Anulare act administrativ. Acordare plăti în cadrul schemelor de plată unică pe suprafată. Depunerea cererii de plată si a documentelor aferente în termen. Dovada exploatării terenului.


Art. 6 alin. 1 din Ordinul 246/2008 prevede că documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se prezintă *după caz* la depunerea cererii de plată sau la solicitare şi este necesară depunerea lor odată cu cererea de plată numai dacă este necesară prezentarea lor la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol (art. 6 alin. 3).

Nu în toate cazurile este necesară prezentarea documentelor de la art. 4 şi 5, caz în care acestea pot fi depuse chiar şi ulterior cererii de plată, sau doar prezentate  la solicitarea APIA; doar atunci când este necesară prezentarea, acestea se depun odată cu cererea de plată.

Recurenta intimată nu a indicat care au fost motivele pentru care documentele depuse la data de 26.05.2010 trebuiau să fie prezentate şi depuse odată cu cererea de plată, cu atât mai mult cu cât, în urma verificării cererii, a apreciat că aceasta întruneşte cerinţele legii.

În ceea ce priveşte lipsa contractelor care să dovedească efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor, se constată că reclamanta a depus facturi fiscale pentru cumpărarea de îngrăşăminte, azotat de amoniu, pentru efectuarea de lucrări, combaterea chimică a dăunătorilor, defrişarea arbuştilor şi fertilizarea suprafeţelor. Cu prilejul verificării cererii de plată, aceste dovezi au fost considerate ca făcând dovada exploatării terenului.

Art. 6 alin. 1 si art. 7 alin. (1) din OUG 125/2006

Art. 5 ?i 6 din Ordinul nr. 246/2008

Art. 2 ?i 3 din Ordinul  nr. 41/19.02.2010

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.12.2014 sub nr. 2309/88/2014 pe rolul Tribunalului Tulcea, UAT Comuna […] – Consiliul local […] a solicitat instanţei Anularea Deciziei nr.49/PI/20.11.2014 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plata nr.TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […] ( Consiliul local […] ) , cod unic de înregistrare la APIA […] emis de aceeaşi pârâtă ca nelegale ?i netemeinice.

Arată că în urma Notei de Control nr. 305208/2014 a MADR şi a încheierii de către Agenţia de Plaţi ?i Interven?ie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea a Notei de Constatare nr. 103/2014, s-a procedat la respingerea cererii de plată formulate de Consiliul local […] pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2010 şi a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plată nr. TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […] ( Consiliul local […]), cod unic de înregistrare la APIA […].

Împotriva Procesului-verbal sus-mentionat a formulat contestaţie în conformitate cu art.46 din OUG nr.66/2011, contestaţia fiind înregistrată la APIA – Centrul Judeţean Tulcea sub nr. 50/P1/l 1.11.2013. Ulterior, a completat această contestaţie, completarea fiind înregistrată la pârâtă sub nr.50/Pl/13.11.2014.

Astfel, menţionează că motiva?ia respingerii Cererii de plată nr. […]/14.05.2010 depusă de Comuna […] (Consiliul local […]) este reprezentată în principal de „depunerea la dosar a Hotărârii Consiliului local după data primirii cererii (14.05.2010), aceasta fiind adoptată după depunerea cererii unice de plata pe suprafaţă, deşi depunerea cererii unice de plată era condiţionată de existenţa hotărârii consiliului local.

Un alt motiv de respingere este lipsa de la dosar a unui contract dc prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de între?inere a păşunilor.

În consecinţă, prin procesul-verbal sus-men?ionat, s-a constatat calitatea de debitor a Comunei […] (Consiliul local […]) pentru suma de 829.272,06 lei care urmează a fi recuperată de la acesta.

Contesta?ia formulată a fost respinsă prin Decizia nr.49/PI/20.11.2014 în urma analizării acesteia de către Comisia de soluţionare a contesta?iilor din cadrul APIA – Centrul Judeţean Tulcea.

Cu privire la decizia sus-men?ionată, se arată că actul administrativ nu este motivat în niciun fel.

Nu se precizează niciun punct de vedere, se reiau doar câteva dintre aspectele din procesui-verbal contestat, nu se face nicio trimitere sau apreciere asupra contesta?iei. De altfel, răspunsurile la cele 2 contestaţii împotriva a 2 procese-verbale motivate diferit şi avand obiecte diferite, sunt identice.

Motivele pentru care a apreciat ca nelegal procesul – verbal ?i a solicitat anularea acestuia prin contestatie ţin de urmatoarele argumente:

I. Cu privire la primul motiv al respingerii cererii de plată – adoptarea HCL nr. 35/2010 – ulterior cererii de plată depuse la data de 14.05.2010 :

Potrivit procesului-verbal în cauză, actul administrativ nu a fost depus „odată cu cererea unică de plată de către fermierii care solicită sprijin pe suprafeţele de pajişti permanente, respectiv pă?uni comunale „încălcându-se astfel prevederile Ordinului nr.41/2010 privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2010”.

