Anulare act emis de autorităţi publice locale Acte ale autorităţilor publice


La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 29 martie 2010, când s-a amânat pronunţarea pe data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.07.2009, sub nr.3.966/2009, reclamantul XXXX XXXX a solicitat în contradictoriu cu pârâtul XXXX XXXX emiterea unui nou certificat de urbanism în care să nu fie trecută obligaţia de a obţine acordul autentificat al vecinului din str. Avram Iancu , nr.25.

În motivare, reclamantul a arătat în esenţă că, urmăreşte obţinerea Autorizaţiei de Construire pentru strămutarea împrejmuirii şi crearea unui acces spre stradă.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că, proprietatea sa nu se învecinează cu str. Avram Iancu, nr. 25 şi că, în mod neîntemeiat s-a trecut în certificatul de urbanism nr. 689/24.04.2009 obţinerea acordului autentificat al vecinului din str. Avram Iancu, nr. 25.

În probaţiune, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie xerox: cererea nr.9213 din 23.04.2009 (f.3-4), certificat de urbanism (f.5), regimul tehnic nr.689/24.04.2009 (f.6-7), certificat de urbanism nr.2996 din 14.12.2007 (f.8), regimul tehnic (f.9-10), adresa nr.14878 din 12.12.2008 (f.11), adresa nr.7145 din 13.01.2009 (f.12), cererea nr.7145 din 22.01.2009 (f.13), extras de carte funciară pentru informare (f.14-18).

Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca netemeinică şi nelegală.

În motivare, pârâtul a arătat în esenţă că, situaţia juridică a terenului reclamantului şi a terenului numitei Hoga Lucia nu este clară şi pentru acest motiv se impune obţinerea în prealabil a acordului autentificat al acesteia din urmă.

De asemenea, pârâtul a mai arătat că, pentru rectificarea datelor C.F. sub toate aspectele, se impune întocmirea unei documentaţii topografice care să prezinte cele două componente ale imobilului la situaţia reală inclusiv reevidenţierea construcţiei la starea actuală în măsura în care aceasta nu s-a efectuat.

În drept, a invocat prevederile art. 115 C.proc.civ., Legea nr. 50/1991, Legea nr. 554/2004.

În probaţiune, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie xerox: 9213 din 23.04.2009 (f.25), regimul tehnic nr.689 din 24.04.2009 (f.26), cererea nr.689 din 24.04.2009 (f.27), certificat de urbanism nr.2996 din 12.12.2007 (f.28), regimul tehnic (f.29-30).

La data de 01.02.2010, reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a arătat că, solicită anularea certificatului de urbanism cu nr. 689/24.04.2009, obligarea pârâtului să-şi dea acordul pentru strămutarea împrejmuirii la limita proprietăţii din str. Avram Iancu, nr.27, obligarea pârâtului să i se emită un nou certificat de urbanism în care să nu fie trecută obligaţia de a obţine acordul autentificat a vecinului din str. Avram Iancu, nr. 25.

În motivare, reclamantul a arătat că, între str. Avram Iancu, nr. 25 şi terenul cumpărat de el există doar un teren în suprafaţă de 259 m.p. aflat în proprietatea Statului Român, identificat în C.F. cu nr. 1278 Tg-Mureş, cu nr. cadastral 2160/1 şi 2160/a/1.

La solicitarea instanţei, pârâtul a comunicat actele care au stat la baza emiterii certificatului de urbanism nr. 689/24.04.2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul prin precizarea de acţiune a solicitat anularea certificatului de urbanism cu nr. 689/24.04.2009, obligarea pârâtului să-şi dea acordul pentru strămutarea împrejmuirii la limita proprietăţii din str. Avram Iancu, nr.27, obligarea pârâtului să i se emită un nou certificat de urbanism în care să nu fie trecută obligaţia de a obţine acordul autentificat al vecinului din str. Avram Iancu, nr. 25.

Instanţa reţine că, reclamantul pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire în vederea strămutării împrejmuirii în str. Avram Iancu, nr. 27 şi pentru crearea unui acces spre stradă a solicitat emiterea unui certificat de urbanism.

XXXX XXXX, a emis 2 certificate de urbanism cu nr. 2.996/14.12.2007 şi cu nr. 689/24.04.2009 şi în fiecare s-a menţionat obligaţia reclamantului de a obţine acordul autentificat al tuturor proprietarilor imobilelor vecine afectaţi de traseul împrejmuirii (inclusiv cel de la nr. 25 din str. Avram Iancu).

Reclamantul a solicitat în mod repetat eliberare autorizaţiei de construire însă pârâtul a refuzat întrucât nu s-a depus la dosar acordul autentificat al vecinului Horga M.

Potrivit pct. 2.5.6. din anexa nr. 1 din Legea nr. 50/1991, în vigoare la data de 24.04.2009, data emiterii certificatului de urbanism cu nr. 689/24.04.2009, pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se cere acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate.

