Atragerea raspunderii administratorului debitorului conform art.138 din Legea nr.85/2006


R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Dosar nr. 2149/62/2008

SENTINTA CIVILA NR.1035/SIND

Sedinta publica din 29 octombrie 008

Completul compus din:

JUDECATOR SINDIC: R. B.

Grefier D.D.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cererii formulata de reclamant C. 2000 S.P.R.L.  lichidator al SC W. SRL – in faliment in contradictoriu cu paratul S. F., avand ca obiect angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare, se constata lipsa partilor .

Procedura  indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din 22 octombrie 2008, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru azi data de 29 octombrie 2008. 

JUDECATORUL SINDIC

Constata ca prin actiunea inregistrata sub nr.2149/62/F/2008 la aceasta instanta, reclamanta C. 2000 SPRL, in calitate de lichidator  al debitoarei SC W. SRL – in faliment, a chemat in judecata paratul S. F., in calitate de administrator social al debitoarei, solicitand atragerea raspunderii personale materiale a paratului, pana la concurenta sumei de 144.117,18 ron, reprezentand totalul creantelor debitoarei  ramase neacoperite in procedura insolventei.

In motivarea de fapt a actiunii reclamanta a mentionat ca paratul se face vinovat de ajungerea debitoarei in stare de insolventa astfel incat acesta trebuie sa contribuie la acoperirea pasivului acesteia, in conditiile art.138 al.1 d din Legea nr.85/2006.

Reclamanta a  mentionat ca paratul are calitatea de administrator social al debitorului.

Astfel, reclamanta a aratat ca fata de debitoare s-a deschis procedura  insolventei in dosarul nr.1688/62/2007.

Administratorul social al debitoarei nu a predat administratorului judiciar documentele si informatiile debitorului si nu a inregistrat situatiile financiare periodice obligatorii la ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE BRASOV. De asemenea administratorul social nu s-a preocupat de organizarea si conducerea unei contabilitati financiare si de gestiune inca din anul 2002.

Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

In motivarea intampinarii paratul a mentionat ca societatea comerciala debitoare nu desfasoara activitate din anul 2002, iar reclamanta pe parcursul desfasurarii procedurii insolventei a dat dovada de rea-credinta.

Reclamanta si paratul au depus la dosarul cauzei inscrisuri.

In cauza a fost administrata proba cu interogatoriul paratului din oficiu, conform celor mentionate in incheierea de sedinta din 22 10 2008.

Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele:

Actiunea civila formulata de catre reclamanta este in parte intemeiata pentru urmatoarele considerente:

Fata de debitorul SC W. SRL – in faliment s-a deschis procedura simplificata a insolventei in dosarul nr.1688/62/F/2007 al acestei instante.

Din inscrisurile aflate in dosarul de faliment rezulta ca valoarea creantelor inscrise in tabelul definitiv consolidat al creantelor debitorului este de 144.117,18 lei.

Lichidatorul a intocmit un raport asupra cauzelor si imprejurarilor insolventei debitorului, iar din cuprinsul acestuia rezulta ca starea de insolventa a fost cauzata si de faptele comise de catre parat, in sensul acesta nu s-a preocupat de organizarea si conducerea unei contabilitati a debitoarei in conformitate cu legea.

Lichidatorul nu a identificat faptic bunuri supuse valorificarii in procedura insolventei debitorului.

Analizand documentele de infiintare ale debitorului rezulta caci calitatea de administrator social al debitorului apartine paratului.

Potrivit prevederilor Legii nr.31/1990 si ale Legii nr.82/1991 administratorul social al debitorului poarta raspunderea pentru tinerea registrelor si organizarea si conducerea contabilitatii societatii comerciale in conformitate cu legea.

Se constata ca paratul nu a inregistrat situatii financiare obligatorii periodice la ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE BRASOV pentru debitor, iar incepand cu anul 2002 nu s-a preocupat de organizarea si conducerea unei contabilitati conform prevederilor Legii nr.82/1991.

Lichidatorul a constatat ca din anul 2002 situatiile financiare nu a fost semnate de catre parat, asa cum prevede legea speciala in materie.

Pentru netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea debitorul a fost sanctionat de catre creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV cu suma de 10.850 lei, aceasta fiind si suma cu care acest creditor a fost inscris in tabelul definitiv consolidat al creantelor debitorului.

Judecatorul sindic apreciaza ca prejudiciul pentru comiterea faptei prevazute de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 este de 10.850 lei, avand in vedere ca in tabelul definitiv consolidat al creantelor debitorului mai este inscris un alt creditor, respectiv DIRECTIA FISCALA BRASOV cu suma de 133.267,18 lei.

Creanta creditorului DIRECTIA FISCALA BRASOV reprezinta c/v chirie si penalitati de intarziere datorate de debitor in baza unui contract incheiat intre debitor si acest creditor.

Potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006, pe calea atragerii raspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului – in insolventa, se poate acoperi in tot sau in parte pasivul debitorului, iar faptele comise de catre aceste persoane si prevazute la lit.a – g trebuie sa fi cauzat insolventa debitorului.

In consecinta, intre fapta comisa de catre parat si prejudiciul rezultat din comiterea acesteia trebuie sa existe o legatura de cauzalitate directa.

In speta, pentru comiterea faptei prevazuta de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 prejudiciul nu poate include si valoarea creantei de 133.267,18 lei cu care a fost inscrisa DIRECTIA FISCALA BRASOV, deoarece intre aceasta parte de pasiv a debitorului si fapta comisa de catre parat nu se verifica cerinta existentei unui raport de cauzalitate direct.

Raspunderea intemeiata pe prevederile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 este o raspundere civila delictuala care prezinta anumite particularitati.

In speta se constata ca  sunt indeplinite conditiile impuse de art.998, 999 Cod civil cu aplicarea art.138 al.1 lit. d  din Legea nr.85/2006, in ceea ce priveste comiterea faptei ilicite si in consecinta judecatorul sindic urmeaza sa admita in parte actiunea formulata si sa oblige paratul la plata sumei de 10.850 lei.

Fata de cele prezentate judecatorul sindic va respinge pretentia reclamantului in suma de 133.267,18 lei, respectiv pana la concurenta sumei de 144.117,18 lei.

Se constata ca in cauza nu s-a solicitat obligarea partilor la plata cheltuielilor de judecata, conform art.274 Cod procedura civila.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite in parte actiunea formulata de catre reclamantul C. 2000 SPRL cu sediul in Brasov, str.I. M., nr.X, bl.3, sc.C, ap.5, judetul Brasov, in calitate de lichidator al debitorului SC W. SRL – in faliment, impotriva paratului S. F. domiciliat in Brasov, b-dul X, nr.13, judetul Brasov si in consecinta:

Obliga paratul sa suporte din averea personala suma de 10.850 lei, care urmeaza sa intre in averea debitorului.

Respinge celelalte pretentii ale reclamantului pana la concurenta sumei de 144.117,18 lei.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 29 10 2008.

JUDECATOR SINDIC GREFIER

R. B. D. D.

Redactat RB 21.11.2008

Dact DD 27.11.2008

4 ex.

1