Acţiune în revendicare întemeiată pe art. 3 din DL nr. 126/1990. Aplicabilitatea Decretului lege nr. 115/1938.
Imobilele care au fost înscrise în cartea funciară 79 Ungheni, nu mai există în forma iniţială şi practic nu mai există un locaş de cult ce poate face obiectul acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990.
Biserica ce a fost ridicată de către reclamantă a fost înglobată în noua biserică, şi-a pierdut identitatea, astfel pe acel loc există o singură biserică, cea nouă ridicată de pârâtă. În consecinţă, acţiunea reclamantei, întemeiată pe prevederile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, nu poate fi primită, reclamanta urmând să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de OUG nr. 94/2000, atât pentru imobilul casă parohială, curte şi grădină, cât şi pentru cel de-al doilea imobil care nu se mai regăseşte în forma iniţială, biserică şi cimitir.
În aplicarea prevederilor art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, instanţele au obligaţia să analizeze cererea ţinând cont de normele legii speciale aplicabile în Transilvania şi anume Decretul Lege nr. 115/1938. De asemenea, în soluţionarea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 Cod civil, nu se poate face abstracţie de dispoziţiile speciale ale art. 3 alin.1 din Decretul Lege nr. 126/1990, care prevăd că situaţia juridică a lăcaşelor de cult ce au aparţinut Bisericii Unite cu Roma, se va stabili ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin acest imobil.
Prin cererea înregistrată la data de 19.05.2008 la Judecătoria Târgu Mureş, reclamanta Parohia Greco-Catolică Ungheni a chemat în judecată pârâta Parohia Ortodoxă Ungheni, solicitând instanţei să dispună rectificarea cărţilor funciare 68, 70 şi 79 Ungheni şi totodată, restituirea în natură a imobilelor înscrise în aceste cărţi funciare, sub nr. top. 219, 220, 195, 196/1/3, respectiv 218, 341, 342, 343.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilele în cauză, biserică şi casă parohială, au constituit proprietatea sa, însă au fost preluate de statul comunist prin efectul Decretului nr. 358/1948. După anul 1989, prin Decretul-Lege nr. 126/1990, Biserica Română Unită cu Roma a fost din nou recunoscută şi în baza acestui act normativ s-au făcut numeroase demersuri pentru a obţine restituirea acestor imobile ce i-au aparţinut.
Reclamanta şi-a precizat la data de 20.08.2008, cererea de chemare în judecată, solicitând restituirea în natură a imobilelor biserică şi cimitir, cuprinse în C.F. 79 Ungheni, nr. top. 218; în C.F. 68 Ungheni, nr. top. 219; casă de lemn cu două încăperi şi curte în suprafaţă de 677 m.p.; precum şi grădină în suprafaţă de 497 m.p., înscrisă în aceeaşi carte funciară sub nr. top. 220. De asemenea, reclamanta a solicitat înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară asupra acestor imobile şi radierea dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei.
În considerentele acestei precizări a cererii, reclamanta a reiterat faptul că imobilele au fost preluate abuziv de Statul Român şi cedate apoi Bisericii Ortodoxe Române în aplicarea Decretului nr. 358/1948, decret care însă a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 126/1990 şi totodată care a recunoscut Biserica Greco- Catolică şi a dispus restituirea bunurilor în favoarea acesteia.
La data de 05.03.2009, reclamanta face o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, prin care solicită obligarea pârâtei să-i restituie cele două imobile cuprinse în C.F. 68 Ungheni şi 79 Ungheni, înscrierea dreptului de proprietate a reclamantei asupra celor două imobile şi radierea dreptului de proprietate al pârâtei din aceste evidenţe.
Reclamanta precizând valoarea imobilelor pe care le revendică, invocă din nou normele de drept care au abrogat decretul de desfiinţare a cultului religios şi care-i permit să revendice imobilul aflat în litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1804 din 05.03.2009, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş.
În esenţă, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, competenţa aparţine tribunalului, în raport cu valoarea bunurilor revendicate, aşa cum a fost ea precizată de reclamantă.
