Prin Sentinţa civilă nr.38/17.01.2013 pronunţată de Judecătoria Lipova s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanta T.L. în contradictoriu cu pârâţii J.C. şi V.T.
S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturismul marca Peugeot cu număr de înmatriculare AR…., serie motor 038574.
A fost obligat pârâtul V. T. să le predea reclamantei T. L. şi pârâtului J. C. autoturismul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare AR…, serie motor 0385274.
S-a respins partea din capătul de cerere vizând obligarea pârâtului V.T. să-i predea exclusiv reclamantei autoturismul.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în fapt că, reclamanta, din anul 1968, până în anul 2012, a fost căsătorită cu pârâtul J. C.. În timpul căsătoriei acestora, s-a achiziţionat autoturismul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare AR….. În ce priveşte contribuţia financiară la achiziţionarea acestuia, nu s-a dovedit împrejurarea că aceasta ar consta în sumele de bani câştigate ca urmare a muncii pe care a desfăşurat-o reclamanta în Germania, părţile antemenţionate nu au procedat la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei spre a se dovedi calitatea de bun propriu sau comun a bunurilor achiziţionate în timpul căsătoriei. Ca atare, s-a reţinut că autoturismul face parte din comunitatea de bunuri a foştilor soţi, fiind un bun dobândit în timpul căsătoriei.
S-a reţinut ca dovedit faptul că pârâtul J. C., a încheiat cu pârâtul V. T., vărul acestuia, contractul de vânzare cumpărare având ca obiect vehiculul marca Peugeot 207, cu numărul de înmatriculare AR…., serie motor 0385274 încheiat în data de 29.11.2012,
S-a reţinut astfel că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, reclamanta era căsătorită cu pârâtul, iar bunul supus vânzării avea regimul juridic de bun comun. În timpul căsătoriei funcţionează prezumţia mandatului tacit între soţi în ce priveşte actele de dispoziţie asupra bunurilor comune. Această prezumţie nu este una absolută, putând fi combătută. S-a mai reţinut că pârâtul V. T., datorită legăturii de rudenie a acestuia cu pârâtul J.C. şi faptului că nu şi-a precizat poziţia la interogatoriu sau măcar în scris, a dat concursul său celuilalt pârât spre a încheia contractul de mai sus în mod fictiv deoarece s-a dovedit astfel, inclusiv prin declaraţia martorei T. că pârâtul J.C. foloseşte autoturismul ca un veritabil proprietar, nicidecum pretinsul cumpărător. Ca atare, contractul a cărui anulare se solicită, are o cauză nelicită, contrafăcută în scopul de a se scoate bunul de sub regimul comunităţii de bunuri.
În urma anulării contractului, cum nu s-a sistat până în prezent comunitatea de bunuri, autoturismul nu poate fi returnat în mod exclusiv reclamantei cum a solicitat aceasta, ci ambilor proprietari în devălmăşie asupra acestuia, coproprietar fiind şi pârâtul J.C., nu numai reclamanta.
Faţă de starea de fapt reţinută, în baza art.1236-1239, 339, 346, 347, 358 alin.4 cod civil, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâţii J. C. şi V. T..
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul J.C.
Prin Decizia civilă nr.535 pronunţată de Tribunalul Arad la data de 11.04.2013, a fost respins recursul formulat de pârâtul J.C.
S-a apreciat că, concluzia primei instanţe că încheierea contractului s-a făcut în scopul scoaterii bunului de sub regimul comunităţii de bunuri nu este contrazisă de faptul că bunul a fost vândut la data de 29.11.2011 în timp ce acţiunea de divorţ a fost pronunţată anul următor, din cuprinsul sentinţei rezultând că pârâtul este cel ce a iniţiat acţiunea de divorţ la 28.05.2012, susţinând că la 28.03.2011 soţia sa a plecat fără consimţământul său la lucru în Germania, fiind indubitabil că vânzarea autoturismului s-a produs în perioada când relaţiile dintre soţi erau deteriorate.
S-a apreciat ca fiind relevantă poziţia procesuală a celuilalt pârât, cumpărătorul autoturismului, care nu a formulat nici un fel de apărări şi nu s-a prezentat în faţa primei instanţe deşi a fost citat la interogatoriu, iar împotriva sentinţei nu a formulat recurs deşi soluţia este una nefavorabilă pentru el.
Prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art.344-347 Cod civil, deoarece acţiunea reclamantei este admisibilă împotriva unui terţ de rea-credinţă (art.345 al.4 Cod civil), care nu s-a apărat prin invocarea caracterului oneros al dobândirii bunului (art.346 al.2 Cod civil) cu atât mai mult cu cât nu s-a probat că în patrimoniul comun al soţilor ar fi intrat eventualul preţ al vânzării autoturismului.
