Anularea contractului de vânzare cumparare semnat de aceleasi persoane pentru cele doua parti cocontractante, în calitate de asociati în ambele societati. Societăţi comerciale


 

 

 

 

 

 

Anularea contractului de vânzare cumparare semnat de aceleasi persoane pentru cele doua parti cocontractante, în calitate de asociati în ambele societati.

– Legea nr.85/2006, art. 79-80

În cazul art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 reaua-credinta a debitoarei este prezumata. Prin admiterea acestei prezumtii, ea se extinde si la pârâta, pentru ca aceasta este reprezentata de aceleasi persoane care, asa cum a admis si recurenta, sunt prezumati ca sunt de rea-credinta. Astfel, nu se poate sustine ca o persoana, când reprezinta o societate, este de rea-credinta, dar tot ea este de buna-credinta când reprezinta cocontractanta.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA

DECIZIA CIVILA nr. 671 din 09.03.2012) – Domeniu – Litigii cu profesionisti.

Constata ca prin sentinta nr.7445 din 18.10.2011 Tribunalului Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a fost admisa cererea formulata de ACSIS Solv IPURL, în calitate de administrator judiciar, în contradictoriu cu debitoarea SC Instalterm PKM Proiect SRL, prin curator special Cercel Daniel Nicolae, si pârâta SC Instalterm Service SRL si a dispus anularea contractului de vânzare încheiat de debitoare si pârâta, autentificat sub nr.980 din 11.03.2009 de BNP Hogas si Asociatii; a fost dispusa repunerea partilor în situatia anterioara în sensul ca a obligat pârâta sa restituie debitoarei imobilul cu destinatia spatiului comercial ce a facut obiectul contractului, imobil situat în Galati, cartier Piata Centrala, str. Traian nr.56 (fost nr.70), mansarda, judetul Galati, având suprafata construita totala de 197 mp.

Pentru a decide astfel judecatorul-sindic a constatat ca prin sentinta comercial nr.624 din 01.02.2011 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala a fost deschisa procedura insolventei fata de debitoarea SC Instalterm Service SRL iar prin sentinta nr.2839/12.04.2011 a fost dispusa intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificata, fiind desemnat în calitate de lichidator ACSIS Solv IPURL; ca acesta din urma a solicitat anularea contractului de vânzare, autentificat sub nr.980 din 11.03.2009 de BNP Hogas si Asociatii ce are ca obiect transferul proprietatii imobilului situat în Galati, cartier Piata Centrala, str. Traian nr.56 (fost nr.70), mansarda, judetul Galati, având suprafata construita totala de 197 mp prin care a fost transferata proprietatea acestuia de la debitoare la pârâta SC Instalterm Service SRL, temeiul anularii fiind art.79 si 80 alin.1 lit.b, c si e din sub motiv ca înstrainarea a fost facuta cu intentia de a frauda pe creditorii debitoarei, aceasta intentie rezultând din pretul vânzarii care nu este serios si sincer pentru ca nu reflecta valoarea reala a bunului si nu a fost stabilit cu scopul de a fi platit; ca asociatii societatii debitoare sunt aceeasi cu cei ai pârâtei.

Judecatorul-sindic a mai constatat ca pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii deoarece nu exista dovezi din care sa rezulte caracterul fraudulos al contractelor si pagubos pentru creditori; ca pretul este serios si sincer; ca pretul a fost platit prin compensare; ca vânzarea a avut loc cu mult înainte de intrarea debitoarei în insolventa.

Analizând cererea judecatorul-sindic a constatat ca în fapt pârâta nu contesta existenta contractului de vânzare, al carui pret a fost de 261.000 lei, fara TVA, în contract mentionându-se ca pretul a fost platit integral prin virament bancar, anterior încheierii contractului; ci ca nu exista dovezi privind disproportia pretului cu valoarea imobilului astfel ca nu ar fi incidente regulile art.80 alin. 1 lit.b.

Judecatorul-sindic retine însa ca sunt îndeplinite conditiile art.80 alin.1 lit.c si art. 80 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 deoarece la data perfectarii contractului cele doua societati aveau ca asociati si administratori aceleasi persoane fizice: Scîntei Adrian, Atanasiu Florin si Raclea Florin, ca deci la data aratata pârâta cunostea situatia economica si financiara dificila a debitoarei si valoarea însemnata a pasivului acesteia, si în perspectiva insolventei debitoarei a fost decis, de “coniventa cu debitoarea” sa deturneze si sa ascunda acestea bunuri prin intermediul unei vânzari fictive; ca pârâta a avut o pozitie dominanta asupra debitoarei, având în vedere conducerea comuna a celor doua societati, deciziile debitoarei aflându-se totdeauna sub controlul societatii pârâte, aceasta din urma având posibilitatea de a hotarî cu privire la înstrainarea imobilului debitoarei, a pretului si a modului de plata; astfel ca înstrainarea a fost încheiata în dauna creditorilor având în vedere si ca nu exista dovada platii pretului si a intrarii acestuia în patrimoniul debitoarei pentru a servi la gajul general al creditorilor; ca ulterior pârâta a recunoscut ca plata pretului nu a avut loc potrivit dispozitiilor din contract ci printr-o compensare însa, retine judecatorul-sindic, nu exista dovada platii pretului aratat prin compensari, ordinul de compensare din 30.05.2009 privind suma de 228.380,05 lei nu prezinta relevanta în cauza deoarece nu întruneste conditiile de valabilitate prevazute de HG nr.685/23.08.1999. În concluzie, judecatorul-sindic a retinut ca înstrainarea a avut loc fara nicio contraprestatie din partea pârâtei, transferul având astfel caracter gratuit, deghizat sub forma unui act cu titlu oneros, supus anularii potrivit art.80 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Judecatorul-sindic a mai retinut ca sunt întrunite conditiile art.80 alin.1 lit. c si art.80 alin. 2 lit. e raportat la art.85 alin.3 din Legea nr. 85/2006.

