ADMINISTRAREA DOVEZILOR. ART.206 COD
PROCEDURĂ CIVILĂ. NEDEPUNEREA
JURĂMÂNTULUI DE CĂTRE EXPERT. SANCŢIUNI.
Potrivit art.206 alin.1 Cod procedură civilă, expertul,
precum şi cei solicitaţi să-şi expună punctul de vedere, potrivit
art.201 alin.3 din acelaşi cod, vor depune jurământ.
Normele care reglementează obligaţia depunerii
jurământului de către expert nu au caracter imperativ de natură
a sancţiona actul acestuia cu nulitatea absolută.
Sancţiunea care intervine într-o atare situaţie este
nulitatea relativă, ce poate fi invocată de părţi, în condiţiile
art.108 alin.3 Cod procedură civilă, numai până la prima zi de
înfăţişare ce a urmat după această neregularitate, dar nu mai
târziu de acordarea cuvântului asupra fondului.
(Decizia civilă nr.31/R din 10 februarie 2004
a Curţii de Apel Piteşti)
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului având ca obiect
revendicare şi obligaţie de a face şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţi să lase
acestora în deplină proprietate şi posesie terenul în litigiu şi să-şi ridice
gardurile şi coteţele amplasate pe acest teren, în caz de refuz autorizându-l să
efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâţilor.
Totodată, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului lipsa de
folosinţă a terenului şi cheltuielile de judecată şi a fost respinsă cererea
reconvenţională, având ca obiect sporul de valoare prin înfiinţarea unei
plantaţii de pomi.
Apelul declarat de pârâţi a fost admis de tribunal, care a schimbat
în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâţii să respecte dreptul de
proprietate al reclamantului pe o suprafaţă mai mică, potrivit schiţei aferente
raportului de expertiză, celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Pârâţii au declarat recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9
Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că ambele hotărâri sunt nule, fiind
pronunţate în baza expertizării efectuate de O.V., expert ce nu a depus
jurământul în conformitate cu dispoziţiile art.206 alin.1 Cod procedură civilă.
Curtea a respins recursul ca nefondat, reţinând că potrivit art.206
alin.1 Cod procedură civilă, expertul, precum şi cei solicitaţi să-şi expună
punctul de vedere, potrivit art.201 alin.3 din acelaşi cod, vor depune
jurământ.
Normele care reglementează obligaţia depunerii jurământului de
către expert nu au caracter imperativ de natură a sancţiona actul acestuia cu
nulitatea absolută.
Sancţiunea care intervine într-o atare situaţie este nulitatea relativă,
ce poate fi invocată de părţi, în condiţiile art.108 alin.3 Cod procedură civilă,
numai până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate,
dar nu mai târziu de acordarea cuvântului asupra fondului.
S-a mai reţinut că recurenţilor nu li s-a produs nici o vătămare,
deoarece acţiunea în revendicare a fost admisă în raport de expertiza efectuată
de expertul C.A., nefiind luate în consideraţie concluziile lucrării efectuate de
expertul O.V.
În consecinţă, recursul formulat de pârâţi a fost respins, fiind
păstrată decizia recurată.