Prin sentinţa penală nr.269 din 28 aprilie 2016, Judecătoria Slatina, a respins, ca nefondată, cererea de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti străine – sentinţa penală nr. 1/14 din 14.11.2014 pronunţată de către Curtea de Apel din Potenza, Republica Italiană – formulată de către petentul condamnat B. F.
A fost obligat petentul condamnat la 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia Penală la nr. 1164/104/2015, petentul condamnat, prin avocat, a formulat cerere de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr.302/2004 republicată), privind sentinţa penală nr.1 din 14.11.2014 a Curţii de Apel Potenza – Italia.
În motivarea cererii a arătat că prin sentinţa penală nr. 1/14.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Potenza, Italia s-a dispus amnistia restului de pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare conform sentinţei penale emisă de Tribunalul Olt – Secţia Penală din România la data de 21.03.2014 în ceea ce-l priveşte, motiv pentru care solicită se ia act de măsurile necesare. S-a arătat faptul că sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Potenza a rămas irevocabilă la data de 24.02.2015 conform menţiunii de la fila 4 şi a fost apostilată conform Convenţiei de la Haga din 05 octombrie 1961 fiind semnată de Cesira M. Padula în calitate de funcţionar judiciar în cadrul Curţii de Apel Potenza , Italia şi atestată de către procuror adjunct Potenza prin aplicarea ştampilei „Parchetului de pe lângă Tribunalul Potenza” şi semnătura procurorului republicii.
S-a depus la dosar sentinţa penală nr. 1/14.11.2014 tradusă şi legalizată, sentinţa penală nr. 114 din 21.03.2014 pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia Penală în dosarul nr. 913/104/2014, referatul emis la data de 21.04.2015 de Tribunalul Olt privind pe petentul condamnat, sentinţa penală nr. 59 din 11 mai 1999 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 4256/1993, sentinţa penală nr. 53 din 10 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 8839/2000.
Prin sentinţa penală nr. 134/14.05.2015 pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia Penală în dosarul nr. 1164/104/2015, în baza art. 140 indice 1 alin. 1 din Legea nr.302/2004 s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe contestatorul B. F., în favoarea Judecătorie Slatina.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 29.06.2015 sub nr. 5087/311/2015.
Prin sentinţa penală nr. 657/29.09.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 5087/311/2015 – În baza art. 140 ind. 1 din Legea nr.302/2004 republicată, s – a dispus recunoaşterea pe cale principala a hotărârii judecătoreşti straine nr. 1/14 din data de 14.11.2014 pronunţata de Curtea de Apel Potenza prin care, cu privire la pedeapsa de 5 ani inchisoare, aplicata petentului condamnat B.F., prin sentinta nr. 114/21.03.2014 a Tribunalului Olt, definitiva prin decizia penala nr. 246/14.04.2014 a Curtii de Apel Craiova, s-a constatat intervenirea amnistiei. S-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 401/15.04.2014 emis de Tribunalul Olt si a Ordinului de interzicere a parasirii tarii nr. 15/2014.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, iar Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr. 1621/10.12.2015 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin decizia de casare s-a stabilit că sentinţa instanţei de fond este nemotivată, în condiţiile în care nu s-au analizat condiţiile prevăzute de Legea nr.302/2004, pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 13.01.2016 sub nr. 5087/311/2015*.
Analizând cererea formulată de către persoana condamnată, instanţa a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 11.05.1999 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 4256/1999, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2438 din 31.05.2000 a ÎCCJ, pronunţată în dosarul nr. 4309/1999, numitul B. F. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare. La data de 20.06.2000 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 80.
Prin sentinţa penală nr. 53 din data de 10.04.2001 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 8839/2000 a fost admisă contestaţia la executare formulată de persoana condamnată şi a fost redusă pedeapsa. S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 80 din 20.06.2000.
La data de 28.01.2004, ca urmare a desfiinţării sentinţei penale nr. 53 din data de 10.04.2001 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 8839/2000 şi a respingerii contestaţiei la executare formulată de persoana condamnată B. F., a fost emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii care a fost înaintat spre executare Inspectoratului de Poliţie al jud. Olt.
Cu adresa nr. 427442/AV/VS/RRC din 29.03.2010 – Biroul Naţional Interpol a informat că persoana condamnată B. F. a fost arestată provizoriu la data de 26.03.2010 de către autorităţile judiciare din Matela – Italia în vederea extrădării în România.
Deşi a fost formulată cerere de extrădare a persoanei condamnate şi a fost transmisă autorităţilor judiciare italiene pentru punere în executare, cu adresa nr. 3218092/AV/28.10.2011, Biroul SIRENE România a înaintat mesajul din partea Biroului SIRENE Italia prin care s-a informat că predarea condamnatului B. F. arestat în Italia la data de 26.03.2010 a fost refuzată de Curtea de Apel din Potenze.
Ulterior, cu adresa nr. 427442/SS/SEB din 03.07.2013, Biroul Naţional Interpol a comunicat că nu se deţin informaţii cu privire la localizarea sau arestarea condamnatului pe teritoriul altui stat.
Cu adresa nr. 22598 din 04.07.2013, Inspectoratul de Poliţie al jud. Olt a comunicat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nu a fost pus în executare deoarece condamnatul se sustrage executării.