În plus, judecatorul-sindic mai retine ca din celelalte dosare aflate pe rolul instantei rezulta ca în câteva luni din anul 2009 debitoarea si-a înstrainat foarte multe active, ce nu intrau în categoria actelor obisnuite ale comerciantului.

În final, judecatorul-sindic a retinut ca sunt întrunite conditiile art.80 alin.1 lit.b si lit. c din L. nr. 85/2006 si a decis anularea contractului în litigiu.

La 28.11.2011 SC Instalterm Service SRL a declarat recurs criticând solutia instantei de fonda ca nelegala.

1. Se sustine ca actul în litigiu este încheiat în forma autentica, pretul este real si serios, si ca buna-credinta se prezuma iar reclamantul trebuie sa faca dovada participarii la frauda a cocontractantilor, pentru debitor prezumându-se reaua-credinta în ipoteza prevazuta de art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, pentru aceasta ar trebui ca, cocontractantul sa fi cunoscut starea de insolventa a debitoarei la data încheierii contractului, sau ca acesta ar fi constientizat ca prin cumpararea bunului s-ar ajunge la destabilizarea activitatii debitoarei; ca aceste ipoteze nu sunt verificate deoarece cele doua societati au continuat sa aiba relatii comerciale si dupa încheierea contractului aratat.

2. Se mai arata ca pretul stabilit de parti este corect; ca pretul este serios chiar daca plata lui a fost facuta prin compensare; ca este superficiala concluzia administratorului judiciar atunci când afirma ca intentia de frauda rezulta din faptul ca ambele societati au avut aceeasi asociati în momentul contractarii, aceasta reprezentând o intentie concertata de fraudare, deoarece aceasta ipoteza nu poate constitui o prezumtie de rea-credinta.

3. Contractul de vânzare a fost încheiat legal, respectându-se conditiile de fond si de forma prevazute de lege.

4. Solutia instantei nu respecta dreptul la un proces echitabil deoarece au fost luate în considerare acte depuse de reclamanta dupa închiderea dezbaterilor si au fost considerate temeinice proba cu anunturile din ziare fara a se explica de ce aceasta proba este superioara actelor depuse de pârâta în aparare; ca nu se poate stabili valoarea imobilelor dupa anunturile din ziare singura proba obiectiva trebuia sa fie expertiza.

5. Se sustine ca instanta nu a explicat motivele pentru care a respins probele pârâtei, limitându-se sa spuna ca sunt lipsite de forta probanta, desi analiza probelor implica si alte aspecte. Dupa ce au fost explicate regulile art.261 C. pr. civ. recurenta concluzioneaza ca în lipsa motivarii hotarârii nu se poate solicita schimbarea hotarârii instantei de fond ci doar “casarea hotarârii atacate cu trimitere spre rejudecare primei instante (…) potrivit art.297 alin.1 C. pr. civ.

În final recurenta revine si arata ca gresit instanta de fond a retinut ca nu a fost facuta dovada platii pretului atâta timp cât a fost depus ordinul de compensare, si ca instanta de fond nu a pus în discutia partilor respectarea conditiilor HG nr.685/23. 08. 1999.

În recurs, recurenta a depus copia xerox a ordinului de compensare din 30.05.2009, si a unora dintre copiile enumerate pe versoul acestui act de compensare; ca si un raport de evaluare din decembrie 2011.

Recursul nu este fondat.

Nu sunt fondate criticile recurentei încadrate din oficiu de curte în motivul prevazut de art.304 pct. 9 C. pr. civ. si respectiv art.304 pct.6 C. pr. civ. pentru cea de a cincea critica.

I. Împrejurarile esentiale ale litigiului.

Curtea constata ca prin contractul de vânzare autentificat sub nr.980 din 11.03.2009 debitoarea SC Instalterm PKM Proiect SRL a înstrainat recurentei SC Instalterm Service SRL imobilul situat în Galati, cartier Piata Centrala, str. Traian nr.56 (fost nr.70), mansarda, judetul Galati, având suprafata construita totala de 197 mp, ce avea destinatia de spatiu comercial.

Actul a fost semnat de aceleasi persoane pentru cele doua parti, în calitate de asociati în ambele societati.

