Pârâtul care a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare.
în materie comercială nu se cere notificarea expresă a debitorului în întârziere, acesta fiind de drept în întârziere din momentul scadenţei obligaţiei de plată.
(Decizia nr. 1595 din 28 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială sub nr. 9920 din 25.10.2001, reclamanta “B.” AG a solicitat tribunalului ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei S.C. “T.” S.A. la plata sumei de 404.025 DM, reprezentând marfă livrată şi neachitată, şi a celei de 21.435 DM, reprezentând dobânda legală, urmând ca plata să se efectueze în mărci, euro sau lei, la cursul de schimb de la data efectuării plăţii.
Deşi a îndeplinit procedura prealabilă de conciliere, conform art. 7201 din Codul de procedură civilă, pârâta nu a dat curs încercării de conciliere şi nici nu a achitat contravaloarea mărfii livrate.
în aceste condiţii reclamanta a calculat o dobândă de 6% pe an, conform Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanţei să respingă acţiunea ca nedovedită, întrucât nici una dintre facturile fiscale depuse la dosar nu poartă ştampila şi semnătura de primire din partea societăţii pârâte.
La 15.03.2002 reclamanta a arătat că pârâta a achitat integral debitul şi îşi restrânge pretenţiile la plata sumei de 10.936,22 euro reprezentând dobânda legală.
Prin Sentinţa civilă nr. 7516 din 31.05.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis acţiunea precizată a reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 10.936,22 euro, reprezentând dobânda legală calculată până la 25.10.2001.
A fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a apreciat că în materie comercială debitorul este de drept în întârziere, iar pârâtul achitând debitul ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 -275 din Codul de procedură civilă
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. “T.” S.A., solicitând modificarea în parte a Sentinţei nr. 7516 din 31.05.2002 a Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în esenţă, recurenta susţine că legislaţia procesuală reglementează excepţii de la regula potrivit căreia cheltuielile de judecată se acordă părţii câştigătoare, astfel că trebuia ca instanţa de fond să aplice dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă, şi nu să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au fost recunoscute pretenţiile reclamantei până la prima zi de înfăţişare.
Recurenta şi-a întemeiat motivul de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe fondul motivului de recurs, intimata solicită respingerea acestuia pe considerentul că debitul restant a fost achitat abia la al cincilea termen de judecată, nefiind recunoscut la primul termen de judecată.
Mai arată intimata, în combaterea motivului de recurs şi că a convocat pârâta la conciliere în conformitate cu dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă, situaţie în care nu mai este necesară notificarea prevăzută de dispoziţiile art. 1079 din Codul civil.
Analizând recursul declarat în raport de actele, lucrările cauzei şi dispoziţiile legale invocate, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
în conformitate cu dispoziţiile art. 275 din Codul de procedură civilă, “Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.”
Prin urmare, chiar dacă recurentul-pârât la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, arătând că doreşte un termen mai lung “în vederea achitării debitului”, situaţie în care se poate aprecia că a recunoscut debitul la primul termen de judecată, prin analiza tezei ultime a dispoziţiilor art. 275 din Codul de procedură civilă, rezultă că pârâta datorează şi cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a apreciat că sunt datorate cheltuielile de judecată deoarece pârâta fusese notificată înainte de chemarea în judecată pentru plata debitului şi a dobânzilor legale la 30.07.2001, notificare comunicată în baza art. 7201 din şi care în materie comercială complineşte dispoziţiile art. 1079 din Codul civil.
în raporturile comerciale nu se cere notificarea expresă a debitorului în întârziere, acesta fiind de drept în întârziere din momentul scadenţei obligaţiei comerciale, în temeiul art. 43 din Codul comercial, situaţie de altfel stipulată şi în alineatul 2 al art. 1079 din Codul civil.
Aşadar, instanţa de fond nu a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, drept pentru care s-a respins motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, s-a respins recursul S.C. “T.” S.A.
