Deliberând asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 6 la data de 21.10.2011, în sedinta publica, petentul X a solicitat încuviintarea cererii de ajutor public judiciar, prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferenta cererii de repunere pe rol a dosarului nr. ….
În motivarea cererii, petentul a aratat ca achitarea acestei taxe reprezinta un efort financiar pe care nu si-l poate permite. A aratat ca odata cu declansarea prezentului litigiu a achitat o taxa judiciara în cuantum de 1500 lei, aferenta valorii imobilului care face obiectul cererii. A învederat ca din eroare, la termenul de judecata din data de 02.09.2011 nu s-a prezentat întrucât retinuse ca termen pentru continuarea judecatii data de 09.09.2011, desi în mod paradoxal, citarea pârâtei Y, prin mica publicitate, s-a facut înca din data de 01.08.2011 pentru termenul din data de 02.09.2011.
Petentul a afirmat ca veniturile sale si ale sotiei sale, împreuna cu care locuieste, sunt de natura a le asigura numai subzistenta, iar diminuarea acestor venituri ar determina imposibilitatea asigurarii traiului zilnic si a platii utilitatilor.
Petentul a solicitat sa se aprecieze, cu privire la suspendarea cauzei, ca a fost o simpla eroare si ca nu se poate considera ca obligatiile stabilite în sarcina sa ar fi fost neîndeplinite în mod culpabil.
În motivarea cererii, petentul a invocat dispozitiile art. 6 lit. d din OUG nr. 51/2008 raportat la art. 8 al. 3 din OUG nr. 51/2008.
În dovedirea cererii, petentul a depus urmatoarele înscrisuri: declaratie pe propria raspundere ca nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, adeverinta de venit pe anul 2011, adeverinta emisa de Ministrerul Administratiei si Internelor-Arhivele Nationale, adeverinta emisa de ………….., certificat de casatorie, copie CI a numitei ……….., copie CI a petentului, formular pentru cererea de acordare a ajutorului public judiciar, rezolutie din data de 14.09.2010 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, în dosarul nr. …………, sentinta civila nr. ………., pronuntata în dosarul nr. ………..
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 1 din OUG 51/2008, ajutorul public judiciar reprezinta acea forma de asistenta acordata de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil si garantarea accesului egal la justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciara, inclusiv pentru executarea silita a hotarârilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.
În speta, petentul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxe judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol a cauzei.
Sub acest aspect, instanta retine ca la data de 02.09.2011, instanta, în baza art. 155 ind. 1 Cod procedura civila, a dispus suspendarea judecatii cauzei, constatând ca desfasurarea normala a procesului este împiedicata din vina reclamantului X, prin neîndeplinirea de catre acesta a obligatiilor de a asigura publicarea citatiei pârâtei Y într-un ziar mai raspândit si de a face demersuri pentru a afla date de identitate suplimentare cu privire la pârâta Y, obligatii stabilite în sarcina sa prin încheierea de sedinta din data de 17.06.2011 (f.54).
La data de 09.09.2011, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei (f.55), iar prin rezolutia de primire a cererii s-a pus în vedere reclamantului sa achite taxa judiciara de timbru în cuantum de 750 de lei aferenta cererii de repunere pe rol.
Fata de dispozitiile art. 16 din Normele Metodologice pentru aplicarea Lg. 146/1997 aprobate prin OMJ 760C/1999, instanta apreciaza ca obligatia de plata a taxei judiciare de timbru aferente unei cereri de repunere pe rol a unei cauze suspendate în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedura civila opereaza ca o sanctiune a culpei procesuale a reclamantului, care prin conduita procesuala nediligenta a împiedicat desfasurarea normala a procesului.
Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca nu se poate dispune scutirea reclamantului de plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol a cauzei, ajutorul public judiciar, astfel cum este reglementat de OUG 51/2008 reprezentând o facilitate ce are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil si garantarea accesului egal la justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciara, iar nu o modalitate de a înlatura consecintele conduitei procesuale nediligente a partii.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanta va respinge, ca neîntemeiata cererea de ajutor public.