In materie comercială, debitorul unei obligaţii este de drept în întârziere de la data scadenţei, nefiind necesară punerea lui în întârziere potrivit art. 1079 din Codul civil. Prin urmare, nu se poate reţine prematuritatea introducerii acţiunii având natură comercială pentru motivul că nu s-ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor legale menţionate faţă de pârâtă.
(Decizia nr. 192 din 5 februarie 2002 — Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială la data de 25.07.2000, reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “S.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6.070.916,75 USD (în lei la cursul BNR din data plăţii), reprezentând debit la cota de profit în valoare de 586.200 USD, şi a penalităţilor de întârziere la plata cotei de profit, în valoare de 5.484.716,75 USD, calculate conform Contractului de asociere nr. 54 din 15.12.1993.
De asemenea, reclamanta a solicitat să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie situat în Bucureşti, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
Prin precizarea acţiunii depusă la termenul din 04.06.2001, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.701.860 USD în echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând sold debitor la cota de profit în cuantum de 460.000 USD, şi penalităţi de întârziere aferente în cuantum de 1.241.860 USD, calculate pe perioada august 1997 – mai 2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 6687 din 24.09.2001, pronunţată în Dosarul nr. 6301/2000, Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, excepţie invocată din oficiu, şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, în cauză, nu au fost respectate prevederile legale privind punerea în întârziere a pârâtei.
împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând următoarele motive:
Instanţa de fond a ignorat faptul că, în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere, dispoziţiile art. 1079 alin. 2 pct. 1 din Codul civil corelate cu art. 43 din Codul comercial fiind clare în acest sens şi nelăsând loc unei interpretări contrarii.
în privinţa obligaţiilor comerciale având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul când obligaţia devine exigibilă.
Acţiunea formulată împotriva pârâtei este o acţiune comercială, în litigiu fiind pretentiile rezultate dintr-un contract de asociere, respectiv Contractul nr. 54 din 15.12.1993.
Soluţia instanţei de fond este deficitară şi sub aspectul motivării în drept, nefăcându-se nici o referire, măcar sumară, la texte de lege aplicabile.
în concluzie, recurenta a solicitat în temeiul art. 312 alin. 5 din admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 7208, art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul declarat de recurentă, în raport cu actele şi lucrările cauzei, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin acţiunea introductivă, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “S.” S.R.L., acţiunea având ca obiect pretenţii derivând din Contractul de asociere nr. 54 din 15.12.1993, precum şi evacuarea pârâtei dintr-un spaţiu comercial, litigiul fiind de natură comercială, conform art. 4 şi art. 56 din Codul comercial.
în materie comercială, debitorul unei obligaţii este de drept în întârziere de la data scadenţei, nefiind necesară punerea sa în întârziere conform art. 1079 alin. 1 din Codul civil.
în consecinţă, cauza de faţă fiind de natură comercială, în mod greşit instanţa de fond a apreciat necesitatea punerii în întârziere a intimatei-pârâte anterior introducerii acţiunii şi, implicit, ca urmare a nerespectării acestei condiţii, în mod greşit a reţinut prematuritatea introducerii acţiunii, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Ca atare, prima instanţă soluţionând cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială.
