Potrivit dispoziţiilor art. 921 din Codul de procedură civilă, “Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.”
Aşadar, procedura de citare este legal îndeplinită, dacă se constată că nici o persoană nu a fost găsită şi citaţia a fost afişată.
(Decizia nr. 101 din 22 ianuarie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 6591 din 28.09.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins contestaţia în anulare formulată de S.C. “O.” S.R.L., în contradictoriu cu R.A.D.E.T., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că procedura de citare cu pârâta pentru termenul din 08.05.2001, dată la care cauza a fost soluţionată pe fond, a fost legal îndeplinită prin afişare conform art. 921 din şi cu respectarea dispoziţiilor art. 92 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a declarat recurs, criticând-o sub următoarele aspecte:
– dispoziţiile din Codul de procedură civilă introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 stabilesc condiţiile de valabilitate a comunicării citaţiilor şi actelor de procedură către persoanele juridice;
– noile dispoziţii interzic afişarea ca modalitate de comunicare;
– comunicarea – în cazurile de excepţie – prin afişare nu poate fi hotărâtă decât de instanţă;
– instanţa este aceea care trebuie să dispună citarea prin afişare şi trebuie să acorde un nou termen, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor sale;
– R.A.D.E.T. invocă un contract încheiat pentru furnizarea de agent termic la sediul din str. V. şi arată că a comunicat facturile numai la această adresă şi niciodată la sediul din str. C., pe care o indică în acţiune.
Criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 921 din Codul de procedură civilă, “Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.”
în cauză, instanţa a apreciat în mod corect procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, constatând că nici o persoană nu a fost găsită şi citaţia a fost afişată.
Nu este necesar ca instanţa să dispună citarea prin afişare, astfel cum susţine recurenta.
Textul de lege nu distinge o astfel de obligaţie pentru instanţă.
Recurenta-contestatoare a fost citată la sediul său, din str. C., potrivit dispoziţiilor art. 87 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Faptul că pârâta nu a fost citată şi la punctul de lucru nu înseamnă că s-a judecat cu lipsă de procedură, câtă vreme aceasta a fost citată legal la sediul său.
Faţă de aceste considerente, criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate şi, potrivit art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul, ca nefondat.