Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, convocarea trebuie să cuprindă obligatoriu locul ţinerii adunării şi ordinea de zi.
Ordinea de zi trebuie să cuprindă “menţionarea explicită” a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor adunării, aceasta însemnând că nu sunt permise enunţuri vagi, ambigue, de genul “probleme diverse”, “chestiuni variate”, “eventuale răspunderi” etc.
(Decizia nr. 1647 din 6 decembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială la data de 12.04.2001, reclamantul A.G. i-a chemat în judecată pe pârâţii G.G., I.C. şi S.C. “A.” S.R.L., solicitând constatarea nulităţii absolute a hotărârii din data de 30 – 31.12.2000 a adunării generale ordinare a acţionarilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 773 din 25.01.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, instanţa a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor din 30 – 31.12.2000, reţinând în esenţă faptul că această hotărâre nu a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi că singura persoană care şi-a exprimat votul în adunarea generală a acţionarilor a fost pârâta I.C., care a pretins un drept de uzufruct asupra a 50% din capitalul social ca urmare a cesiunii acestui drept de către G.G., cesiune care este lovită de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 31/1990, republicată.
împotriva acestei sentinţe civile, pârâţii, în termenul legal prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, au declarat recurs.
Pentru soluţionarea recursului, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială s-a constituit Dosarul nr. 1198/2002.
în motivele de recurs, recurenţii-pârâţi critică sentinţa civilă atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând dispoziţiile art. 3041, 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 119 alin. (2), art. 125 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Pârâţii invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, arătând că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa nu a stabilit şi reţinut corect raporturile juridice dintre părţi. Instanţa nu a reţinut în mod exact partea care a invocat excepţia nulităţii absolute a contractului de uzufruct, reţinând că pârâta I.C. a făcut acest lucru, ceea ce nu este adevărat.
Pârâţii mai invocă motivul prevăzut art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susţinând că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, întrucât:
– hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor a fost luată cu respectarea normelor imperative cu privire la termenul de convocare şi ordinea de zi a şedinţei;
– adunarea generală ordinară a acţionarilor a fost convocată la cererea expresă a reclamantului, cu ordinea de zi fixată şi stabilită de către acesta, în cererea de convocare.
La termenul din 4.10.2002 intimatul, prin avocat, a formulat o cerere de suspendare a soluţionării recursului, deoarece pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială se află Dosarul nr. 17135/2002, având drept obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct încheiat între G.G. şi C.l. la data de 20.10.2000.
Intimatul nu a depus întâmpinare potrivit dispoziţiilor art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dar s-au depus înscrisuri în susţinerea cererii de suspendare.
Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond sub aspectul motivelor de recurs invocate, constată că atât cererea de suspendare, cât şi recursul sunt nefondate.
Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cererii de recurs, formulată de intimată în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă:
Art. 244 alin. 1 pct. 1 prevede că instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Potrivit textului de lege menţionat, suspendarea legală facultativă permite judecătorului ca, în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii.
Cazurile de suspendare facultativă a judecăţii au caracter limitativ şi, drept urmare, ele nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii similare.
Primul caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială, de a cărei soluţionare ar putea depinde şi decizia ce urmează să fie pronunţată în cauza susceptibilă de aplicarea art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Instanţa, în raport de situaţia concretă, este singura în măsură să aprecieze asupra necesităţii suspendării procesului, aceasta având obligaţia de a manifesta precauţia necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii.
Instanţa, comparând obiectul celor două cereri de judecată, consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că judecata recursului nu “atârnă în totul sau în parte” de modul de soluţionare a Dosarului nr. 17135/2002.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă:
Hotărârea instanţei de fond îndeplineşte toate condiţiile prevăzute şi impuse de dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă.
Motivarea făcută de judecător demonstrează în mod logic deplina concordanţă dintre soluţia dată şi realitate.
Judecătorul a făcut o analiză amănunţită şi clară a situaţiei de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul admiterii acţiunii formulate de către intimatul-reclamant.
Analiza motivelor de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul menţionat, este făcută de judecător în dosarul de fond în mod clar, simplu şi ferm, având putere de convingere.
Eroarea de dactilografiere strecurată în considerentele sentinţei civile atacate şi menţionată de recurenţi în motivele de recurs a fost corectată de judecător, astfel că fraza despre care recurenţii fac vorbire şi pe care îşi fundamentează
apărările, în sensul existenţei unei confuzii grave făcute de judecător în aprecierea raporturilor juridice existente între părţi, după colaţionare, are următorul conţinut şi înţeles logic: “transmisiunea dreptului de uzufruct este însă lovită de nulitate, motiv pentru care această apărare de fond a reclamantei va fi reţinută …”.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă:
Art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede: “Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.”
Indiferent de forma în care este făcută, în ceea ce priveşte conţinutul convocării, ea trebuie să arate data şi locul în care se va ţine adunarea generală, precum şi ordinea de zi.
Având în vedere precizarea expresă a legiuitorului în art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, conform căreia convocarea se face “cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării”, se poate trage concluzia că ordinea de zi trebuie să cuprindă menţiuni clare cu privire la chestiunile supuse dezbaterii.
Convocarea, aşa cum s-a arătat, trebuie să indice, de asemenea, ordinea de zi a adunării. Ordinea de zi trebuie să fie clară şi precisă. Enunţurile vagi, de genul “probleme diverse”, “chestiuni variate”, “eventuale răspunderi”, nu răspund acestui standard, ele fiind de natură să scadă interesul acţionarilor, îndrumându-i în mod indirect să renunţe a lua parte la adunare sau să se pregătească în vederea dezbaterilor.
în cauza de faţă, deşi convocarea s-a făcut în termenul prevăzut de art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, aceasta nu a cuprins ordinea de zi cu menţionarea explicită a tuturor problemelor ce vor face obiectul adunării. Astfel, la punctul 4 din convocator, se menţionează vag că se va discuta verificarea eventualei responsabilităţi a administratorului, care era şi acţionar al societăţii, şi acţionarea în consecinţă. Acest punct trebuia să fie detaliat, pentru a da posibilitate intimatului să-şi prezinte punctul de vedere, argumentat cu înscrisuri.
Raportând aceste considerente la dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, se poate trage concluzia următoare: textul art. 131 nu creează o nouă categorie de nulităţi, în ceea ce priveşte hotărârile adunării generale, ele se referă, pe de o parte, la acţiunile în anulare care izvorăsc din încălcarea unor norme legale supletive sau a unor prevederi ale actului constitutiv, iar, pe de altă parte, la acţiuni în anulare ce provin din nerespectarea condiţiilor generale de validitate a contractelor raportate la fiecare acţionar.
Există, de asemenea, acţiuni în nulitate absolută, atunci când sunt încălcate norme de ordine publică, iar majoritatea normelor care reglementează formarea voinţei sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în acelaşi timp pe acţionari şi creditul general.
în practica judiciară, s-a statuat astfel că sunt lovite de nulitate absolută acele hotărâri care au fost luate fără respectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată.
în speţa de faţă, intimatul a făcut dovada că au fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, aşa cum s-a arătat deja, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a considerat că hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor atacată este lovită de nulitate absolută.
