. Art. 2151 Cod penal – delapidare şi art. 246-250 Cod penal. Gestionar de fapt. Gestionar de drept.
Art. 2781 Cod procedură penală – Lipsa rolului activ al organelor de urmărire penală.
(decizia penală nr. 279/R din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Galaţi)
Prin decizia penală nr. 279/R din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Galaţi, cu majoritate de voturi, s-au admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpata D.M.S., împotriva deciziei penale nr.522/18.11.2005 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.728/P/2005 şi în consecinţă :
S-a casat decizia penală nr. 522/18.11.2005 a Tribunalului Vrancea şi a fost menţinută ca legală şi temeinică sentinţa penală nr.1199/7.04.20056 a Judecătoriei Focşani.
A fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenta-parte civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prin decizia penală nr.522/18.11.2005 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr.728/P/2005, a fost admis apelul declarat de partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani şi în rejudecare :
A fost condamnată inculpata D.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev.de art.249 alin.1 Cod penal, art.258 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a, b Cod penal art.76 lit.e Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare prev.de art.2151 Cod penal, la 3.000.000 lei ROL amendă penală.
S-a admis acţiunea civilă în parte şi a fost obligată inculpata către partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani la plata sumei de 131.489.115 lei ROL cu titlul de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această decizie penală instanţa de apel, Tribunalul Vrancea a avut în vedere că prin sentinţa penală nr.1199/7.04.2005 a Judecătoriei Focşani, s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală achitarea inculpatei D.M.S. pentru infracţiunea de delapidare prev.de art.2151 alin.1 Cod penal.
În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în anul 1999, inculpata D.M.S. a fost angajată în calitate de gestionară la SC AIDA PREST COM SRL Focşani, având ca principale atribuţii de serviciu primirea mărfurilor în gestiune, vânzarea acestora şi predarea încasărilor pe bază de monetar.
La data de 18.09.2003, cu ocazia unui inventar în gestiunea susnumitei, s-a stabilit o lipsă în gestiune de 473.511.115 lei, fapt ce a determinat partea civilă să formuleze plângere penală împotriva gestionarei pentru infracţiunea de delapidare.
În cursul urmăririi penale, la 22.10.2003, s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că în cadrul societăţii nu a fost organizată în mod corect evidenţa contabilă pe gestiune, inclusiv la depozitul central şi nu exista un grafic privind circuitul documentelor, de asemenea nu a fost organizată evidenţa primară la nivelul fiecărei gestiuni de către administratorul societăţii, care avea această obligaţie.
Prin expertiză s-a concluzionat că, faţă de lipsa din gestiunea societăţii a cantităţii de cca.20.000 kg zahăr vrac, nu se poate pronunţa dacă contravaloarea acestei cantităţi provine de la gestiunea inculpatei, întrucât nu se poate stabili pe baza actelor existente unde a fost recepţionată marfa, respectiv în ce gestiune.
Din concluziile raportului de expertiză, precum şi din declaraţiile experţilor şi a martorilor audiaţi în cauză, prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine că inculpata şi-a însuşit, a folosit sau a traficat bani şi bunuri din gestiune, în interesul său sau al altuia.
Prin raportul de expertiză s-a stabilit că exista un prejudiciu în gestiunea inculpatei, însă simpla existenţă a acesteia nu constituie prin ea însăşi o dovadă de delapidare, deoarece ar putea avea şi alte cauze.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel partea vătămată SC AIDA PREST COM SRL Focşani, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând că probele administrate în cauză au fost eronat interpretate şi în mod nelegal instanţa a considerat că fapta nu e prevăzută de legea penală şi a lăsat nesoluţionată latura civilă.
S-a apreciat că apelul este fondat, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă şi declaraţiile experţilor date în timpul urmăririi penale rezultă caracterul cert a unei lipse din gestiunea inculpatei D.M.S.
Astfel, potrivit fişelor de inventar şi a raportului de expertiză contabilă Berheci Ioan a rezultat că la inventarul efectuat la data de 31.08.2003 se constata o lipsă în gestiunea inculpatei de 302.415.000 lei, din care la poziţia zahăr stocul scriptic este de 52.150 kg, stocul faptic este de 32.400 kg, rezultând o lipsă în gestiune de 29.750 kg zahăr.
