Acţiune în constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă. Admisibilitate. Condiţii.
Acţiunea în constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită , întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă este inadmisibilă, dacă partea are la îndemână o acţiune în realizare. Acţiune în realizare o constituie şi contestaţia la executare.
Secţia civilă – Decizia civilă nr.77/ 6 martie 2008
In fapt, prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Hunedoara, reclamantul A.D. a chemat în judecată pe pârâţii P.A., D.M., P.A., I.A. şi V.M., solicitând ca în contradictoriu cu ei să stabilească ca fiind prescris dreptul acestora de a mai solicita executarea silită a daunelor civile la care el a fost obligat prin decizia penală nr. 2667/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală.
In argumentarea cererii sale a arătat că prin decizia penală menţionată, intrată în puterea lucrului judecat, a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru complicitate la furt, art. 26 cod penal raportat la art. 208 alin. 1 lit. „i” şi art. 209 lit. „a,e,g” cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal.
A fost obligat sub aspectul laturii civile, în solidar cu alţi 3 coinculpaţi la plata următoarelor sume: 17.500 DM către P.A, 350 dolari pârâtului M.D., 2000 DM lui P.A, 1000 DM lui I.A, şi respectiv 1300 DM pârâtului V.M, hotărâre penală care reprezintă titlu executoriu, rămânând definitivă la 6.05.2003.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului stabilind că la 15.03.2004, pârâtul P.A, parte civilă în dosarul penal a formulat cerere la B.E.J B.A., pentru recuperarea debitului la care era îndreptăţit, în baza acelei sentinţe penale, sens în care, în dosarul execuţional format nr. 42/2004, s-a pronunţat încheierea 124/14.03.2004.
Judecătoria Hunedoara a încuviinţat executarea silită, emiţându-se somaţie la 29.03.3004, de care cel în cauză a luat cunoştinţă la 20.05.2004.
In acest context s-a conchis că potrivit art. 16 lit. „c” din DL. 167/1958, prescripţia se întrerupe în baza unui act începător de executare, iar conform art. 17 alin. 3 din acelaşi act normativ, când se întrerupe printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu curge cât timp hotărârea de admitere nu a rămas definitivă, sau în cazul executării până la împlinirea ultimului act de executare.
In speţă, începerea executării a avut loc la 15.03.2004, în condiţiile în care, cursul prescripţiei a început la 6.05.2003, astfel că termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 6 din DL. 167/1958 s-a întrerupt la 15.03.2004, efectul juridic imediat, fiind curgerea unui nou termen. Prin urmare, a stabilit aceiaşi instanţă, la data investirii instanţei de către reclamant cu acţiunea menţionată, acesta era deja urmărit silit.
De altfel potrivit doctrinei şi practicii judiciare, atunci când debitul obligaţiei avea deschisă calea contestaţiei la executare ( ca acţiune în realizare) împotriva creditorului urmăritor, o atare acţiune în constatarea prescripţiei executării este inadmisibilă.
Prescripţia executării putea fi invocată, evident în cadrul contestaţiei la executare.
Impotriva sentinţei civile nr. 1166/2007 a Judecătoriei Hunedoara, a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii sale, argumentând prin motivele de apel în esenţă, că de fapt actele de executare silită din dosarul execuţional s-au iniţiat doar de unul din pârâţi, astfel că întreruperea prescripţiei nu putea opera faţă de ceilalţi creditori pârâţi în cauză, ci decât faţă de cel ce a făcut demersurile la executorul judecătoresc.
Prescripţia unui drept material nu este decât o consecinţă a pasivităţii titularului dreptului, iar potrivit art. 1866 cod civil, întreruperea acesteia nu o poate invoca decât cel ce o determină.
Apelul a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 341/A/22.XI.2007 a Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă, cu motivarea că prima instanţă a reţinut doar parţial corect starea de fapt, însă soluţia nu se impune a fi schimbată.
S-a arătat că eronat instanţa de fond a reţinut că ar opera o solidaritate activă, în sensul că actele de executare făcute de creditorul urmăritor P.A. ar profita şi celorlalţi.
