Anulare contract de vânzare-cumpărare. Lipsa calitate procesuala activa a creditoarei.


          Art.79 din Legea nr.85/2006 conferă legitimare procesuală activă în acţiunile privind anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, exclusiv administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, iar art.81 alin.2 prevede posibilitatea ca în cazul în care administratorul judiciar/lichidatorul nu introduce acţiunea, aceasta să poată fi introdusă de către comitetul creditorilor.
          Totodată, art. 17 alin.1 lit.f stabileşte printre atribuţiile comitetului creditorilor şi pe aceea de a introduce acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.
           Potrivit art.16 din lege, dacă din cauza numărului mic de creditori judecătorul-sindic nu consideră necesară constituirea unui comitet al creditorilor, atribuţiile comitetului prevăzute la art.17 litera f) vor fi exercitate de adunarea creditorilor.

Art.1169 Cod Civil
Art. 79, 80 din Legea nr.85/2006
Art. 16, 17 din Legea nr.85/2006

Prin cererea formulată la data de 23.05.2007 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.4998/118/2007 reclamanta SC A.A. GMBH a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC S.I. SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar D. & Co SPRL şi K.M.I. să se dispună, în temeiul art. 80 alin.1 lit. a, b şi c şi 84 – 85 din Legea nr.85/2006, anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3616/28.11.2006 la BNP M. şi M., precum şi a tuturor actelor subsecvente privind imobilul situat în comuna Fălciu, Judeţ Vaslui, Şoseaua Naţională nr. 1, compus din construcţii şi teren.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de creditor faţă de SC S.I. SRL, în insolvenţă, calitate în care a demarat procedura de executare silită împotriva debitoarei sale. Cu puţin timp înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, debitoarea a înstrăinat toate bunurile sale la preţuri derizorii, sumele încasate cu titlu de preţ nefiind înregistrate în contabilitate. Pârâtul K.M.I. a fost notificat să nu achiziţioneze bunuri pentru că transferul este susceptibil să fie anulat, însă acesta a fost de rea credinţă, vânzarea fiind făcută cu câteva zile înainte de obţinerea hotărârii judecătoreşti de autorizare a executorului judecătoresc de intrare în spaţiu pentru întocmirea procesului verbal de situaţie.
Învederând că preţul vânzării este mult subevaluat, că preţul încasat a fost însuşit de asociatul unic Y.N., de conivenţă cu pârâtul K.M., reclamanta a solicitat admiterea cererii.
Pârâta debitoare, prin administrator judiciar D. & Co SPRL, a depus „precizări şi întâmpinare” prin care a susţinut că, în calitate de administrator judiciar, îşi însuşeşte acţiunea formulată de reclamantă în anularea actelor de vânzare-cumpărare încheiate de debitoarea SC A.A. Gmbh înainte de deschiderea procedurii insolvenţei cu intenţia de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori solicitând ca, în temeiul art.18 din Legea nr.85/2006, debitoarea să fie citată prin administratorul special, respectiv asociatul unic şi administrator Y.N. Pe cale de excepţie, administratorul judiciar a invocat lipsa calităţii procesual active a reclamantei în promovarea acţiunii, arătând că, potrivit disp. art.79 şi 81 alin.2 din Legea nr.85/2008, calitatea procesuală pentru promovarea unei astfel de acţiuni aparţine administratorului judiciar, lichidatorului, sau comitetului creditorilor.
Cererea administratorului judiciar a fost calificată de judecătorul sindic ca fiind cerere de intervenţie în interes propriu pe care a admis-o în principiu prin încheierea pronunţată la data de 29.11.2007. S-a reţinut că, dovedind calitatea de administrator judiciar al debitoarei SC S.I. SRL, desemnat prin Sentinţa Civilă nr.2113/com/12.04.2007 pronunţată în dosarul 340/118/2007, interesul intervenientului D. & Co SPRL este justificat de necesitatea îndeplinirii atribuţiilor stabilite de lege în sarcina sa prin dispoziţiile exprese ale art.20 alin.1 lit. h şi art.78-93 din Legea nr.85/2006.
În apărare, pârâtul K.M.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată. În esenţă, arată că textele legale pe care reclamanta îşi întemeiază acţiunea condiţionează aplicarea sancţiunii anulării de dovedirea imperativă a mai multor aspecte: existenţa unuia sau mai multor creditori, conivenţa frauduloasă a părţilor, existenţa unei urmăriri silite în curs şi lezarea unui drept al creditorului.