Prin urmare, ca temei de drept, deşi sunt mentionate mai multe acte normative, ca şi incălcare propriu-zisă se face trimitere expresă strict la Ordinul MADR nr.41/2010, fără însă a se indica prevederea /articolul efectiv nerespectat.

Din verificarea ordinului mai sus invocat nu rezultă dispoziţia încălcată, nefăcându-se vorbire de un act administrativ, o hotărâre care să fie depusă odată cu cererea unică de plată.

II. Cât priveşte celălalt motiv, nedepunerea unui contract de prestări-servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de intre?inere a păşunilor, din nou, nu se indică textul de lege încălcat, anume obligativitatea depunerii unui astfel de contract, cum nu se indică nici termenul de depunere a unui astfel de contract, ci pur ?i simplu se afirmă motivul fără nicio trimitere la actul normativ/articolul încălcat.

Oricum, alături de cererea de plată au fost depuse facturi care fac dovada întreţinerii păşunilor, iar în completarea contestaţiei a depus contractele de prestări servicii care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii.

Decizia de plată nr. 2759475/20.04.2011 a fost emisă la aproximativ un an mai târziu faţă de momentul depunerii cererii şi, în mod cert, după verificarea legalităţii documentaţiei prin mai multe filtre, cu asumarea deciziei date.

A respinge o cerere la plată după 3 ani şi cu o motivaţie nesusţinută expres de niciun act normativ şi oricum pe o chestiune de formă (în condiţiile în care aspectele de fond sunt respectate) şi care rezultă dintr-o anume interpretare, este nelegală şi neîntemeiată.

În opinia reclamantei este posibilă depunerea unei cereri care, ulterior, poate fi completată cu alte acte, competen?a instituţiei fiind şi aceea de a solicita actele lipsă (Ordin MADR nr.246/2008), dacă este cazul, iar anterior, de a informa fermierii cu privire la întreaga documentaţie care trebuie depusă şi de a difuza formularul-tip de cerere.

În ceea ce priveşte organizarea şedinţelor unui consiliu local, trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii nr.215/2001, astfel încât şedinţa ordinara aferentă lunii mai fusese organizată în data de 28.05.2010, iar un proiect de hotărâre privind stabilirea suprafeţei pentru care se solicita acordarea de plaţi nu se încadrează în condiţiile speciale care permit organizarea unor şedinţe de îndată sau extraordinare.

Mai mult decât atât, în adresa APIA Tulcea înregistrată sub nr. 2806/09.06.2010 în care i se aminteşte de adresa nr. 2064/2010 a Agenţiei de Plăţi şi Interven?ie in Agricultură Bucureşti, care nu i-a fost comunicată în luna mai 2014, ci în luna iunie, odată cu adresa nr.6163/2010, i se solicita depunerea unei copii a hotărârii de consiliu la dosarul cererii de plată până cel mai târziu la 30.06.2010.

De asemenea, se men?ionează că data de mai sus este data limită şi neprezentarea ei duce la neacceptarea la plată a cererii pe Campania 2010.

Prin urmare, inclusiv pârâta a apreciat că nu se impune sancţionarea Comunei […] pentru nedepunerea odată cu cererea a hotararii de consiliu local.

Arată că, în masura în care s-ar fi apreciat ca sancţionabilă nedepunerea hotărârii de consiliu local sau a unui contract de prestari-servicii odată cu cererea de plată raportat la atribuţiile pârâtei de verificare a cererilor de plată şi înregistrare a acestora, acest aspect poate fi considerat ca o eroare a autoritatii competente fiind aplicabil art.80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 (actul normativ reţinând o definiţie generală a termenului “eroare”).

În drept se invocă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, art. 46 ?i urm. din OUG nr. 66/2011, H.G nr. 875/2011, Ordinul MADR nr. 41/20l0, Ordin MADR nr. 246/2008, OUG nr. 125/2006.

Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind netemeinică, pentru următoarele considerente:

Se arată că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit conform art. 46 din OG nr.92/2003, respectându-se întocmai condiţiile şi elementele obligatorii.

 Acesta nu arată şi nici nu precizează care sunt elementele legale încălcate de către emitent (A.P.I.A.), la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancţiunea anularii procesului verbal.

În fapt, în conformitate cu prevederile OUG nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plaţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura si OMADR nr.246//2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, reclamantul Consiliul Local […] cu sediul în loc. […], jud. Tulcea, a depus cererea de sprijin nr. […]/14.05.2010, pentru accesarea plăţii directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi/sau a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal, pentru suprafaţa de 2735,9 ha pasune.