Cauza a fost înregistrată la data de 25.06.2009 la Tribunalul Mureş şi după administrarea materialului probator, s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1756 din 05.11.2010, prin care s-a admis acţiunea, s-a dispus rectificarea căţii funciare nr. 68 Ungheni, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei, pentru imobilul cu nr. top. 219, 220, compus din casă de lemn cu două încăperi, curte, în suprafaţă de 677 m.p. şi grădină în suprafaţă de 497 m.p. De asemenea, s-a dispus rectificarea căţii funciare 79 Ungheni, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei asupra imobilului biserică şi cimitir în suprafaţă de 4550 m.p., înscris sub nr. top. 218. În fine, pârâta a fost obligată să predea imobilele anterior menţionate reclamantei şi să respecte dreptul de proprietate asupra acestor imobile.
În esenţă, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
Cele două imobile înscrise în C.F. 68 respectiv 79 Ungheni, casă cu curte şi grădină, respectiv biserică şi cimitir, au aparţinut reclamantei. Primul dintre imobile a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Ungheni, în temeiul Decretului nr. 177/1948, fiind înscris în favoarea pârâtei în anul 1971. Şi cel de-al doilea imobil, a trecut din patrimoniul reclamantei în proprietatea Parohiei Ortodoxe Ungheni, în temeiul aceluiaşi act normativ, dreptul fiind înscris în cartea funciară în anul 1968 prin rectificarea numelui proprietarului.
Preluarea imobilelor în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948, din proprietatea Biserici Catolice din România a avut un caracter abuziv, întrucât cultul a fost desfiinţat iar trecerea la cultul ortodox nu a fost una voluntară. De altfel, Decretul nr. 358/1948, a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 9/1989.
După reînfiinţarea Parohiei Greco-Catolice Ungheni, aceasta a efectuat numeroase demersuri pentru a-şi redobândi proprietatea, problema fiind discutată în cadrul comisiei constituită în baza art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 fără însă a se ajunge la o înţelegere.
Cum în cauză nu au respectate prevederile art. 37 alin. ultim din Decretul 177/1948, adică nu a fost depusă o hotărâre judecătorească prin care să se constate trecerea enoriaşilor la cultul ortodox, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este întemeiată, în condiţiile în care dreptul de proprietate a fost trecut abuziv în proprietatea pârâtei, rectificarea înscrierilor în cartea funciară fiind prevăzută de art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În considerentele apelului s-au arătat următoarele:
Instanţa de fond nu a observat faptul că reclamanta a fost reprezentată de o persoană care şi-a pierdut calitatea de avocat şi ulterior a depus o delegaţie de reprezentare în calitate de consilier juridic, fără ca instanţa de fond să verifice dacă aceasta a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile legale.
Rectificarea căţii funciare nu putea fi primită de instanţa de fond decât în situaţia în care s-au constatat erori materiale la înscrierea în cartea funciară, în acest sens fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 – 37, art. 47, 48, 51 şi 53 din Legea nr. 7/1996. În orice caz, rectificarea nu putea constitui un temei de drept pentru întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului aflat în litigiu.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui imobil – casă de lemn cu două încăperi, care nu mai există la momentul de faţă. De asemenea, biserica revendicată de reclamantă a fost înglobată într-o biserică nouă iar cimitirul aşa cum apare în cartea funciară nu mai există. Atât pârâta cât şi reclamanta au primit titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenuri iar reclamanta a fost sprijinită pentru realizarea unei biserici.
Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile Decretului 177/1948, ale Decretului – Lege nr. 126/1990, ale art. 34 din Legea nr. 7/1996, şi ale art. 480 din Cod civil. Dreptul de proprietate al pârâtei a fost înscris în cartea funciară în aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Decretul 177/1948, la baza acestei înscrieri stând voinţa a 80% din populaţia localităţii Ungheni. De altfel, instanţa de fond doar a speculat în privinţa caracterului abuziv al transmiterii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.
La data de 04.10.2011, înainte de primul termen de judecată, pârâta a depus o completare a motivelor de apel, prin care s-a susţinut că cererea de rectificare a căţii funciare nu poate fi primită decât dacă există o hotărâre irevocabilă prin care se constată, că înscrierea în cartea funciară nu a fost valabilă, că instanţa de fond nu a procedat în prealabil la constatarea faptului că reclamanta este proprietara imobilului, că nu au fost respectate procedurile prealabile reglementate de OUG nr. 94/2000 care exclud de la revendicare toate celelalte imobile, mai puţin lăcaşele de cult şi că imobilele clădiri solicitate de reclamantă au suferit modificări şi adăugiri ce depăşesc 50% din volumul construcţiile şi deci nu pot fi restituite în natură.
