Art.7 – Legea nr.554/2004
Art.14 – Legea nr.24/2000
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia comerciala, de administrativ si fiscal sub nr. 10118/118 din 30.10.2009, reclamanta S.C. IFN M.C. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL CONSTANTA anularea Hotarârii Consiliului Local Constanta nr. 228/2008- art.6, pct.5, subpunct 5.1. privind taxa pentru cresterea gradului de liniste si siguranta în derularea activitatilor economice în Constanta, Mamaia si Sat vacanta (taxa de liniste), din Anexa nr. 12 privind Regulamentul de adoptare a taxelor speciale pe anul 2008.
În sustinerea actiunii, reclamanta a invocat urmatoarele motive de nelegalitate a actului administrativ contestat :
– Existenta unor obligatii impuse prin alt act normativ, pe linie de liniste si siguranta, anterior instituirii taxei de liniste.
Conform temeiurilor de drept atacate prin prezenta actiune, taxa de liniste constituie cu destinatie speciala, fiind instituita pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea si combaterea infractiunilor si a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cersetorie, furturi, tâlharie si prostitutie, pentru combaterea comertului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz si gunoi menajer si pentru prevenirea lipirii de afise pe fatadele cladirilor, stâlpi si copaci .
Având în vedere scopul instituirii taxei, respectiv cresterea gradului de liniste si siguranta în derularea activitatilor economice, subiectii platitori (contribuabilii) vor fi agentii economici, adica persoanele juridice constituite în vederea realizarii de venituri (societati comerciale, regii autonome, etc.) si persoanele fizice autorizate care au sediu sau puncte de lucru/sucursale în Mun. Constanta.
Conform art. 2 alin.1 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor: Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societatile nationale, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizatii care detin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unitati, sunt obligate sa asigure paza acestora.
A aratat reclamanta ca desfasoara activitati de creditare, fiind o institutie nebancara, respectiv casa de amanet, astfel ca intra sub incidenta Legii nr. 333/2003, fiind obligata potrivit art. 3 aslin.1 din Legea nr. 333/2003 sa asigure paza bunurilor si valorilor cu sprijinul de specialitate al politiei, pentru sistemele civile de paza, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalitati concrete de organizare si de a pazei, dupa caz, cu efective de jandarmi, paza cu gardieni publici, paza proprie sau paza prin societati specializate.
S-a sustinut ca si-a îndeplinit obligatia mentionata, având angajati în postul de agent paza, astfel ca impunerea pentru acelasi serviciu prin H.C.L.M. Constanta nr.360/2997, conduce la o dubla impunere a aceleiasi obligatii, pentru aceeasi prestatie, motivatie ce justifica afirmatia privind lipsa scopului si a utilitatii prestatiei pentru acre este impusa taxa de liniste. Este evident ca o lege organica are forta juridica superioara unui HCLM, astfel ca are prioritate în aplicare. De asemenea, agentii economici nu pot ajuta paza unor bunuri publice prin intermediul taxei de liniste, în conditiile în care exista deja nenumarate organe specializate în asigurarea ordinii si linistii publice: Politia Româna, Jandarmeria, politia Comunitara, politia Metropolitana, etc., organe pentru subventionarea carora atât persoanele fizice cât si cele juridice platesc deja taxe si impozite.
– Neobtinerea în prealabil a acordului cu privire la instituirea acestei taxe.
Dupa cum este mentionat expres în actul atacat, este vorba despre o taxa, mai exact despre o suma de bani platita în schimbul prestarii unui serviciu, iar o persoana fizica sau juridica nu poate beneficia de un serviciu împotriva propriei sale vointe. În aceste conditii, ar fi corect ca persoanele beneficiare ale unui astfel de serviciu sa fie consultate si sa îsi dea în prealabil acordul cu privire la oportunitatea înfiintarii acestui serviciu si instituirii taxei aferente. Potrivit si disp.art. 92 din H.G. nr. 44/204 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, autoritatile administratiei publice locale, prin regulamentul aprobat în privinta taxelor speciale, vor stabili printre altele si modalitatile de consultare si de obtinere a acordului persoanelor fizice si juridice beneficiare ale serviciilor publice.
Or, nu s-a organizat nici o consultare prealabila a persoanelor interesate de un asemenea serviciu de paza, iar reclamantei nu i s-a cerut nici un acord, fiind încadrata împotriva vointei sale în categoria beneficiarelor acestui serviciu si platitorilor taxei aferente.