Aceste aspecte nu sunt dovedite în speţă, întrucât la data încheierii contractului contestat exista un singur creditor, respectiv SC „E.R.” SRL, care a fost îndestulat prin plata efectuată prin OP nr.1/28.11.2006 prin intermediul BEJ D.V.
Existenţa dosarului de executare promovat de creditoarea SC „E.R.” SRL şi stingerea creanţei acestei creditoare prin plata efectuată prin BEJ D.V. prin care s-a desfăşurat executarea silită în dosar nr.435/2006 rezultă atât din OP nr.1/28.11.2006 cât şi din clauzele antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3616/28.11.2006 la BNP M. şi M. în care se stipulează ca o parte din preţul vânzării să fie efectuată în contul BEJ D.V. pentru acoperirea datoriilor promitentului vânzător supus executării silite în dosar nr.435/2006 al  BEJ D.V.
În acest context, s-a procedat la radierea somaţiei intabulate asupra imobilului, conform încheierii nr. 1264/4.12.2006, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat nemaifiind notată sau intabulată vreo somaţie sau sarcină, act de executare asupra imobilului.
Arată pârâtul că a fost de bună credinţă la data încheierii actului, neavând cunoştinţă de existenţa altui creditor în afara SC „E.R.” SRL, tranzacţia a decurs în mod obişnuit unor acte de asemenea importanţă, încheindu-se iniţial antecontract de vânzare cumpărare, ulterior contract final, preţul fiind achitat în varianta stingerii unei executări silite pe rol.
Preţul de 345.695 lei nu este derizoriu, în condiţiile în care priveşte un imobil – teren şi construcţii – situat în sat Fălciu, jud. Vaslui, construcţiile sunt în mare parte dezafectate şi a fost stabilit pe baza consultării  raportului de evaluare avut în vedere la data achiziţionării imobilului de către SC „S.I.” SRL, în cadrul procedurii insolvenţei desfăşurate faţă de autoarea vânzătoarei, respectiv SC P. SA şi nu există creditori ale căror drepturi să fi fost lezate prin încheierea actului contestat.
Pe cale de excepţie, în raport de dispoziţiile art. 79 din Legea nr.85/2006, pârâtul a invocat lipsa calităţii procesual active a reclamantei care are calitate de creditor ce a declanşat procedura insolvenţei.
          Prin încheierea din data de 29.05.2008 judecătorul sindic a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC A.A. GMBH în promovarea acţiunii, reţinând că faţă de disp. 79 şi 81 alin.2 din Legea nr.85/2006 SC A.A. GMBH, în calitate de creditor al debitoarei SC S.I. SRL, nu are calitate procesual activă în cererea de anulare a contractului pretins fraudulos.
Prin sentinţa civilă nr.2255/COM/2011 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.A. GMBH ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă şi a respins acţiunea formulată de administratorul judiciar ca nefondată.
           Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut că din disp. art.80 alin 1 lit. b, c din Legea nr. 85/2006 rezultă că pentru exercitarea acţiunii în anulare reclamantul – administrator/lichidator judiciar trebuie să facă dovada încheierii unui act comercial patrimonial în care debitorul execută o prestaţie de o valoare disproporţionat de mare faţă de valoarea primită şi a participării la fraudă a tuturor contractanţilor.
În acest context, în literatura de specialitate s-a făcut sublinierea că frauda există în cazul în care terţul cunoştea starea de insolvenţă a debitorului în momentul în care a încheiat actul în litigiu, iar  intenţia tuturor contractanţilor a fost de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori.
          S-a apreciat că, în cauză, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada, conform art.1169 Cod Civil, a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru a putea pretinde şi obţine anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3616/28.11.2006 la BNP M. şi M., precum şi a tuturor actelor subsecvente privind imobilul situat în comuna Fălciu, Judeţ Vaslui, Şoseaua Naţională nr. 1 compus din construcţii şi teren.
Astfel, antecontractul de vânzare cumpărare şi contractul de vânzare cumpărare contestate s-au încheiat la data de 28.11.2006, respectiv 13.12.2006, iar deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC „S.I.” SRL a avut loc în data de 12.04.2007, conform sentinţei civile nr.2133/COM/12.04.2007 pronunţate în dosar nr.340/118/2007, dată la care nu erau în vigoare dispoziţiile legale care să oblige reprezentanţii legali ai unor societăţi comerciale aflate în dificultate financiară să-şi declare insolvenţa.
