ARBITRAJ. SFERA LITIGILOR PATRIMONIALE AFLATE ÎN COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE A ARBITRAJULUI
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, decizia comercială nr.1398/16.12.2008), irevocabilă
Potrivit dispoziţiilor articolului 340 Cod procedură civilă, persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Sfera litigiilor patrimoniale nu poate fi restrânsă numai la acelea prin care se solicită obligarea la plata unei sume de bani, ea incluzând şi litigiile al căror obiect este evaluabil în bani sau, într-o formulă generală, litigii care au ca obiect drepturi patrimoniale. Prin opoziţie cu aceste litigii, cele nepatrimoniale au ca obiect drepturi personale nepatrimoniale, adică drepturi al căror conţinut este strâns legat de persoana titularului lor şi care nu au un conţinut economic evaluabil în bani. Chiar şi în cazul drepturilor patrimoniale, art. 340 Cod de procedură civilă prevede că nu sunt arbitrabile litigiile patrimoniale care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. În cauză, asupra litigiului se poate încheia o tranzacţie, iar obiectul acestuia îl plasează în sfera litigiilor patrimoniale.
Prin sentinţa comercială nr.8841 din 9.09.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială, a fost admisă excepţia necompeteţei teritoriale a instanţei şi a fost înaintat dosarul privind pe reclamantul TACHE FLORIAN şi pe pârâtele DRAGOMIRESCU (fostă Grădeanu) MONICA ELENA şi SC CUBA MANAGEMENT SRL Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a chemat în judecată pârâtele şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze contractul de cesiune părţi sociale încheiat cu pârâta persoană fizică, actul adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte din 9.12.2004 şi decizia asociatului unic al societăţii pârâte din 9.12.2004.
În esenţă, reclamantul a arătat că, la scurt timp după ce a cesionat părţile sociale, reprezentantul legal al unei societăţi comerciale l-a contactat şi l-a informat că pârâta îi datorează suma de 657.256.360 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate.
Pârâta Dragomirescu, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti având în vedere clauza compromisorie cuprinsă în articolul 8 din contractul încheiat de părţi.
Tribunalul a apreciat că excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti este fondată întrucât încheierea convenţiei arbitrale exclude competenţa instanţelor judecătoreşti şi a constatat opoziţia pârâtei la modificarea convenţiei compromisorii şi validitatea aparentă a acesteia potrivit articolului 3433 alineat 1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Tache Florian, care a solicitat desfiinţarea hotărârii recurate şi respingerea excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti invocată de pârâtă.
În motivarea recursului, în esenţă, s-a arătat că litigiul dedus judecăţii nu are un caracter patrimonial, iar acest fapt rezultă şi din cuantumul taxei pe care a achitat-o, respectiv suma de 12 lei, corespunzătoare acţiunilor neevaluabile în bani.
Articolul 340 Cod procedură civilă limitează competenţa arbitrajului la litigiile patrimoniale dintre părţi, iar acţiunea în constatarea nulităţii actului juridic comercial este o acţiune nepatrimonială.
De aceea, recurentul a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială.
Intimata nu a formulat întâmpinare, dar a susţinut în concluziile orale respingerea recursului.
Analizând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate şi în lumina dispoziţiilor articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor articolului 340 Cod procedură civilă, persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Este general admis că litigiile patrimoniale sunt litigii referitoare la raporturi patrimoniale, adică raporturi cu conţinut economic, susceptibile de evaluare în bani. Principalele raporturi patrimoniale sunt raporturile de proprietate şi alte drepturi reale, precum şi raporturile obligaţionale. Evident că sfera litigiilor patrimoniale nu poate fi restrânsă numai la acelea prin care se solicită obligarea la plata unei sume de bani, ea incluzând şi litigiile al căror obiect este evaluabil în bani sau, într-o formulă generală, litigii care au ca obiect drepturi patrimoniale. Prin opoziţie cu aceste litigii, cele nepatrimoniale au ca obiect drepturi personale nepatrimoniale, adică drepturi al căror conţinut este strâns legat de persoana titularului lor şi care nu au un conţinut economic evaluabil în bani.
Chiar şi în cazul drepturilor patrimoniale, art. 340 Cod de procedură civilă prevede că nu sunt arbitrabile litigiile patrimoniale care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
În cauză, asupra litigiului se poate încheia o tranzacţie, iar obiectul acestuia îl plasează în sfera litigiilor patrimoniale.
De altfel, prin decizia nr.32/9.06.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în secţii unite, în dosarul nr. 75/2007 a pronunţat următoarea soluţie:
“Dispoziţiile articolului 1.1, articolului 2.1. literele a şi b şi articolului 2821 alineat 1 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare”.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că litigiul are un caracter patrimonial, având în vedere solicitarea reclamantului de a se anula un act juridic privind drepturi patrimoniale, evaluabili în bani.
Susţinerea din recurs referitoare la cuantumul taxei de timbru achitată la fond, care, în opinia recurentului ar determina caracterul neevaluabil în bani al litigiului, este contrazisă de decizia în recurs în interesul legii evocată mai sus, ca şi de împrejurarea că, efect al acesteia, legea taxelor de timbru este în prezent modificată.
Faţă de toate considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici un motiv de modificare sau de casare a hotărârii, curtea, în baza articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
2
