Admis recurs despagubiri asigurare.


R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILA NR.1061/R

Sedinta publica din data de 23.10.2009

Completul compus din:

Preşedinte : O. S.-judecator

Judecatori  : U. D.

: C. M.

Grefier  : N. M.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra recursului declarat de paratii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRASOV şi MUNICIPIUL BRASOV PRIN PRIM AR impotriva sentintei civile nr.12942/16.12.2008 pronuntata de Judecatoria Braşov in dosarul nr.3882/197/2008.

La apelul nominal facut in şedinta publica, la pronuntare, se constata lipsa reprezentantilor partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in şedinta publica din data de 16.10.2009 cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de şedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta pentru a da posibilitatea partilor sa formuleze concluzii scrise, a amanat pronuntarea cauzei la data de 23.10.2009.

T R I B U N A L U L ,

Prin Sentinta civila nr. 12942/16.12.2008 pronuntata de Judecatoria Braşov a fost admisa actiunea civila formulata de reclamanta SC “BCR ASIGURARI” SA, prin SUCURSALA BRASOV, cu sediul in Brasov, b-dul M. Kogalniceanu nr. 15 in contradictoriu cu paratii MUNICIPIUL BRASOV prin primar, cu sediul in Brasov, b-dul Eroilor nr. 8 si CONSILIUL LOCAL AL MUN. BRASOV, cu sediul in Brasov, b-dul Eroilor nr. 8 si in consecinta au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei suma de 4.280 lei reprezentand despagubiri şi au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei dobanda legala aferenta debitului, calculata de la data platii despagubirii, respectiv din 06.01.2005 si pana la data achitarii integrale a debitului.

Deasemenea s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Local al Mun. Brasov şi s-a luat act ca reclamanta a renuntat la judecata in contradictoriu cu parata Primaria Brasov prin primar.

Au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei suma de 646,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Local al Mun. Brasov instanta urmeaza sa respinga aceasta exceptie avand in vedere ca potrivit art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001 una din atributiile acestuia este administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului.

In ce priveste fondul cauzei, avand in vedere intreg probatoriul administrat in cauza si anume : inscrisurile existente la dosar si declaratia martorului H. C., instanta retine ca, la data de 28.09.2004 autovehiculul marca Peugeot 406 cu numar de inmatriculare BV 08 BJT, aflat in proprietatea SC Transilvania Leasing SA, condus de H.C. a fost avariat in urma producerii unui eveniment de circulatie. Astfel, martorul a relatat ca circula pe str. Dobrogeanu Gherea din Brasov, urcand dinspre magazinul « Star » spre cartierul Racadau, cu o viteza de aproximativ 30 km/ora. In timpul deplasarii, de pe carosabil s-a desprins o piatra cubica, lovind masina.

Martorul a relatat ca, desi pe str. Dobrogeanu Gherea erau portiuni cu denivelari si portiuni in care piatra cubica era desprinsa de carosabil, nu exista nici un indicator rutier care sa semnalizeze aceste denivelari sau sa restrictioneze viteza.

Martorul a mai aratat ca s-a deplasat la politie iar un agent de politie a constatat paguba. De asemenea, in ziua urmatoare sau dupa doua zile, un agent de asigurari de la BCR Asigurari a constatat paguba si a fotografiat zona respectiva si autovehiculul, intocmind un raport. De asemenea,  un inspector de la politie a vazut masina si a intocmit un proces verbal.

In ce priveste prejudiciul instanta retine ca s-a facut dovada cu privire la existenta acestuia cu factura fiscala nr. 6578047/24.11.2004.

Conform art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 « In cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, in conditiile legii.”

Asadar, fapta ilicita consta in neindeplinirea obligatiilor legale referitoare la administrarea strazilor, obligatii ce decurg din prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Neindeplinirea acestor obligatii legale rezulta din inscrisurile de la dosarul cauzei coroborate cu declaratia martorului care dovedesc ca in zona in care a avut loc evenimentul rutier existau denivelari in carosabil iar piatra cubica era desprinsa. Astfel, vinovatia paratilor este probata prin faptul ca, in calitate de administratori ai drumului public, nu au luat masurile necesare ce se impuneau pentru inlaturarea de indata a obstacolelor ce pot pune in primejdie siguranta traficului. In conditiile existentei unei astfel de obligatii, paratii nu pot sustine ca participantii la trafic au obligatia sa adapteze viteza astfel incat sa poata efectua orice manevra in conditii de siguranta adica sa poata evita orice groapa saiu denivelare existenta pe carosabil.  De altfel, paratii nu a facut nici un fel de opozitie cu privire la acest aspect necontestand existenta denivelarilor si portiunilor cu piatra cubica desprinsa din carosabil in zona respectiva.

Paratii sustin insa ca nu exista legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu intrucat inscrisurile prezentate de reclamanta nu pot face dovada ca autovehiculul a suferit avarii din cauza starii necorespunzatoare a carosabilului, gropi, denivelari nesemnalizate, deoarece cele consemnate provin de la o persoana absolut interesata in cauza si nu reprezinta o prezumtie legala absoluta.

