APROBAREA RAPORTULUI FINAL. ÎNCHIDEREA
PROCEDURII INSOLVENŢEI. ÎNCĂLCAREA NORMELOR
DE PROCEDURĂ PENTRU CARE NU ESTE PREVĂZUTĂ
SANCŢIUNEA NULITĂŢII ABSOLUTE.
Art.129 din Legea nr.85/2006
Art.105 şi 108 alin.3 din Codul de procedură civilă.
De principiu, aprobarea raportului final şi
închiderea procedurii insolvenţei se pronunţă de judecătorul
sindic prin hotărâri separate, însă, în măsura în care
adoptarea celor două dispoziţii, prin una şi aceeaşi sentinţă,
nu vatămă interesele părţilor, reţinând şi că nu există o
interdicţie legală, se apreciază că o astfel de măsură nu
atrage admiterea căii de atac.
Lipsa dovezii de comunicare a raportului final şi a
situaţiilor financiare pot constitui motiv de admitere a
recursului în măsura în care aceste neregularităţi procedurale
au fost invocate de parte la prima zi de înfăţişare ce a urmat,
înainte de a pune concluzii de fond, şi a fost de natură a-i
provoca acesteia o vătămare.
(Decizia nr.188/R/C din 2 martie 2007)
Prin sentinţa comercială nr.741/F/2006, Tribunalul
Comercial Argeş a admis cererea lichidatorului, a aprobat raportul final şi
în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea
procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. „P.T.91” S.R.L.
Topoloveni.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin
sentinţa nr.3179/C/2003 a Tribunalului Argeş – Secţia comercială şi de
contencios administrativ s-a deschis procedura de insolvenţă împotriva
debitorului, iar la data de 30.10.2006, lichidatorul judiciar a înregistrat la
tribunal raportul final şi situaţiile financiare de închidere a falimentului
debitorului, fără a se formula obiecţiuni din partea creditorilor.
Constatând că raportul final este judicios întocmit, precum
şi că la 28.11.2006 acelaşi lichidator a formulat cerere de închidere a
procedurii de faliment şi că nu există fonduri nerepartizate, judecătorul
sindic a dispus închiderea procedurii, pentru temeiurile arătate.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs D.G.F.P. Argeş,
cale de atac respinsă prin decizia nr.73/R-C/2007, şi A.V.A.S. Bucureşti,
care a invocat dispoziţiile art.304 pct.5 şi art.3041 Cod pr.civilă, cale de
atac soluţionată în sensul respingerii ei ca nefondată prin decizia
nr.188/R-C/2007.
În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că, potrivit art.129
din Legea nr.85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost
lichidate, practicianul va supune judecătorului sindic un raport final
însoţit de actele financiare, copii ale acestora vor fi comunicate
creditorilor şi debitorilor, vor fi afişate la uşa tribunalului, iar judecătorul
sindic va convoca adunarea creditorilor, aceştia având posibilitatea de a
formula obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înainte de convocare.
În cauză, la 30 octombrie 2006 (f.366-372), s-au depus
raportul final şi situaţiile financiare, acestea au fost afişate, aşa cum
rezultă din procesul verbal de la fila 374, în încheierea din 31 octombrie
2006 s-a dispus convocarea adunării creditorilor pentru discutarea
raportului, convocare ce s-a şi făcut, purtând expres această menţiune,
aşa cum rezultă din actul de la fila 375, act ce a fost primit de recurentă,
potrivit ştampilei acesteia, la 3 noiembrie 2006.
Susţinerea că lichidatorul nu ar fi cerut închiderea procedurii
este lipsită de suport, ea regăsindu-se în înscrisul de la fila 385, înscris în
care practicianul comunică judecătorului sindic şi că a înaintat tuturor
creditorilor copii de pe raportul final şi situaţiile financiare.
Este adevărat că la dosarul cauzei nu există dovada
comunicării acestor înscrisuri către creditori, însă, urmează a se observa
că textul de lege precitat nu conţine o sancţiune pentru neîndeplinirea
acestui act procedural.
În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art.105 şi art.108
alin.3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nulitatea actelor de
procedură se impune atunci când, fie există o astfel de prevede expresă,
fie s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.
Neregularitatea actelor, în această din urmă situaţie, se acoperă dacă ea
nu a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat şi, înainte de a se
pune concluzii în fond.
În cauză, recurenta nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a
dovedit că a suferit o vătămare, de vreme ce a cunoscut termenul pentru
care s-a convocat adunarea creditorilor, în vederea discutării raportului şi
situaţiilor financiare, şi nu a înţeles să solicite raportul final şi să facă
obiecţiuni în conformitate cu textul de lege.
Mai mult chiar, nici la prima zi de înfăţişare, respectiv şedinţa
din 28 noiembrie 2006, creditoarea-recurentă nu a pretins să se constate
neregularitatea, aşa încât invocarea ei direct în recurs nu poate fi primită.
Nici susţinerea potrivit căreia judecătorul sindic nu poate, în
aceeaşi şedinţă, să aprobe raportul final şi să închidă procedura, nu este
fondată.
Nu există nici o dispoziţie legală care să impună ca cele două
măsuri procedurale să fie luate în şedinţe de judecată distincte, dacă
judecătorul sindic apreciază că prin aceasta nu sunt vătămate interesele
părţilor (şi nu se dovedeşte o astfel de vătămare), iar prevederile legale nu
sunt nesocotite.
Pentru toate aceste considerente s-a apreciat că recursul este
nefundat şi, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a fost
respins.