Mai mult, Regulamentul de adoptare a taxelor speciale nu cuprinde prevederi privind modalitatile de consultare si de obtinere a acordului persoanelor fizice si juridice beneficiare ale serviciilor publice.
– Taxa de liniste nu îndeplineste conditiile principale pe care trebuie sa le prezinte orice taxa instituita de o autoritate publica pentru subventionarea unui serviciu, respectiv: sa fi utila celor carora li se adreseaza; sa fie prestat în concret , sa nu se suprapuna cu alte servicii, prestate de alte institutii, pentru acre sunt instituite alte obligatii e plata .
Cererea de chemare în judecata a fost întemeiata în drept pe disp. art. 1 si 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A fost invocata exceptia tardivitatii cererii de chemare în judecata, fata de dispozitiile art. 30 din Legea nr. 273/2006, potrivit carora contestatiile împotriva hotarârilor privind instituirea taxelor speciale pot fi formulate în termen de 15 zile de la data publicarii, iar pe fondul cauzei, solicita respingerea cererii de chemare în judecata ca nefondata.
Prin Sentinta civila nr. 342/26.03.2010 pronuntata de instanta de fond s-a admis exceptia tardivitatii procedurii prealabile. S-a respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta SC IFN M.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanta, ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca la data de 09.05.2008 s-a adoptat de catre Consiliul Local Municipal Constanta Hotarârea nr. 228 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2009, fiind instituita în anexa 12, prin art. 5.1. taxa pentru cresterea gradului de liniste si siguranta în derularea activitatilor economice în Constanta, Mamaia si Sat Vacanta, instituita pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea si combaterea infractiunilor si a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cersetorie, furturi, tâlharie si prostitutie, pentru combaterea comertului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz si gunoi menajer si pentru prevenirea lipirii de afise pe fatadele cladirilor, stâlpi si copaci, având ca platitori agentii economici, adica persoanele juridice constituite în vederea realizarii de venituri (societati comerciale, regii autonome , etc.) si persoanele fizice autorizate care au sediu sau puncte de lucru/sucursale în Mun. Constanta.
Dupa cum rezulta din preambulul hotarârii, aceasta a fost adoptata în aplicarea titlului IX din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, si a Titlului IX din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precum si a art. 20 si 30 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
Potrivit acestor acte normative, cu completarile si modificarile ulterioare, forma în vigoare la data adoptarii hotarârii:
Art. 282. -(1) Pentru functionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pot adopta taxe speciale.
(2) Domeniile în care consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum si cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale.
Norme metodologice:
Pct. 192. Consiliile locale, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, prin regulamentul aprobat, vor stabili conditiile si sectoarele de activitate în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale, precum si modul de organizare si functionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective si modalitatile de consultare si de obtinere a acordului persoanelor fizice si juridice beneficiare ale serviciilor respective.
Pct. 193. Hotarârile adoptate de catre autoritatile prevazute la pct. 192, în legatura cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice si juridice platitoare, vor fi afisate la sediul autoritatilor administratiei publice locale si vor fi publicate, potrivit legii.
Pct. 194. Împotriva acestor hotarâri persoanele interesate pot face contestatie în termen de 15 zile de la afisarea sau publicarea acestora. Dupa expirarea acestui termen autoritatea deliberativa care a adoptat hotarârea se întruneste si delibereaza asupra contestatiilor primite.
Pct. 195. (1) Taxele speciale se încaseaza numai de la persoanele fizice si juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
(2) Eliminat.
Pct. 196. Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor art. 282 din Codul fiscal, se încaseaza într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiintate, iar contul de executie al acestora se aproba de consiliul local, consiliul judetean sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz.
Este real ca O.U.G. nr. 45/2003 privind finantele publice locale a fost abrogata expres prin disp. art. 86 alin.2 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, în vigoare de la data de 01.07.2006 , considerându-se însa ca de la acea data toate trimiterile din diverse acte normative la dispozitiile O.U.G. nr. 45/2003 sunt facute la dispozitiile Legii nr. 273/2006 .
Potrivit art. 30 din Legea nr. 273/2006 :
Art. 30. -(1) Pentru functionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, aproba taxe speciale.
(2) Cuantumul taxelor speciale se stabileste anual, iar veniturile obtinute din acestea se utilizeaza integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiintarea serviciilor publice de interes local, precum si pentru finantarea cheltuielilor curente de întretinere si functionare a acestor servicii.
(3) Prin regulamentul aprobat de autoritatile deliberative se vor stabili domeniile de activitate si conditiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare si functionare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele respective.
