Art.6, art.7, art.34 lit.”h” – HG nr.753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea L.9/98 Art.5 – HG nr.286/2004
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.3060/118/2009 reclamanta B.T. a chemat în judecata pârâta ANRP pentru anularea Deciziei nr.85/2009.
În motivarea cererii s-a aratat ca decizia este nelegala pentru ca nu i s-au acordat despagubiri pentru toate bunurile abandonate în Bulgaria de autorul sau A.D.I.
În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei actualizate.
Pârâta ANRP a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii si a depus documentatia aferenta Deciziei nr.85/2009.
La 23.10.2009 reclamanta a aratat ca nu i s-au acordat compensatii pentru terenul agricol de 10 ha, casa si 2950 m2, grajd si un patul.
Prin Sentinta civila nr. 1028/12.11.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis actiunea formulata de reclamanta, s-a anulat Decizia nr.85/12.01.2009 emisa de pârâta ANRP si a fost obligata pârâta sa emita o noua decizie prin care sa valideze Hotarâre nr.2544/13.02.2006 a Comisiei Judetene Constanta, care sa cuprinda suma acordata cu titlu de compensatii actualizata în raport cu indicele de crestere a preturilor.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca prin cererea nr.3195/LK/2005 reclamanta B.T. în calitate de mostenitoare a defunctului A.D.I. a solicitat acordarea de compensatii cuvenite în temeiul Legii 9/1998.
Prin Hotarârea 2544/2006 Comisia Judeteana Constanta a stabilit valoarea compensatiilor la 569.642.484 lei.
Hotarârea a fost validata prin Decizia 85/2009 si s-au acordat compensatii reclamantului în valoare de 56.954,25 lei.
Împotriva acestui ordin, în termen legal, reclamanta a formulat contestatia ce face obiectul prezentei cauze prin care a solicitat anularea deciziei si emiterea unei noi decizii care sa cuprinda valoarea compensatiilor actualizate inclusiv valoarea despagubirilor pentru bunurile omise, respectiv 10 ha teren agricol, 2950 m2 intravilan, casa, patul.
Din Situatia Comisiei Mixte Româno – Bulgara s-a retinut ca autorul reclamantei a abandonat în Bulgaria 10 ha teren agricol, casa 2 camere si 2400 m2, pravalie, grajd.
Din adeverinta de la dosar s-a retinut ca Statul Român i-a vândut autorului 10 ha teren agricol, casa cu 2950 m2 în comuna Valea Rea.
Din înscrisurile depuse la dosar s-a constatat ca prin Hotarârea 2544/2006 s-a stabilit corect valoarea compensatiilor cuvenite conform Legii 9/1998 respectiv doar pentru diferenta de valoare dintre bunurile abandonate statului Bulgar si bunurile primite la recolonizare. La emiterea hotarârii s-au respectat dispozitiile art.3 din Legea 9/1998 în sensul ca pentru prejudiciile suferite în urma tratatului, reclamanta a primit în compensatie doar valoarea pentru prejudiciul ramas neacoperit, respectiv pentru cultura de porumb de pe 5 ha.
În ceea ce priveste actualizarea sumei stabilite prin Hotarârea 2544/2006 se retine:
În fapt reclamantei i-au fost stabilite compensatii prin Hotarârea 2544/13.02.2006 de catre Comisia Judeteana Constanta, iar validarea acestora prin Decizia nr. 85 a fost efectuata la data de 12.01.2009.
Instanta a avut în vedere Decizia XXI/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a fost admis recursul în interesul legii si s-a decis validarea hotarârii, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut de art.7 alin.3 atrage actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii în raport cu indicele de crestere a preturilor.
Din examinarea acestor prevederi legale, rezulta clar faptul ca anterior validarii deciziei de acordare departamentul respectiv are obligatia de a propune reactualizarea sumelor acordate atunci când este necesar, ori necesitatea reactualizarii este evidenta în speta, ca urmare a intervalului mare de timp, respectiv 13.02.2006, data emiterii hotarârii si 12.01.2009, data validarii hotarârii.
Având în vedere aceste aspecte instanta a constatat ca decizia emisa este nelegala întrucât nu prevede actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii reclamantului.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs atât reclamanta B.T., cât si pârâta ANRP .
Recurenta reclamanta B.T. a criticat hotarârea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele considerente:
Considera recurenta ca în mod gresit a retinut ca prin Hotarârea nr. 2544/13.02.2006 s-a stabilit corect valoarea compensatiilor cuvenite conform Legii nr. 9/1998, respectiv diferenta dintre bunurile abandonate statului Bulgar si bunurile primite la recolonizare. Desi mai înainte se afirma ca din adeverinta de la dosar se retine ca Statul Român i-a vândut autorului 10 ha teren agricol, casa cu 2950 mp în comuna Valea Rea.
