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
Pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie astfel să verifice următoarele condiţii:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăşi clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.
Aceste condiţii sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce priveşte buna credinţă, instanta are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză şi dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiţia de bună credinţă poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acţionează corect şi echitabil faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de :
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 3.11 din contractul de credit, instanta apreciaza ca solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al acesteia este neintemeiata, intrucat nu s-a facut dovada dezechilibrului semnificativ produs între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Conform art. 3.11, valoarea totala de plata de catre imprumutat pentru creditul astfel acordat este, la data incheierii contractului de 57072,12 lei . Aceasta a fost determinata prin insumarea totala a creditului (sumele totale puse la dispozitie imprumutatului de catre banca in baza contractului de credit) si a costului total al creditului. In costul total al creditului pentru imprumutat se regasesc toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele , taxele si orice alt tip de costuri prevazute in prezentul contract de credit ca fiind in sarcina imprumutatului . Daca este cazul, la aceasta valoare se adauga si costurile in legatura cu contractul de asigurare asa cum acestea vor fi convenite de imprumutat si asigurator.
Rezulta ca valoarea totala de plata a fost stabilita inca de la data incheierii conventiei , este clar precizata , este dimensionata in functie de o valoare concreta (suma imprumutata , dobanda , comisioane), are stabilita scadenta si este inclusă in planul de rambursare.
De altfel, graficul de rambursare, insusit prin semnatura de catre reclamant, cuprinde in mod expres suma totala de plata lunara, constand in rata credit, dobanda si comision de 5 lei precum si scadenta acesteia.
Aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate intr-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract , astfel ca nu se poate sustine ca reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului , avand posibilitatea reala de a lua la cunostinta, la data conventiei de credit , de toate conditiile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor sale.
Asadar, prevederile art. 3.11 sunt exprimate fara echivoc , in mod clar , in asa fel incat sa nu conduca la concluzia ca , la momentul acordului de vointa , consumatorului i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul conventiei , iar termenii utilizati pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.
In graficul de rambursare rezulta ca singurul comision inclus in suma lunara de plata este cel de 5 lei reprezentand comision de administrare, astfel incat sunt neintemeiate sustinerile reclamantului referitoare la perceperea de catre banca a numeroase comisioane si asigurari.
În ceea ce privește comisionul de administrare, respectiv comisionul de analiza dosar de credit, instanța reține că potrivit art. 3.7 din contractul de credit, pentru monitorizarea/inregsitrarea/efectuarea de operatiuni de catre Banca in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat imprumutatului , imprumutatul datoreaza lunar bancii in comision de administrare in suma de 5 lei , care se achita la data scadentei fiecarei rate lunare conform graficului de rambursare.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecăţii, comisioanele percepute constituie un element al prețului, iar prevederea 3.7 si 3.9 din contract cu privire la comisionul de analiza dosar , respectiv de administrare a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că aceste comisioane a fost stabilite intr-o sumă fixă, iar acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, cele doua comisioane, ca și componente ale prețului creditului, sunt exceptate, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.7 si art. 3.9 din contractele încheiate de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că aceste comisioane nu poate fi considerate abuzive pentru următoarele argumente:
Astfel, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 200 lei raportat la creditul acordat de 35989 lei si a unui comision lunar de 5 lei, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de analiza dosar/de administrare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obţinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul – finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 84 luni.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art. 3.7, art. 3.9 si art. 3.11, dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval prelungit (84 luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată o suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite. Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantului (35989 lei) şi intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (84 luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art. 3.7, 3.9 si 3.11 inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile inserate la art. 3.7, 3.9 si 3.11 din contract sunt redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.
