Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 21.05.2015, sub nr.8008/200/2015, reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta CABINET AVOCAT T.N., pe cale procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării silite începute în dosarul de executare silită nr. 139/2014 al BEJ LUMPERDEAN FLORIN, până la soluţionarea dosarului cu numărul 2095/200/2015, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică nr.64/2009 şi actele adiţionale la acesta.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că, în baza unui contract de asistenţă juridică afectat de clauza quota litis, s-a început executarea silită a imobilului pe care îl deţine în proprietate, situat pe str. Tudor Vladimirescu, nr.14, din municipiul Buzău.
În opinia reclamantei, titlul executoriu este nul de drept, fiind încheiat cu clauza quota litis, executarea fiind nelegală şi în raport cu contractul denumit înscris privat de contract de asistenţă juridică, condiţionat de încasarea de către SC GSG ITALTRADING SRL a sumelor cuvenite acesteia urmare litigiilor în care Cabinet de Avocat T.N. fusese avocatul reclamantei.
A mai învederat că plata sumei reprezentând 50 % din sumele avute în vedere de părţi, va fi făcută după încasarea reală şi efectivă a sumelor care vor intra în contul reclamantei.
Cum continuarea executării silite creează pericolul de pierdere a dreptului de proprietate asupra terenului ca face obiectul executării silite, opinează reclamanta, cererea sa este admisibilă.
Ca temei juridic a invocat dispoziţiile art. 996 şi următoarele Cod de procedură civilă.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamanta depus în fotocopie, procesul verbal de situaţie nr. 1349 încheiat la data de 28.10.2014, în dosarul nr. 1349/2014; adresa din data de 23.03.2015, emisă în dosarul execuţional; cererea ce face obiectul dosarului nr. 2095/200/2015.
În conformitate cu dispoziţiile art. 205 Cod de procedură civilă, pârâta Cabinet de Avocat Toader Niculina a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Buzău; excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a solicitat aplicarea sancţiunii decăderii reclamantei din dreptul de a mai propune probe, în temeiul art. 254 Cod de procedură civilă.
În susţinere, a arătat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus: citaţie dosar fond nr. 20195/200/2015, declinat la Tribunalul Buzău; sentinţa civilă nr. 6833/2015; înscrisuri emise de asociaţii italieni privind solicitarea/dorinţa acestora de a încheia contractele într-o anumită modalitate; încheierea din 16.10.2014 de încuviinţare a executării silite, dispusă de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 23421/200/2014, contractul de asistenţă juridică nr. 64/2009, actele adiţionale nr. 1-4 la acesta, sentinţa civilă nr. 533/12.03.2007 pronunţată în dosarul nr. 1717/2006 rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 650/2010 a Tribunalului Buzău.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod de procedură civilă, Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat.
Prin sentinţa civilă nr. 9891/30.09.2015 a Judecătoriei Buzău a fost admisă ca întemeiată excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale a Judecătoriei Buzău, invocată de pârâtul Cabinet de Avocat T. N. pe cale de întâmpinare şi în consecinţă, în temeiul prevederilor art. 132 în ref. la art. 131 alin. 1 şi la art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod de procedură civilă, cu aplicarea prevederilor 998 Cod de procedură civilă, a fost declinată în favoarea Tribunalului Buzău competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţiale formulate de reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul de Avocat Toader Niculina.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei competente la data de 02.10.2015.
Părţile au depus în completarea probatoriului cu înscrisuri, alte documente, precum şi note de concluzii scrise.
La data de 12.01.2016 reclamanta a depus ordinul de plată nr. 01/11.01.2016, reprezentând dovada achitării cauţiunii în cuantum de 10000 lei, stabilită de instanţă potrivit art. 719 alin. 2 lit. c Cod de procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:
Prin încheierea din data de 16.10.2014 a Judecătoriei Buzău pronunţată în dosar nr. 23421/200/2014 (fila 27 dosar nr. 8008/200/2015 al Judecătoriei Buzău), instanţa a admis cererea formulată de BEJ FLORIN LUMPERDEAN şi, pe cale de consecinţă, a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului S.C. GSG ITALTRANDING SRL BUZĂU în baza titlului executoriu constând în contractul de asistenţă juridică nr. 64/2009 şi actele adiţionale nr. 1/2010, 2/2012, 3/2013 şi 4/2013 şi contractul de asistenţă juridică nr. 24/2010, care face obiectul dosarului de executare nr. 1349/2014 al BEJ FLORIN LUMPERDEAN şi a autorizat pe creditoarea Cabinet de Avocat & Mediator – T.N., prin avocat T.N., să treacă la executarea titlului executoriu menţionat.
Pe de altă parte, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 03.02.2015, sub nr. 2095/200/2015, reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL în contradictoriu cu pârâta Cabinet de Avocat T.N. a formulat contestaţie la titlu în baza căruia a început executarea silită asupra terenului proprietatea societăţii, din Buzău, str. Tudor Vladimirescu, nr. 14, în suprafaţă de 1010 mp, conform notării dreptului de creanţă nr. 55619 din 30.09.2014, pentru un drept de creanţă în valoare de 100.000 EURO şi urmăririi silite imobiliare asupra 50 % din valoarea de circulaţie a imobilului notat la CF sub nr. C 18.