Intenţia frauduloasă a părţilor de a sustrage bunul în litigiu de la o urmărire silită iminentă promovată de eventualii creditori, în speţă SC A.A. Gmbh nu a fost susţinută probator. Participarea la fraudă a cocontractanţilor trebuie dovedită, iar frauda există în condiţiile în care terţul cunoştea starea de insolvenţă a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză, aspect ce nu a fost susţinut în speţă.
Astfel, conform menţiunilor exprese din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3616/28.11.2006 la BNP M. şi M., la data încheierii actului faţă de SC „S.I.” SRL era deschisă o procedură de executare silită derulată prin intermediul B.E.J. D.V., promovată de creditorul SC „E.R.” SRL în dosarul de executare silită nr.435/2006.
Conform clauzelor din convenţie şi înscrisurilor administrate o parte din preţul vânzării a fost efectuată în contul B.E.J. D.V. pentru acoperirea datoriilor promitentului vânzător supus executării silite în dosar 435/2006 al  B.E.J. D.V. în favoarea creditorului urmăritor SC „E.R.” SRL.
SC A.A. Gmbh sau alţi creditori ai debitoarei falite SC „S.I.” SRL nu s-au înscris în procedura execuţională ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr.435/2006 al B.E.J. D.V., pentru a pretinde cu succes că pârâtul a cunoscut existenţa altor impedimente de natură să determine caracterul anulabil al actului de înstrăinare şi intenţia frauduloasă a promitentului vânzător.
Astfel, la data încheierii contractului contestat exista un singur creditor, respectiv SC „E.R.” SRL, care a fost îndestulat prin plata efectuată conform OP nr. 1/28.11.2006 prin intermediul B.E.J. D.V.
Judecătorul sindic a reţinut ca pertinentă apărarea pârâtului conform căreia a fost de bună credinţă la data încheierii actului, neavând cunoştinţă de existenţa altui creditor în afara SC „E.R.” SRL, tranzacţia  decurgând în mod obişnuit unor acte de asemenea importanţă, încheindu-se iniţial antecontract de vânzare cumpărare, ulterior contract final, preţul fiind achitat în varianta stingerii unei executări silite pe rol.
Instanţa de fond a apreciat că preţul de 345.695 lei nu este derizoriu în condiţiile în care priveşte un imobil – teren şi construcţii situat în sat Fălciu, jud. Vaslui, construcţiile sunt în mare parte dezafectate şi a fost stabilit pe baza consultării  raportului de evaluare avut în vedere la data achiziţionării imobilului de către SC „S.I.” SRL, în cadrul procedurii insolvenţei desfăşurate faţă de autoarea vânzătoarei, respectiv SC P. SA .
Între prestaţiile reciproce ale părţilor contractului de vânzare cumpărare nu este o disproporţie vădită de valoare, de natura celei reglementate de art.80 lit. b din lege, în literatura de specialitate şi practica judiciară în materie făcându-se sublinierea că textul nu este incident în situaţia în care depăşirea prestaţiei debitorului este discutabilă, diferenţele dintre contraprestaţii fiind lipsite de echivalenţă.
Or, preţul a fost stabilit în raport de valoarea din raportului de evaluare avut în vedere la data achiziţionării imobilului de către SC „S.I.” SRL, diferenţa invocată de reclamant nefiind suficientă pentru a aprecia că preţul a fost derizoriu, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte criterii de determinare a unui preţ corect.
Preţul real poate fi determinat numai în raport de destinaţia concretă, natura imobilelor ce au făcut obiectul înstrăinării, în speţă nefiind administrate probatorii din care să rezulte că preţul stabilit prin contract a fost vădit inferior preţului de piaţă al bunurilor de acelaşi gen înstrăinate în acelaşi interval de timp şi în aceleaşi condiţii de fapt, concrete,  în care a avut loc înstrăinarea de faţă.
Susţinerile reclamantului conform cărora preţul nu a fost achitat nu au putut fi reţinute ca pertinente cauzei. S-a reţinut că, pe de o parte, operaţiunea de achitare/încasare a preţului este menţionată în actele notariale ce au valoare de înscrisuri autentice, iar pe de altă parte, faptul că preţul încasat din vânzare nu a fost evidenţiat în documentaţia financiară a persoanei juridice în mod corect şi/sau nu a fost utilizat pentru achitarea datoriilor scadente ale acesteia, fiind folosit de către administratorul statutar în interes personal, cu prejudicierea  creditorilor  aflaţi  în imposibilitate de a-şi recupera creanţele conform art.116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, reprezintă premise pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale, în condiţiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar nu pentru sancţionarea  contractului încheiat în acord cu dispoziţiile art. 942 Cod Civil.
