– art. 4 şi 5 din OUG nr.92/2009;
Potrivit art. 4 din OUG nr.92/2009 amânarea la plată a obligaţiilor fiscale este condiţionată de constituirea unei garanţii sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau de a oferi bunuri libere de orice sarcini, în vederea instituirii măsurilor asigurătorii.
Amânarea la plată nu-şi pierde valabilitatea conform ipotezei de la art. 5 lit.b din OUG nr.92/2009 dacă imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător nu este grevat de sarcini anterioare înscrierii măsurii indisponibilizării, fapt dovedit cu certificat emis de OCPI (Decizia nr.89/17 ianuarie 2011 – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal).
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 2812/120/23.06.2010, reclamantul SCM C. Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta D. G. F. P.– A. F. P. T., solicitând anularea deciziei nr. 10720/18.05.2010 de comunicare a pierderii valabilităţii amânării la plată şi a deciziei nr. 1/10.06.2010 privind soluţionarea contestaţiei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia organului fiscal 10720/18.05.2010, s-a acordat în beneficiul societăţii amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate la 31.03.2010, amânare condiţionată de constituirea unei garanţii în cuantum de 40% din suma amânată la plată, respectiv suma de 139.537 lei, garanţie pe care aceasta a constituit-o.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, întrucât, deşi reclamanta a înţeles să constituie o garanţie imobiliară, oferind un bun imobil în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, nu a făcut dovada faptului că acesta este liber de sarcini.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinţa nr.900 din 16 septembrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de către reclamantul SCM C. Târgovişte, dispunând anularea deciziei nr. 1/2010 şi a deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată, stabilită prin decizia nr.10720/8.04.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 4 din OUG nr.92/2009, ”în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de amânare la plată, contribuabilii vor constitui garanţii sub forma scrisorii de garanţie bancară şi/sau vor oferi bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, bunurile oferite în vederea instituirii măsurilor asigurătorii vor fi evaluate de un expert independent, iar pentru bunurile constând în terenuri şi clădiri evaluarea se va realiza conform Comunicării Comisiei privind elementele de ajutor de stat în vânzările de terenuri şi clădiri de către autorităţile publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 209/1997.”, iar art.5 din OUG nr.92/2009 prevede în mod expres că ”amânările la plată îşi pierd valabilitatea: a)în cazul în care contribuabilii nu îşi achită în cel mult 30 de zile de la scadenţă, obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată, în cazul în care termenul de 30 de zile se împlineşte după data de 20 decembrie, obligaţiile fiscale se plătesc până la această dată; b) în cazul în care nu sunt îndeplinite obligaţiile prevăzute la art.4, pierderea valabilităţii amânării la plată constatându-se de organul fiscal competent, prin decizie.
S-a mai reţinut că, prin procesul verbal de sechestru asigurător încheiat la 22 aprilie 2010, s-a procedat la instituirea unui sechestru asigurător asupra unei clădiri în suprafaţă de 223 mp, evaluată la suma de 147350 lei (exclusiv TVA) conform raportului de evaluare înregistrat la AFP Dâmboviţa sub nr. 12937/20.04.2010, prin acelaşi proces verbal de sechestru, încheiat de către pârâtă, făcându-se menţiunea expresă la rubrica ”Drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul: nu este cazul”, iar prin această menţiune, pârâta personal consemnând faptul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător este liber de sarcini.
Prima instanţă a concluzionat că reclamanta a îndeplinit obligaţiile legale impuse de acordarea amânării la plată a obligaţiilor fiscale acordate prin Decizia nr.10720/08.04.2010, astfel că decizia nr.10720/18.05.2010, prin care a fost declarată pierderea valabilităţii la plată a amânării, este nelegală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.F. P. T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinţei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată şi nedovedită.