La data de 18.09.2003 s-a efectuat un alt inventar al gestiunii inculpatei, în urma căruia s-a constatat o lipsă în gestiune de 171.096.115 lei, din care zahăr vrac cantitatea de 5.900 kg, la care se adaugă şi alte diferite cantităţi de alte mărfuri.
Lipsa din gestiune cu privire la cantitatea de zahăr, s-a produs între datele celor două operaţiuni de inventar, întrucât la inventarul din data de 18.09.2003 este stocul faptic de la inventarul din 31.08.2003, respectiv cantitatea de 32.400 kg.
În mod corect prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine dacă inculpata a recepţionat în gestiunea sa cantitatea de 19.750 kg zahăr.
Declaraţiile martorilor cu privire la acest aspect sunt contradictorii şi, în plus, actele contabile întocmite în cauză conţin modificări şi adăugiri care fac imposibilă stabilirea cu exactitate a primirii în gestiune a cantităţii de zahăr din 2 tiruri în data de 28.08.2003. Astfel, în raportul de expertiză, documentele contabile depuse la dosar şi declaraţia expertului Nenciu Vasile rezultă că este posibil ca lipsa din gestiune, constând în cantitatea de cca.20.0000 kg zahăr să rezulte doar scriptic, iar nu şi material, dintr-o adăugire în avizul de însoţire marfă nr.4607722 din 30.08.2003, adăugirea fiind făcută chiar de administratorul societăţii parte vătămată. Mai mult, nu exista posibilitatea identificării fizice a traseului pe care l-a urmat cantitatea de zahăr de 19.750 kg şi nici a identităţii dintre această cantitate şi lipsa din gestiune.
În orice caz, cu privire la existenţa şi localizarea acestui prejudiciu exista cel puţin un dubiu, care nu poate fi înlăturat pe calea completării cercetării judecătoreşti, şi care profită inculpatei, în considerarea prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură.
Ca atare, prejudiciul total cert stabilit în gestiunea, care era responsabilitatea inculpatei, este în valoare de 171.096.115 lei, contravaloarea unor mărfuri lipsă constatate în urma inventarului din 18.09.2003.
Tot în mod corect, prima instanţă a reţinut că, faţă de probele administrate în cauză,nu se poate stabili dacă această lipsă din gestiunea inculpatei se datorează unor acţiuni ori inacţiuni care formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de delapidare. Însuşirea, folosirea ori traficarea bunurilor societăţii de către inculpată, în calitate de funcţionar, nu pot fi stabilite dincolo de orice îndoială, un dubiu puternic fiind creat şi de modul defectuos în care s-a ţinut evidenţa contabilă a punctului de lucru, cât şi a depozitului central, constând inclusiv în neurmărirea predării zilnice a documentelor de gestiune pe baza de borderou de predare – primire, a practicii greşite de predare efectivă a mărfurilor de la furnizor în gestiune şi încărcarea scriptică în depozitul central pe baza unor nir-uri întocmite de gestionar şi semnate de contabilitate.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare care reglementează ţinerea gestiunii, inculpata avea o serie de îndatoriri de serviciu, ţinând de calitatea sa de gestionar, pe care aceasta le-a îndeplinit defectuos ori nu le-a îndeplinit de loc.
Potrivit declaraţiilor inculpatei, aceasta practica, în mod curent, vânzarea unor bunuri „pe datorie”, în plus, aşa cum reiese din expertiza efectuată în cauză, ea neluând măsuri pentru completarea actelor cu privire la operaţiunile din gestiunea sa, neînregistrând în evidenţa tehnico-operativă a locului de depozitare a tuturor operaţiunilor de primire şi eliberare de bunuri.
S-a mai reţinut că prima instanţă trebuia, consecutiv aprecierii existenţei unui dubiu care profita inculpatei cu privire la săvârşirea acţiunilor ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, să constate că în cauză au fost săvârşite acţiuni şi inacţiuni care formează latura obiectivă a unei alte infracţiuni, respectiv cea de neglijenţă în serviciu, prev.de art.249 Cod penal.
Existenţa unui prejudiciu atât de însemnat, produs într-o perioadă extrem de scurtă, dovedeşte că în materialitatea ei a existat o faptă, iar prima instanţă trebuia să se preocupe să stabilească caracterul licit ori ilicit al acesteia, punând în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în măsura în care a stabilit că situaţia de fapt reţinută nu dovedeşte existenţa laturii obiective a infracţiunii de delapidare.
