CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. DEPOZITAR AL
DOCUMENTELOR SOLICITATE.
Legea nr.544/2001
Calitatea procesuală pasivă în acţiunea întemeiată pe
Legea nr.544/2001 prin care reclamantul solicită obligarea
pârâtului la a-i fi comunicate anumite date de interes personal
cuprinse în documente originale nu aparţine emitentului
actelor, ci depozitarului acestora.
(Decizia nr.487/R-C din 04 aprilie 2007)
Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2006, reclamantul
V.M. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliţie al judeţului
Argeş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie
obligat a-i comunica date de interes personal ce sunt cuprinse în
documentele originale cu privire la trecerea sa în rezervă în 30.04.1991 şi
informaţiile de interes personal cuprinse în raportul adresat pârâtului
Ministrul de Interne în anul 1994, pe care există o rezoluţie ce-l priveşte
direct, precum şi documentaţia ce a stat la baza clasării raportului.
În motivarea cererii, s-a arătat că a fost trecut în rezervă în
anul 1991, fără a avea acces, în nici un moment, la documentele originale
de trecere în rezervă.
În anul 1994, neoficial, a aflat că Ministrul de Interne, de
atunci – D.I.T., a pus o rezoluţie favorabilă pe un raport ce-l privea, dar
conducerea inspectoratului nu a dat curs dispoziţiei ministrului şi că, în
urma acţionării în judecată, Curtea de Apel Piteşti, a stabilit că datele
solicitate au caracter personal, neintrând sub incidenţa Legii 544/2001.
Tribunalul Argeş – complet specializat, prin sentinţa civilă
nr.166/CA/05.06.2006 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut
că, în cauză, a operat autoritatea de lucru judecat, în raport de sentinţa
nr.76/FC/1999 a Curţii de Apel Piteşti şi decizia nr.451/2000 a Înaltei
Curţii de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că acesta a luat cunoştinţă de
înscrisuri.
S-a mai reţinut, în privinţa cererii de comunicare a actelor ce
au stat la baza deciziei, că pentru acestea trebuie să formuleze acţiune în
anulare a actului considerat nelegal, iar cu privire la comunicarea
raportului, s-a reţinut că trebuia să se adreseze Ministerului Apărării şi
Internelor.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către
reclamant, admis de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.712/R-
C/27.10.2006, care a casat sentinţa şi a trimis cauze spre rejudecare la
acelaşi tribunal.
Astfel, s-a apreciat că, în mod greşit, instanţa a reţinut
autoritatea de lucru judecat, fără a fi întrunite cerinţele art.1201 Cod civil,
precum şi că motivarea instanţei vizând comunicarea actelor ce „au stat
la baza emiterii unei decizii” nu este lămuritoare, din perspectiva
excepţiei invocate.
De asemenea, s-a reţinut că, tocmai pornind de la
considerentele deciziei respective, prin care s-a stabilit că informaţiile
solicitate sunt de interes personal şi nu public, cererea reclamantului
trebuia analizată în raport cu dispoziţiile Legii nr.554/2001.
În sfârşit, Curtea nu a analizat critica vizând excepţia
neparcurgerii procedurii prealabile invocată de intimat, având în vedere
că instanţa de fond nu a pus-o în discuţie, urmând a se pronunţa asupra
ei, la reluarea judecăţii.
La data de 29.12.2006 reclamanta şi-a întregit cererea şi cu
solicitarea obligării pârâtului la daune morale.
După judecata în fond, în urma casării, acelaşi tribunal, prin
sentinţa civilă nr.89/CA/05.02.2007 a respins acţiunea reclamantului ca
neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut, referitor la emitentul actelor şi
informaţiilor solicitate, că acesta nu poate fi Inspectoratul Judeţean de
Poliţie Argeş, întrucât nu acesta este emitentul ordinului de trecere în
rezervă, ci Ministerul Apărării şi Internelor – fost Minister de Interne.
De aceea, referitor la informaţiile privitoare la raportul
adresat fostului Ministru de Interne – D.I.T. – s-a apreciat că tot
Ministerul Apărării şi Internelor trebuie să răspundă.
Asupra caracterului informaţiilor solicitate instanţa a apreciat
că are competenţa clarificării lor numai instituţia căreia i s-a adresat
memoriul, respectiv Ministerul Apărării şi Internelor.
Prin urmare, ambele cereri au fost apreciate ca neîntemeiate.
Şi împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către
reclamantul V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe
dispoziţiile art.304 pct. 6,7 şi 9 Cod procedură civilă, astfel:
– în loc să se pronunţe pe fondul cauzei, instanţa de fond a
invocat şi admis, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
Ministerul Apărării şi Internelor .
Or, nu s-a pus niciodată în discuţie o asemenea excepţie, mai
mult, din dezbateri, a rezultat că dosarul administrativ solicitat se află în
arhiva I.P.J. Argeş al Ministerului Apărării şi Internelor şi nu în altă parte,
împrejurare recunoscută de pârât în întâmpinările depuse.
– hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele de fapt şi
de drept pe care se sprijină, în sensul că acţiunea este respinsă ca
netemeinică sub aspectul tuturor capetelor, fără a indica temeiurile de
drept, dar conţine şi motive contradictorii, de genul „plata unor
informaţii de interes personal”, în loc de plata despăgubirilor morale la
care a dovedit că este îndreptăţit;
– instanţa de fond a ignorat decizia instanţei superioare cu
privire la caracterul informaţiilor solicitate, statuate ca fiind de interes
„personal”, astfel că reţinerea împrejurării conform căreia instanţa nu se
poate pronunţa dacă acestea sunt clasificate sau de interes personal, vine
în contradicţie cu cele statuate deja, dar şi cu o parte din motivare, din
considerentele sentinţei, care reconfirmă că informaţiile sunt de interes
personal.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse pe temeiurile
invocate, dar şi în limitele dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă,
Curtea a reţinut că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în
continuare:
Astfel, referitor la prima critică, de care atârnă dezlegarea
pricinii de faţă, aceasta a fost privită ca fondată, în sensul că, în mod
greşit, instanţa de fond a respins acţiunea pe o excepţie, invocată din
oficiu şi nepusă în discuţia părţilor, încălcându-se dispoziţiile art.136-137
Cod procedură civilă, dar şi dreptul părţilor de a se apăra, precum şi
principiul contradictorialităţii.
De altfel, din corespondenţa purtată între reclamant şi pârâtul
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, a rezultat, fără dubii, că acesta
este depozitarul documentelor solicitate şi nu Ministerul Apărării şi
Internelor, susţinându-se fie că recurentul a luat cunoştinţă de ele, fie că
nu pot fi consultate datorită caracterului de informaţii clasificate (f.22,
35-37), motiv pentru care intimatul-pârât nu a invocat o asemenea
excepţie.
S-a reţinut că această cauză a mai fost analizată într-un ciclu
procesual, sub toate aspectele, instanţele având obligaţia de a verifica
calitatea părţilor, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega
valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept
material dedus judecăţii, împrejurare în raport de care, nesesizându-se
probleme prealabile, ci doar aspecte ce ţin de fondul cauzei, instanţa de
control a dat îndrumările necesare, neluate însă în considerare la reluarea
judecăţii, ceea ce face justificată critica recurentului şi sub acest aspect.
Deoarece în calea de atac nu se pot administra probe noi şi
având în vedere soluţionarea cauzei pe o excepţie, ce nu era incidentă
cauzei, se impune ca judecata să fie reluată, urmând a fi analizate şi
celelalte apărări şi critici formulate de părţi.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 şi 5
Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza
spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, complet specializat.