Cu privire la acest aspect instanta retine ca cele consemnate in baza declaratiei data pe proprie raspundere de conducatorul auto fac dovada pana la proba contrara iar aceasta proba contrara nu a fost produsa in cauza de catre parati in sensul ca aspectele constatate personal de catre agentul de politie referitoare la identitatea persoanei, a faptului prezentarii acesteia in fata sa si a celor declarate in fata sa de conducatorul auto, fac dovada pana la inscrierea in fals, conform art. 1171 si art. 1173 Cod civil.

Potrivit art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 „Conducatorii de vehicule implicati intr-un accident de circulatie in urma caruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligati sa se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru intocmirea documentelor de constatare.” Documentele de constatare se elibereaza numai pe baza declaratiilor date de catre cei implicati in evenimetul rutier.

 Asadar, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu a fost probata cu documentul emis de Inspectoratul de Politie al Jud. Brasov – Biroul Politiei Rutiere in care sunt consemnate cauzele si imprejurarile producerii accidentului precum si avariile suferite de autovehicul.

Reclamanta a intocmit dosarul de daune auto nr. AVA/BV/1161/2004 stabilind contravaloarea despagubirilor ca fiind de 4.280 lei.

Conform facturii fiscale nr. 6578047/24.11.2004 intocmita de unitatea reparatoare contravaloarea lucrarilor necesare reparatiei autoturismului avariat este de 4.283,78 lei.

In baza politei de asigurare facultativa CASCO seria AVA nr. 0139932 reclamanta a achitat in contul proprietarului autovehiculului asigurat, SC  Transilvania Leasing SA Brasov suma de 4.280 lei cu O.P. nr. 21/06.01.2005.

Potrivit dispozitiilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 136/1995 “in limitele indemnizatiei platite in asigurarile de bunuri şi de raspundere civila, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei….”.

Prin urmare, fata de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, instanta va obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 4.280 lei reprezentand despagubiri.

Potrivit dispozitiilor art. 3 alin.1 din O.G. 9/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea 356/2002 “dobanda legala se stabileşte, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.” Prin urmare, fata de aceste dispozitii legale, paratii datoreaza si dobanda legala aferenta debitului calculata in functie de nivelul dobanzii de referinta a BNR de la data platii despagubirii, 06.01.2005 si pana la data achitarii integrale a debitului.

Vazand si disp. art. 274 cpc instanta va obliga paratii la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta suma de 646,56 lei reprezentand taxa judiciar de timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii MUNICIPIUL BRASOV prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRASOV solicitand modificarea in tot a hotararii in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta SC BCR ASIGURARI..

In motivarea recursului paratii recurenti au aratat ca sentinta este nelegala şi netemeinica, deoarece in mod greşit prima instanta a admis actiunea reclamantei cu toate ca inscrisurile depuse la dosarul cauzei nu pot face dovada ca automobilul marca Peugeot 406, cu nr. de inmatriculare BV-08-BJT, a fost avariat datorita starii necorespunzatoare a strazii Dobrogeanu Gherea din Braşov.

 De asemenea paratii recurenti au aratat ca instanta de fond a admis actiunea reclamantei doar pe baza Anexei nr. 2 intocmita IPJ Brasov pe baza spuselor conducatorului auto al carui autoturism a fost avariat, o asemenea proba avand un mare grad de subiectivitate.

Tot paratii recurenti au aratat ca raspunderea pentru proasta administrare a drumurilor publice apartine Consiliului Local al Municipiului Braşov numai daca se face dovada culpei acestuia in proasta administrare a drumurilor şi prin dovedirea legaturii de cauzalitate intre fapta şi prejudiciu.

In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9şi art. 242 C. pr. civ..

Prin intampinarea depusa, intimata reclamanta SC BCR ASIGURARI SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi mentinerea hotararii instantei de fond ca legala şi temeinica.

In motivare, intimata reclamanta a aratat ca sustinerile paratilor referitoare la forta probanta a anumitor probe nu este intemeiata avand in vedere ca Anexa 2, act eliberat de organul de politie este un inscris autentic conform art. 1171 Cod civil, bucurandu-se de prezumtia de autenticitate şi validitate, fiind opozabil erga omnes.

Mai arata intimata reclamanta ca declaratiile date de conducatorul auto in fata organului de politie cat şi cele date in cadrul dosarului de daune servesc pentru producerea de consecinte juridice, avand valoarea unor declaratii pe propria raspundere.

In drept au fost invocate prev. art. 308 al. 2, art. 115-118 şi art. 274 C. pr. civ..

Instanta retine ca recursurile au fost legal timbrate.

Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor invocate şi tinand cont şi de dispozitiile art. 304/1 C. pr. civ., Tribunalul urmeaza sa admita recursurile,  sa modifica in tot sentinta atacata, in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta SC BCR ASIGURARI SA, in contradictoriu cu paratii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Recurentii au fost obligati prin Sentinta civila nr. 12942/16.12.2008 pronuntata de Judecatoria Braşov  la plata sumei de 4.280 lei reprezentand despagubiri civile cu titlu de regres, retinandu-se ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 998-999 Cod civil raportat la art. 22 al. 1 din Legea nr. 136/1995.

S-a retinut in sarcina recurentilor ca in calitate de administratori ai drumurilor aveau obligatia sa ia toate masurile pentru inlaturarea denivelarilor in carosabil si sa puna la loc piatra cubica care era desprinsa obligatie pe care nu şi-a indeplinit-o.

Ca urmare a acestui fapt, numitul H. C., la data de 28.09.2004 conducand autovehiculul marca Peugeot 406 cu numar de inmatriculare BV 08 BJT, aflat in proprietatea SC Transilvania Leasing SA, a fost avariat in urma producerii unui eveniment de circulatie, acesta  relatanc cap circula pe str. Dobrogeanu Gherea din Brasov, urcand dinspre magazinul « Star » spre cartierul Racadau, cu o viteza de aproximativ 30 km/ora. In timpul deplasarii, de pe carosabil s-a desprins o piatra cubica, lovind masina.

In baza asigurarii tip CASCO acesta a fost despagubit de societatea intimata cu suma aratata.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a administrat proba cu inscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei fotocopii de pe dosarul de daune, care cuprinde printre altele Anexa nr. II şi declaratia extrajudiciara data la politie de numitul H.C., iar instanta l-a audiat pe acesta in calitate de martor.

Instanta urmeaza sa admita recursurile pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Astfel, aşa cum am aratat, pentru a stabili culpa recurentilor şi implicit obligatia acestora la despagubiri au fost administrate ca probe doar inscrisurile afla la dosarul de daune al intimatei şi declaratia martorului H. C., persoana implicata in producerea accidentului şi beneficiara politei de asigurare.

Singurele probe care au dus la stabilirea culpei recurentelor au fost  Anexa nr. II, declaratia extrajudiciara data la politie şi in fata instantei, in calitate de martor a numitului H. C., persoana implicata in producerea accidentului şi beneficiara politei de asigurare.

Dar aceste acte, precum şi declaratia data in fata instantei au fost intocmite de victima accidentului de circulatie care avea interes sa le faca pentru a primi despagubirea in baza politei de asigurare.

Anexa nr. II, declaratia extrajudiciara data la politie şi in fata instantei, in calitate de martor a numitului H. C., sunt mijloace de proba care se pot folosi intr-un proces cum este cel de fata, dar aceste probe trebuiau coroborate şi cu altele, cum ar fi fotografii de la locul evenimentului rutier, proces verbal incheiat de reprezentantii societatii de asigurare şi reprezentantii administratorului drumului, eventual o expertiza tehnica auto, pentru a se stabili ca evenimentul rutier a avut loc pe portiunea de drum administrata de recurenta şi putea duce la avarierea autoturismului.

Simpla declaratie data de persoana implicata in evenimentul rutier, chiar daca este data in fata organelor de politei sau in fata instantei nu este suficienta pentru a se stabili locul unde s-a produs acel eveniment.

Prin urmare instanta nu poate retine din probele administrate in fata primei instante ca evenimentul rutier in care s-au produs pagubele aratate a fost produs pe drumul administrat de recurenti şi nu pe un alt drum care nu era in administrarea acesteia.

Concluzionand, intimata nu a reuşit sa faca dovada ca recurentii erau persoanele care aveau administrarea drumului, motiv pentru care acestea nu pot fi obligate la plata despagubiri.

Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 312 rap. la art. 304/1 C. pr. civ., va admite recursurile declarate de MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV, impotriva Sentintei civile nr. 12942/16.12.2008 pronuntata de Judecatoria Braşov, pe care o modifica in tot, in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta SC BCR ASIGURARI SA, in contradictoriu cu paratii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV.

Avand in vedere cele aratate, instanta, in baza art. 274 C. pr. civ., va obliga reclamanta SC BCR ASIGURARI la plata catre paratii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV a sumei de 1.956 lei, cheltuieli de judecata, reprezentand TJT, TJ şi onorariu aparator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV, impotriva Sentintei civile nr.12942/16.12.2008 pronuntata de Judecatoria Braşov, pe care o modifica in tot, in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta SC BCR ASIGURARI SA, in contradictoriu cu paratii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV.

Obliga reclamanta SC BCR ASIGURARI la plata catre paratii MUNICIPIUL BRAŞOV, prin primar şi CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI BRAŞOV a sumei de 1.956 lei, cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in şedinta publica din data de 23.10.2009.

PREŞEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,

O. S. U. D. C. M.

GREFIER,

N. M.

Red.OS/27.10.2009

Dact.NM/05.11.2009

2 ex.

5