Codul de procedură civilă aplicabil în cauză este cel în vigoare la momentul sesizării instanţei de fond, neavând relevanţă data la care se dispune disjungerea unui petit care nu este de competenţa instanţei iniţial sesizate şi nici data pronunţării sentinţei de declinare de competenţă. Sesizarea instanţei a avut loc în anul 2012, iar nu în anul 2014, cum greşit a reţinut Tribunalul Sibiu, întrucât sesizarea instanţei nu a avut loc la data de 10.09.2014 prin sentinţa de declinare a competenţei pronunţată de judecătorie. Instanţa a fost sesizată în anul 2012, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. 13915/306/2012 înregistrat iniţial pe rolul judecătoriei, astfel că este aplicabil codul de procedură în vigoare la acel moment.
Faptul că petitul de acţiune întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 a fost disjuns de judecătorie printr-o sentinţă pronunţată la data de 27.06.2014, dată la care deja intrase în vigoare noul cod de procedură civilă, nu face ca acest din urmă cod să fie aplicabil, întrucât Tribunalul a fost sesizat prin declinare de competenţă cu o acţiune înregistrată pe rolul unei instanţe chiar necompetente, la un moment anterior datei de 15.02.2013.
Potrivit art. 24 din NCPC dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Or, dosarul nr.13915/306/2012 în care s-a formulat petitul ce interesează în prezentul litigiu este un proces pornit înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă.
Prin urmare, Tribunalul Sibiu nu putea face aplicarea art.200 din NCPC şi nu putea impune reclamantului să-şi precizeze cererea conform art.194 şi urm. din NCPC, aşa cum greşit a procedat, sentinţa pronunţată fiind nelegală. Prin urmare, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cererii cu care a fost investită, ci s-a pronunţat pe o excepţie pe care codul de procedură civilă aplicabil în speţă nu o prevede, pronunţând astfel o hotărâre lipsită de temei legal, ceea ce atrage incidenţa art.297 alin.1 din vechiul cod de procedură civilă.
Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr.232/30 aprilie 2015.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr.13915/306/2012 reclamantul R.G. prin mandatar H.D. a chemat în judecată pe pârâţii G.R. şi I.P.S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr.296/26.07.2011 emis de I.P.S.
Prin sentinţa civilă nr. 453/2013 Judecătoria Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.
Pe rolul acestei instanţe, reclamantul a depus mai multe precizări de acţiune şi au fost formulate petite noi, printre care şi cel referitor la constatarea nulităţii Dispoziţiei …/2008 emisă de Primarul M.S. şi acordarea despăgubirilor în baza Legii nr.10/2001.
Prin sentinţa civilă nr.322/27.06.2014 Judecătoria Sălişte a soluţionat pe fond capetele de cerere cu care a fost investită de Judecătoria Sibiu, prin declinare de competenţă, iar în ceea ce priveşte petitele de constatate a nulităţii Dispoziţiei administrative nr…/2008 emisă de Primarul M.S., acordarea de despăgubiri, dobânzi şi daune interese în baza Legii nr.10/2001, a declinat competenţa de soluţionare a acestora în favoarea Tribunalului Sibiu – Secţia I Civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria a reţinut că petitele din acţiunea reclamantului care vizează anularea Dispoziţiei emisă de primar în baza Legii nr.10/2001 şi acordarea de despăgubiri în baza aceleiaşi legi, sunt de competenţa în primă instanţă a Tribunalului – Secţia I Civilă.
La data de 18.09.2014 Judecătoria Sălişte a sesizat Tribunalul Sibiu cu aceste petite disjunse, comunicând instanţei în favoarea căreia s-a declinat competenţa precizarea de acţiune în care sunt menţionate petitele de cerere disjunse.
Prin sentinţa civilă nr.1264/15.12.2014 a Tribunalului Sibiu a fost anulată cererea formulată de reclamantul R.S. împotriva Primăriei M.S., pentru retrocedare de imobile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa de instanţă, conf. art.194 alin. 1 lit. a) coroborat cu disp. art.200 NCPC. Astfel, s-a reţinut că potrivit art.200 alin. 1-3, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.194 – 197 Cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu menţiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, sub sancţiunea anulării cererii.
