Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul L.M a chemat în judecată pârâtul Penitenciarul C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa sa oblige pârâtul la promovarea reclamantului in funcţia de asistent medical cu studii superioare in grad principal si de majorare a salariului de baza lunar începând cu luna noiembrie 2013, plata diferenţelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit noii încadrări şi cele efectiv încasate, începând cu luna noiembrie 2013.
Prin sentinţa nr. 37 din 14 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.10743/63/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. M, în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul L. M., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, recurentul reclamant a susţinut că tribunalul a respins cererea sa reţinând in esenţa ca in materie de salarizare reclamantului ca si funcţionar public cu statut special îi sunt aplicabile prevederile Legii 284/2010, nu prevederile Legii 95/2006 privind reforma in sănătate.
Hotărârea este pronunţata cu aplicarea greşita a normelor de drept material ce reglementează salarizarea asistenţilor medicali si cadrelor medicale in general, aspect de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct.8 Codul de Procedura Civila.
Astfel, este adevărat ca reclamantul este funcţionar public cu statut special, având grad de agent sef principal, insa activitatea pe care o prestează in cadrul instituţiei intimate este aceea de asistent medical sef, fiind remunerat pentru aceasta activitate.
Faptul ca deţine o gradaţie militară constituie un specific al sistemului din care face parte, toti colegii săi, indiferent de activitatea pe care o prestează, având un asemenea grad.
Cu alte cuvinte, prestează activitatea de asistent sef, este remunerat doar pentru aceasta, astfel ca deţinerea unui grad, indiferent care ar fi acela, nu influenţează cu nimic raportul juridic de munca si legislaţia aplicabila acestuia.
Argumentaţia instanţei in sensul ca numai salariaţilor civili le sunt aplicabile prevederile art. 1961 din Legea 95/2006, nu reprezintă altceva decât o discriminare pe criteriul apartenenţei la un anumit angajator, ceea ce trebuie sancţionat de către instanţa de recurs.
Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, reglementează raporturile juridice medicale, precum si raporturile juridice privind incadrarea pe funcţiile corespunzătoare a asistenţilor medicali.
Aşadar, legiuitorul nu face distincţii intre beneficiarii legislaţiei privind reforma in domeniul sanatatii si nici măcar printr-o interpretare sistematica a acestui act normativ nu s-ar putea ajunge la concluzia ca el se aplica doar unei anumite categorii profesionale, respectiv asistenţilor medicali din domeniul civil.
Bineînţeles, s-ar putea afirma ca aceste unităţi medicale fac parte din categoria celor “civile”, insa si in cazul respectivilor angajatori exista legi speciale privind salarizarea personalului (HG 144/2010, HG 286/2011, inclusiv Legea 284/2010 invocata de către instanţa de fond), astfel ca in mod evident legile speciale privind salarizarea personalului din unităţile medicale publice sau private, nu se pot abate de la legea generala, fiind de notorietate ca in raporturile juridice de munca principiul de drept “specialia generalibus derogant”, nu isi are aplicarea.
Chiar daca nu ar fi accepta opinia majoritara expusa in doctrina privind excepţia de la regula sus amintita, in mod clar legiuitorul nu ar fi elaborat o lege cu aplicabilitate doar pentru o anumita categorie profesionala ce aparţine unui anumit angajator (unităţile spitaliceşti civile), intrucat acest criteriu este unul discriminatoriu potrivit Convenţiei OIM nr. 111/1958 privind discriminarea in domeniul ocupării fortei de munca si exercitării profesiei si Cartii Sociale Europene Revizuita.
Fata de aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate si admiterea cererii aşa cum a fost formulata.
La data de 16.04.2015 intimatul Penitenciarul C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ. Curtea de Apel reţine următoarele:
Cu privire la excepţia nulităţii recursului ca fiind nemotivat, Curtea constată că recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ. ce privesc situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii iar în cuprinsul recursului au fost indicate dispoziţiile legale cu privire la care recurentul consideră că au fost aplicat eronat de către instanţa de fond, astfel că excepţia este neîntemeiată şi se va dispune respingerea acesteia.
Curtea constată că recurentul este funcţionar public cu statut special, angajat la Penitenciarul C, având gradul de agent şef principal, funcţia de asistent medical şef iar în materie de salarizare, acestuia îi sunt aplicabile cu prioritate prevederile Anexei VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, anexă ce reglementează familia ocupaţională de funcţii bugetare “Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” – din Legea nr. 284/2010.
Recurentul nu este salariat civil în cadrul Ministerului Sănătăţii pentru a i se aplica prevederile art. 196 din Legea nr. 95/2006, ci acesta este funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciarelor, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile privitoare la familia ocupaţională de funcţii bugetare “Sănătate” invocate de recurent.
Dispoziţiile legii nr. 284/2010 – Anexa VII sunt imperative cu privire la faptul că recurentului îi sunt aplicabile în exclusivitatea prevederile sistemului penitenciar, acesta fiind funcţionar public cu statut special astfel că este neîntemeiată invocarea unor acte normative din altă familie ocupaţională, respectiv Sănătate precum şi prevederile Codului muncii
Pe de altă parte, potrivit Nomenclatorului de funcţii în vigoare, în statele de organizare ale unităţilor penitenciare nu există funcţii de agent prevăzute cu studii superioare iar funcţia pe care o ocupă recurentul, respectiv asistent medical şef nu este prevăzută cu studii superioare, motiv pentru care nu se poate dispune promovarea acestuia în funcţia de asistent medical cu studii superioare în grad principal. Din acest motiv potrivit fişei postului recurentului nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei de asistent medical este cel liceal plus şcoală sanitară postliceală şi nu studii superioare.
Pe cale de consecinţă, în raport de considerentele mai sus expuse, Curtea reţine că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile de drept material aplicabile speţei, astfel că în raport de dispoziţiile art. 498 C.pr.civ. va respinge recursul formulat ca neîntemeiat.
Angajat în sistemul administratiei penitenciarelor. Promovarea in funcţia de asistent medical cu studii superioare in grad principal
În calitatea sa de angajat în funcţia de asitent medical şef în sistemul administratiei penitenciarelor, recurentul nu este salariat civil în cadrul Ministerului Sănătăţii pentru a i se aplica prevederile art. 196 din Legea nr. 95/2006.