Cererea de acordare a plăţii unice pe suprafaţă, formulată de către Consiliul Local […] a fost analizată conform procedurilor A.P.I.A.

Astfel, în urma controlului efectuat de către comisia aprobată de către M.A.D.R, s-a emis procesul – verbal nr. 14544/3.10.2014, de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli (titlu de creanţă), privind cererea de plata nr. […]/14.05.2010. emis de către A.P.I.A.-Centrul Judeţean Tulcea, prin care s-a stabilit că Consiliul Local […] a beneficiat de sprijin financiar necuvenit pentru campania din anul 2010.

În urma reinstrumentarii dosarului de sprijin s-au constatat urmatoarele:

– La dosarul fermierului pe Campania 2010 se regaseste Hotararea Consiliului Local al Comunei […] cu nr. 35/25.06.2010 precum si Anexa 1 la formularul tip de cerere unica pe suprafaţa, respectiv „Declaraţia de eligibilitate pentru suprafeţele de pajişte permanenta utilizate de către consiliile locale” depuea la data de 26.05.2010 şi nu „odata cu cererea unică de plată , asa cum este prevăzut în Ordinul 41/19.02.2010, privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă  pentru anul 2010, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2010 fiind depusa în data de 14.05.2010.

– Inexisten?a unui contract de prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de intretinere a păşunilor.

In ceea ce priveşte netemeinicia Procesului verbal nr. 14544/3.10.2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind cererea de plata nr.TL- 8298/13.05.2010, emis de către A.P.l.A. – Centrul Judeţean Tulcea, în sensul ca procesul verbal privind recuperarea sumelor necuvenite în cuantum de 829.272,06 lei a fost încheiat peste termenul de prescripţie de 12 luni asa cum este prevăzut de art. 80 din Regulamentul (CE) n 1122/2009, învedereaza ca acesta se refera la faptul că obligaţia de rambursare nu se aplica în cazul în care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autoritatii competente; arată instanţei ca plata nu a fost făcută din eroare, ci in temeiul cererii depuse de către reclamanta prin reprezentantul său care a declarat pe propria răspundere că datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale, complete şi perfect valabile; eroarea nu ar fi putut fi depistata de catre agricultor, ci de către reclamantă, atât prin secretarul primăriei sau consilierul juridic, cât şi prin biroul agricol din cadrul primăriei, întrucât este vorba despre acte din cadrul primăriei.

În acela?i timp arată că eroarea la care se refera art. 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 trebuie înţeleasă în sensul art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 cât şi în înţelesul explicat de Manualul de proceduri privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafaţă pentru anul 2010, versiunea 8.0., cap. F (pag. 117) Gestionarea Erorilor.

Mai susţine că Agenţia are obligaţia de a respecta prevederile comunitare, întrucât schemele S.A.P.S.. se plătesc din fonduri comunitare, iar nerespectarea prevederilor legale atrage sancţionarea statului membru, în măsura în care plăţile sunt realizate fară ca acestea să fi fost în conformitate cu dispoziţiile legale

Prin urmare, reclamantul nu era îndreptăţit să primească suma de 829.272,06 lei, (sprijin direct pe suprafaţă -SAPS acordat din FEGA), stabilită prin Decizia nr. 2759475/20.04.2011, motiv pentru care A.P.I.A- Centrul Judeţean Tulcea a emis Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 14544/3.10.2014, act administrativ fiscal ( titlu de creanţă, respectiv titlu executoriu, în caz de neplată în termen).

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a aratat că, privitor la susţinerea APIA – Centrul Judeţean Tulcea privind întocmirea actului administrativ în conformitate cu dispoziţiile art.46 din OG nr.92/2003, reiterează menţiunile formulate în acţiune şi precizează că nu a contestat forma actului, ci fondul acestuia.

Prin Sentinţa civilă nr. 448/17.03.2015 Tribunalul Tulcea a admis  acţiunea formulată de reclamantul UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA […] – CONSILIUL LOCAL […], în contradictoriu cu pârâta  AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEŢEAN TULCEA, având ca obiect anulare act administrativ şi a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plată nr.TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […] şi a deciziei nr. 49/PI/20.11.2014 de soluţionare a contestaţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

În urma Notei de Control nr.305208/2014 a MADR şi a încheierii de către Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură -Centrul Judeţean Tulcea – a Notei de Constatare nr. 103/2014, s-a procedat la respingerea cererii de plată formulate de Consiliul local […] pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2010 şi a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plată nr.TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […].

Prin decizia nr. 49/P1/20.11.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de către Consiliul Local, A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea respinge solicitarea reclamantului ca fiind neîntemeiată, menţinându-se ca debit suma de 829.272,06 lei (din bugetul Uniunii Europene, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA), la care se adaugă majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.