Achitarea în temeiul dispoziţiilor art.10 lit.b Cod procedură penală, respectiv în situaţia în care fapta nu este prevăzută de legea penală, se poate dispune doar dacă, în urma unei cercetări complete, se stabileşte caracterul licit al faptelor săvârşite de inculpat şi care astfel nu poate atrage antrenarea răspunderii penale.
Împotriva deciziei penale nr.522/18.11.2005 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpata D.M.S. şi partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că hotărârea Tribunalului Vrancea a fost dată cu încălcarea probelor administrate în cauză, din care rezultă în mod indubitabil că în cadrul societăţii nu a fost organizată corect evidenţa contabilă pe gestiuni şi că inventarierea gestiunii s-a făcut fără respectarea cadrului legal, listele de inventar prezentând adăugiri neconfirmate de comisia de inventariere şi gestionare, modificări şi ştersături.
A solicitat casarea deciziei penale şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate.
A solicitat casarea deciziei penale şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate.
În recursul formulat, inculpata a apreciat că decizia Tribunalului Vrancea este netemeinică şi nelegală, invocând faptul că instanţa de control judiciar a apreciat în mod greşit asupra caracterului cert al prejudiciului, dedus din necontestarea de către inculpata gestionara a listelor de inventar din data de 18.09.2003 şi a ansamblului cauzal care ar fi putut determina acest efect şi, de asemenea, a ignorat concluziile expertizei contabile. S-a mai arătat că inventarierea s-a efectuat fără declaraţii de începere şi de terminare a inventarierii, fără întocmirea proceselor-verbale semnate de comisia de inventariere şi gestionar, iar listele de inventar prezintă adăugiri, modificări şi ştersături, neconfirmate de comisia de inventariere şi gestionar , nu a existat o comisie de inventariere legal constituită, procesele-verbale de inventar fiind întocmite de persoane neautorizate, inclusiv de fiica administratorului societăţii.
În recursul formulat partea civilă a arătat că în mod netemeinic şi în mod nelegal instanţa nu a reţinut existenţa infracţiunii de delapidare prevăzută de art.2151 Cod penal cu referire la lipsa în gestiune a cantităţii de 19.750 kg zahăr. Concluzia instanţei se bazează pe o gravă eroare de fapt (art.3859 pct.18 Cod procedură penală).
A solicitat casarea în parte a deciziei penale şi condamnarea inculpatei pentru infracţiunea prev.de art.215 Cod penal cu obligarea la despăgubiri.
Analizând recursurile formulate, din prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit prevederilor art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat, cu majoritate de voturi, că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpata D.M.S. sunt fondate, şi au fost admise ca atare, iar recursul formulat de SC AIDA PREST COM SRL Focşani este nefondat, din următoarele considerente:
Analizând întregul material probatoriu se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prev.de art.2511 Cod penal, nici cele ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev.de art.249 Cod penal raportat la art.258 Cod penal sau că în anumite aspecte, dubiul profită inculpatei, conform principiului „in dubio pro reo”.
În cauză nu subzistă elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.2151 Cod penal, pentru că inculpata nu avea calitatea de gestionar, în sensul Legii nr.22/1969. Ea putea fi considerată totuşi, gestionar de fapt, aşa cum aceasta noţiune a fost definită ulterior de doctrină şi practică.
În această situaţie inculpata nu era obligată să ţină contabilitatea conform prevederilor HG nr.2230/1969, act normativ invocat de Tribunalul Vrancea şi care a fost dat în aplicarea Legii nr.22/1969 vizând, în principal unităţile socialiste şi care în actualul context economico-social ar putea fi interpretat ca referindu-se la unităţile cu capital majoritar de stat.
La dosarul cauzei nu exista dovada că SC AIDA PREST COM SRL Focşani ar fi o unitate cu capital majoritar de stat.
Recalcularea stocurilor scriptice şi faptice, în caz de neconcordanţă era efectuată de contabilitatea SC AIDA PREST COM SRL Focşani, doar în baza simplelor afirmaţii ale inculpatei, fără o verificare a situaţiei de fapt.
În al doilea rând, infracţiunea de delapidare, presupune sub aspectul laturii obiective , o însuşire, folosire, traficare, aspecte care nu au fost dovedite în cauză.
Urmarea imediată, în cazul săvârşirii infracţiunii de delapidare, o constituie mărirea patrimoniului persoanei care a săvârşit infracţiunea sau eventual al unei alte persoane, în folosul căreia inculpatul a acţionat.