Arata recurenta ca bunurile au ramas pe teritoriul Bulgariei iar în România nu s-au primit nici un fel de compensatii pâna la aparitia Legii nr. 9/1998. Statul Român a vândut autorului reclamantei 10 ha teren agricol, casa cu 2950 mp în comuna Valea rea.
Apreciaza recurenta ca se impune acordarea de despagubiri pentru toate bunurile care au fost abandonate pe teritoriul Bulgariei.
Solicita admiterea recursului, casarea hotarârii atacata si trimiterea dosarului spre rejudecare la instanta de fond în vederea efectuarii unei expertize pentru stabilirea valorii tuturor bunurilor ramase în Bulgaria.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 299-316 Cod pr. civila.
Recurenta pârâta ANRP a criticat hotarârea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
Arata recurenta ca instanta de fond a retinut în mod corect ca mentionarea pretului în asa zisul contract de „vânzare-cumparare” din acea perioada istorica nu era totuna cu achitarea lui, contractul fiind cu succesiva. Dupa ce cumparatorul achita integral pretul pe contract se aplica o stampila ce purta mentiunea achitarii pretului, iar în ceea ce priveste Decretul nr. 553/1953, desi nu a fost niciodata publicat, potrivit art. 26 din Constitutia din anul 1952, în vigoare la acea data, „o lege se socoteste adoptata daca e votata de majoritatea simpla a Marii Adunari Nationale”, iar potrivit art. 27 alin.2 din aceeasi constitutie „îndeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Nationala este obligatorie pentru toti cetatenii Republicii Populare Române”.
În raport de pretentiile reclamantilor, de actualizare a cuantumului compensatiilor acordate, invoca art. 34 lit.h din HG nr. 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit carora prin Hotarârea Comisiei Judetene Constanta s-a facut o propunere privind cuantumul compensatiilor, acestea devenind certe. lichide si exigibile din momentul validarii lor de catre Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Având în vedere faptul ca aceasta creanta este stabilita, devenind astfel, si exigibila, la data emiterii deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplica dispozitiile art. 8 alin.(2) din Legea nr. 9/1998, potrivit carora în cazul în care compensatiile se platesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate si se actualizeaza numai în cazul în care se achita în anul urmator.
Potrivit art. 5 din HG nr. 286/2004, compensatiile „se achita beneficiarilor esalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel, 40% în anul în care se face plata si 60% în anul urmator, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie în bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensatiei, achitata în anul urmator, se actualizeaza în conditiile Legii nr. 9/1998”.
Dispozitiile mentionate se coroboreaza cu prevederile HG nr. 1277/2007 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7.09.1940, aprobate prin HG nr. 753/1998.
A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamna a încalca cadrul legal existent pe principiul conform caruia legea speciala deroga de la legea generala si ca legea este de stricta interpretare si este de natura a determina dublarea cuantumului compensatiilor, depasindu-se astfel fondurile repartizate cu aceasta destinatie.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 304 1 Cod pr. civila, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, HG nr. 286/2004, OG nr. 94/2004 si HG nr. 1277/2007.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotarârii dar si potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste recursul reclamantei,
În conformitate cu dispozitiile art.1 din Legea nr. 9/1998 :
„Cetatenii români prejudiciati în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensatiile stabilite potrivit prezentei legi, în masura în care nu au primit anterior sau au primit numai partial compensatii ori despagubiri pentru bunurile imobile – constructii si terenuri – pe care le aveau în proprietate în judetele Durostor si Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac si floarea-soarelui, precum si pentru plantatii de pomi fructiferi si/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiti.”
În îndeplinirea acestor conditii stipulate în art.1 trebuie cercetate, pe de o parte, înscrisurile depuse de partile interesate potrivit art.5 din Legea nr. 9/1998 si art.6 din HG nr.753/1998 care prevede ca „ prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se întelege orice dovada eliberata de institutii – arhive, primarii, notariate, instante judecatoresti – în legatura cu fostele proprietati, cum ar fi: chitante de plata a impozitelor, extrase din cartile de imobil, planuri si autorizatii de constructie, rapoarte de expertiza, contracte de vânzare-cumparare, hotarâri judecatoresti si orice alte documente care se refera la existenta bunurilor ramase în judetele cedate, inclusiv listele-anexa la Tratatul de la Craiova.”
Pe de alta parte, fata de dispozitiile art.3 din Legea nr. 9/1998 situatia data trebuie examinata prin prisma actelor normative adoptate concomitent si ulterior evacuarii populatiei din Cadrilater, caci numai astfel se poate stabili daca au fost acordate de Statul Român, anterior adoptarii noi legii de reparatie, despagubiri în bani sau în natura pentru prejudiciile suferite în urma aplicarii tratatului.