Pentru toate aceste considerente, s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor deduse din art. 80 din Legea 85/2006 pentru a se dispune anularea actelor apreciate drept frauduloase, făcute cu intenţia tuturor părţilor de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori, acţiunea fiind respinsă ca nefondată.
Ca o consecinţă a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC A.A. Gmbh prin încheierea din data de 29.05.2008, acţiunea promovată de aceasta a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană care nu se legitimează procesual în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta SC A.A. Gmbh şi intervenientul administrator judiciar D. & Co SPRL, care au criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Recurenta reclamantă SC A.A. Gmbh a susţinut că deţine calitate procesual activă pentru a porni o acţiune în anularea transferului patrimonial în cauză, nefiind desemnat un comitet al creditorilor datorită numărului redus de creditori, iar aceasta are calitate creditor majoritar, deţinând peste 51% din masa credală a falitei S.I. SRL. În această situaţie, atribuţiile comitetului creditorilor sunt în sarcina creditorului majoritar, adică a societăţii A.A. GmbH, în lipsa formulării de către lichidator a unei asemenea cereri.
Pe fond, cele două recurente au susţinut aceleaşi motive de recurs.
Solicită a se observa că instanţa de fond în mod eronat nu a evaluat probatoriile administrate în cauză pentru că la data la care a devenit exigibil contractul autentificat la BNP C.A. executarea silită pornită de BEJ D.V. încetase, deci A.A. Gmbh nu putea legal să participe la niciun fel de distribuţie, tot aşa cum nu putea solicita executarea silită, motivarea cum că firma germană nu s-a înscris la distribuţie în dosarul de executare fiind eronată, străină de probele existente la dosar. Din comparaţia înscrisurilor de la dosar reiese că A.A. Gmbh nu avea cum să mai execute bunul la data la care a devenit scadent contractul de împrumut pentru că acesta fusese vândut, deşi după încheierea antecontractului numitul K.M.I. fusese notificat că bunul urma să fie urmărit.
Motivează frauda debitoarei, arătând că, potrivit doctrinei de specialitate, „frauda debitorului în această materie constă în aceea că debitorul avea cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor”, fiind suficient ca „acesta să fie conştient că prin actul respectiv îşi creează sau măreşte o stare de insolvabilitate”.
Din însăşi succesiunea cronologică a evenimentelor reiese că ambele părţi, debitoarea şi pârâtul contractant, aveau cunoştinţă de existenţa creanţei, iar contractul de cesiune contestat a condus la crearea/ mărirea stării de insolvabilitate.
Faţă de actele de transfer cu titlu gratuit, conform art. 80 alin 1 litera a din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a instituit prezumţia de fraudă în privinţa debitorului care îşi micşorează activul patrimonial prin încheierea unor astfel de acte. Raţiunea este aceea că aceste acte juridice contravin naturii activităţii economice realizate de către debitorul comerciant. Subiectul sancţiunii prevederilor art.80 lit. a îl reprezintă atât actele comerciale, cât şi cele de natură civilă cu titlu gratuit, liberalităţi ce au avut ca efect micşorarea patrimoniului debitoarei. Aceste acte sunt prezumate a frauda pe creditori atunci când sunt săvârşite în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. În speţă contractul s-a încheiat la data de 13.12.2006, respectiv se încadrează în intervalul de timp cenzurat de lege.
Terţul contractant K.M.I. a luat cunoştinţă de existenţa creanţei în cuantum de 250.000 euro la care debitoarea fusese obligată prin titlu, chiar prin notificările făcute prin intermediul executorului judecătoresc de către creditoarea A.A. GMBH, fapt ce răstoarnă irevocabil prezumţia de bună – credinţă şi susţinerile că părţile nu ar fi avut cunoştinţă de suma datorată sau de faptul că societatea se află în stare de faliment. Mai mult, la interogatoriu acesta a recunoscut că a vorbit la telefon cu reprezentantul firmei A.A. Gmbh şi acesta l-a atenţionat despre situaţia terenului, avertizându-l să nu-l cumpere), aşa încât în speţă complicitatea terţului la fraudă se manifestă fără echivoc sub forma intenţiei acestuia de a prejudicia creditorii în înţelegere cu debitorul într-o acţiune concertată de fraudă.
