Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Alegeri in parlamentul european


Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin Rechizitoriul din data de ….2010  al Parchetului de pe lânga Judecatoria Zalau, din Dosar nr…..2010, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatei  DL–R pentru comiterea  infractiunii prev. de art. 224 alin. 1 din Legea 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European modificata si completata,

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Zalau la data de ….2010 sub nr….2010.

În cuprinsul actului de sesizare a instantei, s-a retinut, în esenta, ca în data de ….2009 ( ziua alegerilor membrilor din România în Parlamentul European) inculpata a votat de doua ori, respectiv în Sectia de votare nr. ..  din localitatea .. M –loc. de domiciliu a inculpatei si în Sectia de votare nr. 347 comuna S judetul M, semnând în urma exprimarii dreptului la vot pe lista electorala permanenta din Sectia de votare nr. 33  la pagina 5 , pozitia 179 si pe  lista electorala suplimentara a Sectiei de votare nr. 347,, anexa nr. 5’’ , pozitia 5,

Situatia de fapt expusa în rechizitoriu a fost retinuta pe baza urmatoarelor mijloace de proba: proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 3), declaratii  învinuita (f. 6-7, 9-10, 23-24), raport de constatare tehnico-stiintifica (f. 13-16), lista electorala permanenta cu semnaturile alegatorilor – sectia de votare nr. 33 – loc. M – în original (f. 17), lista electorala permanenta cu semnaturile alegatorilor – sectia de votare nr. 347 – comuna S – în original (f. 18).

Analizând materialul probator administrat în cauza pe parcursul urmaririi penale si declaratia data de inculpata , instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

În data de 07.06.2009, ziua alegerilor membrilor din România în Parlamentul European, inculpata s-a  prezentat la Sectia de votare nr. 33  din localitatea M…, unde era înscrisa pe lista electorala permanenta la pagina 5 , pozitia 179 cu datele personale, respectiv numarul locuintei , codul numeric personal , seria si numarul actului de identitate, pentru a-si exprima dreptul de vot. Inculpata a votat în cadrul acestei sectii, dupa care a semnat cu semnatura personala în rubrica ,,semnatura alegatorului,, la pozitia 179. În aceeasi zi, inculpata DL- R  s-a deplasat în comuna S, judetul M, la Sectia de votare nr. 347  unde a votat din nou, semnând si de aceasta data cu semnatura personala pe lista electorala suplimentara ,, anexa nr. 5’’ la pozitia 5 în rubrica ,,semnatura alegatorului’’.

În cauza s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico – stiintifica grafologica în vederea analizarii semnaturilor efectuate pe cele doua liste de mai sus si stabilirii autorului acestora prin comparatie cu semnaturile facute de catre inculpata pe declaratia olografa luata în prezentul dosar. În concluziile raportului de constatare tehnico-stiintifica se arata ca semnaturile de pe  lista electorala permanenta din Sectia de votare nr. 33  din localitatea M…. la pagina 5 , pozitia 179 si de pe  lista electorala suplimentara a Sectiei de votare nr. 347 comuna S,, anexa nr. 5’’ , pozitia 5 au fost executate de catre inculpata DL-R.

Initial, în faza de urmarire penala, inculpata nu a recunoscut comiterea faptei retinute în sarcina sa, aratând ca recunoaste doar semnatura de pe lista de votare permanenta din loc. de domiciliul – M, singurul loc  unde, de altfel, a si votat. Ulterior, aceasta a revenit asupra declaratiei initiale si a recunoscut ca a votat de doua ori în localitatile M si S , semnând în urma votului pe listele de mai sus.

La termenul de judecata din 19 ianuarie 2011 inculpata a recunoscut fapta retinuta în sarcina sa în rechizitoriu si a solicitat ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, potrivit prevederilor art. 320¹ Cod procedura penala, cerere încuviintata de catre instanta de judecata.

În drept, fapta inculpatei DL-R care, în data de 07.06.2009 ( ziua alegerilor membrilor din România în Parlamentul European)  a votat de doua ori, respectiv în Sectia de votare nr. 33  din localitatea M–loc. de domiciliu a inculpatei si în Sectia de votare nr. 347 comuna S, semnând în urma exprimarii dreptului la vot pe lista electorala permanenta din Sectia de votare nr. 33  la pagina 5 , pozitia 179 si pe  lista electorala suplimentara a Sectiei de votare nr. 347,, anexa nr. 5’’ , pozitia 5, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 224 alin.1 din Legea 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European modificata si completata,

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanta va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei savârsite, persoana inculpatei, împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala si limitele de pedeapsa stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând sa se aiba în vedere modul si mijloacele de savârsire a faptei, scopul urmarit, împrejurarile concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsa, precum si persoana si conduita inculpatei.

Raportat la aceste criterii, în privinta gradului de pericol social concret al faptei savârsite de inculpata DL-R instanta va avea în vedere faptul ca infractiunea este savârsita cu forma de vinovatie a intentiei directe.

Instanta va avea în vedere si circumstantele referitoare la persoana si conduita inculpatei. Acesta este nascuta la data de  1983  , este în vârsta de 27 de ani, are studii postliceale si este…… De asemenea, instanta va avea în vedere faptul ca din fisa de cazier judiciar aflata la dosar rezulta ca inculpata nu a mai fost anterior condamnata, fiind la prima confruntare cu legea penala.

Chiar daca în cauza exista împrejurari enumerate exemplificativ în art.74 Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale si atitudinea inculpatei de recunoastere  fata de infractiunea comisa, simpla existenta a acestora nu obliga instanta sa le retina ca circumstante atenuante si sa reduca pedeapsa principala sub minimul special, tinând seama de aspectele mentionate anterior. De altfel, datorita atitudinii de recunoastere a faptei savârsite de catre inculpata, instanta va da eficienta prevederilor at.320¹ C.p.p si va aplica o pedeapsa în limitele reduse cu o treime.

În aceste conditii, instanta nu va retine circumstante atenuante în favoarea inculpatei, dar va avea în vedere toate împrejurarile expuse de inculpata la individualizarea în concret a pedepsei aplicate.

Având în vedere circumstantele reale si personale ale cauzei si limitele de pedeapsa stabilite de lege, închisoarea de la 1 la 3 ani sau amenda penala, limite pe care instanta le va reduce conform disp. art.320 ind.1 C.p.p, instanta apreciaza ca se impune condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, de 5 luni.

Sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei aplicate inculpatei, instanta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 5 luni închisoare aplicata inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 5 luni, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.

În ceea ce priveste aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanta va interzice inculpatei drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu exceptia dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare si lit.b) Cod penal, din momentul ramânerii definitive a prezentei hotarâri si pâna la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate prin aceasta.

Instanta apreciaza ca, fata de prevederile art.3 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si fata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului dezvoltata pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdictii pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o masura disproportionata, fata de natura infractiunii savârsite de inculpat si de persoana inculpatului. Potrivit Curtii Europene a Drepturilor Omului, „detinutii continua sa se bucure de toate drepturile si libertatile fundamentale garantate de Conventie, cu exceptia dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restrictie la alte drepturi trebuie sa fie justificata”. Curtea accepta ca o societate democratica are posibilitatea de a lua masuri pentru a se proteja împotriva activitatilor care urmaresc distrugerea drepturilor si libertatilor enuntate de Conventie, o situatie în care instituirea unor restrictii în privinta drepturilor electorale este apreciata ca justificata fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea functiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democratiei. Instanta apreciaza ca prin savârsirea infractiunii care face obiectul prezentei cauze, dar si prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept si, cu atât mai putin, bazele democratiei.

Instanta apreciaza ca, întrucât inculpata nu s-a folosit la savârsirea prezentei infractiuni de o functie pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfasura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsa accesorie, a dreptului prevazut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsita de obiect.

De asemenea, instanta retine ca fapta inculpatei care face obiectul prezentei cauze nu probeaza incapacitatea acesteia de a exercita în mod corespunzator drepturile parintesti sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu va interzice inculpatului drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit.d) si e) Cod penal.

În acelasi timp, având în vedere ca pedepsele accesorii sunt alaturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executarii pedepsei si ca instanta urmeaza a dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale aplicate inculpatei, în baza art.71 alin.3 Cod penal, instanta va suspenda si executarea pedepselor accesorii.

În baza art.359 Cod procedura penala, va atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art.83 Cod penal, a caror nerespectare are drept urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Pe cale de consecinta, în ipoteza în care inculpata nu va savârsi o noua infractiune pe parcursul termenului de încercare si nici nu se va pronunta revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.86 Cod penal.

În baza art.191 alin.1 Cod procedura penala, va obliga inculpata DL-R la plata sumei de 480 lei cheltuieli judiciare catre stat conform dispozitivului hotarârii.