Potrivit Tratatului Româno – Bulgar din 7 septembrie 1940, cele doua state semnatare au convenit la schimbul obligatoriu dintre supusii români de origine etnica bulgara din judetele Tulcea si Constanta (acesta din urma în delimitarea dinainte de 14 Iunie 1925) si supusii români de origine etnica româna din judetele Durostor si Caliacra.
În art.4 din Anexa C la Tratat s-a prevazut ca „ proprietatile imobiliare rurale apartinând românilor obligati sa paraseasca, în virtutea prezentului Acord, teritoriile transferate Bulgariei, devin proprietatea Statului Bulgar, în conditiunile prevazute în alineatul precedent. „
În vederea realizarii acordului privind schimbul de populatie partile au convenit la constituirea unei Comisii mixte compusa din 3 membri români si trei membrii bulgari, careia cei interesati trebuiau sa-i remita în dublu exemplar, un inventar complet al imobilelor lor.
Urmare acestei situatii pentru autorul reclamantei, A.D.I. a fost întocmita situatia de avere abandonata în satul I.G.Duca, Jud. Caliacra, respectiv 10 ha teren arabil, casa, 2400 mp teren intravilan si recolte.
Din Extrasul din Tabloul de colonisti evacuati din Cadrilater definitivati în centrul Valea Rea, din anul 1947 reiese ca autorul reclamantei a primit 10 ha, o casa si 2950 mp.
În conformitate cu cele convenite în art.5 din Anexa C la Tratat „ Statul Român ia în sarcina sa despagubirea românilor ce parasesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei.”
Pe baza Legii nr. 766/1941 publicata în Monitorul Oficial nr.201 din 26 august 1941 au fost stabilite conditiile pentru colonizarea în Dobrogea a proprietarilor agricoli evacuati din Dobrogea Noua în baza Tratatului Româno – Bulgar din 7 septembrie 1940.
Prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 stabileau ca ”sumele datorate de colonisti ca pret al bunurilor primite în baza legii de fata, se vor compensa cu suma despagubirilor certe, lichide si exigibile ce sunt de primit, conform art. 5 si 12 din Acordul româno-bulgar privitor la schimbul de populatie româna si bulgara din 7 septembrie 1940, atunci când Statul va hotarî asupra acestor despagubiri, dupa ce se vor scadea debitele vechi si sarcinile ce vreau proprietatile abandonate în Dobrogea Noua.
Conform Legii nr.715/1946 publicata în Monitorul Oficial nr.207 din 7.09.1946 s-a adoptat decretul – lege privind stabilirea despagubirilor cuvenite populatiei evacuate din Dobrogea de Sud în urma Tratatului Româno – Bulgar din 7 Septembrie 1940.
Potrivit acestui act normativ, comisiile constituite urmau sa stabileasca atât existenta bunurilor abandonate sau recoltelor neculese de populatia evacuata din Dobrogea de Sud si reevaluarea acestora, dar si consistenta si valoarea bunurilor primite de la Statul Român de catre evacuatii din Cadrilater asa cum este mentionat la art.III (valoarea cerealelor primite în natura, ajutoare în bani, valoarea inventarului agricol mort sau viu primit, terenurile de cultura primite în virtutea legilor de colonizare sau recolonizare, cladiri, teren aferent, lot de casa, terenuri de cultura speciala – vii, gradini, livezi de pomi).
Prin Decretul nr.553/1953 Statul a înteles sa ierte pe evacuatii debitori de datorii, anulând, în masura în care nu au fost achitate, sumele datorate drept pret de colonistii evacuati din Dobrogea de Sud pentru terenurile si constructiile primite de acestia potrivit contractelor încheiate pe baza Legii nr. 766/1941, act normativ favorabil si autorului reclamantului.
Aceste dispozitii nu lipsesc de efect prevederile art. 10 din Legea nr. 766/1941 expuse mai sus si despre care nu se poate sustine ca au avut un caracter secret, neadus la cunostinta, cât timp a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/1998, „în cazul în care, anterior, cei îndreptatiti au fost despagubiti partial, în bani sau în natura, pentru prejudiciile suferite în urma aplicarii tratatului, acestia au dreptul la compensatie, proportional pentru prejudiciul ramas neachitat”.
Legea nr. 9/1998 este o lege previzibila si accesibila persoanelor considerate îndreptatite la beneficiul unor despagubiri, acestea având cunostinta de faptul ca pot obtine doar partial satisfactie în masura în care au primit anterior chiar si partial compensatii ori despagubiri pentru bunurile imobile – constructii si terenuri – pe care le aveau în proprietate în judetele Durostor si Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac si floarea-soarelui, precum si pentru plantatii de pomi fructiferi si/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiti.