Mai mult, perceperea unui comision de analiza dosar, respectiv de administrare este permisa în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neintemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 din contractul de credit.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 9.1 din contractul de credit potrivit caruia la aparitia oricarui caz de culpa precum si pentru incalcarea oricaror alte obligatii contractuale, Banca este indreptatita sa declare scadenta anticipata a creditului, notificand imprumutatului/codebitorului , in prealabil, in scris, instanta apreciaza ca nu se poate retine caracterul abuziv al acestei clauze, intrucat creditorul a particularizat in mod expres situatia in care poate interveni scadenta anticipata a creditului ( prevazute la art. 8.2), astfel incat la momentul incheierii conventiei de credit reclamantul a avut reprezentarea clara si neechivoca asupra imprejurarii in care ar fi supusi scadentei anticipate. Astfel, instanta retine ca s-a prevazut in mod expres la art. 8.2 ca sunt considerate cazuri de culpa: a)neachitarea de catre imprumutat/codebitor a sumelor datorate , la termenele , in conditiile si cuantumurile stabilite in prezentul contract; b)utilizarea de catre imprumutat/codebitor a creditului pentru o alta destinatie decat cea aprobata de banca; c) neprezentarea de catre imprumutat/codebitor , la solicitarea Bancii , a unei dovezi care sa ateste stingerea datoriilor aferente creditului bancar/facilitatii de credit mentionate la art. 1.1. lit. a din contract; d) prezentarea de catre imprumutat/codebitor de documente si/sau furnizarea de informatii incomplete si/sau false si/ori omisiunea de a comunica Bancii documente/informatii , in scopul de a indice in eroare banca; e) neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a oricareia dintre obligatiile asumate de imprumutat/codebitor prin contract. Astfel, instanta apreciaza ca reclamantul nu pot invoca ca nu ar cunoaste situatia in care i s-ar activa clauza in discutie si ca nu-si poate adapta conduita in raport de natura acestei situatii, permitand totodata bancii sa declare anticipat scadenta , doar in baza conduitei culpabile a reclamantului.
Prin urmare, instanta apreciaza ca prin includerea acestei clauze in conventia de credit, cu precizarea in mod expres a situatiei in care aceasta opereaza , prin raportarea ei la elemente obiective , nu se poate retine ca s-a produs un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, imprumutatul avand posibilitatea sa adopte conduita corespunzatoare pentru a preveni incidenta acesteia.
De asemenea, instanta apreciaza ca inserarea acestei clauze nu determina procurarea unui avantaj excesiv pentru banca in detrimentul cocontractantului. Contractul de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea reclamantului, insa o executare uno icto din partea Bancii , aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract.
Astfel, banca si-a indeplinit obligatia asumata, remitand suma imprumutata, ceea ce da nastere dreptului acesteia nascut la data incheierii contractului , de a primi de la reclamant pretul ce incumba acestuia , ceea ce presupune indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor de catre acesta , in caz contrar banca fiind indreptatita sa invoce clauza prevazuta de art. 9.1 , insa numai daca sunt indeplinite conditiile expres mentionate prin vointa partilor.
Astfel, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 9.1 din contractul de credit.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la restituirea sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata , conform art. 1.1 lit. a din contractul de credit, instanta constata ca desi reclamantului îi revenea sarcina probei, acesta nu a facut dovada sumelor achitate cu acest titlu catre parata in baza contractelor de credit nr. 43867573/27.11.2002 si nr. 45783258/08.08.2008. De altfel , in contractul de credit nr. RBRO1897036 este mentionata doar destinatia unei parti din suma imprumutata in baza acestuia, fara a se preciza in mod expres daca rambursarea integrala a creditelor acordate in 2002 si respectiv 2008 a presupus si plata unui comision de rambursare anticipata precum si cuantumul acestuia.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata cererea de obligare a paratei la restituirea catre reclamant a sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata conform art. 1. 1 lit. a din contractul de credit RBRO1897036/21.02.2012.
De asemenea, avand in vedere ca nu s-a retinut caracterul abuziv al clauzelor criticate de reclamant, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata si cererea de obligare a paratei la plata dobanzii legale pentru sumele platite nedatorat in baza clauzelor pretinse ca fiind abuzive .
Pentru aceste cosniderente, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul X în contradictoriu cu pârâta .
