Cerere de înscriere menţiuni în registrul comerţului. Societate comercială având ca obiect activităţi de consultanţă juridică. Legalitatea măsurii Societăţi comerciale


Legea nr. 26/1990 republicată, art. 6 alin. (1)

C.proc.civ., art. 329 alin. (2) (3)

Pentru a pronunţa o încheiere de înregistrare a menţiunilor în procedura este în principal una necontencioasă, judecătorul delegat fiind ţinut să verifice dacă din punct de vedere formal actele a căror înregistrare se solicită a fi înregistrate în registrul comerţului corespund normelor legale.

Referirile judecătorului delegat la dispoziţiile deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie prin care s-a statuat, cu putere de lege, că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile, nu au niciun fundament atâta timp cât societatea petentă a fost înfiinţată la data de 2 februarie 2005, prin urmare anterior pronunţării hotărârii menţionate şi publicării acesteia în Monitorul Oficial, publicare ce a avut loc în data de 20 noiembrie 2006 şi de la care decizia Înaltei Curţi a dobândit caracter obligatoriu potrivit art. 329 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Cum în momentul de faţă nu se mai poate pune în discuţie legalitatea constituirii societăţii recurente în condiţiile în care înfiinţarea persoanei juridice a făcut la acea dată obiectul controlului de legalitate din partea judecătorului delegat, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către persoanele interesate, refuzul înregistrării în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la asociaţi persoane fizice, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat apare ca fiind unul absolut nejustificat şi care se impune a fi cenzurat de instanţa de control judiciar.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

Decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 2009

Prin încheierea nr. 17257 pronunţată la data de 27 octombrie 2008 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de petenta S.C. J S.R.L. Timişoara privind înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la asociaţi persoane fizice, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat.

Pentru a hotărî astfel judecătorul delegat a reţinut că prin cererea înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş sub nr. 46284/23.10.2008 S.C. J S.R.L. Timişoara a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv al societăţii, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat, anexând în acest sens înscrisurile menţionate în opisul inclus în cererea de înregistrare. Pe baza respectivelor acte judecătorul delegat a constatat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale şi, în conformitate cu art. 331 şi urm. din Codul de procedură civilă, art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 441/2006, art. 6 şi art. 14 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere şi decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia sunt inadmisibile cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, a respins cererea de înregistrare.

Împotriva încheierii judecătorului delegat a declarat recurs petenta S.C. J S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale aşa cum a fost ea formulată.

Prin decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1219/59/2008 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul societăţii petente şi a modificat în tot încheierea atacată în sensul că a admis cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la asociaţi persoane fizice, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat, dispunând, totodată, comunicarea către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş a unui exemplar al prezentei decizii în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

În considerente s-a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel. Pentru a pronunţa o asemenea încheiere procedura este în principal una necontencioasă, judecătorul delegat fiind ţinut să verifice dacă din punct de vedere formal actele a căror înregistrare se solicită a fi înregistrate în registrul comerţului corespund normelor legale.

Solicitarea petentei recurente viza înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la asociaţi persoane fizice, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat, la petiţie fiind anexate hotărârea din 10 octombrie 2008 a asociatului unic al S.C. J S.R.L. Timişoara prin care s-a decis atât cedarea de asociatul T.C. către cesionara P.A. a celor 20 de părţi sociale în valoare de 10 lei/buc., având valoare totală de 200 de lei, capitalul social la persoanei juridice rămânând neschimbat, cât şi revocarea din funcţia de administrator a d-lui T.C. şi numirea în locul său a d-nei P.A., contractul de cesiune de părţi sociale nr. 1 din 10 octombrie 2008, declaraţia noului asociat unic şi administrator în sensul că îndeplineşte toate condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea acestor calităţi, specimenul de semnături, decizia Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România – Colegiul Consilierilor Juridici Timiş seria TM, nr. 35 1091 privind admiterea noului asociat al recurentei în calitate de membru al Asociaţiei Profesionale „Colegiul Consilierilor Juridici Timiş” cu drepturi depline, diploma de licenţă în drept deţinută de aceeaşi persoană, copia cărţii sale de identitate, precum şi actul constitutiv actualizat al persoanei juridice, însoţit de declaraţia pe propria răspundere a fostului asociat unic că înscrisul reprezintă forma actualizată a actului constitutiv al societăţii.