Pentru a emite Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plata nr.TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […], s-au avut în vedere următoarele împrejurări:

Reclamantul Consiliul Local […] cu sediul în loc. […], jud. Tulcea, a depus cererea de sprijin nr. […]/14.05.2010, pentru accesarea plăţii directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi/sau a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal, pentru suprafaţa de 2735,9 ha păşune.

Cererea de acordare a plăţii unice pe suprafaţă formulată de către Consiliul Local […], a fost analizată conform procedurilor A.P.I.A.; astfel, Centrul Judeţean Tulcea a emis decizia nr. 2759475/20.04.2011, prin care reclamantului i-a fost stabilită suma totală de plată de 829272,06 lei.

În urma reinstrumentarii dosarului de sprijin s-a constatat că la dosarul fermierului pe Campania 2010 se regăseşte Hotararea Consiliului Local al Comunei […] cu nr.35/25.06.2010 precum şi Anexa 1 la formularul tip de cerere unica pe suprafaţa, respectiv „Declaraţia de eligibilitate pentru suprafeţele de pajişte permanentă utilizate de către consiliile locale”, depusă la data de 26.05.2010 şi nu „odată cu cererea unică de plată de către fermierii care solicită sprijin pe suprafeţele de pajişti permanente, respectiv paşuni comunale” aşa cum este prevăzut in Ordinul 41/19.02.2010 privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2010, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţa pentru anul 2010 fiind depusă în data de 14.05.2010.

De asemenea, s-a constatat inexistenţa unui contract de prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor.

Astfel, nedepunerea Hotarârii de Consiliu Local odată cu cererea de plată, a Anexei 1 la formularul tip de cerere unica pe suprafaţa, respectiv „Declaraţia de eligibilitate pentru suprafeţele de pajişte permanenta utilizate de către consiliile locale” depusă la data de 26.05.2010, precum şi nedepunerea unui contract de prestări servicii încheiat cu un prestator, reprezinta motivarea în fapt a respingerii la plată a cererii, cu consecinţa recuperării sumei achitate.

În ceea ce priveste primul motiv, nedepunerea Hotarârii de Consiliu Local şi a anexei nr. 1 împreună cu cererea de plată (14.05.2010), ci ulterior la data de 26.05.2010, se reţine că dispoziţiile legale prevăd termenul limită numai pentru depunerea cererilor de plată.

Astfel, art. 7 alin. 2 din OOUG nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură prevede că „cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi se înregistrează în Sistemul integrat de administrare şi control”.

Potrivit manualului de procedură privind administrarea cererilor unice de plata pe suprafaţă pentru anul 2010 versiunea 8.0 Cod IACS-CP ,cererea de plată nu mai este admisă la plata pentru anul în curs în cazul depunerii după data de 11.06.2010.

În acest din urmă caz, al nedepunerii cererilor de plată în termen, ar putea fi aplicabilă sancţiunea respingerii la plata ca urmare a nerespectării termenului imperativ.

În cadrul aceluia?i manual se arată că solicitanţii care utilizează suprafeţe de pajişti permanente, vor prezenta odată cu depunerea cererii de plată, următoarele documente, dupa caz:

– declaraţie de eligibilitate (pentru Consiliile locale) referitoare la suprafeţele pentru care se solicită sprijin şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere, etc, pentru care nu încasează taxă de păşunat şi pe care Consiliul local desfăşoară activitate agricolă – Anexa nr. 1 a Formularului de cerere de plată pentru 2010;

– conform Anexei Nr.1 la formularul de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2010 DECLARAŢIE de ELIGIBILITATE, pentru suprafeţele de pajişte permanentă utilizate de către consiliile locale, solicitările de arendare, concesiune, închiriere, folosinţa gratuită, depuse de către fermieri la Consiliile Locale, trebuie să fie conforme cu legislaţia în vigoare şi să îndeplinească condiţiile precizate de Consiliul Local. În acest sens, Anexa 1 va fi însoţită de o Hotarare a Consiliului Local; Prin aceasta Hotărâre, Consiliile Locale stabilesc suprafeţele pentru care vor depune cereri de sprijin pe suprafaţă în campania 2010 la A.P.I.A., precizându-se dacă pentru aceste suprafeţe nu au existat / au existat dar nu au fost conforme, solicitări de arendare, concesionare, închiriere, folosinţă gratuită.

O copie a Hotărârii de Consiliu susmenţionate, pe care funcţionarul APIA responsabil înscrie „Conform cu originalul’, semnează şi datează, rămâne la dosarul cererii unice de plată pe suprafaţă.

Instanţa constată că normele juridice aplicabile nu prevăd expres care este sancţiunea depunerii ulterioare a unor documente accesorii unei cererii de plată depusă în termenul legal.