În speta, reclamanta nu a facut dovada ca autorul sau a achitat vreo suma de bani cu titlu de pret pentru bunurile primite urmare colonizarii în Dobrogea Veche, astfel ca în mod corect prima instanta a retinut ca acesteia i se cuvin doar despagubiri pentru prejudiciul ramas neacoperit, respectiv pentru cultura de porumb.
În ceea ce priveste recursul pârâtei,
Se constata ca, desi Hotarârea Comisiei Judetene a fost data în anul 2006, iar pârâta a procedat la validarea ei la data de 12.01.2009, nu s-a pus în niciun fel problema actualizarii despagubirilor acordate.
Curtea retine ca Legea nr.9/1998 stabileste cadrul în care trebuie sa se acorde compensatii persoanelor care au facut obiectul schimbului de populatie conform Tratatului de la Craiova din 1940 încheiat între România si Bulgaria pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar, bunuri pentru care nu au fost acordate despagubiri la momentul stramutarii. Scopul legii este acela de a compensa prejudiciile suferite de persoanele prevazute de lege, iar potrivit principiilor generale de drept, repararea prejudiciului suferit trebuie sa fie integrala.
Pârâta sustine în mod constant ca nu are obligatia legala de a proceda la actualizarea despagubirilor decât în situatia în care plata acestora se esaloneaza pe doi ani si numai în ceea ce priveste cea de-a doua transa.
Din interpretarea dispozitiilor Legii nr.9/1998 si ale HG nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, rezulta în mod evident ca o astfel de sustinere nu are temei legal.
Astfel, art.7 din Norme prevede ca “Valoarea constructiilor si a terenurilor, urbane sau rurale, precum si a recoltelor prevazute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 se determina potrivit criteriilor stabilite la cap. II, III si IV din prezentele norme metodologice.”
Se constata ca toate dispozitiile prin care se stabileste modul de determinare a valorii compensatiilor fac referire la actualizarea în functie de coeficientul de inflatie existent la data platii. Astfel, pentru terenuri se prevede o valoare în raport de cea stabilita prin HG nr.59/1994, actualizata potrivit coeficientului de inflatie existent la data platii compensatiei, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, astfel cum se prevede la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 9/1998. De asemenea, pentru culturi se prevede o valoare raportata la pretul de achizitie al florii-soarelui si porumbului, publicat de Comisia Nationala pentru Statistica pentru anul anterior celui în care se acorda despagubirile, iar pentru bumbac la pretul pe piata internationala din anul anterior, comunicat de Institutul de Economie Mondiala, transformat în lei la cursul mediu din luna în care este stabilit în valuta. În ceea ce priveste constructiile, valoarea se stabileste la nivelul preturilor existente la 1.01.1990 si se înmulteste cu coeficientul de actualizare în functie de cresterea veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima luna a trimestrului anterior platii despagubirii pentru locuinta fata de cele existente în luna ianuarie 1990. Comisia Nationala pentru Statistica, prin directiile sale teritoriale, va comunica, trimestrial, consiliilor judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, abilitate sa acorde compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, coeficientul de crestere a veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima luna a trimestrului expirat fata de cele realizate în luna ianuarie 1990.
Prin urmare, legiuitorul a facut trimitere la preturile cuprinse în anumite acte normative, însa a prevazut ca aceste preturi urmeaza a fi actualizate la momentul platii despagubirii. Rezulta ca obligatia de actualizare exista nu numai la momentul calcularii despagubirii ci si la momentul validarii propunerii, si ulterior, pâna la momentul platii efective, conform art.8 din Legea nr.9/1998. O alta solutie ar fi extrem de prejudiciabila pentru reclamanti, având în vedere ca validarea a intervenit dupa aproximativ 3 ani de la momentul în care a fost stabilita despagubirea, desi pârâta avea obligatia legala de a se pronunta în termenul de 60 de zile prevazut de lege.
O atare solutie este confirmata de Înalta Curte de casatie si Justitie prin Decizia XXI/2007 care a statuat, în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca, în aplicarea dispozitiilor art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicata, precum si ale art.5 din Hotarârea Guvernului nr.286/2004, data stabilirii compensatiilor este aceea a emiterii hotarârii comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr.9/1998. Validarea de catre Cancelaria Primului – Ministru a hotarârilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut în art.7 alin.3 din aceeasi lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de crestere a preturilor.
Fata de cele aratate, instanta retine ca singurul motiv de nelegalitate a ordinului contestat consta în faptul ca s-a procedat la validarea hotarârii comisiei judetene ca atare, fara a se dispune totodata actualizarea sumelor acordate cu titlu de compensatii.
Pe cale de consecinta, neexistând motive de nelegalitate a hotarârii atacate, Curtea apreciaza ca recursurile sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr. civila sa fie respinse.
