Anulare act. Interesul – condiţie esenţială în exercitarea unei acţiuni civile
Orice demers în justiţie indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă, trebuie să fie util şi să urmărească un profit material sau moral.
Interesul a fost calificat unanim ca fiind o condiţie esenţială în exercitarea unei acţiuni civile şi că acest interes trebuie să fie juridic şi legitim, ceea ce înseamnă că el trebuie să fie în concordanţă cu legea şi cu regulile de convieţuire socială; să fie născut şi actual, adică trebuie să existe atunci când se declanşează demersul procesual, în fine, să fie direct şi personal, în sensul că folosul urmărit prin demersul procesual să aparţină titularului acestuia.
Instanţa de fond a remarcat în mod corect faptul că prin constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, imobilul nu intră în patrimoniul reclamantelor, ci a pârâtului Municipiul Târgu Mureş, şi nu există o dovadă clară că acest imobil li s-ar cuveni reclamantelor, ca o compensare a pierderii proprietăţii prin naţionalizare.
Faptul că reclamantele au identificat că pârâtul Municipiul Târgu Mureş nu a înscris imobilul în litigiu pe lista bunurilor sau serviciilor ce puteau fi date în compensare celor care ar fi fost îndreptăţit, nu le asigură un privilegiu, o întâietate la această procedură şi de aceea Curtea a apreciat că interesul reclamantelor nu este direct şi personal.
Prin sentinţa civilă nr. 4845 din 17.05.2010, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia lipsei de interes a cererii invocată de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin întâmpinare, a respins cererea formulată de reclamantele P.M. şi P.M., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Târgu Mureş, S.C. P.C. S.R.L. şi O.C.P.I. Mureş, ca fiind lipsită de interes.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a constatat următoarele:
Reclamantele au solicitat anularea actelor de înstrăinare a unui imobil de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş, către pârâta S.C. P.C.S.R.L., invocând faptul că acest act de înstrăinare este lovit de nulitate absolută, ca urmare a vocaţiei reclamantei, la măsuri reparatorii prin echivalent, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Cererea reclamantelor nu poate fi primită pentru că acestea nu pot justifica un interes imediat pe care-l au, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare de anulare a actului de înstrăinare dintre cei doi pârâţi. Chiar dacă instanţa ar constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, acest lucru nu ar produce nici un efect în patrimoniul reclamantelor, imobilul urmând a reveni în patrimoniul pârâtului Municipiul Târgu Mureş.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, au declarat recurs reclamantele, solicitând casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii, pentru imobilul care a fost naţionalizat de Statul Român, pe rolul Tribunalului Mureş aflându-se contestaţia formulată împotriva dispoziţiei pârâtului Municipiul Târgu Mureş, prin care s-a stabilit măsuri la reparaţii prin măsuri echivalente.
Pârâtul Municipiul Târgu Mureş, în mod eronat a susţinut că nu are în patrimoniu bunuri sau servicii care pot fi date în compensare, deoarece ulterior a înstrăinat un astfel de bun pârâtei S.C. P.C.SRL.
Tribunalul Mureş a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel şi la data de 26.05.2011, prin Decizia civilă nr. 189, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat în tot hotărârea atacată şi în consecinţă, a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei, în esenţă, tribunalul a reţinut că, în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes a reclamantelor, în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare, apreciind că, în realitate, reclamantele pot justifica un interes în demersul lor judiciar, în condiţiile în care sunt îndreptăţite potrivit art. 1 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 10/2001, la a beneficia la compensarea în natură cu bunul aflat în litigiu, pentru prejudiciul cauzat prin exproprierea dispusă de Statul Român înainte de 1989.
Constatând aşadar că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a trece la cercetarea pe fond a cererii reclamantelor, Tribunalul Mureş a apreciat că instanţa de fond trebuie să rejudece cauza.
Decizia Tribunalul Mureş a fost atacată cu recurs de pârâta S.C. P.C. SRL, iar Municipiul Târgu Mureş a formulat o cerere de achiesare la acest recurs.
Pârâta S.C. P.C. SRL, a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantelor şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În considerentele recursului s-a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă. Pârâta a apreciat că interesul reclamantelor trebuia analizat în raport cu cererea de chemare în judecată în care s-a arătat că temeiul de fapt al cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare este acela că vânzarea imobilului aflat în litigiu s-ar fi făcut de o persoană care nu era întabulată în cartea funciară şi că potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, se aplică principiul relativităţii înscrierii, care poate fi dispusă numai împotriva celui care la data cererii era înscris în cartea funciară.
De asemenea, pârâta a arătat că raportat la acest temei al cererii de chemare în judecată, reclamantele nu pot justifica un interes prin care se înţelege folosul practic imediat pe care o parte îl are pentru a pune în mişcare procedura judiciară. Eventuala admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanţa, nu produce nicio consecinţă asupra procedurii de adjudecare a imobilului, de către pârâtă, asupra hotărârii Consiliului local prin care s-a dispus scoaterea la vânzare a acestui imobil.