Reclamanta a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. l şi 2 din Statutul Profesiei de avocat, să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu, reprezentat de contractul de asistenţă juridică nr. 24 din 01.04.2010 şi BZ/019777 din 20.03.2012, modificat prin actele adiţionale nr. 1/2010, nr. 2 din 11.05.2012, nr. 3 şi nr. 4/2013, întrucât cuprind fiecare în parte un pact de quota litis.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt s-a încheiat un contract de asistenţă juridică cu pârâtul Cabinet de Avocat T.N., sub nr. 64/2009, contract modificat succesiv prin contractul BZ/019777 din 20.03.2012 şi actele adiţionale indicate mai sus, în care era prevăzut un pact de quota litis prin care se stabilea un onorariu de succes reprezentând 50 % din valoarea de circulaţie a terenului în litigiu pentru care fusese încheiat contractul.
Reclamanta a precizat că pârâta a confundat în mod grosolan pactul de quota litis cu onorariul de succes, pentru existenţa căruia este necesar să se îndeplinească condiţia proporţionalităţii raportat la natura şi complexitatea cauzei precum şi existenţa echitabilităţii între părţi, ori pârâta a condiţionat onorariul de succes de reintrarea în patrimoniul reclamantei a unui teren.
Societatea reclamantă a arătat că această convenţie încheiată cu pârâta nu face parte dintr-un contract aleatoriu în care să fi existat atât posibilitatea de câştig cât şi riscul unei pierderi şi a considerat că nu există o convenţie legală pentru un onorariu de succes, deoarece nu a avut caracter complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Având în vedere că nu a existat niciodată vreun risc în ceea ce priveşte reîntoarcerea terenului în patrimoniul reclamantei şi faţă de lipsa caracterului aleatoriu, reclamanta a apreciat că această convenţie încheiată cu pârâta nu îndeplineşte nici măcar parţial condiţiile pentru existenţa onorariului de succes.
Reclamanta a apreciat că faţă de cele precizate, există un pact quota litis, deoarece: convenţia s-a încheiat înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, nu a existat nici un risc în atingerea obiectivului de către avocat, nu există proporţionalitate între onorariu şi natura şi complexitatea cauzei, convenţia fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului de rezultatul judiciar al cauzei iar onorariul de succes nu are caracter complementar.
Prin sentinţa civilă nr. 6833/03.06.2015 a Judecătoriei Buzău, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Cabinet de Avocat T.N. în contradictoriu cu reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Dosarul nr. 2095/200/2015 declinat la Tribunalul Buzău are termen de judecată la data de 02.03.2016.
Conform art. 997 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Condiţiile exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale sunt: A. urgenţa – condiţie care justifică utilizarea procedurii în chestiune, caracterizată printr-o procedură de judecată mai sumară, aceasta fiind îndeplinită când măsura provizorie este necesară „pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
În cauza de faţă, instanţa constată că:
1. aparenţa de drept este în favoarea pârâtului Cabinetul de Avocat T.N., care are în cadrul procedurii de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 1349/2014 al BEJ Lumperdean Florin calitatea de creditor.
2. nu există urgenţă în sensul prevederilor art. 997 alin. 1 Cod de procedură civilă, deoarece, pe de o parte, executarea silită este pornită din data de 16.10.2014, iar, pe de altă parte, perioada de timp de la data respectivă şi până în prezent curge în favoarea debitorului, reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL, care are de adus la îndeplinire o obligaţie contractuală rezultată dintr-un titlu executoriu reprezentat de un contract de asistenţă juridică, ceea ce este de natură a prejudicia persoana în favoarea căreia există aparenţa de drept.
B. Măsura dispusă să aibă caracter provizoriu (vremelnic): măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului, ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului.
În cauza de faţă, litigiul de fond este dosarul nr. 2095/200/2015 al Tribunalului Buzău, cu termen de judecată la data de 02.03.2016.
C. Condiţia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementată în Codul de procedură civilă (art. 997 alin. 5). Chiar dacă această condiţie nu era expres reglementată, ea exista şi în reglementarea Codului de procedură civilă din 1865, necesitatea acesteia fiind consacrată în doctrină şi dedusă din cea de-a doua condiţie (caracterul provizoriu). S-a reţinut că, datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţa şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru că totuşi soluţia să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să pipăie fondul.
Aşa cum deja s-a reţinut la paragraful A. 1 din prezentele considerente, în cauza de faţă, aparenţa de drept este în favoarea pârâtului Cabinetul de Avocat T.N., care are în cadrul procedurii de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 1349/2014 al BEJ Lumperdean Florin calitatea de creditor şi nu în favoarea reclamantei, debitoare în procedura de executare silită.
D. Existenţa unei „aparenţe de drept” în favoarea reclamantului, reprezintă o condiţie nouă, legiferată la art. 997 alin. 1 Codde procedură civilă. Această condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urma fiind ţinută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu îşi creează convingerea ca în favoarea reclamantului există „aparenţa de drept”.
Cum în cauza de faţă aparenţa de drept nu este în favoarea reclamantei, instanţa va constata că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea executării silite şi, văzând şi prevederile art. 719 Cod de procedură civilă, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC GSG ITALTRADING SRL în contradictoriu cu pârâţii Cabinetul de Avocat T.N. şi BEJ Lumperdean Florin privind dosarul de executare nr. 1349/2014.