În ceea ce priveşte al doilea motiv al respingerii cererii, respectiv faptul că fermierul nu a depus nici un contract de prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor, actele normative invocate de pârâtă nu impun obligativitatea depunerii unor contracte pentru a se face dovada efectuării acestor lucrări.

Manualul de procedură privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafaţă pentru anul 2010, versiunea 8.0 Cod IACS-CP, prevede că se vor depune în copie documentele care atesta efectuarea lucrărilor pe păşune.

Din analiza Notei de Control nr.305208/2014 a MADR se reţine că, printre documentele care însoţesc cererea de plată, se regăsesc facturi fiscale din perioada 23.03.2010-27.09.2010 pentru cumpărarea de îngrăşăminte, azotat de amoniu, efectuarea unor lucrări, combaterea chimică a dăunătorilor, defrişarea arbuştilor şi fertilizarea suprafeţelor, reclamanta făcând astfel dovada  lucrărilor de întreţinere a păşunilor.

Se observă din aceeaşi nota de control că, în anul 2009, Consiliul local […] a depus facturi fiscale pentru cumpărarea de îngrăşăminte chimice, uree, azotat de amoniu, fără ca de această data echipa de control să constate ca aceste facturi nu fac dovada lucrărilor de întreţinere.

Se constată ca prin decizia nr. 2759475/ 20.04.2011 intimata a admis cererea de plata a reclamantei, constatându-se îndeplinite toate cerinţele legale.

Astfel, faţă de împrejurarea că cererea de plată formulată de Consiliul local […] la data de 14.05.2010 (la care au fost ataşate Hotarârea de Consiliu Local şi Anexa 1 la formularul tip de cerere unică pe suprafaţa din 26.05.2010) a fost soluţionată la mai mult de 10 luni de la depunerea celor două documente invocate de către pârâta, instanţa constată că în mod legal a fost emisă decizia nr. 2759475/ 20.04.2011 prin care reclamantului i-a fost stabilită suma totală de plată de 829.272,06 lei.

Constatându-se ulterior, la mai mult de trei ani de la data aprobării cererii, că unele documente nu au fost depuse împreună cu cererea, ci ulterior, dar cu mult înainte ca Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Tulcea să analizeze cererea de plată şi să o aprobe şi că facturile fiscale nu ar îndeplini cerinţa unor documente justificative, iar în baza acestei constatări, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 privind Cererea de plată nr.TL-8601/14.05.2010 depusă de Comuna […], să se procedeze la respingerea cererii de plată, instanţa a apreciat că pârâta a respins în mod nelegal cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEŢEAN TULCEA, criticând-o ca fiind nelegală din perspectiva art. 488 punctul 8 NCPC, sub următoarele aspecte:

Din coroborarea OUG nr.125/2006 cu manualul de procedură a APIA, rezultă că documentele aferente  cererii de plată, pentru a putea fi eligibilă, trebuie depuse odată cu cererea de plată şi nu după depunerea cererii de plată.

În opinia recurentei, actul administrativ atacat a fost întocmit  conform art. 46 din OG 92/2003, respectându-se condiţiile şi termenele obligatorii.

Reclamanta nu  precizează care sunt elementele legale încălcate de către emitent (A.P.I.A.), la elaborarea actului administrativ fiscal, astfel încât să opereze sancţiunea anularii procesului verbal.

Astfel, în conformitate cu prevederile OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plaţi directe şi plaţi  naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură ?i MADR nr. 246//2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, reclamantul Consiliul Local […] cu sediul în loc. […], jud. Tulcea, a depus cererea de sprijin nr. TL-8601/14.05.2010, pentru accesarea plăţii directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi/sau a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal, pentru suprafaţa de 735,9 ha păşune.

Cererea de acordare a plăţii unice pe suprafaţă, formulată de către Consiliul Local […] a fost analizată conform procedurilor A.P.I.A.; astfel, Centrul Judeţean Tulcea a emis decizia nr. 2759475/20.04.2011, prin care reclamantului i-a fost stabilită suma totală de plată de 829272,06 lei.

În urma tematicii de control nr. 303.900/06.06.2014 privind obiectivele ce urmează a fi verificate la centrele judeţene ale Agenţiei de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură  aprobată de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o comisie mixtă formată din reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol şi reprezentanţi ai Agenţiei de Naţionale de Ameliorare, Reproducţie in Zootehnie, a efectuat o acţiune de control privind legalitatea cererilor depuse de Consiliul Local […], în anul 2010,  la  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea, în cadrul schemei de sprijin pe suprafaţă SAPS şi PNDC.