În conformitate cu certificatul de înregistrare seria B, nr. 0513903 eliberat de O.N.R.C. – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 4 februarie 2005, S.C. J S.R.L. Timişoara a fost înmatriculată în acest registru sub nr. J35/306/2005 având ca activitate principală conform codificării – Activităţi juridice cod C.A.E.N. 7411, ca formă de organizare fiind constituită în societate comercială cu răspundere limitată.

Codul C.A.E.N. (clasificarea activităţilor din economia naţională), adoptat în baza art. 5 din H.G. nr. 656/1997, actualizat prin Ordinul nr. 601 din 26 noiembrie 2002 al Institutului Naţional de Statistică în concordanţă cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 3037/1990, modificat prin Regulamentul nr. 29/2002, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003 şi Regulamentul nr. 1893/2006, regulament obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, indică la activitatea economică clasificată în grupa 7411 – Activităţi juridice, care cuprinde reprezentarea juridică a unei părţi împotriva alteia, fie sau nu în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor organisme juridice, cu sau fără persoane care sunt membre ale baroului de avocaţi, consultanţă şi reprezentare în procese civile, în procese de crimă, în legătură cu litigiile de muncă, consultanţă şi asistenţă generală, redactarea de documente juridice etc., aceste activităţi putând fi exercitate de membrii sau nemembrii barourilor, neexistând nicio restricţie în acest sens, decât în legătură cu constituirea tribunalelor.

În primul rând este de reţinut că motivul arătat de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş în cuprinsul considerentelor încheierii recurate referitor la inexistenţa actului constitutiv actualizat, condiţie cerută de alin. (4) al art. 204 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu este întemeiat, acest document existând în realitate, el fiind anexat cererii de înregistrare, astfel cum rezultă fără putinţă de tăgadă din cuprinsul actelor trimise de oficiul teritorial al registrului comerţului.

În al doilea rând trebuie precizat faptul că, aşa cum în mod corect a învederat şi recurenta, petenta a fost constituită în mod legal ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic încă din anul 2005, prin faptul că a fost autorizată de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş considerându-se la acea dată că obiectul său este licit, neîncălcând legea, bunele moravuri şi ordinea publică, deoarece dacă obiectul de activitate ar fi fost contrar ordinii publice judecătorul delegat, în conformitate cu alin. (1) al art. 46 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, ar fi respins cererea de înmatriculare a societăţii, încheierea de autorizare rămânând irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel încât această hotărâre a dobândit putere de lucru judecat. Potrivit textului menţionat, când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi.

În al treilea rând referirile judecătorului delegat la dispoziţiile deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii declarat de Procurorul General al României, decizie prin care s-a statuat, cu putere de lege, că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile, nu au niciun fundament atâta timp cât societatea petentă a fost înfiinţată la data de 2 februarie 2005, prin urmare anterior pronunţării hotărârii menţionate şi publicării acesteia în Monitorul Oficial, publicare ce a avut loc în data de 20 noiembrie 2006 şi de la care decizia Înaltei Curţi a dobândit caracter obligatoriu potrivit art. 329 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Or, alin. 3 al aceluiaşi text de lege prevede expres că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie pentru instanţe. Ca atare, în speţă nu se punea problema ca prin cererea respinsă de către judecătorul delegat să se fi solicitat înmatricularea ori constituirea pentru ceva ce există deja şi funcţionează.

În consecinţă, cum în momentul de faţă nu se mai poate pune în discuţie legalitatea constituirii societăţii recurente în condiţiile în care constituirea persoanei juridice a făcut la acea dată obiectul controlului de legalitate din partea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de către persoanele interesate, refuzul înregistrării în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la asociaţi persoane fizice, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi depunerea actului constitutiv actualizat apare ca fiind unul absolut nejustificat şi care se impune a fi cenzurat de instanţa de control judiciar.