Acţiune privind aplicarea unei sancţiuni pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti date în contencios administrativ. Condiţii. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia sus menţionată a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei 248/16.11.2009 a Curţii de Apel Suceava, cu consecinţa anulării Ordinului nr. 393/23.04.2009 emis de pârât, că urmare a numeroaselor demersuri a fost emis Ordinul nr. 1258/02.09.2010 care anulează Ordinul 393/23.04.2009, decizia 2026/2010 fiind executată doar parţial.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii reclamantei. Referitor la cea de a doua excepţiei, pârâtul arată că, prin emiterea Ordinului 1259/02.09.2010, Ministerul Muncii, familiei şi Protecţiei Sociale a executat dispozitivul deciziei 2026/2010 a Î.C.C.J.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei, constând în reintegrarea pe funcţia deţinută anterior emiterii ordinului 393/2009 şi plata unor diferenţe de drepturi băneşti, pârâtul arată că acestea pot forma obiectul unei acţiuni în justiţie, motivat de faptul că nici Curtea de Apel Suceava şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-au pronunţat în legătură cu aceste aspecte.

Prin sentinţa nr.4/13.01.2011, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile formulate de pârât şi a respins, ca neîntemeiată, cererea,

pentru următoarele considerente:

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 24 alin. 1 din Legea 554/2004, text de lege potrivit căruia „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”solicitând aplicarea amenzii prev. de art. 24 alin. 2.

Analizând însă hotărârea judecătorului a cărei punere în se solicită, Curtea a constatat că, faţă de conţinutul dispozitivului: „Anulează ordinul nr. 394 din 23.04.2009…”, această decizie nu presupune nici o altă acţiune din partea autorităţii publice, fiind „executată” din momentul pronunţării ei. Aşa încât chiar ordinul nr. 1259 din 2.09.2010 nu este decât un act inutil, emis din exces de zel de reclamantă.

În realitate, ceea ce urmăreşte petenta, respectiv modificarea înscrierilor din cartea de muncă, reintegrarea în funcţia avută şi plata drepturilor salariale restante sunt pretenţii ce puteau fi solicitate prin cererea de anulare a ordinului, nefiind însă consecinţe fireşti ale unei asemenea anulări. Pentru că repunerea în situaţia anterioară este văzută, în materia contenciosului administrativ, ca o cerere distinctă de cererea de anulare a actului administrativ, modul în care este formulat art.8 alin.1 din Legea nr. 554/2004, care enumeră separat ca obiect al acţiunii judiciare anularea actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale, nelăsând loc unei alte interpretări. De altfel şi în materia nulităţii actului juridic civil este unanim acceptată teza conform căreia acţiunea pentru restabilirea situaţiei anterioare (prescriptibilă în toate cazurile) nu se confundă cu acţiunea în nulitate (prescriptibilă sau nu, în raport de caracterul absolut sau relativ al cauzei de nulitate), cel interesat având două căi procedurale: să solicite prin aceiaşi acţiune atât anularea actului cât şi restabilirea situaţiei anterioare sau să solicite mai întâi anularea actului juridic, iar dacă instanţa va desfiinţa actul, să declanşeze un nou proces având ca obiect repunerea în situaţia anterioară, aceasta din urmă fiind situaţia în care se află reclamanta din prezenta cauză.

În ce priveşte excepţiile formulate de intimată, Curtea a observat, pe de o parte, că acţiunea formulată în baza art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este supusă timbrajului, iar, pe de altă parte, că obiectul cererii fiind pretenţia de aplicare a unei amenzi, acesta nu a dispărut prin punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti, constituind, aşa cum s-a arătat anterior, doar o pretenţie neîntemeiată.