Verificările au fost efectuate în baza atribuţiilor conferite de prevederile H.G. nr. 725/2010 privind organizarea şi funcţionarea M.A.D.R. precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare, a Regulamentului de Organizare si Funcţionare a M.A.D.R., procedurii de control aprobată de conducerea ministerului.

 În urma controlului efectuat de către comisia aprobată  de către M.A.D.R., s-a emis procesul – verbal nr.  14544/3.10.2014, de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli (titlu de creanţă), privind cererea de plata nr. […]/14.05.2010. emis de către AP.I.A.- CentruI Judeţean Tulcea, prin care s-a stabilit că Consiliul Local […] a beneficiat de sprijin financiar necuvenit pentru campania din anul 2010.

S-a constatat că la dosarul fermierului pe Campania 2010 se regăseşte Hotărârea Consiliului Local al Comunei […] cu nr. 35/25.06.2010 precum şi Anexa 1 la formularul tip de cerere unică pe suprafaţă, respectiv „Declaraţia de eligibilitate pentru suprafeţele de pajişte permanenta utilizate de către consiliile locale” depuse la data de 26.05.2010 şi nu „odată cu cererea unica de plată” aşa cum este prevăzut în Ordinul 41/19.02.2010 privind aprobarea formularului – tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2010, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţa pentru anul 2010 fiind depusă în data de 14 mai 2010.

Totodată, s-a constatat inexistenţa unui contract de prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor.

În ceea ce priveşte netemeinicia Procesului verbal nr. 14544/3.10.2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind cererea de plata nr. TL – 8298/13.05.2010, emis de către A.P.I.A.Centrul Judeţean Tulcea, în sensul că procesul verbal privind recuperarea sumelor necuvenite în cuantum de 29.272,06 lei a fost încheiat peste termenul de prescripţie de 12 luni, aşa cum este prevăzut de art. 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, învederează  că acesta se referă la  obligaţia de rambursare şi nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente.

Arată că plata nu a fost făcută din eroare ci in temeiul cererii depuse de către reclamanta prin reprezentantul său care a declarat pe propria răspundere că datele înscrise în formularul de cerere de plată directă  pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale, complete şi perfect valabile şi eroarea nu ar fi putut fi depistată de către agricultor, în opinia sa  această eroare putând  fi depistată de către reclamanta atât prin secretarul primăriei sau consilierul juridic cât şi prin biroul agricol din cadrul primăriei, întrucât se discută  despre acte administrative din cadrul primăriei.

În acelaşi  timp,  învederează  că  eroarea la care se refera art. 80 din Regulamentul (CE) nr. 4122/2009 trebuie înţeleasă în sensul art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 cat şi în înţelesul explicat de Manualul de proceduri privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafaţa pentru anul 2010, versiunea 8.0 , cap. F (pag. 117) Gestionarea Erorilor.

Mai arată  faptul că Agenţia are obligaţia de a respecta prevederile comunitare, întrucât schemele S.A.P.S.. se plătesc din fonduri comunitare, iar nerespectarea prevederilor legale atrage sancţionarea statului membru, în măsura în care plăţile sunt realizate fără ca acestea să fi fost în conformitate cu dispoziţiile legale.

Prin urmare, reclamantul nu era îndreptăţit să primească suma de 829.272,06 lei, (sprijin direct pe suprafaţă – SAPS acordat din FEGA), stabilită prin Decizia nr. 2759475/20.04.2011, motiv pentru care A.P.I.A- Centrul Judeţean Tulcea a emis Procesul Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. 14544/3.10.2014, act administrativ fiscal (titlu de creanţă, respectiv titlu executoriu, în caz de neplată în termen).

Împotriva Procesului – verbal de constatare nr. 14544/3.10.2014, reclamantul a formulat plângere prealabilă înregistrată la A.P.I.A. Centrul Judeţean Tulcea înregistrata sub nr.49/PI/l 1.H.2014, prin care solicită autorităţii emitente să constate nelegalitatea şi netemeinicia actului administrativ fiscal -, motivată pe considerente de fapt, fără a preciza şi indica totodată normele legale comunitare şi naţionale aplicabile în materie care au fost încălcate de către emitent, prin întocmirea respectivului act de constatate a neregulilor.

Prin decizia nr. 49/P1/20.11.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de către Consiliul Local …, A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea respinge solicitarea reclamantului ca fiind neîntemeiată, menţinându-se ca debit suma de 829.272,06 lei (din bugetul Uniunii Europene, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA), la care se adaugă majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.

În lumina celor expuse, solicită  admiterea  recursului cu consecinţa  menţinerii  ca fiind legale şi temeinice atât procesul verbal de constatare nr. 14544/3.10.2014 cât şi  Decizia  nr. 49/PI/20.11.2014 prin care se menţine în sarcina reclamantului debitul de 829.272,06 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform prevederilor legale în vigoare.

