Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, “în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare”.
Acesta este termenul de prescripţie şi pentru acţiunile în regres.
(Decizia nr. 661 din 30 aprilie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 156 din 14.01.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială, în Dosarul nr. 6075/2001, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul D.F., şi s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea de X împotriva pârâţilor D.F. şi Societatea de asigurare Y.
împotriva acestei sentinţe, Societatea de asigurare X a declarat recurs, criticând-o pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, “în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare”.
Deci termenul de 2 ani vizează numai raporturile ce izvorăsc din asigurare, în raporturile procesuale dintre asigurător şi terţul vinovat de producerea daunei fiind aplicabil termenul general de prescripţie, de 3 ani.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea fondului.
Din analiza actelor de la dosar, Curtea reţine că:
Recurenta-reclamantă i-a chemat în judecată pe pârâţii-intimaţi D.F., S.C. “R.” S.A. şi Societatea de asigurare Y, solicitând obligarea lor la plata unei sume reprezentând despăgubiri din asigurare şi dobânda legală, până la achitarea debitului.
Recurenta-reclamantă a menţionat că la 12.07.1997 numitul D.F. a avariat autoturismul aparţinând S.C. “M.” S.R.L., pe parcursul cercetărilor fiind stabilită culpa pârâtului, care se afla la volanul autoturismului aparţinând S.C. “R.” S.A., şi că recurenta a achitat despăgubirile.
Recursul a fost respins ca nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul 167/1958, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, cu excepţia raporturilor ce izvorăsc din asigurările de persoane.
Susţinerea recurentei că termenul de 2 ani se aplică numai raporturilor izvorând din contractul de asigurare nu poate fi primită, deoarece art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 face referire la raporturi care izvorăsc din asigurare, nedistingând dacă ele izvorăsc din contracte, fapte juridice ori din lege, iar raporturile dintre părţile litigante izvorăsc din contractul de asigurare, în baza căruia recurenta a şi efectuat plata şi se supun dispoziţiilor Legii nr. 136/1995.
Recurenta a efectuat plata la data de 30.08.1997 şi a înregistrat acţiunea la 24.08.2000, deci cu depăşirea termenului de prescripţie de 2 ani.
