Prin sentinţa civilă nr. 3320/C/25.10.2002, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta B.I. împotriva pârâtei S.C. „A.S.” S.A., având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii din data de 31.01.2002 a adunării generale a acţionarilor acestei societăţi. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, hotărârile adunării generale pot fi atacate de către acţionari, or, reclamanta nu a avut calitatea de acţionar, ci de angajat al pârâtei, astfel că nu avea calitate procesuală activă în cauză.
Reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia în temeiul art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă şi al art. 304 pct. 8, 9, 10 Cod procedură civilă şi modificarea hotărârii atacate, invocând, în esenţă, următoarele: hotărârea adunării generale a acţionarilor nu a fost luată într-o adunare generală a acţionarilor, ci în şedinţa Consiliului de administraţie, iar probele pe care le-a solicitat pentru a dovedi aceasta i-au fost refuzate; hotărârea depusă la diferă de cea depusă în instanţă; nu a fost depus procesul-verbal încheiat cu ocazia şedinţei Consiliului de administraţie şi acest fapt nu a fost interpretat într-un mod defavorabil pârâtei şi, chiar dacă a avut loc o şedinţă a adunării generale a acţionarilor, aceasta s-a ţinut în lipsa reprezentanţilor SIF Banat – Crişana, situaţie în care nu a putut fi asigurat cvorumul legal, iar excepţia pe baza căreia a fost soluţionat litigiul nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nu i s-a cerut să facă dovada calităţii procesuale, reclamanta fiind deţinătoarea a 600 de acţiuni nominative, dovedind cu chitanţa emisă de Asociaţia P.A.S. plata contravalorii acestora.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia şi i s-a cerut reclamantei să facă dovada calităţii procesuale, reclamanta neavând calitatea de acţionar al societăţii pârâte, ci al Asociaţiei P.A.S.
Reţinând, în legătură cu excepţia pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, că judecata a avut loc în şedinţă publică, astfel cum rezultă din menţiunile cuprinse în hotărârea primei instanţe, deşi potrivit art. 131 alin. 6 din Legea nr. 31 /1990, republicată, cererea pentru anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor se judecă în camera de consiliu, s-a considerat că, în aceste condiţii, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 121 alin. 1 Cod procedură civilă, care se aplică şi în cazul în care legea impune ca judecata să aibă loc în şedinţă nepublică şi că, prin aceasta, s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului întocmit cu neobservarea formelor legale, astfel cum dispune art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru acest motiv, recursul a fost considerat întemeiat în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind inutilă cercetarea celorlalte motive şi, în consecinţă, s-a casat sentinţa Tribunalului Timiş, iar în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, s-a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru a proceda la rejudecarea cauzei.
Curtea de Apel Timişoara, decizia civilă nr. 216 din 27 februarie 2003