COMERCIAL : Acţiune în pretenţii înregistrată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. Declinarea competenţei de soluţionare. Incidenţa dispoz. art. 725 alin. 3 şi art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă Competenţă teritorială


Deliberând asupra recursului de fata, constata:

1.) – Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrata a Judecătoria Buzau sub nr. 847/200/2011 din data de 20.01.2011 , reclamantul S.V. E. I. a chemat in judecata pe parata SC X SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

a)– sa se recalculeze sumele pe care le-a plătit in perioada anilor 2009-2010, în executarea contractului de consum nr. Y din data Z in raport de dobânda de 25% stipulată prin contract şi b)– sa se recalculeze comisioanele in cuantum de 20 lei/an şi nu 35 lei/an.

2.) – Întâmpinare

Parata a formulat întâmpinare în temeiul art. 115-118 Cod de procedura civila, invocând excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buzau, iar pe fond netemeinicia acţiunii ( filele 33-38).

3.) Probe

In sprijinul susţinerilor formulate prin cererea introductivă şi prin întâmpinare, părţile în proces au depus la dosar înscrisuri ( filele 6-30, 39-48).

4.) Soluţia instanţei fondului

4.1) – Prin sentinţa nr. 4181 din 03.06.2011 pronunţată de Judecătoria Buzau s-a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buzau, declinându-se prin consecinţa competenta de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

4.2) – Hotărând astfel, instanţa a avut în vedere clauza stipulate la art. 8.3. din anexa 1b) – Condiţii generale de creditare Cetelem la contractul de credit nr. 14101121 din 21.05.2007.

5.) – Recursul

5.1) – Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse dosar.

5.2) – In expunerea motivelor de recurs, reclamantul a invocat în esenţă greşita declinare a competentei de soluţionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, in condiţiile în care a încheiat şi semnat contractul de credit prin intermediul SC W SRL cu sediul în raza municipiului Buzau.

6.) Analiza. constatari

Examinând sentinţa atacata in raport de actele şi lucrările dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate, precum şi din oficiu conform art. 3041 din Codul de procedura civila, tribunalul constata:

6.1) – Conform art. 725 alin 3 din Codul de procedura civila, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.

6.2) – Potrivit art. 158 alin 3 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.20 din Legea nr. 202/2010, intrată in vigoare la data de 25.11.2010, “Daca instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusa niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz altui organ cu activitate jurisdicţională competent”.

6.3) – In cauza dedusă judecaţii, sentinţa nr. 4182/2011 s-a pronunţat la data de 03.06.2011, deci, ulterior datei de 25.10.2010 când a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, soluţia instanţei fondului nefiind supusa nici unei cai de atac.

7.) – Soluţia tribunalului

În raport de considerentele în fapt şi în drept expuse, în baza art. 312 alin 1 din Codul de procedură civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva sentinţei nr. 4182 din 3.06.2011 pronunţată de Judecătoria Buzău în contradictoriu cu pârâta SC X SA cu sediul Bucureşti, str. Clucerului, nr.78-80, sector 1.