Sentinţa Nr. 113/2012
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2012
Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâţii D. G.F.P., . A.F.P. şi A.F.M, după casare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura de citare fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care nefiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de judecată s-a trecut la soluţionare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de faţă ;
Prin cererea înregistrată la instanţă la data de 19.01.2011 reclamantul V. I. a chemat în judecată pârâţii D.G.F.P., . A.F.P. şi A.F.M solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună restituirea sumei ce i-a fost stabilită şi încasată ca taxă pe poluare pentru autoturism în mod eronat, ilegal, abuziv şi discriminatoriu, cu dobânda legală aferentă şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că a achiziţionat un autoturism nou, marca DACIA LOGAN, pentru care în vederea înmatriculării i s-a cerut dovada plăţii taxei pe poluare pe care a achitat-o cu chitanţa seria TS7 nr.0422776/30.06.2010, fără aceasta neputând înmatricula autoturismul şi neputându-l astfel folosi pentru scopul achiziţionării.
Ulterior a solicitat A F P restituirea sumei ca fiind calculată eronat, primind răspuns de la D G F P de respingere a contestaţiei ca netemeinică.
A mai precizat reclamantul că, înlocuind elementele cu valorile date conform formulei de calcul suma de plată este 488,80 lei şi nu 2087 lei, cum a reieşit din calculul pârâţilor.
Motivarea taxei se rezumă la reglementările OUG nr.50/2008 şi fiind solicitată la prima înmatriculare în România, ar trebui păstrat conceptul de „taxă de primă înmatriculare” însă acest concept contravine normelor interne.
S-a învederat de reclamant că a se face de către legiuitor, deoarece metodologia de calcul are în vedere vechimea şi uzura autoturismului şi cu cât este mai nou şi neuzat autoturismul, poluează mai puţin iar prin metodologia de calcul, autoturismele noi beneficiază de cote de reducere 0% ( elementul din formula de calcul )
S-a apreciat ca nelegală această taxă întrucât nu produce efectele vizate de lege.
Acţiunea a fost întemeiată pe legislaţia în vigoare, Legea 554/2004, Codul civil şi codul de procedură civilă, României, Normele comunitare ale Tratatului C.E., precum şi a Directivelor C.E. nr.98/69 şi 2002/80.
S-a anexat în copie răspunsul nr.49886/11.07.2010 al A.F.P., decizia nr.254/20.07.2010 a D.G.F.P.
În condiţiile art.115 cod procedură civilă, a formulat întâmpinare pârâta A F P solicitând introducerea în cauză a A F M ,respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă la cererea reclamantului în conformitate cu Ordinul nr.686/2008, anexa 1-3, act administrativ fiscal pe care reclamantul nu a contestat-o în temeiul art.210, art.217 şi art.218 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Pe cale de excepţie, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că reclamantul a atacat decizia de calcul al taxei pe poluare, contestaţia fiind respinsă motivat de faptul că nu a fost depusă în termen de 30 zile, fiind incidente dispoziţiilor art.7 alin.1 din legea nr.554/2004, conform cărora: „înainte de a se adresa instanţei de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă ceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia „, contestaţie respinsă de DGFP .
S-a mai arătat că reclamantul a formulat contestaţie după expirarea celor 30 de zile de la comunicarea deciziei de calcul, document ce a instituit suma achitată şi solicitată a fi restituită.
S-a formulat întâmpinare şi de D G F P G, solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, cu precizarea că prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităţii Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toţi proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de provenienţa acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeaşi taxă de înmatriculare ca şi în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiţia existenţei aceloraşi specificaţii tehnice.
În şedinţa publică din data de 16.03.2011, s-a luat o precizare reclamantului, prin care a declarat faptul că prin prezenta acţiune a solicitat a se constata că taxa pe poluare este 488,80 lei şi nu 2087 lei cum greşit a fost calculată de pârâţi, urmând ca pentru diferenţa rezultată să îşi rezerve dreptul de a o solicita după pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Prin sentinţa nr.576 din 16 martie 2011 a fost admisă respinsă excepţiile invocate de AFP , s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul V I, împotriva pârâţilor D. G.F.P şi A.F.P., s-a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare nr.46815/30.06.2010 emisă de AFP Tg.Jiu şi decizia 254 din 20 iulie 2010 emisă de DGFP în parte, s-a constatat că taxa pe poluare datorată de reclamant conform O.U.G nr.50/2008 este 488,80 lei şi dispune obligarea pârâtei AFP la restituirea sumei de 1598,2 lei cu dobânda legală aferentă.
A fost suspendată în baza art.244 alin.1 pct.1 cod procedură civilă soluţionarea cererii privind restituirea sumei de 488,80 lei taxă pe poluare şi s-a respins ca nedovedite cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri pârâţii DGFP şi A F P, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta DGFP a susţinut că regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008, iar o dată cu reaşezarea metodologiei de clacul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani şi cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
A arătat că alin.2 al art.148 din Constituţia României instituie supremaţia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art.23(9) şi art.25(12) din Tratatul Uniunii Europene consideră că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înţelesul acestor dispoziţii legale, ea aplicându-se şi autoturismelor care se produc în România.
Recurenta A F P, în motivele de recurs a susţinut că instanţa de fond nu stabileşte în concret alte elemente sau o altă capacitate cilindrică astfel că restituirea dispusă e nefondată .
A considerat că suma stabilită cu titlu de poluare a fost calculată eronat fără a stabili în concret alt mod de calcul. Susţine că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre.