În altă ordine de idei, pârâta a arătat că imobilul aflat în litigiu nu se identifică cu imobilul care a fost naţionalizat de Statul Român şi pentru care reclamantele au desfăşurat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
La rândul său, pârâtul Municipiul Târgu Mureş a susţinut recursul pârâtei S.C. P.C.SRL, considerând că decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a legii, ceea ce constituie motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reclamantele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, despre care au apreciat că nu au un fundament logico-juridic, atâta vreme câtre reclamantele erau îndreptăţite să primească în compensare de la pârâtul Municipiul Târgu Mureş, imobilul pe care l-a înstrăinat pârâtei S.C. P.C. SRL.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a apreciat că recursul S.C. P.C. SRL este întemeiat pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamantele sunt îndreptăţite, potrivit Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul trecut în proprietatea Statului Român, fapt constatat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Dispoziţia nr. 2404/102/2006.
Prin această dispoziţie, Municipiul Târgu Mureş, a propus reclamantelor acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constatând că imobilul naţionalizat nu poate fi restituit în natură şi că nu există bunuri sar servicii pe care municipiul să le acorde în compensare reclamantelor.
Reclamantele au constatat însă că în 2008, pârâtul a înstrăinat un imobil pe care-l avea în proprietate pârâtei S.C. P.C. SRL, şi ca urmare a considerat că actul de înstrăinare este lovit de nulitate absolută, apreciind că în realitate acest imobil trebuia să le fie oferit în compensare pentru imobilul naţionalizat.
În dezlegarea pricinii, instanţa de fond a apreciat că reclamantele nu pot justifica un interes imediat, în condiţiile în care o eventuală constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare imobilul nu ar intra în mod direct în patrimoniul reclamantelor, în schimb, instanţa de apel, a considerat că reclamantele pot justifica un astfel de interes prin faptul că puteau solicita imobilul cu titlu de compensare pentru proprietatea naţionalizată de Statul Român.
Curtea a apreciat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, atunci când a dezlegat excepţia lipsei de interes.
Potrivit jurisprudenţei dar şi teoriei în materie, orice demers în justiţie indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă, trebuie să fie util şi să urmărească un profit material sau moral.
Interesul a fost calificat unanim ca fiind o condiţie esenţială în exercitarea unei acţiuni civile şi că acest interes trebuie să fie juridic şi legitim, ceea ce înseamnă că el trebuie să fie în concordanţă cu legea şi cu regulile de convieţuire socială; să fie născut şi actual, adică trebuie să existe atunci când se declanşează demersul procesual, în fine, să fie direct şi personal, în sensul că folosul urmărit prin demersul procesual să aparţină titularului acestuia. Ultima dintre aceste condiţii, referitoare la interes, nu este îndeplinită de demersul judiciar al reclamantelor.
Instanţa de fond a remarcat în mod corect faptul că prin constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, imobilul nu intră în patrimoniul reclamantelor, ci a pârâtului Municipiul Târgu Mureş, şi nu există o dovadă clară că acest imobil li s-ar cuveni reclamantelor, ca o compensare a pierderii proprietăţii prin naţionalizare.
Potrivit reglementărilor Legii nr.10/2001, oricare dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, care s-au adresat pârâtului Municipiul Târgu Mureş în temeiul Legii nr.10/2001, şi cărora nu le-a putut fi restituit în natură imobilul naţionalizat, ar fi îndreptăţite la a primi în compensare acest imobil.
Faptul că reclamantele au identificat că pârâtul Municipiul Târgu Mureş nu a înscris imobilul în litigiu pe lista bunurilor sau serviciilor ce puteau fi date în compensare celor care ar fi fost îndreptăţit, nu le asigură un privilegiu, o întâietate la această procedură şi de aceea Curtea a apreciat că interesul reclamantelor nu este direct şi personal.
În măsura în care reclamantele ar fi apreciat că actul administrativ emis de pârâtul Municipiul Târgu Mureş nu ar fi în conformitate cu legea, aveau posibilitatea să îl atace şi să oblige pârâtul să includă bunuri şi servicii pe care pârâtul le deţinea. Legat tot de îndeplinirea condiţiilor pe care interesul reclamantelor, în demersul judiciar trebuie să îl îndeplinească, Curtea a observat faptul că reclamantele nu au arătat de ce contractul de vânzare-cumpărare ar fi lovit de nulitate absolută. De altfel, Legea nr. 10/2001, prevede în mod expres situaţiile în care intervine nulitatea absolută a actelor de înstrăinare dispuse de către unităţile deţinătoare, printre care nu se regăseşte şi cea invocată de reclamante.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins apelul şi a menţinut hotărârea pronunţată de instanţei de fond.
