Art.41 alin.1, art. 200 alin.5 şi 6, art. 253
din noul Cod de procedură civilă
Prin cererea formulată, domnul judecător arată că înţelege să se abţină de judecarea cauzei în baza art. 43 alin 2 şi 3 raportat la art. 41 alin 1 C.pr.civ., având în vedere că a pronunţat în aceeaşi cauză, ca judecător la Tribunal încheierea nr. 29/20.05.2013 asupra unei cereri de reexaminare bazată pe art. 200 alin. 6 C.pr.civ., încheierea ce poate fi calificată ca fiind interlocutorie în sensul art. 235 C.pr.civ.
Analizând cererea de abţinere, Curtea constată următoarele:
Într-adevăr, potrivit art.41 alin.1 Cod.pr.civ., nu poate lua parte la judecata cauzei în apel judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie în respectiva cauză.
Pe de altă parte, potrivit art.253 Cod.pr.civ. sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul sau în parte asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Pe de o parte, este evident că soluţionarea unei cereri de reexaminare formulată în temeiul art. 200 al.5 Cod.pr.civ. nu are ca obiect nici o excepţie procesuală şi nici o chestiune litigioasă întrucât textul art.253 Cod.pr.civ. se referă la probleme litigioase din perspectiva părţilor cauzei ceea ce nu este cazul întrucât verificarea regularităţii sesizării de către instanţă în temeiul art. 200 Cod.pr.civ. se face fără citarea pârâtului iar atât hotărârea de anulare a cererii cât şi hotărârea prin care se soluţionează cererea de reexaminare nu sunt pronunţate în contradictoriu cu pârâtul.
Ca urmare, ceea ce ar putea fi în discuţie ar putea fi încadrarea acestei situaţii în categoria incidentelor procedurale.
Pe de altă parte, din formularea textului art.253 Cod.pr.civ. care se referă la „alte chestiuni litigioase” rezultă că şi incidentele procedurale indicate în mod expres în acelaşi text constituie tot o chestiune litigioasă.
Caracterul litigios al incidentului procedural presupune ca acesta să intervină în cursul procesului şi să fie vorba de un aspect asupra căruia părţile nu se înţeleg, litigiul ivit în legătură cu acest aspect fiind tranşat de instanţă înainte de soluţionarea cauzei printr-o încheiere interlocutorie de care este ţinută în continuare.
Astfel se explică şi instituirea prin art.41 al.1 Cod.pr.civ. a acestui caz de incompatibilitate absolută întrucât instanţa chemată să soluţioneze calea de atac poate fi învestită şi cu verificarea legalităţii şi temeiniciei unor încheieri interlocutorii astfel cum stabileşte de exemplu art.466 al.4 Cod.pr.civ. în cazul apelului, text ce interesează în prezenta cauză.
Pe de altă parte, scopul instituirii acestui caz de incompatibilitate absolută este determinat de necesitatea asigurării în cel mai înalt grad posibil a aparenţei de imparţialitate a instanţei din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în sensul de a elimina orice îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor care compun completul de judecată inclusiv o îndoială privind obiectivitatea judecătorului chemat să soluţioneze o cale de atac într-o cauză în care s-a pronunţat pe anumite aspecte litigioase ce pot fi determinante pentru soluţia pronunţată chiar dacă această soluţie nu a fost pronunţată de acel judecător.
În situaţia în care judecătorul a soluţionat o cerere de reexaminare în temeiul art. 200 al.6 Cod.pr.civ., acesta nu a soluţionat nici o problemă litigioasă între părţi astfel cum s-a arătat deja.
Totodată, acest incident procedural intervine anterior începerii cercetării procesului, fiind vorba de o problemă care priveşte sesizarea instanţei iar nu de soluţionarea unei chestiuni litigioase cu înrâurire asupra soluţiei care se pronunţă în cauză.
Într-o astfel de situaţie completul învestit prin repartiţia aleatorie a cauzei consideră că nu este legal sesizat în timp ce judecătorul ce soluţionează cererea de reexaminare consideră, din contră, că instanţa a fost legal sesizată, fără a dezlega nici un alt aspect al cauzei şi, în orice caz, nici o chestiune litigioasă.
Aşadar, un astfel de incident procedural intervine într-o fază anterioară stabilirii cu caracter definitiv a regulatei sesizări a instanţei şi înainte de intrarea în cercetarea procesului.
În plus, tocmai pentru că încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare are caracter definitiv potrivit. art. 200 al.6 Cod.pr.civ., rezultă că aspectele referitoare la regularitatea sesizării instanţei nu mai pot fi repuse în discuţie pe parcursul procesului şi nici în căile de atac, astfel încât raţiunea şi scopul prevederilor art.41 al.1 Cod.pr.civ. nu se regăsesc într-o astfel de situaţie.
Rezultă astfel că un judecător care a pronunţat într-o cauză o încheiere prin care a soluţionat o cerere de reexaminare întemeiată pe prevederile art.200 al.5 Cod.pr.civ. nu devine incompatibil în sensul art. 41 al.1 Cod.pr.civ. să soluţioneze cauza în căile de atac.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu art.51 al.5 Cod.pr.civ. se va respinge cererea de abţinere.