În continutul contractului se mentioneaza ca pretul de 261.000 lei, fara TVA, a fost primit de vânzator prin virament bancar. Ulterior pârâta recurenta revine si contrazice un act autentic cu un înscris sub semnatura privata, contrar regulilor privind ierarhia probelor, ca pretul a fost platit prin compensare, depunând în acest scop la dosar un înscris sub semnatura privata denumit ordin de compensare, semnat însa doar de cele doua parti, în care nu sunt însa mentionate decât facturile care justifica datoria debitoarei catre pârâta. Nu exista deci pâna astazi nici o dovada privind faptul ca aceasta compensare a avut ca obiect datoria pe care pârâta o avea de plata a sumei de 261.000 lei reprezentând pretul datorat pentru vânzare aratata, cu toate ca instanta de fond a retinut ca actul de compensare nu face dovada platii sumei aratate. Recurenta nu a facut aceasta dovada nici macar în recurs, desi critica solutia instantei de fond pentru acest motiv.

Curtea mai constata ca din adresa întocmita de Primaria judetului Galati în ultimii trei ani anterior lui 2011 debitoarea a înstrainat în jur de 14 mijloace de transport.

În fine, curtea mai constata ca partile sociale au fost înstrainate de persoanele care au semnat contractul de vânzare aratat au înstrainat partile sociale schimbându-se si sediul social din Galati în Bucuresti.

II. Dreptul aplicabil.

Potrivit art.80 alin.1 lit.c din L. nr.85/26: pot fi anulate actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate în acestea de a sustrage bunurile de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.

III. Judecata

1. Nu este fondata prim critica.

Curtea constata ca în speta nu trebuie dovedita reaua credinta a pârâtei recurente, asa cum sustine aceasta.

Asa cum corect a invocat si recurenta în cazul prevazut de art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 reaua-credinta a debitoarei este prezumata. Prin admiterea acestei prezumtii ea se extinde si la pârâta pentru ca aceasta este reprezentata de aceleasi persoane care, asa cum a admis si recurenta, sunt prezumati ca sunt de rea-credinta. Nu trebuie sa facem nici o dezvoltare a acestei extinderi a prezumtiei la pârâta caci nimeni nu poate sa spuna ca o persoana, când reprezinta o societate, este de rea-credinta, dar tot ea este de buna-credinta când reprezinta cocontractanta.

Din ansamblul actelor enumerate mai sus este clara politica debitoarei decisa de cele trei persoane: sa vânda toate bunurile din patrimoniul societatii fara a interesa daca creditorii au sau nu de suferit din aceasta politica. Nu are nici o relevanta ca cele doua societati au avut relatii comerciale ulterior acestui contract, asa cum încearca recurenta sa sustina.

2. Nu sunt fondate nici a doua si a treia critica.

Curtea constata ca prima instanta nu a retinut niciodata ca pretul nu ar fi serios. În schimb a retinut ca pretul nu a fost platit. Ca actul de vânzare este de fapt o donati simulata, prin faptul ca în actul public se mentioneaza ca este vânzare, si ca pretul a fost platit, dar ca în realitate acest pret nu a fost platit, în lipsa probelor.

Curtea reaminteste ca pentru a exista act simulat ar trebui ca actul ascuns sa fie întocmit în acelasi timp cu cel public ori actul de compensare, invocat de pârâta este încheiat peste aproape trei luni, adica la 30 05.2009.

În consecinta nu se poate retine decât ca pârâta nu a platit pretul asa cum a fost mentionat în continutul contractului de vânzare si nici ulterior, caci asa cum a fost aratat mai sus nu se poate retine ca a existat o compensare cu privire la suma pe care pârâta o datora cu titlu de pret al vânzarii în litigiu. Nu intereseaza ca a existat compensarea cu privire la alte datorii.

În fine, faptul ca actul este legal sub aspect formal asta nu împiedica anularea contractului daca prin el sunt aduse atingere gajului creditorilor chirografari. În aplicarea acestui drept al creditorilor a fost reglementat art.79-80 din Legea nr.85/2006.

3. Nu este fondata nici a patra critica.

Curtea constata ca instanta de fond nu si-a bazat ratiunea pe nici un act care ar fi fost depus de reclamanta dupa data închiderii dezbaterilor, recurenta vorbind de anunturi din cotidiane. Instanta a concluzionat pe baza lipsei probei privind plata pretului si a faptului ca aceleasi persoane au semnat pentru ambele parti ale actului, acesta fiind încheiat în perioada suspecta.

4. Nu este fondata nici a cincia critica.

Curtea constata ca recurenta sustine ca instanta de fond i-ar fi respins probele solicitate. Nu spune însa care sunt probele solicitate si care ar fi fost eficienta acestora în solutionarea litigiului, cu ce ar fi putut schimba aceste probe situatia de fapt ori interpretarea comportamentului partilor. Mai mult nici în recurs nu au fost solicitate alte probe, în afara de actul de compensare, facturile atasate acestuia si un raport de expertiza.

Recurenta mai enumera ca temei al recursului si art.304 pct. 7 si 8 însa nu au fost exprimate critici care sa fie încadrate în textele aratate.

Vazând si dispozitiile art.312 alin.1 C. pr. civ. a fost respins recursul ca nefondat.

1