(4) Hotarârile luate de autoritatile deliberative, în legatura cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice si juridice platitoare, vor fi afisate la sediul acestora si publicate pe pagina de internet sau în presa.
(5) Împotriva acestor hotarâri persoanele interesate pot face contestatie în termen de 15 zile de la afisarea sau publicarea acestora. Dupa expirarea acestui termen, autoritatea deliberativa care a adoptat hotarârea se întruneste si delibereaza asupra contestatiilor primite.
(6) Taxele speciale se încaseaza numai de la persoanele fizice si juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
(7) Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor prezentului articol, se încaseaza într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiintate, iar contul de executie al acestora se aproba de autoritatile deliberative.
A observat tribunalul ca art. 30 alin.6 din Legea nr. 273/2006 are acelasi continut cu art. 194 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precum si cu art. 25 alin.6 din fosta O.U.G. nr. 54/2003, în sensul ca împotriva hotarârilor autoritatilor publice locale privind instituirea taxelor speciale se poate formula, de catre persoanele interesate, contestatie în termen de 15 zile de la publicare. Rezulta de asemenea din interpretarea art. 30 alin.6 din Legea nr. 273/2006 si a art. 194 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, ca este vorba despre o contestatie care se adreseaza si se depune la autoritatea emitenta.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004 „ Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”,
Iar potrivit 11 alin.4 1 din aceeasi lege : Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricând.
Însa, potrivit art. 14 – Reglementari speciale si derogatorii , din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
(1) O reglementare din aceeasi materie si de acelasi nivel poate fi cuprinsa într-un alt act normativ, daca are caracter special fata de actul ce cuprinde reglementarea generala în materie.
(2) Caracterul special al unei reglementari se determina în functie de obiectul acesteia, circumstantiat la anumite categorii de situatii, si de specificul solutiilor legislative pe care le instituie.
(3) Reglementarea este derogatorie daca solutiile legislative referitoare la o situatie anume determinata cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urma pastrându-si caracterul sau general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.
S-a constatat astfel ca art. 30 alin.6 din Legea nr. 273/2006 si a art. 194 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 contin norme derogatorii de la disp. Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveste termenul de contestare a actelor administratiei publice locale prin care se instituie taxe speciale.
H.C.L.M. Constanta nr.228/2008 este un act administrativ cu caracter normativ, cu continut fiscal, fiind supusa, în ceea ce priveste posibilitatea de contestare, prevederilor speciale si derogatorii ale art. 30 alin.6 din Legea nr. 273/2006 si a art. 194 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în sensul ca orice contestatie împotriva prevederilor cu continut fiscal din aceasta trebuia formulata în termen de 15 zile de la publicare, în fata organului emitent. În ceea ce priveste semnificatia acestei contestatii, instanta de judecata i-a acordat semnificatia juridica a plângerii prealabile prevazute de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 , plângere prealabila care este supusa însa termenului special de 15 zile de la publicare, termen stabilit prin dispozitie speciala, derogatorie de la termenul general de 30 de zile stabilit prin art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004
Este si firesc ca în materie fiscala sa fie instituit un termen special si derogatoriu de contestare, mai scurt si care curge de la un moment obiectiv determinat acelasi pentru toti adresantii, necesitatea instituirii unui asemenea termen fiind determinata de necesitatea evitarii perceperii taxelor speciale, pentru o perioada îndelungata de timp si de la un numar semnificativ de adresanti, si a anularii ulterioare, la orice moment în timp, a actului administrativ prin care astfel de taxe au fost instituite.
Astfel, întrucât se face dovada de catre pârât a publicarii H.C.L.M. Constanta nr.228/2009 la data de 18 iulie 2008, reclamanta trebuia sa formuleze contestatie, cu valoare de plângere prealabila, în termen de 15 zile de la publicare.
Cum în cauza plângerea prealabila împotriva H.C.L.M. Constanta nn.228/2009 a fost formulata de reclamanta la data de 24.07.2009, data pe care o recunoaste prin precizarile formulate în cauza, a fost gasita ca evidenta formularea plângerii prealabile peste termenul prescris de lege, drept pentru care instanta a admis exceptia tardivitatii plângerii prealabile, a carei consecinta este inadmisibilitatea cererii de anulare a actului administrativ.
