Art.14 din og 2/2001. Expedierea procesului-verbal de contravenţie în termenul de o lună, primirea procesului-verbal de către destinatar după expirarea termenului de o lună. Inaplicabilitatea art. 104 Cod Procedura civila.


Sentinţa civilă 780/9.02.2009

Art.14 din OG 2/2001. Expedierea procesului-verbal de contravenţie în termenul de o lună, primirea procesului-verbal de către destinatar după expirarea termenului de o lună. Inaplicabilitatea art. 104 Cod Procedura civila.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de 14.01.2009, petentul N.D.  a contestat, în contradictoriu intimata IPJ Gorj,  procesul verbal  seria CC nr. 1129955 din 30.11.2008.

În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul-verbal atacat i-a fost comunicat după expirarea termenului de 30 zile în care trebuia să-i fie comunicat, potrivit legii. În ceea ce priveşte starea de fapt, petentul a arătat că nu este adevărat că a adresat injurii sau cuvinte jignitoare la adresa agenţilor de poliţie.

 Petentul şi-a întemeiat cererea în drept pe prevederile OG 2/2001.

 În dovedirea celor arătate petentul a anexat: procesul-verbal de contravenţie, plicul în care i-a fost comunicat procesul-verbal.

 În conformitate cu art.36 din OG2/2001 şi cu art.15 al.1 lit.i din Lg. 146/1997 acţiunea este scutită de taxă de timbru.

 Intimata, legal citată nu s-a prezentat în instanţă şi nu  a depus întâmpinare.

Asupra prescripţiei executării sancţiunii amenzii contravenţionale instanţa constată următoarele :

Din formularea generală a art. 31 din OG 2/2001 („împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere”) rezultă că plângerea nu se rezumă la situaţiile în care se invocă nulitatea procesului-verbal de contravenţie, ci priveşte orice viciu al acestuia care l-ar face ineficace.

Astfel, în conformitate cu art. 14 din O.G.2/2001 rezultă că executarea sancţiunii amenzii se prescrie dacă procesul verbal de constatare al contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. În speţa de faţă, sancţiunea amenzii a fost aplicată în data de 30.11.2008. Din analiza plicului depus la dosar rezultă că  procesul-verbal a fost expediat de către intimată la data de 30.12.2008 şi primit de către petent în data de 5.01.2009. Instanţa consideră că termenul de o lună prevăzut de ordonanţă priveşte momentul în care procesul-verbal a ajuns la contravenient, iar nu momentul în care a fost expediat de organul emitent. Prin comunicare se înţelege aducerea la cunoştinţa celui interesat a conţinutului unui act. Prin urmare, comunicare în sensul legii nu poate fi considerată decât punerea efectivă la dispoziţia contravenientului a procesului-verbal. Altfel spus, nu este suficient ca procesul-verbal să fie expediat în termen de o lună, el trebuind să ajungă la destinatar în acest termen. De asemenea, instanţa consideră că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art.104 C.p.c, deoarece acest articol priveşte strict actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti, neputând fi extinse la toate actele, inclusiv cele administrative. Astfel, instanţa constată că procesul-verbal a fost comunicat în data de 5.01.2009, cu nerespectarea termenului de o lună prev. de art. 14 din O.G.2/2001.

Pentru aceste motive, constatând ineficacitatea procesului-verbal seria CC nr. 1129955 din 30.11.2008, datorită prescrierii executării sancţiunii, în temeiul art. 14 şi 34 din O.G.2/2001, instanţa urmează să admită plângerea formulată de petentul N.D. în contradictoriu cu intimata X şi să constate prescrisă executarea sancţiunii amenzii contravenţionale  stabilită prin procesul verbal atacat.