Reclamanta Parohia Greco-Catolică Ungheni, a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În considerentele întâmpinării, reclamata a arătat că achiesează la motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond, în plus, a precizat că niciunul dintre motivele de apel nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii de reprezentant legal al d-lui Gherman I. au fost depuse odată cu întâmpinarea, acte privind încetarea calităţii de avocat şi totodată de primirea sa în rândul consilierilor juridici.
În ceea ce priveşte fondul, se poate observa faptul că imobilele au fost preluate abuziv din proprietatea reclamantei, prin aplicarea Decretului Lege nr. 358/1948, decret care a fost ulterior abrogat şi prin Decretul Lege nr. 126/1990, a îndreptăţit Biserica Greco – Catolică să-şi redobândească proprietăţile.
Demersurile pe care reclamanta le-a făcut pentru a obţine restituirea acestor imobile nu au dat rezultat, motiv pentru care s-a adresat instanţei în temeiul prevederilor art. 44 din Constituţia României, ale art. 480, 485, 488 Cod civil, ale art. 1 din Decretul –Lege nr. 126/1990, ale art. 36 din Legea nr. 7/1996, în fine ale OUG nr. 94/2000.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 7/1996, iar criticile aduse în apel nu pot fi primite în condiţiile în care pârâta, cu rea-credinţă, a construit o nouă biserică peste cea veche iar altarul şi nava biserici existând şi în prezent.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate în apel dar şi din oficiu, Curtea a reţinut că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În fapt, potrivit inventarului depus în apel de către reclamantă, dar având în vedere şi înscrierile de carte funciară, reclamanta a fost proprietara celor două imobile ce fac obiectul acestui litigiu. Astfel potrivit documentului intitulat Şematismul arhidiocezei Greco-Catolice de Alba Iulia şi Făgăraş, biserica deţinea în Niraşteu (Ungheni), biserică de piatră construită în anul 1958 şi o casă parohială din lemn ridicată în anul 1881.
În copia cărţii funciare 79 Ungheni, la A+3, nr. top. 218, este evidenţiată biserica (templom – în limba maghiară) şi cimitirul în suprafaţă de 1264 iugăre, iar în copia cărţii funciare 68 Ungheni, la A+2, nr. top. 219 este evidenţiată casa din lemn (foház – în limba maghiară).
Potrivit evidenţelor din foaia B, cea de proprietate, primul imobil biserică şi cimitir, ajung în proprietatea Biserici Ortodoxe Române, prin încheierea nr. 841 din 24.05.1968, la baza acestei înscrieri stând însă doar o cerere de rectificare a numelui proprietarului.
În cazul celuilalt imobil înscrierea în cartea funciară a dreptului pârâtei s-a făcut la data de 15.05.1971, prin încheierea nr. 2208, care a avut drept temei Decretul nr. 177/1948.
Aşa cum a remarcat şi instanţa de fond, aplicarea prevederilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, presupunea o pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti de către instanţa locală care să constate faptul că cel puţin 75% din enoriaşii bisericii greco-catolice a trecut la cultul ortodox. Această hotărâre nu a fost prezentată de către pârâtă.
În anul 1989, Decretul nr. 358/1948 de desfiinţare a bisericii greco-catolice a fost abrogat şi totodată în acelaşi an, prin Decretul Lege nr. 126, s-a reînfiinţat cultul greco-catolic, dispunând la art. 3, că asupra lăcaşelor de cult şi a caselor parohiale urmează să se constituie comisii mixte care să hotărască asuprea acestor imobile, ţinând cont şi de voinţa enoriaşilor. Acest decret-lege a fost modificat prin Legea nr. 182/2005, instituindu-se dreptul biserici greco-catolice de a se adresa instanţei pe calea dreptului comun în situaţia în care cele două biserici nu ajungeau la un acord.
Deosebit de important în această speţă, este faptul că la data de 29.06.2000, a fost emisă OG nr. 94, care reglementa retrocedarea unor bunuri imobile, care au aparţinut cultelor religioase. Potrivit art. 1 alin. 1, 2 şi 9, imobile care au aparţinut cultelor religioase preluate abuziv în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, altele decât lăcaşele de cult, fac obiectul unei proceduri reglementată de această ordonanţă şi presupune formularea unor cereri de retrocedare ce se depun la comisia specială constituită în acest scop, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei.