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia nr.89/17.01.2011 prin care a respins, ca nefondat, recursul.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, prin decizia nr.10720 din 8.04.2010, emisă de recurentă s-a acordat societăţii intimate amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate la 31.03.2010, amânare condiţionată de constituirea unei garanţii în cuantum de 40% din suma amânată la plată, respectiv, suma de 139.537 lei, iar conform art.4 din OUG 92/2009, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de amânare la plată, contribuabilii au obligaţia de a constitui garanţii sub forma scrisorii de garanţie bancară sau de a oferii bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, art. 5 din acelaşi act normativ prevăzând expres situaţiile în care amânarea la plată îşi pierde valabilitatea.
Deşi societatea intimată a îndeplinit obligaţia reglementată de art. 4 din OUG 92/2009, în sensul că a oferit bunuri libere de orice sarcini, în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, încheindu-se procesul verbal de sechestru din 22.04.2010, prin care s-a instituit sechestru asigurător asupra unei clădiri în suprafaţă de 223 mp, proprietatea SCM C. Târgovişte, în procesul verbal precizându-se că nu există drepturi reale sau sarcini ce grevează imobilul, situaţie confirmată şi prin certificatul nr.69149 din 16.11.2010, emis de OCPI Târgovişte din care rezultă că asupra imobilului construcţie s-a înscris la data de 22.04.2010 sechestru asigurător pentru suma de 323.346 lei în favoarea ANAF – DGFP Dâmboviţa, instituţia recurentă a emis Decizia nr.10720 din 18.05.2010 prin care a comunicat intimatei pierderea valabilităţii amânării la plată, decizia fiind menţinută prin respingerea contestaţiei formulată de către societate, conform deciziei 1 din 10.06.2010.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a concluzionat că actele emise de organele fiscale sunt nelegale şi se impune anularea acestora, în condiţiile în care societatea reclamantă a îndeplinit obligaţiile legale impuse prin decizia nr.10720 din 8.04.2010, nefiind incidente dispoziţiile art.5 lit.b din OUG 92/2009.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, potrivit căruia menţiunea făcută în procesul verbal de sechestru asigurător de reprezentantul societăţii, că imobilul nu este grevat de sarcini nu este dovedită prin nici un înscris care să demonstreze o atare situaţie, Curtea constată că nu este fondat, întrucât asupra imobilului clădire în suprafaţă de 223 mp, asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător, nu este înscrisă nicio sarcină în afară de cea instituită în favoarea ANAF – DGFP Dâmboviţa înscrisă în registrele de inscripţiuni aflate al OCPI Dâmboviţa sub nr. 13281 din 22.04.2010, cum rezultă din certificatul nr.69149 din 16.11.2010 şi din certificatul nr.66143 din 6.12.2010.
De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs, potrivit căruia intimata nu a făcut dovada prev. de art. 4 din OUG 92/2009 şi art. 6 1 din Ordinul 2321/2009, neprezentând un înscris care să probeze menţiunea din procesul verbal de sechestru ce a fost efectuată sub condiţie, întrucât, din certificatele emise de OCPI Dâmboviţa rezultă că sarcina ce grevează imobilul situat în Târgovişte, str. Constructorul nr. 1, clădire în suprafaţă de 223 mp este reprezentată de sechestrul asigurător înscris cu nr. 71/2010, precum şi de dreptul de ipotecă legală înscris sub nr. 204/2010, înscrierile în registrul de somaţii se fac în ordine cronologică, prima sarcină înscrisă asupra imobilului este sechestrul instituit în favoarea recurentei, neavând relevanţă că ulterior a fost înscris şi un drept de ipotecă legală, în condiţiile în care, la momentul înscrierii sechestrului asigurător, instituit prin procesul verbal din 22.04.2010, imobilul era liber de sarcini.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că societatea intimată a îndeplinit obligaţiile legale ce îi incumbau, respectiv a oferit un bun liber de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, cum s-a procedat prin indisponibilizarea imobilului clădire situată în Târgovişte, str. Constructorul, nr. 1, conform procesului verbal de sechestru asigurător, actele administrativ fiscale prin care societăţii reclamante i s-a comunicat pierderea valabilităţii amânării la plată, conform deciziei nr.10720 din 18.05.2010 şi s-a respins contestaţia administrativă, conform deciziei nr.1 din 10.06.2010, sunt anulabile, sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, în conf. cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a fost respins.
