Din dispoziţiile art. 340 din rezultă că pe calea arbitrajului părţile pot conveni să soluţioneze doar litigiile patrimoniale.
Clauza prin care părţile extind competenţa arbitrajului şi asupra litigiilor nepatrimoniale, legate de interpretarea contractului, rezilierea acestuia, excluderea asociaţilor şi dizolvarea societăţii, este inoperantă, respectivele litigii intrând sub incidenţa dreptului comun.
(Decizia nr. 1645 din 6 decembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 781 din 28.10.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, instanţa a admis excepţia de necompetenţă generală şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit clauzei compromisorii prevăzute în contractele de bonitate, părţile au convenit ca toate litigiile dintre ele, privitoare la validitatea interpretării, executării, rezilierii contractului, să fie soluţionate de Camera de Arbitraj Internaţional din Zurich, Elveţia.
S-a apreciat că această clauză întruneşte dispoziţiile art. 343 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi că, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 3434 din Codul de procedură civilă nu-şi pot găsi aplicabilitatea.
împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă.
Pentru soluţionarea recursului la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, s-a constituit Dosarul nr. 1091/2002.
în motivele de recurs, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa civilă atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând dispoziţiile art. 217, 218, 222, 224 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată.
Instanţa de fond, în mod greşit, nu a luat în considerare dispoziţiile art. 40 şi 41 din Legea nr. 105/1992, care se referă la faptul că statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională.
Statutul organic al intimatei-pârâte este stipulat în mod expres în Legea nr. 31/1990, republicată.
Legea română, potrivit art. 217 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede şi dizolvarea persoanei juridice conform art. 42 din Legea nr. 105/1992.
Dizolvarea societăţii mixte nu poate fi cercetată decât de instanţa judecătorească română, şi nicidecum de Tribunalul Arbitrai din Zurich.
Dizolvarea nu îmbracă aspecte patrimoniale.
Faţă de obiectul litigiului, clauza compromisorie este inoperantă.
Intimata S.C. “P.” S.A., legal citată la data de 2.12.2002, a depus la dosar întâmpinare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Intimata S.C. “B.” S.R.L., deşi legal citată, nu a depus întâmpinare.
Nu s-au depus înscrisuri noi în sensul dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă.
Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond, sub aspectul excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor române în soluţionarea litigiului, invocată de instanţa de fond, constată că recursul este fondat.
Art. 340 din Codul de procedură civilă prevede: “Persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.”
Obiectul acţiunii, aşa cum este el prevăzut în petitul cererii de chemare în judecată, îl constituie: “excluderea asociatului S.C. “P.” S.A.; dizolvarea S.C. “B.” S.R.L., în principal ca efect al excluderii S.C. “P.” S.A. şi reducerii numărului asociaţilor la unul singur; publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României”.
Prin obiect al cererii, în sensul dispoziţiilor art. 112 pct. 3 din Codul de procedură civilă, se înţelege tocmai ceea ce se solicită de reclamantă prin actul de învestire al instantei.
Determinarea obiectului cererii de chemare în judecată prezintă un interes teoretic şi practic sub multiple aspecte; în acest fel pârâtul este pus chiar de la început în situaţia de a cunoaşte pretenţiile adversarului; instanţa este chemată să statueze numai în limitele determinate prin cererea de chemare în judecată, pentru corecta soluţionare a unor excepţii de procedură.
Obiectul acţiunii a fost clar determinat şi limitat de către reclamant şi are, aşa cum se poate observa, un aspect nepatrimonial.
Instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile şi a extins obiectul acţiunii la consecinţele pe care le-ar avea asupra patrimoniului societăţii excluderea dintre asociaţi a intimatei S.C. “P.” S.A. şi dizolvarea societăţii intimate S.C. “B.” S.R.L. şi a considerat că datorită acestor consecinţe litigiul capătă un caracter patrimonial.
Numai reclamanta are dreptul, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca până la prima zi de înfăţişare să întregească sau să modifice obiectul cererii de chemare în judecată. Or, reclamanta nu a formulat o astfel de cerere.
în acest context apare următoarea situaţie paradoxală, creată de instanţa de fond: deşi obiectul acţiunii formulate de reclamantă are un caracter nepatrimonial, instanţa schimbă natura juridică şi stabileşte incidenţa clauzei compromisorii prevăzută de dispoziţiile art. 14 din contractul de societate.
însă, în realitate, litigiul nu are un caracter patrimonial şi, în consecinţă, în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură civilă enunţate, care dau posibilitatea părţilor de a conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele.
Interpretând textul art. 340 din Codul de procedură civilă, se trage concluzia, evidentă, potrivit căreia numai litigiile patrimoniale dintre părţi pot fi supuse arbitrajului (vezi în acest sens Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială, Decizia nr. 573/1998, B.J.C.D. 1998, p. 279).
în această situaţie, clauza compromisorie prevăzută de părţi în art. 14 din contractul de societate este, apreciază Curtea, potrivit dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 3434 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură civilă, inoperantă şi, în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 3434 alin. 1 din Codul de procedură civilă, competent să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, şi nu Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Zurich.
