DECIZIA PENALA NR. 247
15 mai 2013
Autor: SAVU ALINA CRISTINA
Domeniu asociat: recurs
Titlu: Caz de casare luat în considerare din oficiu. Abrogarea sa prin Legea nr. 2/2013. Dispoziţii tranzitorii
T R I B U N A L U L:
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin s.p. nr. 279/26.11.2012 a judecătoriei Vălenii de Munte, în temeiul art. 180 al.2 Cod penal cu aplic.art.109 al.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul T.A.G. la o pedeapsă de 500 lei amendă penală.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art.63 ind.1 Cod penal, potrivit
cărora, în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la plata amenzii, instanţa poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
În temeiul art.346 C.pr.pen. rap.la art.14 C.pr.civ. s-a admis în parte cererea formulată de partea civilă P.G.A. şi în totalitate cererea formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.G.A. şi la plata sumei de 597,46 lei cu titlu de despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
S-a respins ca nedovedită cererea privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale.
În temeiul art.191 al. C.pr.pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 al.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă P.G.A., reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei depusă la dosar.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 02.12.2010, în jurul orelor 20,45 între partea vătămată P.G.A. şi inculpatul T. A. G. au avut loc discuţii contradictorii, în urma cărora inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona feţei. Partea vătămată a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – Secţia Neurochirurgie în perioada 3-6 decembrie 2010. Conform certificatului medico-legal nr.2450/08.12.2010 eliberat de Serviciul Medico – Legal Ploieşti, în urma agresiunii, partea vătămată P.G.A. a suferit leziuni care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţa de fond pe baza declaraţiilor părţii vătămate, ale inculpatului şi martorilor I.G.C., P.V., L.C.D., precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Din probele administrate instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de lovire prev. şi ped. de art.180 al.2 Cod penal cu aplic.art.109 al.1 Cod penal, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere prevederile art.72 Cod penal, precum şi ale art.109 al.1 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul era minor la data săvârşirii faptei, că nu este cunoscut cu antecedente penale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără condamnarea la pedeapsa închisorii, instanţa de fond a dispus condamnare inculpatului T.A.G. la pedeapsa amenzii
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă P. G.A.
În motivarea recursului, partea civilă a criticat sentinţa pentru nelegalitate, faţă de împrejurarea că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate şi de natură să conducă la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate.
Se arată că în mod greşit s-au respins daunele materiale, iar cuantumul daunelor morale este prea mic în raport de suferinţa produsă de către inculpat.
La termenul de judecată din data de 15.05.2013, Tribunalul din oficiu a pus în discuţie cazul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 3899 pct. 7 C.p.p., în vigoare la data pronunţării sentinţei.
Tribunalul, examinând hotărârea recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p., constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Rechizitoriul nr. 2280/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.A.G. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.penal cu aplic. art. 99 C.penal.
Se observă că inculpatul este născut la 28.03.1994, deci era minor la data comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată (02.12.2010).
Potrivit dispoziţiilor art. 482 alin. 2 C.p.p., în cauzele cu inculpaţi minori, instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea referatului de evaluare de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul în a cărei circumscripţie îşi are locuinţa minorul, cu excepţia cazului în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi penale, situaţie în care dispunerea referatului de către instanţă este facultativă.
De asemenea, art. 483 alin. 3 C.p.p. prevede că inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor este judecat potrivit dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori, astfel încât nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că în prezent inculpatul a devenit major.
Instanţa de fond a nesocotit aceste dispoziţii legale, în cauză nedispunând efectuarea referatului de evaluare, deşi era obligată în acest sens, faţă de omisiunea organelor de urmărire penală de a dispune întocmirea sa în cursul urmăririi penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. 2 C.p.p. , este prevăzută sub sancţiunea nulităţii efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Legea prevede la art. 3899 pct. 7 C.p.p., cazul de casare cu trimitere spre rejudecare constând în aceea că judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare, în cauzele cu infractori minori.
Este adevărat că prin dispoziţiile Legii 2/2013 acest caz de casare a fost abrogat, însă el este aplicabil în cauză faţă de dispoziţiile tranzitorii ale legii, respectiv art. II alin. 1, întrucât textul legal era în vigoare la momentul pronunţării sentinţei atacate.
Faţă de aceste împrejurări, văzând dispoziţiile art. 38515 alin. Pct. 2 lit. c C.p.p., în vigoare la momentul pronunţării sentinţei, Tribunalul urmează să admită recursul declarat de partea civilă P.G.A. împotriva s.p. nr. 279/26.11.2012 a Judecătoriei Vălenii de Munte, să caseze sentinţa atacată şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.
De asemenea, cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere şi criticile aduse de recurent sentinţei atacate.
