Asigurări sociale de sănătate. Magistraţi. Obligativitate plăţii contribuţiei.
Legea nr. 92/1992 – art. 99 alin. 1
Legea nr. 145/1997 – art. 6, art. 55
Gratuităţile instituite prin art. 99 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească1 au vizat numai serviciile medicale2 reglementate de Legea nr. 145/1997 a asigurărilor sociale de sănătate, nicidecum scutirea de plata contribuţiei lunare datorate asigurărilor sociale de sănătate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1330 din 14 iunie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 411 din 30 martie 2006, Tribunalul Arad a admis acţiunea intentată de reclamanta P.F. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei Bucureşti, Tribunalul Arad, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a dispus obligarea acestora la restituirea sumelor de 356,08 lei RON şi, respectiv 2051 lei RON, reprezentând procentele de 5%, şi respectiv 7%, reţinute nelegal din salariu cu titlu de contribuţii pentru asigurările sociale în perioada 1.01.1998 – 31.12.1998 şi 1.01.1999 – 31.03.2001, reactualizate cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
S-a reţinut că prin art. 99 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 a fost prevăzut dreptul magistraţilor în activitate sau pensionari, şi al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete, precum şi a soţului, soţiei şi copiilor aflaţi în întreţinerea acestora de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală, iar în raport de caracterul special al acestui act normativ s-a considerat că derogă de la Legea generală nr. 145/1997 ce reglementează asigurările de sănătate.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti, Tribunalul Arad, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, critica formulată vizând o serie de aspecte de nelegalitate şi netemenicie ale hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt asemănătoare, ele vor fi grupate şi analizate împreună.
Recurenţii au invocat excepţia vizând prescrierea dreptului la acţiune, iar pe fond au susţinut în esenţă că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei, sunt obligatorii şi au la bază principiile solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea fondurilor.
Contribuţia de 5 şi, respectiv 7% a fost reţinută din salariul reclamantei în perioadele de referinţă în temeiul art. 4 alin. 1 şi 2 combinat cu art. 6 şi 55 din Legea asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, întrucât magistraţii nu figurează printre categoriile de persoane care beneficiază de asigurările de sănătate fără plata contribuţiei.
Reglementările din acest act normativ au fost menţinute de legiuitor în urma adoptării O.U.G. nr. 150/2002 care nu a inclus magistraţii în categoriile de persoane scutite de plata contribuţiei.
În urma examinării cauzei, atât prin prisma motivelor invocate în scris, cât şi în limitele conferite de art. 304 1 şi art. 306 alin. 2 C. pr. civ., se constată că recursurile sunt fondate urmând a fi admise conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a pretins obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute fără temei legal din drepturile sale salariale, susţinând că în conformitate cu cerinţele art. 99 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, cu prevederile H.G. nr. 409/1998, magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul, soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
S-a mai arătat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripţia extinctivă, întrucât prin decizia nr. 140 din 21.04.2005 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a aprobat modalităţile unitate de aplicare a procedurii de restituire a sumelor de la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu care cererea de restituire a sumelor depuse de contribuabili trebuie formulată într-un termen de 5 ani cu începere de la 1.01. al anului următor celui în care s-a născut dreptul la restituire.
În privinţa excepţiei se consideră că susţinerile formulate în calea de atac nu pot fi însuşite, întrucât în speţă nu îşi regăsesc incidenta dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ca o consecinţă a adoptării Deciziei nr. 140/2005, prin care eventualul debitor, C.N.A.S. recunoaşte pretenţiile creditorului în situaţia contribuţiilor reţinute fără temei legal la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Pe fond se cuvine remarcat că, în conformitate cu cerinţele art. 1 alin. 2 din Legea nr. 145/1997, preluate de dispoziţiile O.U.G. nr. 150/2002, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiilor solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, categoriile de persoane scutite de plata contribuţiei fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 6 şi 55 din acest act normativ.
De necontestat că alin. 1 al art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, însă alin. 2 al aceluiaşi text de lege prevede că prin hotărâre de guvern vor fi stabilite condiţiile de acordare a acestor gratuităţi.
În aplicarea acestor prevederi a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care a prevăzut în art. 1 dreptul magistraţilor în activitate sau pensionari al soţului, sau soţiei şi copiilor aflaţi în întreţinerea acestora de a beneficia în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, medicamente şi proteze în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Prin acelaşi act normativ s-a stabilit ca într-un termen de 30 de zile de la publicare să fie reglementate condiţiile de acordare gratuite a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor de care beneficiază categoriile de persoane enunţate anterior, sens în care Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au emis Normele comune nr. 318/FB/64-807/C/26.05.1999, de aplicare a H.G. nr. 409/1998.
În conformitate cu prevederile art. II/1 din aceste norme, asistenţa medicală care se acordă gratuit persoanelor prevăzute la Capitolul I constă în serviciile medicale reglementate de Legea asigurărilor medicale de sănătate nr .145/1997 şi de contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Potrivit art. 6/1 din acelaşi act normativ, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă fac dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Ca atare gratuităţile avute în vedere de legiuitor au vizat în mod exclusiv serviciile medicale reglementate de Legea nr. 145/1997, fără a se raporta şi la scutirea de plata contribuţiei pe care reclamanta o datora în calitatea sa de cetăţean român, cu domiciliul în ţară.
Faţă de considerentele expuse s-au apreciat ca fondate recursurile declarate în cauză.
1 Abrogat de lit. b a alin. 2 al art. 107 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.
2 Pentru detalii în legătură cu serviciile medicale curative suportate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, „Dreptul securităţii sociale. Curs universitar.”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2005, p. 232 – 233.