Instanţa reţine că, potrivit planurilor de situaţie aflate la dosar (f.44-46) respectiv extraselor de carte funciară (f.41-42; 16-18;) , terenul în care ar urma să se execute lucrările de strămutare a împrejmuirii şi crearea unui acces spre stradă nu se află în imediata apropiere a terenului situat în str. Avram Iancu, nr. 25 însă se află în imediata apropiere a terenului vecin aparţinând unităţii administrativ teritoriale, pârâtului.

Aşadar, terenul aflat în imediata apropiere a terenului reclamantului aparţinând pârâtului, acesta din urmă are vocaţia de a-şi exprima acordul cu privire la executarea lucrărilor de strămutare a împrejmuirii şi crearea unui acces spre stradă.

Din atitudinea pârâtului reiese că, refuză acest acord în mod nejustificat.

De asemenea, instanţa mai reţine că, din actele aflate la dosar nu rezultă existenţa vreuneia dintre ipotezele prevăzute de pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 din Legea nr. 50/1991 în care s-ar impune obţinerea acordului numitului Horga M. exprimat în formă autentică şi ca atare actul în speţă nu este emis în mod legal.

Susţinerea pârâtului în sensul că, situaţia juridică a terenurilor în cauză nu este clară, este contrazisă de extrasele de carte funciară aflate la dosarul cauzei din care rezultă existenţa şi întinderea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în cauză.

Constatarea de mai sus subzistă chiar dacă în prezent sunt în curs de soluţionare în faţa instanţelor de judecată litigii care ar putea avea influenţă asupra întinderii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului din speţă întrucât momentul în care se apreciază existenţa şi întinderea dreptului de proprietate asupra terenului este cel al emiterii certificatului de urbanism respectiv al eliberării autorizaţiei de construire.

Din coroborarea art. 6 si 7 din Legea nr.50/1991, modificată şi republicată, rezultă că, certificatul de urbanism este un act premergător (de informare), care, prin el însuşi, nu este capabil să producă efecte juridice directe.

Însă un atare act premergător eliberării autorizaţiei de construire, fiind un aviz conform faţă de aceasta din urmă, în situaţia refuzului autorităţii publice locale competente, de eliberare a autorizaţiei de construire respectiv de refuz nejustificat a acordului, apreciez că, poate fi atacat în contencios administrativ.

Dovada refuzului pârâtului de eliberare a autorizaţiei de construire se află la filele 11,13, 22-24 în dosar şi implicit reclamantul prin prezenta acţiune critică acest refuz al pârâtului pe care îl consideră ca fiind nejustificat.

Din motivarea cererii reiese că, de fapt, reclamantul urmăreşte în concret, sancţionarea refuzului de eliberare a autorizaţiei de construire respectiv eliberarea autorizaţiei de construire, act administrativ de autoritate, fără acordul autentificat al proprietarului de la nr. 25 din str. Avram Iancu.

Instanţa văzând prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 Act adiţional nr. 1 la C.E.D.O., art. 6 C.E.D.O., art. 20-21 din României, art. 129 alin. 6 C.proc.civ., art. 8 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului şi constatând că, în mod nejustificat s-a refuzat eliberarea autorizaţiei de construire fără acordul autentificat al proprietarului de la nr. 25 din str. Avram Iancu, va anula certificatul de urbanism cu nr. 689/24.04.2009 întrucât nu respectă prevederile pct. 2.5.6., din anexa nr. 1 din Legea nr. 50/1991 şi va dispune obligarea pârâtului să-şi dea acordul pentru strămutarea împrejmuirii la limita proprietăţii din str. Avram Iancu, nr.27, obligarea pârâtului să emită un nou certificat de urbanism în care să nu fie trecută obligaţia de a obţine acordul autentificat al vecinului din str. Avram Iancu, nr. 25, în favoarea reclamantului.

În baza art. 274 C.proc.civ, pârâtul fiind în culpă procesuală, va fi obligat să plătească reclamantului suma de 4,15 lei, reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul XXXX XXXX, domiciliat în Tg Mureş, str.Avram Iancu, nr.27, jud.Mureş, în contradictoriu cu pârâtul XXXX XXXX, cu sediul în Tg Mureş, P-ţa Victoriei, nr.3, jud.Mureş.

Dispune anularea certificatului de urbanism nr.689/24.04.2009 emis de pârât.

Obligă pârâtul să-şi dea acordul pentru strămutarea împrejmuirii la limita proprietăţii din str. Avram Iancu, nr.27.

Obligă pârâtul să emită un nou certificat de urbanism în care să nu fie trecută obligaţia de a obţine acordul autentificat al vecinului din str. Avram Iancu, nr. 25.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 4,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 02 Aprilie 2010.