Împotriva sentintei mai sus mentionate a declarat recurs reclamanta SC IFN M.C. SRL care a criticat-o ca fiind nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele considerente:
Arata ca prin cererea adresata instantei a solicitat anularea în parte a Hotarârii Consiliului Local Municipal Constanta nr. 228/2008 privind stabilirea taxelor si impozitelor locale pe anul 2009, în sensul anularii art. 6, pct. 5, subpct. 5.1 privind taxa pentru cresterea gradului de liniste si siguranta în derularea activitatilor economice în Constanta, Mamaia si Sat Vacanta, denumita în prezent taxa de liniste, al Anexei nr. 12 la H.C.L.M. 500/2006, privind Regulamentul de adoptare a taxelor speciale pe anul 2009.
În aparare pârâtul a invocat dispozitiile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, în sensul ca reclamanta trebuia sa formuleze contestatie în termen de 15 zile prevazut de art. 30 alin. din legea mentionata.
În baza acestor motive, instanta de fond a apreciat ca aceste prevederi au caracter derogator si, pe cale de consecinta, special în raport cu procedura comuna de atacare a actelor administrative. Astfel, prevederile mentionate vizeaza tocmai termenul în care se poate introduce plângere prealabila împotriva unui act administrativ cu specific fiscal. Având in vedere ca a depasit acest termen, instanta de fond a admis exceptia tardivitatii plângerii prealabile, catalogând actiunea ca fiind inadmisibila.
Apreciaza ca rezulta clar caracterul normativ al actului administrativ atacat de catre reclamanta, taxa de liniste adresându-se tuturor agentilor economici, persoane fizice sau juridice, din municipiul Constanta si Mamaia – Sat Vacanta. Subliniaza si faptul ca instanta de fond si-a însusit punctul de vedere, recunoscând caracterul normativ al actului administrativ atacat de noi.
Într-adevar, temeiul de drept invocat de pârât, art. 30 al. (5) din Legea 273/2006, prevede posibilitatea contestarii hotarârilor autoritatilor administratiei publice locale privind taxe si impozite locale, la autoritatea deliberativa care le-a instituit.
Solicita instantei sa retina ca acest temei legal nu prevede si posibilitatea contestarii în justitie a unor asemenea acte administrative. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, daca s-ar recunoaste procedura de contestare prevazuta de Legea 273/2006 ca fiind singura prin care s-ar putea contesta taxele si impozitele locale, ar însemna sa se îngradeasca liberul acces la justitie al persoanelor vizate de aceste taxe si impozite, contrar dispozitiilor Constitutiei si Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în lipsa unei reglementari care sa prevada si posibilitatea atacarii în justitie a actelor administrative referitoare la taxe si impozite locale, contestatia prevazuta de Legea 273/2006 nu poate fi calificata sub nicio forma ca având valoarea unei plângeri prealabile.
Îsi întemeiaza opinia pe dispozitiile art. 2 al. (1) lit. j). din Legea 554/2004, referitor la definitia legala a plângerii prealabile, coroborata cu prevederile art. 7 al. (1) din acelasi act normativ, referitor la rolul plângerii prealabile.
În asemenea conditii, solicita sa se observe ca în cazul contestatiei prevazute de Legea 273/2006, cererea care se adreseaza autoritatilor publice locale este singura cale de atac prevazuta de aceste acte normative, niciunul dintre ele nereglementând si posibilitatea atacarii ulterioare în justitie a actelor administrative cu specific fiscal. Din reglementarea evocata de parat si de instanta de fond, rezulta clar ca contestatia ce se înainteaza autoritatii locale nu este prealabila unei actiuni la instanta de contencios administrativ.
Solicita sa se observe ca Legea 273/2006 se refera la o contestatie, nicidecum la o plângere prealabila. Din moment ce legiuitorul a înteles sa stabileasca expres ce fel de cereri au valoarea unei plângeri prealabile prin Legea 554/2004, reclamanta, apreciaza ca pot fi catalogate ca plângeri prealabile doar cererile care îndeplinesc, în mod limitativ, strict conditiile indicate de catre legiuitor, prin reglementarea stabilita. Ori, conform principiilor generale ale dreptului romanesc, exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare.
Procedura contenciosului administrativ, per ansamblu, are caracter special, exceptional fata de procedura dreptului comun, astfel încât, în opinia sa, toate actele care trebuie efectuate pe parcursul desfasurarii acestei proceduri, au acelasi caracter exceptional.
Cu alte cuvinte, din moment ce în Legea 273/2006 legiuitorul se refera la o contestatie, nu la o plângere prealabila, considera nelegala si chiar abuziva o interpretare prin care si unei asemenea cereri i s-ar acorda valoarea de plângere prealabila, contrar reglementarii prevazute de Legea 554/2004.
Astfel, contestatia actului administrativ la autoritatea emitenta, prevazuta de Legea 273/2006, ar fi avut valoarea unei plângeri prealabile doar daca legiuitorul s-ar fi exprimat expres în textul legal ca orice persoana interesata se poate adresa cu plângere prealabila (nicidecum cu contestatie) la autoritatea emitenta, in termen de 15 zile de afisarea sau publicarea actului administrativ, ori daca s-ar fi prevazut macar posibilitatea atacarii si la instanta de contencios administrativ, într-un anumit termen, a actului respectiv, în situatia primirii unui raspuns nemultumitor, sau în situatia nesolutionarii contestatiei în termenul legal.
În opinia recurentei, contestatia reglementata de Legea 273/2006 este o cale de atac alternativa procedurii contenciosului administrativ prevazuta de Legea 554/2004, pusa de legiuitor la îndemâna contribuabilului, în cazul actelor administrative cu caracter fiscal.
Este posibil ca o asemenea situatie, reglementata în cazul actelor administrative cu specific fiscal, sa fi fost instituita de legiuitor tocmai datorita caracterului deosebit al acestor acte, încercându-se astfel preîntâmpinarea oricarei perceperi abuzive a vreunei taxe sau a vreunui impozit in sarcina contribuabililor.
Apreciaza ca termenul de înaintare a plângerii în sensul atacarii în prealabil a H.C.L.M. 228/2008 nu este reglementat de Legea 273/2006, ci de art. 7 al. (11) din Legea 554/2004, potrivit caruia, in cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabila poate fi formulata oricând.
Solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentintei pronuntata de instanta de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea solutionarii fondului.
În drept invoca dispozitiile art. 20 din Legea 554/2004, coroborat cu dispozitiile art. 299, art. 304 ind.1, art. 312 si celelalte dispozitii relevante din Codul de Procedura Civila.
Intimatul pârât prin aparatorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntata de instanta de fond ca fiind legala si temeinica.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotarârii dar si potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a dat contestatiei prevazuta de art.30 alin.5 din Legea nr.273/2006 semnificatia juridica a unei plângeri prealabile prevazute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Aceasta în conditiile în care a retinut ca hotarârea de consiliu local contestata este un act administrativ cu caracter normativ.
Or, potrivit dispozitiilor art.7 alin. 1^1 din Legea nr.554/2004, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabila poate fi formulata oricând.
Legea nr.554/2004 reprezinta dreptul comun în materia contestarii actelor administrative.
Astfel cum prevad dispozitiile alin.3 ale art.14 din Legea nr.24/2000, pentru ca o reglementare sa fie considerata derogatorie trebuie ca solutiile legislative referitoare la o situatie anume determinata sa cuprinda norme diferite în raport cu reglementarea cadru în materie.
În speta, dispozitiile art.30 alin.5 din Legea nr.273/2006 prevad ca împotriva hotarârilor luate de autoritatile deliberative în legatura cu perceperea taxelor speciale, persoanele interesate pot face contestatie în termen de 15 zile de la afisarea sau publicarea acestora.
Se observa însa ca legea nu face nicio referire la calea de atac la instanta de contencios administrativ împotriva raspunsului dat contestatiei. Si nici nu se precizeaza ca respectiva contestatie ar avea valoarea plângerii prealabile prevazute de legea contenciosului administrativ.
Pe de alta parte se constata ca nu sunt folositi aceeasi termeni de catre cele doua acte normative, legea finantelor publice locale folosind termenul de „contestatie” iar cea a contenciosului administrativ acela de „ plângere prealabila”.
Ori, dispozitiile alin.1 al art.14 din legea privind normele de tehnica legislativa prevad ca reglementarea cu caracter special sa fie din aceeasi materie si de acelasi nivel cu cea cuprinsa în norma generala.
În caz contrar, trebuia sa se prevada în mod expres faptul ca respectiva contestatie reprezinta procedura prealabila prevazuta de legea contenciosului administrativ.
Prin urmare nu se poate interpreta ca Legea nr.273/2006 instituie si pentru actele administrative cu caracter normativ un termen de introducere a plângerii prealabile, contrar legii contenciosului administrativ care, dupa cum am aratat nu instituie un astfel de termen, plângerea putând sa fie formulata oricând.
Pe cale de consecinta, Curtea constata ca în mod gresit a fost admisa exceptia tardivitatii formularii plângerii prealabile si urmeaza ca în temeiul dispozitiilor art.312 alin.5 C.pr.civ. sa admita recursul, sa caseze hotarârea recurata si sa trimita cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