Au mai susţinut recurentele că nelegalitatea şi caracterul lezionar al tuturor acestor acte şi fapte juridice este evident, fiind nerespectată condiţia cauzei actului juridic de a fi licită şi morală, condiţii pretinse de art. 966 şi art. 968 Cod civil, ceea ce duce la nulitatea absolută a convenţiei.
Mai mult, prestaţia debitoarei depăşeşte vădit pe cea primită, având în vedere că pârâtul nu a plătit preţul şi nici nu a făcut dovada existenţei vreunei cauze care să înlăture obligaţia sa de plată a preţului. Astfel, preţul vânzării stabilit prin antecontract în sumă de 357.000 lei TVA inclus a fost ulterior micşorat şi nu a fost achitat decât în parte, adică numai suma de 296.998,89 lei bani achitaţi către creditorii firmei falite care sechestraseră terenul la acea dată, şi fără de care nu se putea efectua vânzarea. Pretinsul terţ nu a dovedit că a achitat diferenţa de preţ, simpla menţiune în act cum că s-ar fi achitat nefiind suficientă cât timp nu se coroborează cu alte probe, extras de cont bancar sau alte mijloace prin care pârâtul poate uşor proba că ar fi achitat diferenţa.
De asemenea, susţin recurentele că preţul convenit este unul neserios, astfel că actul încheiat este sancţionat cu nulitatea absolută. Solicită a se observa că bunul vândut la pretinsa valoare 345.695 lei inclusiv TVA (din care 55.195 lei reprezintă TVA, iar valoarea bunului este de 290.500 lei), un preţ care a fost la data încheierii contractului de vânzare cumpărare scăzut de la 357.000 lei la suma de 345.695 lei inclusiv TVA, fără niciun fel de explicaţie, acest bun a fost evaluat de către expertul judiciar, în cadrul probelor administrate, la suma de 512.300 lei (aceasta fiind valoarea de circulaţie a bunului, valoare la care în cazul vânzării ar fi trebuit să se adauge şi TVA, deci, în mod absolut logic vânzarea s-ar fi perfectat cel puţin la suma de 609.637 lei), iar concluzia elementară este că a fost tranzacţionat la numai aproximativ 57 % din valoarea stabilită de către expert.
Mai mult, terţul dobânditor nu a dovedit plata preţului, dat fiind faptul că această plată s-a făcut către o societate comercială, aspect ce rezultă din împrejurarea că nu a solicitat niciun fel de chitanţă sau factură pentru suma de bani plătită numerar şi nici nu poate face dovada plăţii efective a acestei sume de bani, prin mijloace indirecte, extras de cont bancar din acea zi (documente uşor de procurat daca ar exista), ceea demonstrează că în realitate nu a achitat niciodată această sumă de bani.
Solicită admiterea recursului formulat cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1577/13-12-2006 la BNP B.M., precum şi a antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3616/28-11-2006 la BNPA M. şi M, şi revenirea bunului în patrimoniul debitoarei în scopul acoperirii masei credale.
În susţinerea recursului a fost solicitată proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate disp. art.79, art.80 alin.1 lit. a,b,c din Legea nr.85/2006 privind falimentul, art.948, 966, 968, 1303 Cod civil.
          Intimatul pârât K.M.I., prin apărătorul ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, reluând apărările formulate în faţa primei instanţe.
          Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
          Astfel, în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei SC A.A. Gmbh, se reţine că art.79 din Legea nr.85/2006 conferă legitimare procesuală activă în acţiunile privind anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, exclusiv administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, iar art.81 alin.2 prevede posibilitatea ca în cazul în care administratorul judiciar/lichidatorul nu introduce acţiunea, aceasta să poată fi introdusă de către comitetul creditorilor.
          Totodată, art. 17 alin.1 lit.f stabileşte printre atribuţiile comitetului creditorilor şi pe aceea de a introduce acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.
           Potrivit art.16 din lege, dacă din cauza numărului mic de creditori judecătorul-sindic nu consideră necesară constituirea unui comitet al creditorilor, atribuţiile comitetului prevăzute la art.17 litera f) vor fi exercitate de adunarea creditorilor.