Conform art. 1034 cod civil, obligaţia este solidară când titlul creanţei dă anume drept fiecăruia dintre ei de a cere plata creanţei şi când plata făcută unui creditor liberează debitorul dator. Solidaritatea activă este atunci când orice creditor solidar poate cere debitorului comun, plata integrală a creanţei, astfel că plata acesteia către oricare creditor solidar îl liberează de datorie faţă de ceilalţi creditori. Această formă a solidarităţii poate lua naştere doar dintr-un act juridic, contract sau legat, ori în speţă titlul este o hotărâre judecătorească de natură penală, care sub aspectul civil a stabilit despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi fiecare din părţile vătămate, constituie părţi civile în cauză. In cauză, deci nu toţi pârâţii au formulat în primul rând cereri de executare, faţă de debitorul apelant.
Pe de altă parte acţiunea în constatare întemeiată pe art. 111 cod procedură civilă, are un caracter subsidiar, în raport de cererea în realizarea dreptului, context în care prima decizie este inadmisibilă dacă partea are posibilitatea de a cere realizarea dreptului la care este îndreptăţit.
Conţinutul art. 111 cod procedură civilă, vizează toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestaţia la executare.
Condiţiile cerute în exercitarea acţiunii sale sunt calitatea, capacitatea procesuală şi existenţa unui interes legitim, aceasta din urmă trebuind înţeleasă ca folos practic urmărit. In cauza de faţă, interesul este unul legitim dar nu născut şi actual, a conchis instanţa de apel, pentru că la momentul exercitării, partea nu este expusă desigur unui prejudiciu iminent, numai dacă nu ar recurge la această măsură. Cu această reconsiderare a considerentelor instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe.
Decizia civilă nr. 341/A/2007 a Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă, a fost recurată de acelaşi reclamant A.D., aducându-i în esenţă, aceleaşi critici din apel, solicitând modificarea ei, cu consecinţa admiterii apelului şi rejudecând fondul cauzei a-i fi admisă acţiunea.
Deşi se reţine că s-au nesocotit cerinţele art. 1034 cod civil, privitoare la obligaţiile solidare, totuşi greşit se menţine sentinţa instanţei de fond, cu argumentarea că interesul nu este unul născut şi actual, arată recurentul.
Acţiunea este admisibilă chiar dacă este una în constatare pentru că, aşa cum a conchis doctrina şi practica judiciară în speţă, este vorba de o cerere în constatare negativă declaratorie.
Contestaţia la executare nu este posibilă, arată recurentul pentru că nu toţi creditorii au formulat cereri de executare silită împotriva sa. Interesul este născut şi actual, pentru că în dosarul penal s-a luat măsura asiguratorie a sechestrului judiciar cu privire la unele sume, respectiv un ceas de aur marca Rolex, inel de aur şi brăţară din piele cu placă aurită, aflată în depozitul B.N.R – Sucursala Hunedoara.
In drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 punct 8 şi 9 cod procedură civilă.
Recursul reclamantului a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 77/6.03.2008 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
Instanţa de control judiciar a conchis că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, în sensul textelor de lege invocate, care se referă la interpretarea actelor juridice deduse judecăţii sau că s-ar fi dat eficienţă unor probe neconcludente.
Este indubitabil că acţiunea reclamantului este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 cod procedură civilă, obiectul cauzei fiind constatarea faptului că s-ar fi prescris dreptul pârâţilor intimaţi de a cere executarea silită a daunelor civile la care sunt îndreptăţiţi prin sentinţa penală menţionată care reprezintă titlu executoriu.
Conform textului citat, partea care are interes poate cere constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, însă ea nu este admisibilă dacă se poate cere realizarea dreptului. In acest caz acţiunea are un evident caracter subsidiar.
Art. 111 cod procedură civilă, aşa cum în mod judicios a stabilit şi instanţa de apel, se referă desigur la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestaţie la executare. Ori, în condiţiile de exercitare a unei acţiuni, sunt cele privitoare la calitate, capacitate procesuală şi interesul legitim. In speţă, interesul legitim există însă nu este unul născut şi actual, care trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acţiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu iminent, doar dacă nu ar recurge la acea acţiune.
In cazul în care nu s-au făcut demersuri în cadrul executării de către toţi creditorii, nu se poate susţine că încearcă un prejudiciu de neînlăturat.
Cererea sa nu poate fi catalogată ca o contestaţie la executare, ea având indubitabil caracterul juridic al unei acţiuni în constatarea prescripţiei dreptului material la executarea silită, acţiune inadmisibilă deci în raport de temeiul de drept invocat – art. 111 Cod procedură civilă.
