Cesiune parti sociale.Opozitie AFP.Admitere.


 Pe rol fiind soluţionarea cererii de opoziţie formulată de petenta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE FĂGĂRAŞ în contradictoriu cu intimata SC P.A. G. SRL, împotriva Deciziei asociatului unic nr. 2/21.09.2011.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se constată lipsa reprezentanţilor petentei ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE FĂGĂRAŞ şi a intimatei SC P. A.G. SRL.

 Procedura  de citare legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei, după care:

 Faţă de actele şi lucrările de la dosar, instanţa rămâne în pronunţare asupra cererii deduse judecăţii.

 

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de faţă:

Prin adresa nr. 64563/01.11.2011, ORC a înaintat instanţei, spre competentă soluţionare, opoziţia formulată de Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş la cererea de menţionare în RC a Deciziei asociatului unic nr. 40773/18.10.2011, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 13441/62/2011 la data de 01.11.2011.

Prin cererea de opoziţie, astfel cum a fost precizată la data de 11.01.2012 (fila 20), Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş a chemat în judecată şi pe pârâtul G. S. F. solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului de 2.596 lei şi atragerea răspunderii civile a acestuia, în condiţiile neachitării datoriilor restante la bugetul consolidat de stat.

Se arată că prin Decizia nr. 2/21.09.2011, asociatul unic al SC P. A. G. SRL, pârâtul G. S.-F., a cesionat 14 părţi sociale către A. C.-S.. Conform aceleiaşi decizii, capitalul social în sumă de 210 lei, împărţit în  21 de părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare, va aparţine după cum urmează: G.S.-F. – 7 părţi sociale, 70 lei, 33,33% din capitalul social, A. C.-S. – 14 părţi sociale, 140 lei, 66,67% din capitalul social.

Având în vedere că SC P. A. G. SRL figurează, la data de 14/10/11, cu debite neachitate la bugetul consolidat în valoare de 2.596 lei, Administraţia Finanţelor Publice Făgăra consideră că transmiterea părţilor sociale nu poate opera decât după achitarea datoriilor înregistrate la bugetul de stat.

În drept, se invocă dispoziţiile din Legea nr. 31/1990.

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv Decizia nr. 2/2011, fişă sintetică totală.

Prin precizarea de acţiune(fila 20), Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş a chemat în judecată, în calitate de pârât, şi pe G. S. F.in, solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat, în sumă de 2.596 lei şi atragerea răspunderii civile a acestuia, pentru neachitarea datoriilor restante la bugetul consolidat al statului, cf. fişei analitice din data de 09/01/12 (fila 22).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 2/21.09.2011 (fila 5), pârâtul G.S.F., asociat unic al SC P. A.G. SRL a cesionat 14 părţi sociale deţinute în cadrul societăţii pârâte numitului A. C.-S..

Pentru menţionarea acestei cesiuni, pârâta SC P. A. G. SRL a formulat o cerere de înregistrare la ORC, cu nr. 62610/24.10.2011, cerere la care, în temeiul art. 62 şi 202 din Legea nr. 31/1990, ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE FĂGĂRAŞ a formulat opoziţie, întrucât societatea înregistrează datorii la bugetul consolidat al statului.

Conform art. 62 din Legea nr.31/1990, „opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente.

(2) Dispoziţiile art. 133 referitoare la suspendare se aplică în mod corespunzător. Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

(3) Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.”

Potrivit dispoziţiilor art. 202 din acelaşi act normativ,  „(1) Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi.

(2) Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.

(2 alin1) Hotărârea adunării asociaţilor, adoptată în condiţiile alin. (2), se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(2 alin 2) Oficiul registrului comerţului va transmite de îndată, pe cale electronică, hotărârea prevăzută la alin. (2 alin1) Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.

(2 alin 3) Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Dispoziţiile art. 62 se aplică în mod corespunzător.

(2 alin 4) Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.”

Având în vedere dispoziţiile legale citate, actul de cesiune, faptul că SC P.A. G. SRL figurează cu debite neachitate la bugetul consolidat al statului, conform fişei analitice anexate la fila 22 dosar, instanţa urmează ca, în temeiul art. 62, 202 din Legea nr.31/1990, să admită opoziţia formulată de Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş în contradictoriu cu SC P. A. G. SRL şi pârâtul G. S.-F. şi să oblige pe pârâtul G. S.F. la plata sumei reprezentând debite neachitate de societatea pârâtă la bugetul consolidat al statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite opoziţia formulată şi precizată de Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş, cu sediul Făgăraş str. Republicii nr.2 jud. Braşov, în contradictoriu cu pârâţii SC P. A.G.SRL, cu sediul în com. R., sat B., nr. x, jud. Braşov şi G. S. F., cu domiciliul în F. str. T., Bl. x, Sc. A, Ap. 4, jud. Braşov şi, în consecinţă:

Obligă pârâtul G.S. F. la plata către Administraţia Finanţelor Publice Făgăraş a sumei de 2.596 lei, reprezentând debite neachitate la bugetul consolidat al statului ale pârâtei SC P.A. G. SRL.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2012.

2