Asemenea dovezi nu există la dosarul cauzei menite să contribuie la existenţa cel puţin a unei prezumţii că inculpata a săvârşit fapta dedusă judecăţii.
De remarcat şi lipsa rolului activ al organelor de urmărire penală care s-au limitat doar la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi care a stabilit doar un minus scriptic în gestiunea inculpatei. Însuşirea, folosirea sau traficarea acestor sume de bani trebuiau dovedite de către organele de urmărire penală, deoarece aşa cum s-a arătat constant în doctrina şi practica judiciară nu orice lipsă din gestiune înseamnă automat săvârşirea infracţiunii de delapidare, în lipsa dovedirii şi a celorlalte elemente constitutive ale infracţiunii prev.de art.2151 Cod penal, în cauză putând fi vorba de o lipsă în gestiune care poate angaja răspunderea materială, de dreptul muncii, civile sau contravenţională, după caz.
Faţă de probele administrate până în prezent, Curtea a apreciat că nu s-a dovedit intenţia inculpatei, latura obiectivă a infracţiunii şi urmarea imediată, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare.
În cauză nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, prev.de art.246 Cod penal raportat la art.258 Cod penal şi art.249 Cod penal raportat la art.258 Cod penal.
Vânzarea pe datorie era incriminată anterior în dispoziţiile art.246 Cod penal raportat la art.258 Cod penal numai prin raportare la prevederile Legii nr.22/1969 şi HG nr.2230/1969, iar aşa cum am arătat mai sus, inculpata nu avea calitatea de gestionar în sensul Legii nr.22/1969 şi nu era obligată să ţină contabilitatea conform prevederilor HG nr.2230/1969.
De altfel, schimbările profunde suferite de România după 1989 se caracterizează, printre altele de existenţa unei economii de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurentă, potrivit prevederilor art.135 alin.1 din Constituţie.
În contextul unei economii de piaţă şi a unui sistem concurenţial vânzarea pe datorie ar putea constitui o politică economică, menită să asigure desfacerea rapidă a produselor în vederea reluării ciclului de producţie.
În cauză nu s-a făcut dovada ca inculpatei îi era interzis să vândă pe datorie.
Pe de altă parte declaraţiile inculpatei, prin care recunoaşte acest aspect, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, ba mai mult sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză contabilă, din care rezultă că nu se poate stabili dacă inculpata a vândut mărfuri pe datorie.
Urmează, ca potrivit prevederilor art.69 Cod procedură penală, declaraţiile inculpatei sub acest aspect să fie înlăturate ca nerelevante.
Cu privire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu se constată că prejudiciul stabilit în sarcina inculpatei, prin raportul de expertiză contabilă este unul scriptic, nu faptic şi că acest prejudiciu scriptic a fost produs, în mare măsură şi din culpa SC AIDA PREST COM SRL Focşani, care prin modul defectuos de ţinere a contabilităţii şi prin faptul că nu a controlat gestiunea inculpatei a contribuit la crearea acestui prejudiciu.
Pe de altă parte declaraţiile martorilor Cojocaru Constantin, Cadar Tibor, Buchidău Silviu şi Lăptucă Grigore trebuie luate sub beneficiul de inventar deoarece aceştia sun angajaţii SC AIDA PREST COM SRL Focşani, şi în cazul în care aceştia nu ar declara în defavoarea inculpatei ar fi susceptibili să fie ei însăşi urmăriţi penal, în special Cadar Tibor.
Din considerente de ordin logic, Curtea apreciază pe bază de prezumţie că nu este posibil ca inculpata, să îşi însuşească din gestiune, la numai 3 zile de la recepţie un TIR cu zahăr, deci o cantitate foarte mare, fără să nu lase nici o urmă.
Este posibil ca această cantitate să acopere lipsuri mai vechi din gestiune, acumulate în timp, dar acesta este şi rezultatul culpei SC AIDA PREST COM SRL Focşani, care aşa cum am arătat nu a ţinut în mod complet gestiunea societăţii, a permis încălcări ale regimului normal de circulaţie a mărfurilor şi documentelor contabile primare şi nu a verificat temeinic gestiunea scriptică şi faptică a inculpatei.
Considerăm astfel că activitatea infracţională a inculpatei nu a putut fi dovedită, iar dubiul profită acesteia potrivit principiului „in dubio pro reo”, eventualele aspecte de natură civilă, respectiv prejudiciul cauzat şi celelalte pretenţii civile urmând să fie soluţionate în faţa instanţelor civile competente, pe baza acţiunii civile promovate de partea eventual interesată.
Nu putem fi de acord cu opinia separată exprimată de celălalt membru al completului de judecată deoarece soluţia propusă de acesta, nu a fost solicitată de niciuna dintre părţi, nici chiar de către partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani, eventuala parte interesată.
Motivul avut în vedere nu se încadrează în opinia noastră în motivele de casare prevăzute de art.3859 alin.1 Cod procedură penală şi care să fie avute în vedere de instanţă din oficiu, potrivit prevederilor art. 3859 alin.3 Cod procedură penală.
Între recursurile formulate în cauză se află şi recursul inculpatei şi recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care are caracterul unui recurs în favoarea inculpatei, iar soluţia preconizată de autorul opiniei separate ar conduce la tergiversarea procesului penal şi ar prelungi suferinţele unei persoane implicate în proceduri penale, cum este cazul inculpatei, astfel fiind încălcat principiul rezonabilităţii procesului penal şi practica CEDO în domeniu.
S-a opinat separat în sensul admiterii recursului declarat de partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani, al casării în tot sau în parte a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, cu consecinţa menţinerii soluţiei de desfiinţare a ordonanţelor procurorului şi al trimiterii cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale, din următoarele considerente :
Potrivit principiului legalităţii, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penal cât şi în cursul judecăţii.
Ca atare, sistemul procesului penal parcurge o serie de faze şi etape procesuale iar activităţile din cadrul acestora se desfăşoară într-o anumită succesiune şi în mod progresiv în faţa unor anumite organe judiciare în condiţii prestabilite de lege.
Asemenea faze ale procesului penal sunt reprezentate de : urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
În forma sa tipică procesul penal presupune trecerea prin cele trei faze în succesiunea arătată, în scopul realizării unor sarcini specifice din coordonarea cărora rezultă îndeplinirea scopului procesului penal, acela al constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
În acest sens trebuie interpretate şi dispoziţiile art.2781 alin.8 lit.c Cod procedură penală care prevăd în materia plângerii în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată că, instanţa admiţând plângerea prin încheiere desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
O asemenea concluzie rezultă din însăşi redactarea textului de lege enunţat care exprimă voinţa legiuitorului în a reglementa posibilitatea reţinerii unei cauze penale spre judecare, urmare a desfiinţării actelor procurorului, în mod subsecvent şi doar în măsura în care probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente realizării judecăţii.
În speţă, prin încheierea din 17.06.2004 pronunţată de Judecătoria Focşani, urmare a admiterii plângerii formulate de persoana vătămată SC AIDA PREST COM SRL Focşani, împotriva rezoluţiei nr.351/II/2/2004 şi a desfiinţării ordonanţei nr.586/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei D.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art.2151 alin.1 Cod penal.
Soluţia instanţei de desfiinţare a ordonanţei procurorului o apreciez ca fiind legală, din ansamblul mijloacelor administrate până la acel moment rezultând elemente cu privire la existenţa faptei şi autorul acesteia impunându-se stabilirea împrejurărilor imperios necesare angajării răspunderii sale penale.
Mai departe, în lipsa unei probaţiuni suficiente aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia, modalitatea de reţinere a cauzei spre judecare a fost nelegală şi în măsură să afecteze însuşi scopul procesului penal în ceea ce priveşte constatarea în mod complet a faptelor care constituie infracţiunea şi tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate.
Dovada unor asemenea împrejurări o constituie modalitatea de soluţionare ulterioară a cauzei, prin achitarea de către prima instanţă în temeiul art.10 lit.b Cod procedură penală a inculpatei D.M.S. şi a lăsării nesoluţionată a acţiunii civile alăturată acţiunii penale.
Deşi instanţa de apel, în rejudecare, a condamnat-o pe inculpată pentru săvârşirea unei infracţiuni, încadrarea juridică dată faptelor a fost corespunzătoare infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art.249 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.258 Cod penal.
Totodată, pe latura civilă a fost obligată inculpata la plata în parte a despăgubirilor solicitate de partea civilă SC AIDA PREST COM SRL Focşani, până la concurenţa sumei de 131.489.115 lei.
Şi această soluţie comportă unele critici cu privire la calitatea specială cerută de lege subiectul activ al infracţiunii raportat la activităţile specifice ce-i reveneau inculpatei D.M.S. în baza raporturilor de muncă din cadrul părţii civile SC AIDA PREST COM SRL Focşani.
Lipsa de rol activ a organelor de urmărire penală reţinută în opinia majoritară şi fundamentarea soluţiei pe temeiul existenţei unui dubiu care profită inculpatei, apar ca aflându-se într-o contradicţie fie şi din perspectiva îndeplinirii scopului procesului penal reprezentat, aşa cum am arătat, de constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi tragerii la răspunderea penală a celor care le-au săvârşit, în aşa fel încât prin aceasta să se asigure ordinea de drept precum şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Pe baza tuturor celor de mai sus, s-a considerat că soluţia legală ce s-ar fi impus în cauză, urmare a admiterii plângerii persoanei vătămate SC AIDA PREST COM SRL Focşani, era aceea prevăzută de art.2781 alin.8 lit.b Cod procedură penală, respectiv a trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
În acest mod s-ar fi asigurat realizarea obiectului urmăririi penale constând în strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Totodată, s-ar fi creat premisa respectării sistemului procesului penal iar organele de urmărire penală ar fi fost obligate să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, atât în favoarea cât şi în defavoarea învinuitei, în vederea justei soluţionări a cauzei.
Se impunea astfel a fi administrate mijloace de probă în scopul :
– stabilirii exacte a aprovizionărilor cu cantităţi de zahăr efectuate de SC AIDA PREST COM SRL Focşani pe perioada incriminată dar şi anterior acesteia, pentru a se stabili stocul existent şi modificările aduse acestuia în timp ;
– reflectării în evidenţa contabilă a cantităţilor de zahăr aprovizionate pe furnizori şi efectuarea unor verificări încrucişate cu evidenţele contabile ale acestora cât şi între depozitul central al societăţii şi gestiunea învinuitei ;
– determinării precise a modalităţilor de inventariere anterioare a mărfii şi stabilirii diferenţelor de marfă constatate sau declarate în minus şi în ce măsură asemenea diferenţe au fost confirmate şi acoperite ulterior fizic sau prin încasarea contravalorii lor ;
– strângerii evidenţelor cu privire la recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor de către învinuită, evidenţierea scriptică şi cronologică a gestiunii acesteia şi a modificărilor intervenite raportat la intrări, ieşiri şi stoc rămas ;
– aprofundarea concluziilor raportului de expertiză contabilă prin care deşi se constată în luna august 2003 o lipsă în gestiune de 20.000 kg zahăr vrac, nu sunt determinate cauzele care au provocat-o ;
În vederea lămuririi tuturor acestor împrejurări, se impunea completarea urmăririi penale prin administrarea mijloacelor de probă pertinente şi concludente cauzei cum ar fi fost : reaudierea reprezentaţilor persoanei vătămate SC AIDA PREST COM SRL Focşani, reaudierea învinuitei D.M.S., efectuarea de confruntări între aceştia, strângerea de înscrisuri şi documente financiar contabile, completarea raportului de expertiză contabilă sau efectuarea unui nou raport, audierea suplimentară de martori care au participat sau cunosc despre aprovizionările efectuate, verificarea susţinerilor învinuitei inclusiv prin efectuarea de confruntări.
Administrarea acestor mijloace de probă cât şi a oricăror alte mijloace prin exercitarea de către organele de urmărire penală a rolului activ nu s-ar constitui într-o atingere adusă caracterului rezonabil al procesului penal ci dimpotrivă, ar fi servit aflării adevărului cu privire la faptele , împrejurările cauzei şi persoana învinuitei, împrejurări absolut esenţiale realizării scopului şi regulilor de bază ale procesului penal.
Pentru considerentele arătate şi având în vedere cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.171 Cod procedură penală constând în greşita apreciere a legii, se impunea admiterea recursului părţii civile SC AIDA PREST COM SRL Focşani, casarea în totalitate a deciziei penale nr.522/18.11.2005 a Tribunalului Vrancea şi a sentinţei penale nr.1199/5.04.2005 a Judecătoriei Focşani şi în parte a încheierii de şedinţă din 24.06.2004 pronunţată în dosarul nr.2284/2004 al Judecătoriei Focşani, cu consecinţa menţinerii soluţiei de desfiinţare a ordonanţelor procurorului, în sensul trimiterii cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale (art.278 alin.8 lit.b Cod procedură penală).
