Aplicare amendă civilă (art. 580 ind. 3 C.pr.civ.)


ÎNCHEIERE -05.05.2010

aplicare amendă civilă (art. 580 ind. 3 şi art. 572 Cpc

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22.03.2010, sub nr. ……….303/2010, reclamanţii FTL, TEZ şi TEI, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General au solicitat ca prin acţiunea ce se va pronunţa să se dispună aplicarea unei amenzi civile Primarului General ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, în cuantum de 50 lei potrivit disp. art. 5803, alin.1 CPC, către stat, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr.1265/05.10.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 13065/3/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, pârâtul a fost obligat să anuleze dispoziţia Primarului Municipiului Bucureşti nr.5180/2006 şi să emită o dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii. Împotriva deciziei civile nr. 217/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul a formulat recurs, iar la data de 19.10.2007, ÎCCJ – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, a respins la rândul ei recursul pârâtului ca nefondat.

Reclamanţii au învederat că au făcut nenumărate notificări însă, pârâtul a refuzat nejustificat punerea în executare a sentinţei civile.

Totodată, s-a precizat că executarea silită în dosarul nr.2 al Bej SS, a fost începută în data de 24.02.2010, încuviinţată de instanţa prin dosarul nr……../302./2010, s-a emis somaţie în acest sens, comunicată debitorului la data de 25.02.2010, debitorul nu a făcut dovada conformării dispoziţiilor din titlul executoriu în termen de 10 zile prevăzut de lege, în sensul anulării dispoziţiei Primarului Municipiului Bucureşti nr.5180/2006 şi obligarea pârâtului să emită o dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii.

Astfel, în data de 03.09.2010 executorul Judecătoresc SS a emis procesul verbal privind neîndeplinirea obligaţiei de a face care a constat în faptul că obligaţia de a face din titlul executoriu din prezentul dosar de executare nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General şi pentru acest motiv în conformitate cu disp. art.5803 CPC, a fost pus în vedere creditorilor să se adreseze instanţei cu cerere de aplicare a unei amenzi civile pe zi de întârziere faţă de neîndeplinirea obligaţiei de a face prevăzută în titlul executoriu.

S-a mai arătat de către reclamanţi că prin nepunerea în executare a acestei  sentinţe civile de aproape trei ani de zile de la rămânerea  ei definitivă, au fost încălcate de către pârât dispoziţiile art. 6, alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În drept au fost invocate disp. art.5803 alin.1 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii reclamanţii au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul după: sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006, decizia civilă nr. 217/05.04.2007, decizia nr.6918/19.10.2007, notificare nr.691/24.09.2008, notificare nr.4/09.012008, adresa nr.44880, procesul verbal privind neîndeplinirea obligaţiei de a face din data de 09.03.2010, încheierea din camera de consiliu de la 05.02.2010, împuternicire avocaţială nr.93974.

Pârâtul, a formulat întâmpinare, care, întrucât a fost depusă la dosar după reţinerea cauzei în pronunţare, va fi avută în vedere de către instanţă drept concluzii scrise.

Prin concluziile scrise pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că potrivit răspunsului nr.5749/03.05.2010 emis de către Comisia de aplicare a Legii 10/2001 rezultă că dosarul nr.35017 a fost înaintat comisiei interne, în vederea analizării şi soluţionării. S-a învederat, de asemenea, faptul că hotărârea judecătorească nu a putut fi pusă în executare deoarece este necesară identificarea unui teren deţinut şi administrat de către instituţia pârâtă a cărui valoare să fie egală cu cea a imobilului teren în suprafaţa de 5011 m2 .

În drept au fost invocate disp. art. 115-118 Cpc .

Analizând probele administrate în cauză, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. ………/3/2006, s-a admis cererea formulată de contestatorii TFI, TEZ şi FL, s-a anulat Dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 5180/2006, şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primar General, să emită o dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii.

În baza acestei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin respingerea apelului şi a recursului, reclamanţii au solicitat Primarului General, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, executarea sentinţei civile nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. ………./3/2006, încă din data de 31.10.2007, cererea reclamanţilor fiind înregistrată sub nr. 44880/31.10.2007.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.02.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. …../302/2010, a fost încuviinţată executarea silită directă a obligaţiei de a face împotriva debitorului Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 13065/3/2006.