Prin decizia nr. 2003/2011 din data de 02 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova au fost admise recursurile declarate de pârâţii DGFP şi A F P împotriva sentinţei nr.576 din data de 16 martie 2011, pronunţată în dosarul nr.907/95/2011 al Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant V I, casată sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea recursului s-a arătat că OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă şi care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele A F M”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 aprobate prin HG nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unităţile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele A F M, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Aşadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent dar se virează în contul A F M.
În consecinţă, A F M este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Faţă de obiectul acţiunii cu care reclamantul a investit instanţa de fond, respectiv obligarea pârâtei AFP la restituirea taxei de poluare, dispoziţiile art.129 C.p.c. care reglementează rolul activ al judecătorului impuneau instanţei de judecată obligaţia de a pune în discuţia părţilor, completarea sub aspect subiectiv a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a A F M având în vedere că, deşi taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent, sumele percepute sunt colectate în contul acestei autorităţi publice.
Mai mult, potrivit art. 161 din Legea nr.554/2004, instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora precum şi a altor subiecte de drept.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. 2 C.p.c. ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.p.c.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de sub nr.907/95/2011*.
Examinând acţiunea formulată de reclamantă, raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, cererile şi apărările formulate de către pârâtă, înscrisurile depuse în susţinerea cererilor, tribunalul reţine următoarele;
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele să se dispună restituirea taxei de poluare, achitată la data de 30.06.2010, aşa încât urmează ca analiza să fie efectuată în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 intrată în vigoare la 1 iulie 2008.
La data de 30.06.2010 reclamanta a achitat taxa de poluare în sumă de 2087 lei pentru un autoturism marca Dacia Logan, aşa cum rezultă din înscrisurile consemnate cauzei, înmatricularea autoturismului în România făcându-se doar în condiţiile achitării acestei obligaţii.
Pe fondul cauzei instanţa retine ca la data de 30.06.2010 reclamanta a achiziţionat un autovehicul marca Dacia Logan, fabricat în anul 2010 conform chitanţei seria TS7 nr.0422776/30.06.2010, depusă la dosar, de la furnizor S.C. Mobile Dacia SA.
La data de 30.06.2010, în vederea înmatriculării autoturismului şi ţinând seama de prevederile art.2141 Cod fiscal, reclamanta a achitat taxa de poluare, aşa cum rezultă din chitanţa fiscală aflată la dosar.
Ulterior, a solicitat A F M să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca in mod nelegal fost obligat la plata taxei .
Acţiunea nu este întemeiată.
Astfel, în esenţă, reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art.23, art. 25 şi art. 90 din Tratatul CE, apreciind că prin reglementarea taxei de înmatriculare a autovehiculelor s-a instituit de fapt o nouă taxă cu efect echivalent taxelor vamale anterioare aderării României la Uniunea Europeană, împrejurare de natură a împiedica libera circulaţie a mărfurilor în statele membre.
Potrivit art. 90 din Tratatul C.E. „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.”
Dispoziţiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricţiile de orice natură în calea liberei circulaţii a mărfurilor în spaţiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate şi cele provenind de pe piaţa internă şi care sunt de natură similară, precum şi regimurile de protecţie împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate şi a celor care provin de pe piaţa internă.
Art. 90, deşi interzice impozitarea discriminatorie şi protectivă pentru produsele naţionale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-şi organizeze sistemele fiscale aşa cum consideră potrivit şi să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiţie de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispoziţiile art. 90 din T.C.E. suplimentând dispoziţiile referitoare la abolirea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent, conţinute în art. 23 şi 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenţei între produsele care se află deja pe piaţa naţională şi produsele importate.
Potrivit art.214/1 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006 „ intră sub incidenţa taxei speciale autoturismele şi autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepţia celor special echipate pentru persoanele cu şi a celor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în România”, iar potrivit art. 214/2 „ taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România”.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale citate anterior, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule prevăzută de dispoziţiile legale naţionale, nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera statului, ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriu României, în vederea punerii în circulaţie astfel încât nu reprezintă o taxă vamală de import sau o măsură cu efect echivalent în sensul art. 23 şi art. 25 din Tratatul C.E.
Pe de altă parte însă, dispoziţiile art. 214/1 şi urm. din Codul fiscal, reglementând o taxă care diferă în funcţie de criterii obiective şi se aplică în cu excepţiile prevăzute de lege în cazul tuturor autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în România, nu încalcă dispoziţiile art. 90 din Tratat, decât în măsura în care această taxă este percepută pentru înmatriculare în România a autoturismelor second hand, înmatriculate deja într-un alt stat membru, în vreme, ce la schimbarea proprietarului unui de autoturism aflat pe piaţa internă, o astfel de taxă nu mai este percepută.
Ori, în speţa de faţă, aşa cum rezultă din factura fiscală, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ataşate la dosar, autoturismul achiziţionat de reclamant, fiind fabricat în anul 2010 nu a fost înmatriculat anterior în niciun alt stat membru, fiind vorba de o primă înmatriculare în România, la cererea reclamantului, ca prim proprietar al acestuia.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranităţii fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor noi, înmatriculate pentru prima dată în spaţiul comunitar, în România, taxa specială de înmatriculare prevăzută de disp. art. 214/1 Cod fiscal, nu contravine în situaţia concretă din speţa de faţă dispoziţiilor art. 90 din T.C.E., nefiind încălcat principiul neutralităţii impozitării interne, în cazul competiţiei dintre produsele aflate pe piaţa internă şi produselor importate.
În raport de cele expuse anterior, instanţa constată că acţiunea nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.
Văzând şi art. 8 şi urm. din L. nr. 554/2004 ;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acţiunea formulată de reclamantul V. I, cu domiciliul în Gorj împotriva pârâţilor D G F P , A F P, şi A F M,
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj.
