Cum, prin acţiune, recurenta a solicitat să se constate că notificările transmise de intimată reprezintă acte unilaterale care nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, încheiat de părţi, în consens cu dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, obiectul dedus judecăţii nu relevă existenţa sau inexistenţa unui drept al recurentei, care să-i confere interesul conservării acestuia printr-o acţiune în justiţie. într-adevăr, somaţiile transmise de intimată exprimă punctul său de vedere referitor la modul de a contractului de către recurentă, fiind acte unilaterale, aşa încât instanţa de judecată nu poate să constate o situaţie de fapt rezultată din înscrisuri.
Nemulţumirea recurentei în privinţa înscrisurilor respective poate fi invocată în instanţă, dar printr-o acţiune cu alt obiect.
(Decizia nr. 767 din 22 mai 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 10213 din 11.12.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, în Dosarul nr. 11.037/2001, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. “O.” S.A. împotriva pârâtei A.P.A.P.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, pretenţiile deduse judecăţii pot fi valorificate într-o eventuală acţiune în realizare şi că la acest moment nu este justificat interesul cererii.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, arătând în motivare că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale, cât timp obiectul cererii vizează modul defectuos de efectuare a imputaţiei plăţilor de către intimata-pârâtă şi s-a solicitat constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a proceda la efectuarea de astfel de operaţii, fiind justificat interesul acţiunii.
Altfel, dacă acţiunea ar fi fost lipsită de interes trebuia respinsă pe acest aspect, dar nu ca inadmisibilă. Dacă s-ar fi solicitat ceva ce ar fi putut tinde la realizare, atunci acţiunea ar fi fost inadmisibilă.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, întrucât, deşi se face vorbire de faptul că pretenţiile reclamantei pot fi valorificate, pe de altă parte se statuează că această valorificare se poate face exclusiv pe cale de întâmpinare. Or, în cadrul acţiunii ce ar formula-o pârâta, reclamanta ar fi în situaţia de a se constata un drept al pârâtei şi nicidecum inexistenţa acestuia, precum se cere în speţa de faţă.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a respins recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul dedus judecăţii prin acţiunea introductivă de instanţă este: “să constatati că notificările transmise nouă prin scrisorile F.P.S. nr. 1/8277 din 02.08.2000, nr. 301/9134 din 08.09.2000 şi nr. 1/0179 din 19.09.2000 reprezintă acte unilaterale care nu fac parte din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 961 din 27.06.1997, întrucât încalcă clauza prevăzută la art. 13 alin. 7”.
Din modul în care a fost conceput obiectul acţiunii, această acţiune apare inadmisibilă.
în concret, notificările transmise recurentei de către intimată reprezintă somaţii privind anumite aspecte în legătură cu executarea Contractului nr. 961 din 27.06.1997, încheiat între recurentă şi intimată.
Aceste somaţii reprezintă punctul de vedere al intimatei cu privire la modul de executare a Contractului nr. 961/1997 de către recurentă, fiind prin ele însele acte unilaterale, aşa încât instanţa de judecată nu poate să constate o situaţie de fapt rezultată din înscrisuri.
în măsura în care aceste notificări nu sunt însuşite de către recurentă, sigur că rămân acte unilaterale ce exprimă numai punctul de vedere al intimatei.
Dacă intimata nu revine asupra punctului său de vedere exprimat în notificările respective, recurenta are posibilitatea formulării unei acţiuni în justiţie, ocazie cu care îşi poate formula apărări corespunzătoare punctului său de vedere.
Deci, notificările nu fac parte din contract, ci exprimă părerea intimatei privind modul de executare a contractului de către recurentă. Practic, nu trebuie confundată notificarea cu actul adiţional ce se încheie în baza unui contract. Ceea ce rezultă din însuşi actul emis, şi anume notificările în litigiu, nu este de natură să mai constate şi instanţa de judecată, nefiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă. Oricum, recurenta nu a făcut dovada lezării sale în urma notificărilor transmise de către intimată.
în consens cu dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, obiectul dedus judecăţii de faţă nu relevă existenţa sau inexistenţa unui drept al recurentei-reclamante care să-i confere interesul conservării acestuia printr-o acţiune în justiţie.
Nu se poate constata pe cale judecătorească că notificările nu fac parte din contract şi că sunt acte unilaterale, întrucât, după cum deja s-a arătat, pe de o parte acest fapt rezultă din însuşi conţinutul actelor (notificările), iar pe de altă parte acţiunea apare inadmisibilă, nefiind vorba de constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept al recurentei ce poate fi protejat în sensul dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă.
Nemulţumirea recurentei faţă de conţinutul notificărilor poate fi satisfăcută în momentul în care va fi lezată prin demersurile efectuate de către intimată, prin acţionarea sa în justiţie.
Altminteri, dacă recurenta a plătit intimatei mai mult decât prevede contractul are posibilitatea de a se adresa justiţiei, dar printr-o acţiune cu alt obiect, şi nu cu obiectul de faţă.
Or, din această perspectivă, soluţia instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii, neputându-se constata inexistenţa dreptului intimatei într-o acţiune pornită de recurentă.
Art. 111 din se referă la dreptul părţii ce formulează acţiune, şi nu al altor persoane, precum în speţă al intimatei-pârâte. Probele nu relevă că recurenta a justificat o încălcare a dreptului său de către intimată, prin modul de concepere al obiectului acţiunii.