Iată aşadar că pentru toate imobilele, mai puţin pentru lăcaşele de cult, care au aparţinut reclamantei nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990.
Reclamanta a revendicat aşa cum a precizat la data de 28.10.2008 şi data de 05.03.2009, două imobile, biserică şi cimitir înscrise în cartea funciară 79 Ungheni, precum şi casă parohială, curte şi grădină înscrise în cartea funciară 68 Ungheni. În privinţa imobilului înscris în C.F. 68 Ungheni, în mod evident acesta trebuia să facă obiectul procedurii speciale reglementate de OUG nr. 94/2000, aşa cum a fost el modificat prin Legea nr. 501/2002. De altfel, în răspunsul la interogatoriu depus de reclamantă, aceasta recunoaşte a întreprins demersurile necesare în temeiul OUG nr. 94/2000 pentru a primi măsuri reparatorii în conformitate cu acest act normativ special (fila 26 dosar fond, răspunsul la întrebarea 1).
În ceea ce priveşte cel de-al doilea imobil, biserică şi cimitir, Primăria localităţii Ungheni a emis mai multe înscrisuri, primele referitoare la autorizarea ridicării unei noi biserici de către pârâtă şi de demolare a vechii biserici şi ultimele referitoare la situaţia prezentă a imobilului revendicat.
La filele 36 – 44, dosar apel, sunt cuprinse certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie emise încă din anul 1998 pentru o nouă biserică, de către pârâtă, şi totodată autorizaţii de desfiinţare a vechii biserici. De asemenea, autoritatea locală, Primări Ungheni a emis adresa nr. 4138 din 30.09.2011, care arată situaţia actuală privind punerea în aplicare a acelor autorizaţii emise. Cu această ocazie se arată că biserica ridicată de pârâtă, se află într-o fază avansată de construire, că aceasta a fost ridicată pe amplasamentul vechii biserici, precizând faptul că „practic vechea biserică este cuprinsă între zidurile noii biserici”, pentru care există autorizaţie de demolare la data de 05.05.2008. În continuare, autoritatea locală arată că vechea biserică este demolată parţial, „înghiţită în totalitate în noua construcţie” (fila 22 dosar apel).
La data de 24.10.2011, s-a întocmit un proces verbal de constatare şi evidenţiere a construcţiilor, în care se menţionează că vechiul cimitir ce a fost înscris în cartea funciară 79 Ungheni, nr. top. 218, a fost desfiinţat, că pe o parte din acesta trece şoseaua drumul naţional, ce leagă Târgu Mureş de Cluj, iar cealaltă parte constituie la momentul de faţă curtea bisericii unde nu sunt cruci sau alte semne de cimitir.
Faţă de situaţia existentă, Curtea a apreciat că imobilele care au fost înscrise în cartea funciară 79 Ungheni, nu mai există în forma iniţială şi practic nu mai există un locaş de cult ce poate face obiectul acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990.
Biserica ce a fost ridicată de către reclamantă a fost înglobată în noua biserică, şi-a pierdut identitatea, astfel pe acel loc există o singură biserică, cea nouă ridicată de pârâtă.
Iată aşadar de ce acţiunea reclamantei, întemeiată pe prevederile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, nu poate fi primită, reclamanta urmând să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de OUG nr. 94/2000, atât pentru imobilul casă parohială, curte şi grădină, cât şi pentru cel de-al doilea imobil care nu se mai regăseşte în forma iniţială, biserică şi cimitir,
În altă ordine de idei, acţiunea în revendicare aşa cum a fost ea formulată de reclamantă nu putea fi primită, în condiţiile în care pentru cele două imobile sunt aplicabile dispoziţiile decretului Lege nr. 115/1938.
În practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 534 din 26.01.2011, s-a stipulat că în aplicarea prevederilor art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, instanţele au obligaţia să analizeze cererea ţinând cont de normele legii speciale aplicabile în Transilvania şi anume Decretul Lege nr. 115/1938.De asemenea, s-a arătat că în soluţionarea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 Cod civil, nu se poate face abstracţie de dispoziţiile speciale ale art. 3 alin.1 din Decretul Lege nr. 126/1990, care prevăd că situaţia juridică a lăcaşelor de cult ce au aparţinut Bisericii Unite cu Roma, se va stabili ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin acest imobil.
În concluzie, faţă de cele reţinute, în temeiul art. 295 – 296 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, şi a schimbat hotărârea în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