În drept, îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 486, 487, alin.(l), art.488, alin.(l), pct.8, art.490, alin. (1), art. 492, din C.proc.civ., O.G. nr. 66/2011, O.G. nr. 92/2003, O.M.A.D.R. nr.246/2008. OUG nr. 125/2006, Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, O.M.A.D.R. nr. 41/2010, Manual de Procedură PRIVIND ADMINISTRAREA CERERILOR UNICE DE PLATĂ PE SUPRAFAŢĂ PENTRU ANUL 2010 VERSIUNEA 8.0 Cod IACS-CP 2010.

Prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefundat pentru considerente susţinute şi în faţa instanţei de fond, menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.

Recurenta depune răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 punctul 8 NCPC aduse hotărârii, constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin  procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.10.2014 s-au reţinut următoarele nereguli cu privire la soluţionarea cererii unice de plată pe suprafaţă nr. TL 8601/14.05.2010 depusă  de Consiliul Local […]:

 – depunerea  HCL al Comunei […]  nr. 35/25.06.2010 şi a anexei  I la formularul tip de cerere unică pe suprafaţă  la data de 26.06.2010 şi nu odată cu cererea de plată la 14.05.2010;

– inexistenţa unui contract de prestări servicii încheiat cu un prestator pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor.

Contestaţia formulată de către reclamantul intimat a fost respinsă prin decizia  nr. 49/PI/20.11.2014, debitul constatat fiind în sumă de 829.272,06 lei la care se adaugă penalităţi.

Prima instanţă a reţinut nelegalitatea acestor măsuri pentru următoarele considerente:

– textele invocate prevăd un termen pentru depunerea cererii de plată nu şi pentru actele aferente; de asemenea, nu se prevede o sancţiune pentru depunerea ulterioară a acestor documente;

– reclamantul a dovedit efectuarea de lucrări de întreţinere a păşunilor cu facturi fiscale din perioada 23.03.2010-27.09.2010 pentru cumpărarea de îngrăşăminte, azotat de amoniu, efectuarea unor lucrări, combaterea chimică a dăunătorilor, defrişarea arbuştilor şi fertilizarea suprafeţelor;

– cererea de plată a fost admisă la mai mult de 10 luni de la depunere (inclusiv a documentelor  apreciate ca nedepuse odată cu cererea de plată) iar constatarea neregulilor s-a făcut la mai mult de 3 ani  de la data aprobării cererii.

Texte legale aplicabile:

-Art. 6 alin. 1 din OUG 125/2006:

(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea.

–  art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006:

 „Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

e) să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei;

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informaţiile solicitate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

 i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate;

 j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere.”

– art. 5 din Ordinul nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate:

“(1) Documentele care fac dovada utilizării legale a pajiştilor permanente comunale, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt actele doveditoare ale dreptului de proprietate, contractele de concesiune sau de închiriere încheiate între consiliile locale şi crescătorii de animale, din care să reiasă suprafaţa utilizată, şi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol. Orice contract încheiat înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, având ca obiect utilizarea pajiştilor comunale, continuă să îşi producă efectele până la data încetării de drept.(…)

(7) Consiliile locale, prin reprezentantul legal, pot depune cereri de plată numai pentru pajiştile permanente deţinute de acestea pentru care nu au fost încheiate contracte de concesiune sau de închiriere ori pe care nu păşunează animalele fermierilor, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare.

(8) Suprafeţele pentru care consiliile locale depun cerere de plată şi care nu sunt utilizate în scopuri productive trebuie să fie cuprinse într-un plan tehnic de întreţinere şi îmbunătăţire în scopul respectării bunelor condiţii agricole şi de mediu.

(9) Consiliile locale, prin reprezentantul legal, depun la A.P.I.A., în copie, următoarele documentele justificative:

a) planul tehnic de întreţinere şi îmbunătăţire a pajiştilor;

b) procese-verbale de recepţie a lucrărilor prevăzute în planul tehnic.

(10) Consiliile locale depun la A.P.I.A., pe lângă documentele menţionate, şi o situaţie, în conformitate cu datele înscrise în registrul agricol, care trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

a) suprafaţa totală de pajişti permanente deţinută de consiliul local, din care: suprafeţele de pajişti atribuite spre folosinţă în condiţiile prevăzute la alin. (3) şi suprafeţele care nu sunt utilizate în scopuri productive;

b) efectivul de animale, pe specii, al persoanelor care utilizează pajişti permanente comunale în condiţiile prevăzute la alin. (3);

c) efectivul de animale, pe specii, aflat în proprietatea consiliului local, după caz.

(11) Consiliile locale, potrivit prevederilor alin. (10), stabilesc în baza solicitărilor crescătorilor de animale, suprafeţele rămase disponibile, pentru care depun cererea de plată.