           Prin urmare, pe de o parte, acţiunea formulată de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor în cazul în care nu a fost desemnat un comitet este o acţiune subsidiară, ce poate fi exercitată doar în cazul în care administratorul judiciar sau lichidatorul nu a exercitat-o în termenul prevăzut de art.81 din lege, iar pe de altă parte în niciun caz nu se recunoaşte calitate procesuală activă unuia dintre creditori, chiar şi în situaţia în care acesta deţine majoritatea creanţelor, astfel cum se recunoaşte, de exemplu, la art.138 alin.3 pentru acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale societăţii.
           Curtea consideră că, faţă de dispoziţiile mai sus citate, creditoarea SC A.A. Gmbh nu justifică legitimare procesuală activă, în mod corect fiindu-i respinsă acţiunea ca atare.
            Pe fond, Curtea reţine că, potrivit art.80 din Legea nr.85/2006,
    „(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
    a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;
    b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
    c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;”
          Având în vedere probele administrate în cauză şi în raport de normele enunţate, Curtea constată că niciuna dintre ipotezele legale invocate nu sunt îndeplinite în cauză.
 Astfel, actul de vânzare atacat nu poate fi considerat un act de transfer cu titlu gratuit în condiţiile în care nu există dubiu că cel puţin o parte din preţul de vânzare stipulat în contract (respectiv suma de 296.998,89 lei din suma totală de 345.695 lei inclusiv TVA) a fost achitată de către cumpărător în contul creanţei creditoarei SC „E.R.” SRL, prin intermediul BEJ D.V., conform OP nr. 1/28.11.2006.
În ceea ce priveşte a doua situaţie, Curtea apreciază că nu a fost dovedită în cauză acea disproporţie vădită între prestaţii de natură a afecta însăşi cauza contractului. Într-o atare situaţie trebuie să rezulte în mod clar că operaţiunea s-a făcut în dezavantajul debitoarei şi că un astfel de dezechilibru între cele două prestaţii a prejudiciat, prin micşorarea patrimoniului social, nu numai societatea vânzătoare, ci implicit şi pe creditorii acesteia.
          Prin motivele de recurs se critică faptul că judecătorul sindic a avut în vedere exclusiv raportul de evaluare făcut anterior achiziţionării imobilului de către debitoare de la autoarea sa SC P. SA, fără a lua în considerare raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză din care rezultă o valoare de circulaţie de 512.300 lei.
         Curtea constată că, urmare obiecţiunilor formulate, concluzia expertului desemnat prin comisie rogatorie să evalueze imobilul a fost aceea că valoarea de circulaţie a bunului vândut, la data înstrăinării, este 376.470 lei, valoare ce nu poate fi considerată vădit disproporţionată faţă de preţul asumat prin contract de 345.695 lei, chiar şi prin deducerea TVA.
         De asemenea, intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile nu a fost dovedită.
         În acest sens, se reţine că intenţia părţilor de vânzare – cumpărare s-a conturat  la momentul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3616/28.11.2006, dată la care s-a şi plătit cea mai mare parte din preţ în scopul stingerii creanţei SC „E.R.” SRL, în cadrul dosarului de executare pornit de aceasta. Ori, la momentul respectiv nu este cert că pârâtul cumpărător a cunoscut starea de insolvenţă a debitoarei şi existenţa vreunei executări silite pornite împotriva acesteia de către reclamanta SC A.A. Gmbh şi că a urmărit împreună cu debitoarea scoaterea bunului din patrimoniul acesteia din urmă cu scopul prejudicierii altor creditori.
          Buna credinţă se prezumă, iar reaua credinţă trebuie probată. Ori, în condiţiile în care cererea de executare silită a fost formulată de creditoare la data de 29.11.2006, ulterior încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, iar notificarea transmisă prin executorul judecătoresc a fost comunicată prin afişare la domiciliul pârâtului, Curtea consideră că nu s-a dovedit în mod cert că pârâtul a acţionat cu intenţie împotriva intereselor creditoarei.
          În egală măsură, nu se verifică susţinerile recurentelor privind recunoaşterea pârâtului la interogator a faptului că a fost contactat telefonic de către reprezentantul creditoarei care i-a adus la cunoştinţă existenţa unor impedimente la cumpărarea imobilului. Astfel cum rezultă din răspunsul formulat de pârât, avocatul reclamantei a luat legătura cu el după data încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1577/13.12.2006, respectiv la 25.12.2006, situaţie în care recunoaşterea invocată nu este de natură a confirma aserţiunile reclamantelor.
           Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurente sunt nefondate, urmează a respinge recursurile ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.