Prin procesul-verbal încheiat în cadrul dosarului de executare nr. 02/2010, la data de 09.03.2010, executorul judecătoresc SS a constatat că deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 387 şi art. 580 indice 2 Cod procedură civilă, a fost emisă somaţia nr. 02/24.02.2010 comunicată debitorului la data de 25.02.2010, acesta nu a făcut dovada că s-a conformat dispoziţiilor din titlul executoriu în termenul de 10 zile prevăzut de lege, în sensul de a emite o dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii.

Instanţa, având în vedere şi aspectele învederate de către pârât în cadrul concluziilor scrise constată că până în prezent pârâtul nu a executat obligaţia de a face stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 13065/3/2006.

Potrivit art. 5803 alin. 1 Cod proc.civ., „Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile”.

În speţa de faţă, instanţa apreciază ca obligaţia stabilită în sarcina pârâtului prin sentinţa anterior individualizată nu poate fi adusă la îndeplinire decât de pârât, prin reprezentant Primar General, nu şi de către reclamanţi, în baza art. 5802 Cod proc.civ.

Prin urmare, constatând că reclamanţii beneficiază de un titlu executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 13065/3/2006, ce nu poate fi adus la îndeplinire decât de către debitor, în speţă de către Primarul General, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, şi că acesta nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile ce îi revin, instanţa va admite cererea.

Instanţa apreciază că motivele invocate de către pârât pentru justificarea pasivităţii sale nu sunt de natură a conduce către o altă concluzie.

Astfel, împrejurarea că dosarul privind imobilul pentru care trebuie emisă o dispoziţie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii a fost înaintat Comisiei Interne de aplicare a Lg. 10/2001 la data de 12.04.2010, în vederea analizării şi soluţionării, nu poate fi interpretată ca o executare a obligaţiei.

Instanţa apreciază că nu pot fi reţinute drept exoneratoare de răspundere susţinerile pârâtului în sensul că suprafaţa mare de teren a generat o imposibilitate de punere în executare a titlului executoriu, fiind dificil de găsit un imobil cu dimensiunile respective, în condiţiile în care pârâtul nici nu a făcut dovada efectuării niciunui demers efectiv în sensul identificării unui astfel de teren.

Mai mult decât atât, instanţa apreciază că simpla înaintare a dosarului la Comisia internă de aplicare a Lg.10/2001 la data de 12.04.2010, deci ulterior înregistrării prezentei acţiuni şi după 3 ani şi 4 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile ce constituie titlu executoriu, în vederea analizării şi soluţionării, nu poate fi considerat un demers efectiv în sensul executării obligaţiei.

În aprecierea caracterului efectiv al demersului invocat de pârât în apărarea sa, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul (şi administraţia publică) având obligaţia de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunţată contra sa (cauza Hornsby c. Greciei). Curtea a apreciat în mod constant în jurisprudenţa sa că protecţia efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia administraţiei de a se „plia” unei sentinţe civile, Curtea reamintind în această privinţă că administraţia constituie un element al statului de drept şi că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Dacă administraţia refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, dreptul la o instanţă şi garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie ar deveni în întregime iluzorii şi teoretice (Antonetto c. Italiei, Sabin Popescu c. României, Beis c. Greciei).

Executarea unei hotărâri trebuie deci să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar acţiunea debitorului analizată prin prisma garanţiilor conferite de norma menţionată.

Instanţa apreciază că trebuie subliniat şi faptul că, în opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului nu este oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă contra statului în urma unei proceduri judiciare să iniţieze procedura executării pentru satisfacerea creanţei sale ( Karahalios c. Greciei).

Astfel, având în vedere toate aceste considerente, instanţa apreciază că simpla înaintare a dosarului unei comisii, în vederea analizării şi soluţionării, după o perioadă de timp de aproape 4 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, după declanşarea procedurii executării silite împotriva debitorului şi după declanşarea litigiului având ca obiect aplicarea unei amenzi civile în baza art. 5803 Cod proc.civ, nu constituie un demers efectiv în vederea executării obligaţiei de a face, neputându-se aprecia că la acest moment pârâtul s-ar mai afla într-un termen rezonabil ca să justifice efectuarea unui singur demers în sensul executării hotărârii în sensul menţionat.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 5803 alin. 1 Cod proc.civ., instanţa va obliga Primarul General ca reprezentant al Municipiului Bucureşti să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 50 lei / pe zi de întârziere, de la data pronunţării prezentei hotărâri până la executarea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1265/05.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a III-a, definitivă şi irevocabilă.

In baza art. 274 Cod proc.civ., instanţa va obliga pârâtul, culpabil procesual, la plata, în favoarea reclamanţilor a sumei de 3000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial.