Art.39 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Pensie pentru retragerea definitivă anticipată din profesia de avocat.


. Art.39 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.

Pensie pentru retragerea definitivă anticipată din

profesia de avocat.

Nu se mai poate recunoaşte beneficiarului dreptul la pensie pentru limită de vârstă, deoarece cele două categorii de pensie se stabilesc în aceleaşi condiţii (art.6 alin.1 din OUG nr.221/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001 precum şi cele ale art.31,38,39 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor).

Decizia nr.446/R/21.02.2008

Constată că prin sentinţa civilă nr. 7660/12.12.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta A. A. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi Filiala Argeş a acesteia, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună emiterea unei noi decizii de pensie pentru limită de vârstă, cu toate beneficiile ce decurg din aceasta; să-i fie recalculată pensia, urmând a se lua în calcul şi cursurile de zi ale facultăţii; să i se acorde beneficiul de majorare a punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv de 3,6% pentru fiecare an suplimentar; să fie obligate pârâtele la daune cominatorii în cuantum de 500.000 lei pe zi de întârziere, începând cu ianuarie 2006 şi până la executarea obligaţiei.

Spre a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că:

– date fiind disp. art. 6 alin. 1 din OUG nr. 221/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001, precum şi cele ale art. 31, 38 şi 39 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, reclamantei, care este beneficiară a unei pensii pentru retragerea definitivă anticipată din profesia de avocat, nu i se mai poate recunoaşte dreptul la pensie pentru limită de vârstă, deoarece cele două categorii de pensii se stabilesc în aceleaşi condiţii;

– pensia pentru retragerea definitivă anticipată din profesia de avocat este aceeaşi cu pensia pentru limită de vârstă ce ar putea fi acordată unui avocat, pentru stabilirea ambelor făcându-se aceleaşi calcule;

– în plus, cuantumul ambelor pensii este identic;

– şi cererea de valorificare a stagiului asimilat este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 16 alin. 4 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Casei de Asigurări a Avocaţilor;

– cât priveşte cererea pentru aplicarea sporului suplimentar de 0,3% pentru fiecare lună, nici aceasta nu poate fi admisă, întrucât disp. art. 64 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor prevăd că acest spor se acordă numai pentru cei care continuă activitatea de avocat după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, situaţie ce nu se regăseşte în cazul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, în motivarea căruia a exprimat următoarele critici:

1. Sub aspectul faptului că nu trebuie să fie trecută în categoria pensiei pentru limită de vârstă, prin emiterea unei decizii în acest sens, trebuie avut în vedere că, deşi nu există o dispoziţie expresă în legea specială care reglementează profesia de avocat, principiul existent în legea cadru (legea generală) este aplicabil. Atunci când legea specială tace se aplică legea generală.

2. Cât priveşte neluarea în calcul a perioadei necontributive ce reprezintă cursurile de zi ale facultăţii, se impune a preciza că deşi a fost pensionată anticipat, este legal şi moral ca la împlinirea vârstei standard de pensionare, să beneficieze de perioada necontributivă asimilată stagiului de cotizare, respectiv facultatea curs de zi 5 ani, Universitatea Bucureşti.

Retragerea definitivă anticipată echivalează tot cu o retragere definitivă din profesie şi ca atare, reclamanta beneficiază de disp. art. 16 alin. 1 şi 4 din Regulamentul de funcţionare al C.A.A.

Interpretarea dată de instanţă acestui text este greşită şi ca atare trebuie recalculată pensia de retragere anticipată, prin includerea şi a perioadei facultăţii de 5 ani.

Legiuitorul a avut în vedere în acest text toate categoriile de pensii, retragerea definitivă anticipată fiind tot o pensie de retragere definitivă, pe care legiuitorul nu a intenţionat să o excludă.

În toate sistemele de pensii, cât şi în sistemul general, se iau în calcul cursurile de zi ale facultăţii, fiind imposibil ca acest principiu să nu fie aplicabil în cazul avocaţilor.

Teoretic, cuantumul pensiei de retragere anticipată definitivă din profesie se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limită de vârstă, dar metodologia de calcul nu este aceeaşi, existând diferenţe între reclamantă şi alţi avocaţi, care nu îndeplinesc aceleaşi condiţii de vechime şi au făcut facultatea la fără frecvenţă.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaţilor din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul judecăţii în recurs, autoarea căii de atac a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări a Avocaţilor, raportat la pct. 1 lit. a din acelaşi text şi art. 10 alin. 3 din OG nr. 221/2000.

Această excepţie a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 1044/13.11.2007 a Curţii Constituţionale.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. şi considerând că în raport de pretenţiile deduse judecăţii, de probatoriul administrat şi de normele juridice incidente, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, va respinge recursul ca nefondat, criticile exprimate în motivarea acestuia neputând fi primite.

Astfel, susţinerile din cadrul primului motiv de recurs apar ca neîntemeiate şi urmează a fi înlăturate ca atare, Tribunalul reţinând corect că recurentei-reclamante, care este beneficiară a unei pensii pentru retragerea definitivă anticipată din profesia de avocat, nu i se mai poate recunoaşte dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Aceasta pentru că între pensia pentru retragere definitivă anticipată din profesie şi cea pentru limită de vârstă nu există nici o diferenţă în ce priveşte condiţiile de fond şi formă, modalitatea de stabilire şi cea de calcul, cuantumul celor două fiind identic.

În raport de disp. art. 39 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, practic pensia pentru retragere definitivă anticipată din profesie este pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat recurenta-reclamantă la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Afirmaţia recurentei în sensul că în cazul ei ar trebui aplicat principiul prevăzut de legea generală (care stabileşte posibilitatea recunoaşterii dreptului la pensie pentru limită de vârstă), deoarece legea specială privind profesia de avocat nu cuprinde nici o dispoziţie expresă contrară (ceea ce înseamnă că atunci când legea specială tace, se aplică legea generală) nu poate fi acceptată.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că disp. art. 6 alin. 1 din OUG nr. 221/2000, în care sunt enumerate tipurile de pensii de care pot beneficia avocaţii, sunt de strictă interpretare, tocmai pentru că ele cuprind o enumerare limitativă. Totodată, ele au caracter special şi se aplică cu prioritate, situaţie ce exclude posibilitatea incidenţei principiilor reglementate de legea generală.

Aşa fiind şi întrucât în cazul avocaţilor pensia pentru limită de vârstă este identică cu pensia pentru retragere definitivă anticipată din profesie, nu există nici o raţiune şi nici un temei pentru aplicarea principiului la care face referire recurenta.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat. Această concluzie se impune pentru că art. 16 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări a Avocaţilor, statuează, într-o enumerare limitativă şi deci de strictă interpretare şi aplicare, că perioadele necontributive asimilate stagiului de cotizare se valorifică numai pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, retragere definitivă, invaliditate şi urmaş.

Or, recurenta-reclamantă beneficiază de pensie pentru retragere definitivă anticipată din profesia de avocat, categorie pentru care textul sus amintit nu prevede posibilitatea luării în considerare a stagiului asimilat constând din perioada studiilor universitare de 5 ani la cursurile de zi ale Facultăţii de Drept din Bucureşti.

În acelaşi sens urmează a se ţine seama şi de aspectele care rezultă din conţinutul Deciziei nr. 1044/13.11.2007 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată pe parcursul procesului de către recurenta-reclamantă ( a se vedea în special fila 30 dosar recurs).