Prin sentinţa penală nr. 114 din 21.03.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul penal nr. 913/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 246/2014 a Curţii de Apel Craiova – a fost admisă contestaţia la executare formulată de către judecătorul delegat din cadrul Biroului executări penale împotriva sentinţei penale nr. 59/11.05.1999 şi, în baza art. 6 alin. 1 din Codul penal, a fost redusă pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată persoanei condamnate B. F. la maximul special de 5 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 1/2014 pronunţată de către Curtea de Apel din Potenza la data de 20.01.2015, s – a dispus recunoaşterea, în ceea ce priveşte aplicarea amnistiei, a sentinţei penale pronunţate de către Tribunalul Olt la data de 21.03.2014 cu privire la persoana condamnată B. F.
Analizând cererea persoanei condamnate în raport de situația judiciară a acesteia astfel cum a fost expusă în paragrafele anterioare dar și în raport de dispozițiile art. 1401, art. 131 – 136 din Legea nr. 302/2004, aplicabile în cauză, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune recunoașterea sentinţei penale nr. 1/2014 pronunţată de către Curtea de Apel din Potenza la data de 14.11.2014.
Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, instanța a avut în vedere faptul că statul italian nu poate fi considerat stat de executare în sensul definit de dispozițiile art. 2 lit. m din Legea nr. 302/2004 în raport de sentinţa penală nr. 59 din 11.05.1999 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 4256/1999, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2438 din 31.05.2000 a ÎCCJ, pronunţată în dosarul nr. 4309/1999 iar ulterior, în raport de sentinţa penală nr. 114 din 21.03.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul penal nr. 913/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 246/2014 a Curţii de Apel Craiova, în condițiile în care, așa cum rezultă fără echivoc din referatul întocmit de Compartimentul Executări Penale al Tribunalului Olt, acest stat, prin Curtea de Apel din Potenze, după arestarea provizorie a persoanei condamnate B. F. la data de 26.03.2010, a refuzat extrădarea acestei persoane în România în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, cu consecința eliberării ulterioare a petentului B. F. – acest din urmă aspect rezultând din adresa nr. 427442/SS/SEB din 03.07.2013 a Biroul Naţional Interpol care a comunicat că nu se deţin informaţii cu privire la localizarea sau arestarea condamnatului pe teritoriul altui stat. Așadar, în condițiile în care statul italian a refuzat punerea în executare a sentinţei penale nr. 59 din 11.05.1999 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 4256/1999 prin extrădarea petentului în statul de condamnare sau, după caz, nu a realizat o transferare a persoanei condamnate B. F. în scopul executării pedepsei pe teritoriul acestui stat, astfel încât să devină stat de executare, în condițiile stabilite de convențiile europene în materie, nu poate fi acceptată cererea petentului de recunoaștere a unei sentințe judecătorești prin care se dispune amnistierea condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 114 din 21.03.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul penal nr. 913/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 246/2014 a Curţii de Apel Craiova.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul B. F., solicitând admiterea apelului şi recunoaşterea sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Potenza, Italia. A arătat că la pronunţarea hotărârii Judecătoriei Slatina, nu au fost avute în vedere indicaţiile deciziei de casare a Curţii de Apel Craiova, astfel nefiind analizate condiţiile art. 131 din Legea 302/2004 pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine. De asemenea, a arătat că Italia este statul de executare, deoarece condamnatul a executat 2 luni din pedeapsă pe teritoriul Italiei.
A mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.131 lit.a-g din Legea nr.302/2004, astfel încât hotărârea autorităţilor italiene trebuia recunoscută.
Prin decizia penală nr. 909 din 2 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosarul nr.5087/311/2015*,s-a respins ca nefondat apelul,fiind obligat condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivare s-au arătat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.m din Legea nr.302/2004, stat de executare este statul căruia urmează sau i-a fost transmisă o hotărâre judecătorească în scopul recunoaşterii şi executării acesteia.
Mandatul de executare a pedepsei nu a putut fi pus în executare, din cauza faptului că B. F. a părăsit teritoriul României, fiind întocmite formalităţile prevăzute de lege în vederea localizării şi extrădării condamnatului.
Prin adresa nr.427442/AV/VS/RRC din 29.03.2010 Biroul Naţional Interpol din cadrul IGPR a informat că B. F. a fost arestat provizoriu la data de 26 martie 2010 de către autorităţile judiciare din Matela – Italia, în vederea extrădării în România.
Prin adresa nr.3218092/AV din 28.10.2011 Biroul Sirene România a înaintat mesajul din partea Biroului Sirene Italia, prin care s-a informat că predarea condamnatului B. F., arestat în Italia la data de 26 martie 2010 a fost refuzată de Curtea de Apel din Potenza.
Prin urmare, autorităţile italiene au respins cererea de extrădare a cetăţeanului român B. F., cerere formulată de autorităţile judiciare române, pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. nr.80 din 20 iunie 2000 emis în baza sentinţei penale nr.59 din 11 mai 1999 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.2438 din 31 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Autorităţile judiciare române nu au solicitat ca autorităţile judiciare italiene să recunoască sentinţa penală nr.59 din 11 mai 1999 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.2438 din 31 mai 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi implicit, pedeapsa să fie executată în Italia, astfel încât statul italian nu este stat de executare în înţelesul dispoziţiilor art.2 lit.m din Legea nr.302/2004.
Numai în cazul în care statul italian ar fi devenit stat de executare ar fi putut fi recunoscută de către autorităţile judiciare române sentinţa penală nr.1/2014 a Curţii de Apel Potenza – Italia.
Împrejurarea că autorităţile judiciare italiene au refuzat extrădarea cetăţeanului român B. F. nu transformă statul italian în stat de executare, în condiţiile în care autorităţile judiciare române nu au solicitat recunoaşterea hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