(12) Consiliile locale sunt responsabile de realitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (8)-(11), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(13) Orice modificare intervenită asupra situaţiei existente la data depunerii documentelor se comunică la A.P.I.A. în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea acesteia, însoţită de documente justificative.”

Potrivit  art. 6 din  Ordinul 246/2008,  “(1) Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se prezintă, după caz, la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol sau la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., în vederea efectuării procedurilor de administrare şi control.

(2) Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată şi/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din acelaşi regulament.

(3) În situaţia în care este necesară prezentarea documentelor prevăzute la art. 4 şi 5 la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol, data-limită de depunere a acestora este aceeaşi cu data-limită de depunere a cererilor de plată.(…)”.

Prin Ordinul  nr. 41/19.02.2010 a fost aprobat formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2010.

Potrivit acestui ordin, art. 2:

1) Formularele-tip de cerere de plată, completate de fermieri, se depun la centrele locale/judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în intervalul 1 martie – 17 mai 2010.

(2) În perioada 18 mai – 11 iunie 2010, formularele de cerere de plată se pot depune cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, conform art. 23 alin. 1 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol.

Art. 3 din Ordinul 41/2010 prevede că „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, verifică, procesează cererile de plată şi efectuează plăţile către fermier în contul bancar al acestuia, conform legislaţiei”.

Astfel, în speţă, reclamanta –intimată a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2010 la 14.05.2010, în intervalul prevăzut de Ordinul 41/2010 iar Hotărârea Consiliului Local […]  nr. 35/2020 şi anexa 1  la formularul tip la data de 26.05.2010.

Atâta timp cât Ordinul 41/2010 permitea depăşirea termenului limită fixat pentru 17 mai 2010, până la 11 iunie 2010, în ceea ce priveşte cererea de pată,  cu plata unei penalităţi, cu atât mai mult este permisă depunerea documentelor aferente cererii cu depăşirea acestui termen, sancţiunea plăţii de penalităţi putând fi aplicată prin coroborarea art. 2 alin. 2 din Ordinul 41/2010 cu art. 5 alin. 3 din Ordinul 246/2008  . Se reţine că în speţă documentele reprezentate de Hotărârea Consiliului Local […]  nr. 35/2020 şi anexa 1 la formularul tip au fost depuse la data de 26.05.2010, deci anterior datei limită prevăzută în Ordinul 41/2010 până la care se putea depune cererea de plată sub sancţiunea plăţii unei penalităţi.

Instanţa constată şi că art. 6 alin. 1 din Ordinul 246/2008 prevede că documentele prevăzute la art. 4 şi 5  se prezintă  *după caz*  la depunerea cererii de plată sau la solicitare  şi este necesară depunerea lor odată cu cererea de plată numai dacă este necesară prezentarea lor la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol (art. 6 alin. 3). Concluzia este că nu în toate cazurile este necesară prezentarea documentelor de la art. 4 şi 5, caz în care acestea pot fi depuse  chiar şi ulterior cererii de plată, sau doar prezentate  la solicitarea APIA; doar atunci când este necesară prezentarea, acestea se depun odată cu cererea de plată. Recurenta intimată nu a  indicat  care au fost motivele pentru care  documentele depuse la data de  26.05.2010 trebuiau să fie prezentate şi depuse odată cu cererea de plată, cu atât mai mult cu cât, în urma verificării cererii, a apreciat că aceasta întruneşte cerinţele legii.

În ceea ce priveşte lipsa contractelor care să dovedească efectuarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor, se constată că reclamanta a depus facturi fiscale pentru cumpărarea de îngrăşăminte, azotat de amoniu, pentru efectuarea de lucrări, combaterea chimică a dăunătorilor, defrişarea arbuştilor şi fertilizarea suprafeţelor. Cu prilejul verificării cererii de plată aceste dovezi au fost considerate ca făcând dovada exploatării terenului.

Instanţa constată că în speţă reclamanta deţine şi contracte de prestări servicii în baza cărora au fost emise facturile  amintite, însă aceste contracte nu au fost solicitate cu prilejul verificării cererii deşi puteau fi solicitate potrivit art. 6 alin. 1 din Ordinul 246/2008. Recurenta pârâtă nu a explicat nici de ce, fiind depuse facturi care atestată executarea lucrărilor de întreţinere a păşunilor, a apreciat că este necesară depunerea contractului de prestări servicii, explicaţie necesară  în sensul art. 6 alin. 3 din Ordinul 246/2008.

Aspectele privind depunerea şi prezentarea actelor rămân valabile

Critica referitoare la aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 80 din Regulamentul Consiliului CE nr. 1122/2009 a fost înlăturată, Curtea constatând că prima instanţă nu a reţinut un astfel de motiv de nelegalitate.