Citare. Reprezentare convenţională. întindere


Potrivit art. 153 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va mai fi citată în tot cursul judecăţii, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.

Deşi consilierul juridic a fost împuternicit numai pentru a studia dosarul, întrucât el a răspuns la apelul nominal făcut în şedinţă publică şi a primit termen în cunoştinţă, partea pe care o reprezintă nu va mai fi citată pentru termenele ulterioare.

(Decizia nr. 1288 din 28 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sub nr. 172 din 8.01.2001, reclamanta S.C. “O.” S.A. Ie-a chemat în judecată pe pârâtele L.E. şi societatea de S.C. “A.” S.A., pentru a fi obligate la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la un autoturism.

Prin Sentinţa civilă nr. 584 din 5.02.2002, judecătoria a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială sub nr. 5562/2002 şi a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 6060 din 29.04.2002, prin care cererea a fost anulată, ca netimbrată, deoarece, deşi reclamantei i s-a pus în vedere la 1.04.2002 să timbreze, aceasta nu s-a conformat. în consecinţă, tribunalul a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Reclamanta a declarat recurs şi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 din Codul de procedură civilă.

în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a învederat că nu a fost citată la termenul la care s-a judecat cauza şi a fost pusă în imposibilitatea de a-şi susţine cererea.

Curtea, analizând actele dosarului, a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Din încheierea de şedinţă din 1.04.2002 rezultă că la a doua strigare a cauzei s-a prezentat reclamanta prin P.G., cu delegaţie la dosar, şi i s-a pus în vedere în şedinţa publică să depună dovada achitării taxei de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată. Pentru a da posibilitatea reclamantei să depună dovada achitării taxei de timbru, cauza a fost amânată la 29.04.2002, reclamanta primind termen în cunoştinţă.

Potrivit art. 153 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va mai fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare. în consecinţă, în mod corect instanţa de fond nu a mai dispus citarea reclamantei, care a primit în cunoştinţă termenul din 29.04.2002, prin consilierul juridic, şi nu are relevanţă că acesta fusese împuternicit numai pentru a consulta dosarul, atâta timp cât a răspuns “prezent” pentru reclamantă la apelul nominal făcut în şedinţă publică.