Instanţa a reţinut că cererea depusă de reclamant este un amalgam de acte şi relatări ale acestuia, referitoare la imobile şi că nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa de instanţă, astfel că cererea reclamantului a fost anulată.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat cerere de reexaminare, prin care a arătat că sentinţa nr.1264/2014 a Tribunalului Sibiu este nelegală şi netemeinică pentru că nu ţine cont de cele constatate de Judecătoria Sălişte în sentinţa civilă nr. 322/2014 pronunţată în dosar nr.13915/306/2012.
Prin sentinţa civilă nr.221/30.01.2015 Tribunalul Sibiu a considerat cererea de reexaminare a sentinţei nr.1264/2014 ca fiind un apel şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamant în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a apreciat că acţiunea civilă formulată iniţial de reclamant a fost înregistrată pe rolul instanţei anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, respectiv în anul 2012. Faţă de această împrejurare, s-a constatat că prezenta cauză este supusă dispoziţiilor vechiului cod de procedură civilă, şi nu celui nou, astfel că împotriva sentinţei calea de atac este cea a apelului, conform art. 282 Cod procedură civilă vechi, şi nu cererea de reexaminare, întemeiată pe art. 200 alin. 4 din NCPC.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 din codul vechi de procedură civilă, potrivit cărora curţile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, instanţa, calificând cererea de reexaminare formulată împotriva sentinţei civile nr.1264/2014, ca fiind apel, a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel.
Prin decizia civilă nr.232/30.04.2015 Curtea de Apel a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa nr.1264/2014 a Tribunalului Sibiu şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, reţinând următoarele:
Tribunalul Sibiu a fost sesizat de Judecătoria Sălişte prin sentinţa civilă nr.322/2014 cu soluţionarea unui capăt de cerere disjuns din acţiunea ce a format obiectul dosarului nr.13915/306/2012 al aceleiaşi instanţe, care a fost la rândul ei sesizată de Judecătoria Sibiu, prin declinarea de competenţă dispusă prin sentinţa 453/2013.
Codul de procedură civilă aplicabil în cauză nu este noul cod, cum greşit a reţinut Tribunalul Sibiu, întrucât sesizarea instanţei nu a avut loc la data de 10.09.2014 prin sentinţa de declinare a competenţei pronunţată de Judecătoria Sălişte. Instanţa a fost sesizată în anul 2012, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr.13915/306/2012 înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Sibiu, astfel că este aplicabil codul de procedură în vigoare la acel moment.
Faptul că petitul de acţiune întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 a fost disjuns de Judecătoria Sălişte printr-o sentinţă pronunţată la data de 27.06.2014, dată la care deja intrase în vigoare Noul Cod de procedură civilă, nu face ca acest din urmă cod să fie aplicabil, întrucât Tribunalul Sibiu a fost sesizat prin declinare de Judecătoria Sălişte cu o acţiune înregistrată pe rolul unei instanţe chiar necompetente, la un moment anterior datei de 15.02.2013.
Potrivit art.24 din NCPC dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Or, dosarul nr.13915/306/2012 în care s-a formulat petitul ce interesează în prezentul litigiu este un proces pornit înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.
Prin urmare, Tribunalul Sibiu nu putea face aplicarea art. 200 din NCPC şi nu putea impune reclamantului să-şi precizeze cererea conform art.194 şi urm. din NCPC, aşa cum greşit a procedat. De altfel, din lecturarea sentinţei civile nr.322/2014 pronunţată de Judecătoria Sălişte rezultă în mod neechivoc care este capătul de cerere disjuns şi cu ce a fost investit Tribunalul Sibiu, respectiv petite întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.10/2001: anularea Dispoziţiei nr. …/2008 a Primarului M.S. şi despăgubiri, capete de cerere întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, care atrag competenţa în primă instanţă a Tribunalului Sibiu – Secţia I Civilă.
Or, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cererii cu care a fost investită, ci s-a pronunţat pe o excepţie pe care Codul de procedură civilă aplicabil în speţă nu o prevede, pronunţând astfel o hotărâre lipsită de temei legal.
Instanţa de apel a apreciat incidenţa art. 297 alin.1 teza a II – a Cod procedură civilă, Tribunalul soluţionând procesul fără a intra în cercetarea fondului, pe baza unui Cod de procedură civilă care nu era aplicabil speţei, iar reprezentantul intimatului P.M.S. s-a arătat de acord cu soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, atâta timp cât Tribunalul Sibiu nu s-a pronunţat pe fondul pretenţiilor reclamantului, astfel că apelul a fost admis şi cauza a fost trimisă spre rejudecare.