Acţiunea în regres a asigurătorului împotriva terţului vinovat de producerea pagubei.
În asigurările de bunuri, din momentul plăţii asigurătorul se subrogă de drept şi fără nicio formalitate în drepturile asiguratului, contra celor răspunzători de producerea pagubei.
– Art.22 din Legea nr.136/1995
În cazurile în care pentru pagubele cauzate este responsabilă o terţă persoană nu are importanţă dacă răspunderea terţului are natură delictuală sau contractuală, subrogarea asigurătorului intervine indiferent că asigurarea este obligatorie sau facultativă.
În cazurile în care pentru pagubele cauzate este responsabilă o terţă persoană nu are importanţă dacă răspunderea terţului are natură delictuală sau contractuală, subrogarea asigurătorului intervine indiferent că asigurarea este obligatorie sau facultativă.
În limitele indemnizaţiei plătite şi din momentul plăţii ( a se vedea Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, decizia nr. 4880/1971), în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat – de drept şi fără nicio formalitate – în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În limitele indemnizaţiei plătite şi din momentul plăţii ( a se vedea Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, decizia nr. 4880/1971), în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat – de drept şi fără nicio formalitate – în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 350 din 24.09. 2012)
Deliberând asupra apelului de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 22.04.2011, sub nr. 4458/98/2011, reclamanta SC A Ţ A SA a chemat în judecată pe pârâta D L, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 238.855,30 lei reprezentând despăgubiri civile, dobânda legală calculată conform O.G. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 4.03.2008 pârâta a incendiat mai multe gunoaie în curtea sa şi datorită vântului puternic flacăra s-a extins rapid asupra imobilelor învecinate, pe latura de nord incendiul s-a propagat la un corp de clădire aparţinând d-lui S R S, imobilul fiind distrus în proporţie de 95%.
Întrucât proprietatea d-lui R S avea poliţa Armonia nr. 500033596/06.07.2007 la societatea reclamantă, aceasta a primit avizarea de daună, fiind deschise şi instrumentate dosarele 08/289/00316/CD/0056 şi 08/121/00035/CD/0057, pentru care reclamanta a achitat despăgubiri în cuantum de 238.855, 30 lei.
Pentru acest eveniment a fost încheiat procesul verbal de cercetare la faţa locului nr. 2018041 şi Procesul Verbal de intervenţie nr. 1037013 al Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă „Codrii Vlăsiei”, în care s-a consemnat că au ars 6 imobile în proporţie de 80-85% şi a suferit uşoare la faţă numitul C V.
Pe latură penală, prin ordonanţa din 18.11.2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria B a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, la stabilirea gradului de pericol social avându-se în vedere că pârâta are o vârstă înaintată (74 ani), nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Cum asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului său contra celor răspunzători, conform articolului 22 din Legea nr. 136/1995, pârâta datorează reclamantei indemnizaţia plătită de aceasta.
În drept, articolul 22 din Legea nr. 136/1995, articolul 998 şi urm. Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr. 5593/2.11.2011 Judecătoria B a admis excepţia invocată din oficiu, a necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că prin decizia nr. XXIII/19.03.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii s-a stabilit că, în aplicarea articolului 2 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurator ( societate de asigurare) împotriva persoanei vinovate de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.
Conform articolului 2 punctul 1 lit. a Cod procedură civilă, în formă în vigoare la momentul introducerii cererii, Tribunalul judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, iar prezenta acţiune are ca obiect suma de 228.855,3 lei.Pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă cauza a fost înregistrată la data de 15.11.2011, sub nr. 72307/3/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 7837/1.06.2012 Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă a admis excepţia invocată din oficiu, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantei au drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru fapta proprie.
Acţiunea în regres a asiguratorului împotriva pârâtei, în calitate de persoană vinovată de producerea faptei cauzatoare de prejudicii este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de articolul 3 alineat 1 din Decretul nr. 167/1958, iar conform articolului 8 alineat 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie a acţiunii întemeiate pe fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de producerea ei.
Fapta ilicită pe care reclamanta susţine că ar fi săvârşit-o pârâta a avut loc la data de 4.03.2008, organele de poliţie întocmind un proces-verbal de cercetare la faţa locului, astfel încât instanţa de fond a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă chiar de la data producerii incendiului şi s-a împlinit la data de 4.03.2011, mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A Ţ A SA, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, sub nr. 72307/3/2011 din 27.06.2012.
În motivarea apelului reclamanta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a considerat că termenul de prescripţie curge de la data de 4.03.2008, respectiv de la data producerii incendiului, în realitate termenul de prescripţie curgând de la data înregistrării prejudiciului care, pentru reclamantă, este data plăţii, respectiv data de 23.04.2008, dată faţă de care, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 19.04.2011, dreptul material la acţiune nu este prescris, sens în care hotărârea instanţei de fond este nelegală.
În susţinerea motivării, apelanta-reclamantă a invocat decizia nr. 6185/2.11.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia asigurătorul, prin subrogare, dobândeşte dreptul la acţiune din momentul înregistrării prejudiciului, adică cel al plăţii.
În drept, articolul 282 şi urm., Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor articolului 295 alineat 1, Cod procedură civilă, constată apelul fondat pentru următoarele Considerente:
Este de necontestat faptul că incendiul provocat care a dus la producerea evenimentului asigurat a avut loc în data de 4.03.2008, aspect ce rezultă din înscrisurile dosarului dar, tot potrivit înscrisurilor depuse în probatoriu, rezultă că dosarele de daună au fost întocmite la 2.04.2008 şi 17.04.2008, iar plată indemnizaţiei de asigurare către asiguratul Sorin R S s-a efectuat la 4.04.2008 şi, respectiv, la data de 23.04.2008. ( filele 53, 19, 22, 18, dosarul Judecătoriei Buftea).
Asigurătorul îşi exercită dreptul de regres în nume propriu, ca titular al creanţei, iar nu ca reprezentant al asiguratului (Tribunalul Suprem, Col.civ.,decizia nr. 2052/1956), aşa încât în mod greşit a apreciat instanţa de fond că dreptul material la acţiune al asigurătorului s-a născut la data de 4.03.2008, data producerii riscului asigurat, întrucât la acea dată asigurătorul nu deţinea nici un drept de creanţă, nefiind plătită indemnizaţia de asigurare ( despăgubirea) către asigurat, dreptul său de regres luând naştere abia din momentul plăţii.
Pentru aceste Considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile articolului 297 alineat 1, Cod procedură civilă, a admis apelul. A anulat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
